Ion Cristoiu: Personajele din Urzeala tronurilor n-au nici un Dumnezeu

Ion Cristoiu: În Urzeala tronurilor nu există din punct de vedere al supravieţuirii preferaţi şi nepreferaţi. În multe cărţi dai peste scena în care mama sau nevasta sau amanta deplînge pe cel de pe catafalc invocînd nedreptatea lui Dumnezeu de a-i lua la el pe cei Buni.

Ion Cristoiu: Din punct de vedere al dispariţiei fizice nu există preferaţi şi nepreferaţi. În orice moment, un personaj pe care pariaseşi dispare cu gîtlejul retezat. Plin de tîlcuri mi s-a părut astfel episodul din sezonul 4 în care prinţul venit la Debarcaderul Regelui pentru a-şi răzbuna sora.

Ion Cristoiu: Loialitatea, corectitudinea, respectarea legii morale fac personajele previzibile şi prin asta plicticoase la un moment dat. Cum însă personajele n-au – ca să zic aşa – nici un Dumnezeu – în fiecare clipă te poţi aştepta la o răsturnare de situaţie.

Venit la Găgeşti ca să scriu la Notele de călătorie din vara asta (a trecut deja o lună şi eu n-am terminat!), m-am năpustit asupra Urzelii tronurilor. Urmăresc serialul dînd din picioare la stepper. Au fost nopţi cînd, luat cu văzutul, am mers pe stepper cîte două ore Am ajuns astfel la sezonul 5. Mai sînt gata – înţeleg de la urzologi – încă două sezoane. Sper să le dau gata cît mai repede, pentru a-mi putea vedea de scris, evident, inutil. Deşi am vizionat, ca să zic aşa, cu plăcerea inocentului, totuşi, specialistul din mine n-a putut să nu observe:

Serialul Urzeala tronurilor e nu numai sîngeros, dar şi cinic, asemenea vieţii, evident. Greu de gîndit pentru mine că un personaj pozitiv, ca să mă exprim în termenii lui Nicolae Moraru de pe vremea stalinismului cultural, precum Ned Stark, întruchiparea nobilelor condiţii ale cavalerismului, putea fi ucis din primul sezon şi că Rob Stark şi mama lui să fie lichidaţi nu peste multe episoade.

În schimb, cruzi, ticăloşi, fără milă, precum bastardul lui Baratheon, Regina, rigizi ca o bucată de fontă în fărădelegile lor, continuă să supravieţuiască şi să ticăloşească de la un episod la altul. Serialele obişnuite pariază pe unul sau mai multe personaje pozitive, simpatice telespectatorului, care se ataşează de ele. Respectivele trec prin cele mai cumplite încercări preţ de sezoane, din fiecare ieşind vii şi nevătămate, potrivit propagandei creştine a Binelui care învinge Răul totdeauna. Dintr-un punct de vedere – cel al apropierii de telenovelă – clişeul e nimerit. Din punct de vedere al aţîţării care trebuie să definească un serial pentru a putea face rating, a aduce parale şi prin asta a supravieţui într-o lume suprapopulată de pelicule, cultivarea clişeului din icoane cu Binele învingător se dovedeşte catastrofală. Serialul Blacklist îşi pierde interesul după două sezoane, mai ales după ce Lis e înviată printr-un truc ieftin, de cafeluţă băută de dimineaţă. Personajul principal, de regulă împărţitor de dreptate în dreapta şi-n stînga, îşi pierde prin epuizare capacitatea de a produce surprize, răsturnări de situaţii, într-un cuvînt energia care dă dinamism oricărui serial. În Urzeala tronurilor nu există din punct de vedere al supravieţuirii preferaţi şi nepreferaţi. În multe cărţi dai peste scena în care mama sau nevasta sau amanta deplînge pe cel de pe catafalc invocînd nedreptatea lui Dumnezeu de a-i lua la el pe cei Buni. Ca nişte Dumnezei care iau la ei pe cei buni procedează autorii serialului Urzeala tronurilor. Din punct de vedere al dispariţiei fizice nu există preferaţi şi nepreferaţi. În orice moment, un personaj pe care pariaseşi dispare cu gîtlejul retezat. Plin de tîlcuri mi s-a părut astfel episodul din sezonul 4 în care prinţul venit la Debarcaderul Regelui pentru a-şi răzbuna sora, intrat în luptă pentru apărarea Piticului, personaj ultrasimpatic, moare în confruntarea cu namila sălbatică. Te-ai aştepta, avînd în vedere idealul luptei prinţului, ca şi ticăloşia celui zis Muntele, la un altfel de final.

Nepăsarea faţă de latura morală dă serialului tensiunea specifică răsturnărilor de situaţii. Dacă un personaj e preferatul ostentativ al creatorilor, atunci telespectatorul e sigur că va supravieţui, deşi tot mai plicticos, de-a lungul întregului serial. Asta reduce din tensiunea poliţistă, chiar dacă asigură vizionarea de telenovelă. Dacă nici un personaj nu e preferat, atunci orice personaj poate să moară şi, în aceste condiţii, telespectatorul se poate aştepta la orice.

Un alt meşteşug descoperit lesne după cîteva sezoane constă în şiretlicul trădării. Să nu ai încredere în nimeni – îi spune Degeţel Sansei –, cu referire la lumea de la Debarcaderul Regelui, dar după opinia mea, cu referire la lumea din întreg serialul.

Loialitatea, corectitudinea, respectarea legii morale fac personajele previzibile şi prin asta plicticoase la un moment dat. Cum însă personajele n-au – ca să zic aşa – nici un Dumnezeu – în fiecare clipă te poţi aştepta la o răsturnare de situaţie. Degeţel lasă impresia unui loial faţă de Ned Stark. Spre uluirea telespectatorilor, în clipa confruntării cu Regele copil, Degeţel e cel care-l imobilizează pe Ned. Familia lui Rob merge cu alai la nuntă. Nici un semn nu te previne că intră într-o capcană. Pînă la urmă e măcelărită. În lumea din serial nu există lege, nu există nimic sigur, nu există logică. În orice moment un personaj poate fi salvat de un gest neaşteptat al unui alt personaj, în timp ce acelaşi personaj poate fi lichidat de cineva pe care paria ca prieten.

Ce scriam pe 9 martie 2014

Duminică, 9 martie 2014, ora 19.59.

România Tv difuzează o emisiune al cărei titlu ne dovedeşte din plin că OTV n-a murit. OTV s-a reîncarnat în România Tv. Îşi trage mucii Victor Ponta? Breaking news! Vede Daciana Sîrbu într-o vitrină din Bruxelles o pereche de pantofi la sold? Breaking news!

Breaking news-ul îl dă în seara asta intervenţia telefonică a lui Victor Ponta. Cum postul e al lui Sebastian Ghiţă, la ivirea lui Victor Ponta în spaţiul aerian al ţării, emisiunea de pe România Tv nu putea deveni decît una gen Sărut mînuşiţele, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor.

Întrebările din studio sunt precum aceasta: „Realizator: S-a vorbit despre un nou binom politic, mult, zilele acestea: Crin Antonescu – Traian Băsescu. Vă aşteptaţi ca, în contextul ăsta, să apară o moţiune de cenzură? Victor Ponta: Nu.”

De remarcat violarea în grup a realităţii în interes propagandistic. Săptămîna aceasta s-a vorbit de binomul Traian Băsescu – Victor Ponta, plecîndu-se de la ceea ce s-a numit învoiala de la Cotroceni, şi nu de binomul Crin Antonescu – Traian Băsescu.

Pentru postul Famigliei Ponta nu contează. Contează că Patronul Sebastian Ghiţă, colegul nostru de Unitate, vrea să fie nu numai chelnerul, dar şi maseurul lui Victor Ponta.

Alte titluri din 9 martie 2014

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

(Fluierul)