Evenimentul zilei afirmă că OMUL TRANSMITE VIRUSUL PESTEI PORCINE. Ce faceți acuma? O să Ardeți oamenii ca pe porci, "ca la Auschwitz" cum ne spune Daea ca să nu mai "transmită virusul" sau omorâți toți porcii ca România să importe toată carnea?

Gazele sunt 100% ale NOASTRE dar ni le vând la preț de bursă internațională ca şi cum ar fi ale lor. ANRE: Preţul gazelor naturale pentru consumatorii finali casnici va creşte cu 5,83% de la 1 august

Cum a fost fraudat Referendumul din 2003 prin care s-a legiferat jaful resurselor naturale si vanzarea terenurilor la straini. Acest Referendum Trebuie Refăcut legat de Resursele Naturale şi de Vânzarea Terenurilor către Străini

Ca la noi la nimeni. Statul lui Dragnea e majoritar dar se declară INCAPABIL. Guvernul a aprobat un proiect de OUG care va permite olandezilor de la Damen să conducă Șantierul Naval Mangalia, chiar dacă aceștia sunt acționari minoritari

Circa 200 de persoane au protestat în fața Primăriei Bacău pentru că orașul nu are apă de patru zile

Federaliștii din Comisia de la Veneția se pișă pe Parlament, pe CCR și pe Constituția României. Comisia vrea să facă Legile Justiției din România exact pe DOS decât le-a votat Parlamentul legitim ales și pe Dos decât le-a validat Curtea Constituțională

Se duce şi fotbalul pe râpă. România s-a prăbuşit în clasamentul coeficienţilor UEFA. Suntem pe cale să fim depăşiţi şi de Liechtenstein

Cum ne şantajează multinaționalele străine. Airbus s-ar putea retrage din România dacă nu primește o oferă concretă din partea Guvernului - presă

BREAKING | CEDO condamnă România în dosarul închisorilor secrete ale CIA

Noi afaceri bănoase prin aşa-zisul parteneriat public-privat. ASCORO cere Guvernului să renunțe intenția de a construi autostrăzi prin parteneriat public privat: sunt cu 50% mai scumpe

Mâncăm carnea străinilor în timp ce guvernanții îți bat joc de producătorii români. România a importat carne și preparate din carne de circa 125 milioane de euro, în primele două luni

Brânză cu eColi la Mega Image și NIMENI nu a închis magazinele și fabrica din Franța cum au făcut cu Lactate Brădet. ALERTĂ ALIMENTARĂ: Mega Image a retras de piață un sortiment de brânză, posibil infestată cu E. Coli

Companiile americane din România mor de grija ca banii românilor de pensii să intre OBLIGATORIU în buzunarele multinaționalelor private colectați de statul român.Companiile americane din România AmCham intervin și solicită menținerea Pilonului II de pensii

RUȘINE NAȚIONALĂ. România a importat şi anul trecut mai multe produse agroalimentare decât a exportat

După vaccinarea cu forța, ca pe vite, pe români îi aşteaptă monitorizarea cu forța la servici. Angajatorii vor putea să-şi monitorizeze video salariaţii şi le monitorizeze conversaţiile. Legea a trecut de Camera Deputaților

Măsuri pentru falsele reduceri de BlackFriday: Comercianții online vor fi obligați să afișeze un istoric alprețurilor. Dar ca să-i ajute şmecherii de la Consiliul Concurenței propun un istoric penibil de 30 de zile

Din ciclu: A fost odată România. Soarta mocăniței. Drumul spre nicăieri al mocăniței din județul Hunedoara, a rămas azi și fără șine - VIDEO

Din ciclul: A fost odată România. Județul Hunedoara, satul Alun mai are UN SINGUR LOCUITOR. VIDEO - Imagini incredidibile cu Satul Pustiu cu Casele, Școala, Biserica şi un Drum de 10 km din marmură rămase intacte.

Valea Bistrei, județul Caraș-Severin. Fabrică de colectare a laptelui la Oţelu Roşu? Investiția care ar salva crescătorii de animale! Unde e Dragnea Fondul Suveran de Dezvoltare pe care l-ai promis, ca să facă Fabrici de Colectare și Prelucrare a Laptelui?

Doi muncitori, prinşi sub un mal de pământ

România Profundă. Bihor. Un articol cutremurător în eBihoreanu.ro "Sărăcia s-a născut la sat! Bătrânii rămaşi în satele din Bihor nu mai au pe cine angaja să le sape grădinile, nici dacă oferă 100 lei pe zi (FOTO)"

România Profundă. BRAȘOV. Impozite Locale mărite dramatic cu 2 cifre pe spinare românilor din zonă. Remember "Alegeri Locale 2016" - Care e echipa care conduce Braşovul între anii 2016-2020, sau pe cine să nu mai alegeți data viitoare

VĂ BATEȚI JOC DE NOI? UNDE SUNT 2% DIN PIB? România Profundă. Făgăraș. În timp ce miliardele săracei Românii s-au scurs pe rachetele Patriot, care nu vor fi testate niciodată, angajații români din Industria de Apărare nu și-au primit salariile de 5 luni

Legislația Muncii distrusă de 28 de ani de Globalism-Progresist. Românii MOR la locul de muncă din nepăsarea crasă a patronilor care nu pățesc NIMIC. România, pe primul loc în Uniunea Europeană la accidente mortale la locul de muncă

CUM SE DISTRUGE O ȚARĂ. DEPOPULĂRI MASIVE - Localități unde se nasc cel mult doi copii într-un an: Case părăsite și gospodării abandonate - FOTO

Cum a fost distrus Combinatul Sidex Galați, cel pe care Mittal ar vrea acum să-l vândă după ce l-a distrus. Ceaușescu l-a făcut - Progresismul l-a distrus. Petrisor Peiu - "Cronica unei morti anunțate"

Românii din străinătate au trimis acasă 4,9 miliarde dedolari, anul trecut. Fără ei, gaura lăsată de o economie națională nenorocită timp de 28 de ani, ar fi mult mai mare

35% din Bugetul României Datorii. Miliarde de euro se duc la Cămătarii Bancari Internaționali pentrru Dobânzi. Eurostat: România deficit bugetar de 2,9% în 2017; ponderea datoriei în PIB e de 35%. Ați înțeles de ce a plătit Ceaușescu Datoria Țării?

EPOCA PROGRESISTĂ. Românii sunt majoritatea șomeri de la 55 de ani în sus dar se pot pensiona doar la 65 de ani. Ce mănâncă 10 ani? Eurostat: 57% dintre români nu au de lucru de la 55 ani în sus, deși pensionarea se face la 65 de ani.

În doar 28 de ani regimul progresisto-globalist și cozile lor de topor politice din România au reușit să DISTRUGĂ sistemul de căi ferate al României. România şi Bulgaria, codaşele Europei, cu cele mai slabe sisteme feroviare

MURIM CA NAȚIE ȘI NIMENI NU IA NICI O MĂSURĂ. Declinul demografic s-a accentuat în februarie, ca urmare a scăderii natalității

ÎNCĂ O PRIVATIZARE EȘUATĂ. După ce l-a exploatat la maxim, fără a investi mai nimic, Arcelor Mittal scoate la vânzare Sidex Galați. STATUL ROMÂN ARE DATORIA SĂ CUMPERE SIDEX GALAȚI PE CARE L-A VÂNDUT PE NIMIC

Prețurile terenurilor agricole au crescut foarte mult. Vânzarea terenurilor către străini continuă, În plus, există investitori din alte țări, care operează sub umbrela unor societati autohtone

Articolul emoționant în ziarul Adevărul despre distrugerea românilor şi a satelor românești în Regimul progresisto-globalist. Românul care trăiește "în secolul al XIX-lea", în satul pustiu, rupt de lume. Rețeta supraviețuirii ultimului sătean

Reteaua de Autostrăzi inexistente ale Romaniei

Bătaie de joc la adresa medicilor din România. Medicii se vor putea pensiona doar la 67 de ani, indiferent dacă sunt bărbați sau femei

CFR Marfă aproape de faliment. Mecanicii de locomotivă pichetează joi Ministerul Transporturilor. Mecanicii acuză Guvernul PSD+ALDE de "împingerea operatorului naţional de transport feroviar de marfă către faliment sau, mai grav, către dizolvare"

În timp ce slugile din România Iohannis, Dragnea, etc. au cumpărat rachetele Patriot încălcând Legea Offsetului, Polonia a semnat un contract de offset cu firmele americane de 277 milioane de dolari. Americanii vor investi 277 de milioane de $ în Polonia.

​​Pe ce a dat România miliarde de dolari fără să facă nici măcar un test. Arabia Saudită afirmă că a interceptat cu rachete Patriot, 7 atacuri balistice. Apar însă imagini cu o rachetă Patriot care s-a prăbușit pe oameni și alta care a explodat la lansare

Distrugerea programată a România făcută de către Regimul Progresist ce a fost instaurat după decembrie 1989. Producția industrială a României de azi reprezintă doar 58% din cât a fost în 1990

36 de cozi de topor, vuvuzele ale sistemului globalist cer Parlamentului să nu plafonează dobânzilor aberante ale băncilor care sunt de 3 ori mai mari ca în occident pentru ca românii să fie jefuiți în continuare de cămătăria băncile străine

Multinaționalele străine ne-au tras-o din nou. Bem PLASTIC. 93% din sticlele cu apă îmbuteliată sunt contaminate cu particule de plastic

Cum îşi bat nemții joc de noi. Germanii de la LIDL vând în România produse cu Salmonella produse de producători austrieci. Cereale cu salmonella, retrase de urgenţă din Lidl. Clienţii sunt rugaţi să returneze produsele cumpărate

Cum am ajuns COLONIA ALTORA. România caz unic în lume. Munceşti din greu ca să mori de foame. Statistică îngrijorătoare: România are cel mai mare risc de sărăcie din UE în cazul persoanelor cu loc de muncă

Ghiţă: Ambasadorul Belgiei i-a cerut lui Dragnea Gara de Nord din Bucureşti, fără licitaţie, pentru un proiect imobiliar

COLONIE UE. Cum sunt jecmăniți românii de multinaționalele străine în propria lor țară. România, cea mai mică masă salarială din UE. Patronii şi Multinaționalele au plătit anul trecut salarii reprezentând doar 36.5% din PIB. În UE plătesc 47% din PIB.

AU APĂRUT VUVUZELE SISTEMULUI care cer ca românii să fie lăsați pradă "pieței libere" a Cămătăriei Băncilor. Eugen Teodorovici, Ministru de Finanțe, despre plafonarea dobânzilor la creditele ipotecare și de consum: Statul nu trebuie să intervină în piață

Politia germană susține că Timișoara a devenit centru al Migrației Ilegale - agenția maghiară MTI

Șocul suferit de o româncă, după ce s-a întors acasă din Londra şi a văzut că prețurile din Supermarketurile din România sunt mult mai mari ca la Londra: ”Cum rezistă, oare, acești oameni?”

Factura la gaze impusă românilor de firma germană E.ON. Cotidianul.ro "CLIENȚII, OBLIGAȚI SĂ PLĂTEASCĂ CEEA CE NU EXISTĂ - Surprizele din factura de gaze naturale"

Ungaria se opune reducerii subvențiilor UE pentru agricultură, subvenții pe care federalista UE vrea să le TAIE. România tace

Caz cutremurător la Oradea. Un bărbat s-a sinucis din cauza sărăciei exact în ziua în care a primit decizia de pensionare

Am bani de luat, am români cu dobânzi mari, la creditat...Grupul BRD si-a dublat anul trecut profitul net, pana la 1,41 miliarde de lei

STAT MINIMAL EȘUAT. Ilie Șerbănescu - Satârul statului minimal a ajuns la os! România a ajuns cu încasările bugetare sensibil sub 30% din PIB. Până și Bulgaria are încasări bugetare de 35% din PIB.

Românii SCALVI în propria lor țară. Peste 500 de angajați de la ArcelorMittal Galați protestează pentru că vor un nou contract de muncă / Au scandat "Hoții", iar în îmbulzeala creată au spart un geam

Ilie Şerbănescu: " Productivitatea pe salariat – marea diversiune colonialistă". Fluierul.ro vă explică cu cifre câtă dreptate are Ilie Şerbănescu şi cum e mistificată "productivitatea scăzută a muncii" românilor.

Adevărul.ro - "Harta Salariilor Nete din România"

În Arabia Saudită primul tren de mare viteză a parcurs traseul de 450 km dintre Mecca si Medina în 2h55'. În România distanța de 446km dintre București şi Câmpia Turzii e parcursă în 8h30' ca să vă dați seama în ce hal am ajuns

Veste proastă pentru români. Subvenţia la căldură va fi eliminată. Prețurile la căldură s-ar putea TRIPLA.

Bursa de energie care a atras speculanții şi privatizările mizerabile ne-au nenorocit. Comisia Europeană : Energia electrică din România s-a scumpit cu peste 50%. Preţurile sunt mai mari decât în Germania, Spania, Austria, Franţa Irlanda, Marea Britanie

Progresiştii şi Slugile progresiştilor nu s-au lăsat până nu au băgat Buletinele cu Cip. Toţi românii vor avea cărţi electronice de identitate. Legea a trecut de Senat

După ce a trimis în parlament un proiect de lege al redevențelor prin care pur şi simplu suntem JEFUIȚI, Hoțomanul de Ministru al Economiei mai are tupeul să ne spună: "Vom stabili redevențe corecte atât pentru stat, cât și pentru mediul de afaceri"

MINISTRUL DE INTERNE ASCULTAT ÎN PROPRIA CASĂ. MINISTRUL DE INTERNE A GĂSIT MICROFOANE ÎN PROPRIA CASĂ. Ministrul de Interne, Carmen Dan: Am gasit un dispozitiv de inregistrare in casa, am chemat politia; fac plangere pentru violare de domiciliu

Presa străină scrie că după Catalonia va urma Transilvania...Zero Hedge via ValueWalk.com "Uitați de Catalonia și de Brexit, următoare lebădă neagră ar putea fi Transilvania"

Deși România e țara cu MILIOANE DE ȘOMERI REALI și cu alte MILIOANE plecați în străinătate în căutarea unui loc de muncă firmele cer lucrători străini asiatici. Lia Olguța Vasilescu: "Firmele ne cer să deschidem granițele pentru muncitorii străini"

Românii jefuiți în propria lor țară de propriile resurse. Președintele AFEER: Liberalizarea pe piața de energie (față printr-o ordonanță de urgență de guvernul Cioloş-Soros şi aprobată de Dragnea-PSD), a fost asociată cu creșterea continuă a prețurilor

Oile unui fermier au atacat baza militară de la Deveselu: "Animalele sunt mai tari ca scutul antirachetă, activează senzorii de câte ori trec prin zonă". Americanii cer distrugerea saivanului. Localnic: "Oile au fost acolo înaintea americanilor"

Oare câți oameni mai trebuie să fie jupuiți de vii de urși până când slugile progresiștilor din Guvern să ia măsuri? Prahova: Un vârstnic a ajuns la spital cu răni multiple, după ce a fost atacat de un urs

"El se jură că nu fură...". OMV Petrom respinge acuzațiile potrivit cărora a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei... Păi numai faptul că ne iau Petrolul NOSTRU pe nimic e un furt de miliarde, legalizat de politicienii români trădători de țară.

CU PETROLUL NOSTRU DAT PE NIMIC DE POLITICIENII TRĂDĂTORI, OMV Petrom a afișat un profit net de 1,85 de miliarde de lei la 9 luni, în creștere de peste două ori

Speculanții Internaționali vor să joace la bursă şi banii românilor strânşi pentru pensii...Reprezentanții fondurilor de pensii: Listările companiilor pe bursa românească s-ar face foarte greu fără fondurile de pensii

Ungurii Catalonia Visează. Antal Arpad (UDMR): Nu sunt pentru independența Cataloniei, dar ne dorim modelul de autonomie al acesteia

Ieșiți din Pilonul II de Pensii și cereți-le șmecherilor să arate un contract ferm cu ce pensie vă dau. Mișa: Românul va decide dacă dorește să rămână la Pilonul II. Cei 2,5% pe care îi reține management-ul, un factor de dezechilibru

Asigurare cu Forța chiar dacă n-ai ce mânca. Încă un mod neconstituțional de a băga bani gratis în buzunarele asiguratorilor privați. Constantinescu: Ne gândim ca persoana care plătește impozitul pentru locuință să prezinte dovada existenței poliței PAD

Experimentul Cioloş-Biriş-Dragnea făcut pentru privatizarea ulterioară a Asigurărilor de Sanătate e făcut exclusiv pe români. Comisarul european Thyssen: "În mod normal, în statele europene contribuțiile sociale sunt plătite de angajatori și de angajați"

Vulturii Speculativi îşi freacă mâinile ca să mai rupă o halcă din ultraprofitabila Hidroelectrica. Konieczny (Fondul Proprietatea): Piața românească de capital nu poate deveni emergentă fără listarea Hidroelectrica

Dragnea: Nu e în regulă ca în fiecare an prețul la energie și gaze și crească pur și simplu din pixul celor de la ANRE

Dragnea spune că nu PSD-ul ci ANRE mărește prețul la energie și gaze de parcă ANRE-ul nu trebuia controlat de parlament înainte de mărire. Dragnea: "Se apropie sfârşitul mandatului unor şefi de la ANRE; au zis să mai mărească preţurile la energie şi gaze"

Creşte factura la curent. Prima majorare va fi chiar de la 1 octombrie

PETROLUL NOSTRU TREBUIE RECUPERAT. Vedeți cui am dat petrolul în concesiune pe mai nimic? OMV e pe lista neagră a sancțiunilor americane din cauza afacerilor din Rusia. Șeful OMV: Noile sancțiuni americane împiedică finanțarea proiectelor din Rusia

Taxele patronilor mutate pe spinarea angajaților. Cum aplică Dragnea experimentele globaliştilor pe spinarea românilor. Costin (BNS): Din 120 de țări monitorizate, România e singura cu un sistem de securitate socială exclusiv în cârca salariatului

Se nasc tot mai putini copii. ​In primele 7 luni s-au nascut 104.000, cu 7500 mai putini decat anul trecut. Cateva consecinte socio-economice

Sistemul anti-seism care a apărat capitala Mexicului. Populația e anunțată cu câteva zeci de secunde înainte de producerea cutremurului. La noi sistemul de alertă există dar autoritățile române nu vor să anunțe populația.

Noua lege a educatiei adoptata in Ucraina restrictioneaza puternic invatamantul in limbile minoritatilor, inclusiv cea romaneasca / Ministerul roman de Externe se declara ingrijorat

Cum vor ungurii să înființeze un nou liceu exclusiv maghiar în Tg. Mureş şi ce presiuni a început să facă Ungaria asupra României.

Privații se propun din nou administratorii averii statului. Patronatele din turism: "Staţiunile de pe litoral ar trebui administrate de o companie public-privată, după modelul francez" Vedeți-vă de proprietățile voastre nu de cea publică.

Patru luni până la liberalizarea totală a pieţei de energie. Ce trebuie să ştie consumatorii

Toți mai mulți români cer boicotarea produselor Kaufland şi LIDL.

Tupeu maghiar nemărginit. Cunoaşterea limbii române în România ar fi discriminare. Managerul magazinului Kaufland din Odorheiu Secuiesc: "Cunoașterea limbii române ca o condiție pentru angajare ar fi discriminare"

Imagini revoltătoare în Odorheiu Secuiesc. Un român din Bucureşti, umilit şi înjurat că nu ştie ungureşte

Anual, sistemul sanitar românesc înghite între 7 și 8 miliarde de euro. Unde sunt banii?

Ce servicii o fi făcut Maior şi Coldea pentru CIA? Că pentru România am văzut că au construit un stat în stat paralel. Adevarul: "Maior si Coldea, decorați de directorul CIA"

Alertă Alimenatară. Una din două conserve de ton are pește contaminat cu Cesiu

Tudose: "Randamentul mediu, din 2008 până în prezent, al fondurilor de pensii din Pilonul II a fost de aproximativ 4%"

Începe distracția pe spinarea bucureştenilor. Bucuresti: RADET cere majorarea tarifelor la energie termica cu circa 32%

BURSA, LOCUL SPECULEI CU ENERGIE PE SPINAREA ROMÂNILOR. Prețul energiei pe bursă pentru vineri, mai mare cu aproape 30% față de ziua de joi. Prețurile de acum din piață sunt de peste trei ori mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut

ROMÂNIA. Mai puțin de 1 din 3 familii de români şi-a permis anul trecut să cumpere haine noi.

ȘI SĂRACI ȘI CU BANII LUAȚI. Ion Cristoiu - S-a ivit în Europa o proastă cu bani: România. Aflând vestea, Emmanuel Macron s-a grăbit să-i facă o vizită

Germania și-a repatriat toată rezerva de aur depozitată la Paris. Isărescu, omul străinătății, a dus Rezerva de Aur a României în afara țării

LOVITURĂ PENTRU TINERI dar și pentru cei care nu sunt proprietari ai unor case. Chiriile cresc constant de trei ani.

IOBĂGIE ABERANTĂ decisă de o lege aberantă și de RADET. RADET isterizează populația ca să reducă debranșările

Ilie Şerbănescu - Deresponsabilizarea socială a angajatorului – cel mai mare câştig colonial al capitalului străin

CUM ȘI-A CREAT STATUL PARALEL UN SISTEM DE PENSII ȘI DE SALARII DE LUX ȘI DE HUZUR. Instituțiile de Forță din România și-au creat Un Sistem de Pensii și de Salarizare PARALEL față de cel al cetățenilor obișnuiți

BĂNCILE STRĂINE DIN ROMÂNIA AU RECURS LA "OPTIMIZARE FISCALĂ" CA SĂ NU DEA NICI UN BAN IMPOZITE LA STAT. Ministrul Finanțelor: Din cele 46 de bănci din România, 31 "sunt pe pierdere". Doar 15 bănci au plătit impozit pe profit în ultimii 5 ani

PIAȚĂ LIBERĂ SAU PIAȚĂ PRIN CARE ROMÂNII SUNT JEFUIȚI? Cum se face specula cu energie electrică. Prețul mediu de închidere a pieței la energie electrică a ajuns la 397 de lei/MWh, RECORD: Preț TRIPLU față de 2010. Populația va plăti Facturi Explozive.

România: Calitatea Apei lasă și ea mult de dorit. doar 55,7% dintre români sunt racordați la sistemul de apă potabilă. SUA: Mai mult de 15 milioane de americani din 27 de state ar putea avea apă potabilă contaminată cu chimicale-perfluoro (PFC).

Cotidianul.ro - Singuri prin lume - Dramele fraților noștri plecați la muncă în străinătate datorită distrugeriii locurilor de muncă din țară de către clasa politică care a trădat interesele celor mulți

DIVERSIUNEA CU MORȚI. Medicii din România fac mai multe victime din culpă decât victimele care se produc în Accidentele de Mașini. MII de morți anual în urma intervențiilor chirurgicale și a accidentelor de mașini. Epidemia de rujeolă a făcut 32 de morți

APC-Romania: Margarina cu E-uri și Chimicale "cu gust de unt"

VACANȚA de o săptămână, un vis pentru cei mai mulți români. Eurostat: Peste 6 din 10 români nu își permit să plece în concediu șapte zile într-un an. Nu este cazul lui Iohannis care a avut multe vacanțe de când e preşedinte

TRĂIASCĂ GLOBALIZAREA ȘI SCLAVIA ADUSĂ DE EA. Aici am ajuns după 27 de ani de Regim Progresist-Globalist. Românii nevoiți să plece din România din lipsă de locuri de muncă au ajuns SCLAVI în Italia. Operaţiune masivă „de eliberare“ a poliției.

Multinaționalele Alimentare își bat joc la greu de români și de est-europeni. Alte produse de calitate inferioară: Produse Coca-Cola, Jacobs, Tchibo şi Nescafe, de calitate inferioară, în magazinele din Europa de Est

INDUSTRIA PE CĂRBUNI E PUSĂ INTENȚIONAT DE PROGRESIȘTI PE BUTUCI. Hunedoara: Peste 450 de mineri vor fi disponibilizați în acest an de la exploatările Lonea și Lupeni

Încă o bătaie de joc a Multinaționalelor Străine la adresa românilor. Adevărul.ro: Raport oficial: mâncarea din țară, e MULT mai proastă ca afară! Specialiști: "Ne așteptam la acest rezultat": Adică se așteptau ca Multinaționalele să-și bată joc de noi

STRĂINII NE SPUN SĂ VINDEM TOT, IAR ADEVĂRUL ÎI PUBLICĂ. Adevărul "Banca de Investiții Berenberg: Statul ar trebui să își reducă participațiile la OMV Petrom, Romgaz sau Electrica"

22 de milioane de dolari pentru un sistem informatic FANTOMĂ, la Ministerul Sănătății

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

UNGARIA FACE CE AR TREBUI SĂ FACĂ ROMÂNIA. AUSTRIECII NU VOR MAI PUTEA CĂRA LA EI GAZUL ROMÂNESC. Budapesta dă o lovitura majoră exploatărilor de gaze din Marea Neagră: Ungaria oprește pe teritoriul ei o conductă care trebuie să meargă în vestul Europei

Bătaie de joc la adresa copiilor. Curțile școlilor sunt închise pentru copiii din toată țara și pe timpul școlii (când nu sunt ore) și în timpul vacanțelor. Prima rază de speranță apare la Cluj

50,9% din populația României nu avea locuințele conectate la sistemele de canalizare în 2016. Care sunt cauzele?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 726, afisate in 7 pagini.



ieri 15:48 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:41 CITATUL ZILEI