06:26
Comentarii Adauga Comentariu

Persoanele cu dizabilități, protest față de OUG privind angajarea în Unități Protejate Autorizate

Protestul este organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, care anunță participarea a peste 400 de persoane cu dizabilități, reprezentanți și susținători ai acestora din întreaga țară.

Federația anunță că protestul este realizat în numele a 2000 de persiane cu dizabilități angajate în Unități Protejate Autorizate, precizând că oamenii se tem că vor intra în șomaj începând cu 1 septembrie, care urmare a adoptării OUG 60/2017.

"Oamenii aceștia nu vor să devină asistați sociali sau cerșetori. Guvernul României a rămas surd la toate apelurile noastre de a nu vota prevederile acestei ordonanțe, fără o perioada tranzitorie și fără măsuri de suport pentru angajatorii de persoane cu dizabilități. Prin urmare, de la 1 septembrie, angajații cu dizabilități își vor pierde locurile de muncă, pentru că unitățile protejate autorizate, lipsite de orice facilitate fiscală sau economică, vor intra în faliment. Instituțiile publice și private cu peste 50 de angajați care nu au 4% persoane cu dizabilități, vor plăti o taxă lunară dublă la buget- egală cu salariul minim brut pe economie x numărul de persoane cu dizabilități neangajate (în raport cu acest procent minim). Bugetul României va fi astfel mai plin cu circa 500 de milioane de euro anual, transmite Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale", printr-un comunicat de presă.


Continuați să citiți...

(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

IOHANNIS SI CIOLOS CATI IMIGRANTI V-AU PUS MERKEL SI JUNCKER SA ADUCETI IN ROMANIA? Autoritatile romane sunt obligate sa ne spuna ce s-a discutat despre IMIGRANTI la Escala la Bucuresti a lui Tusk si a lui Juncker?

Alianța Bolivariană îndeamnă la unitate în fața ''politicii agresive'' a Statelor Unite

Florin Cîțu: Marcel Ciolacu a votat legea plafoanelor bugetare propusă de PSD cu datoria publică de 40% din PIB

Activiștii ecologiști au aruncat cu bălegar în cursul unui protest la Madrid, în contextul impasului în negocierile de la conferința ONU privind schimbările climatice (COP25)

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Viktor Orban, la Timișoara: Ungaria este pregătită să construiască o nouă Europă Centrală, împreună cu vecinii ei, inclusiv România

Eugen Teodorovici: Am lăsat colegului meu de la Finanțe, Florin Cîțu, un proiect de buget cu un deficit de 2,82%

Eugen Teodorovici estimează că perspectiva ratingului României va fi negativă în primăvara lui 2020

Albania/seism: Nouă persoane arestate pentru responsabilitatea lor în prăbușirea unor clădiri

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Incidente Confruntări violente între protestatari și forțele de securitate în cursul unei manifestații la Beirut

Exponenții locali ai REȚELEI progresisto-globaliste

Ion Țiriac a spus care este, în opinia lui, cea mai mare problemă a sportului în România

INCREDIBIL. CUTREMUR ÎN VRANCEA. Au prezis corect Cutremurul Din Vrancea cu un decalaj de o singura zi....Tot acum au prezis ca Urmeaza un cutremur mai mare de peste 5 grade pe scara Richter

30 de ani de la Revolta din Iași comemorați în capitala Moldovei

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Fotbal - Liga I: Universitatea Craiova - FC Voluntari 2-1

Olguța Vasilescu: Cheltuielile pentru sistemul de pensii vo fi la anul de 8% din PIB / Fostul ministru al Muncii a spus care este media UE

Alertă meteo: Cod galben în șase județe

Ministerul de Interne îi mulțumește câinelui polițist care a găsit suspectul în cazul crimelor din Satu Mare. Teba nu este la primul mare succes

VIDEO - Ministerul de Interne a inceput sa monteze 150 de corturi cu 6-12 paturi in punctele Beba Veche si Lunga (Timis) Robert Turcescu arunca bomba: "Retineti: in urmatoarele sase luni vom avea cel putin 40.000 de refugiati pe teritoriul Romaniei".

Boris Johnson: Parlamentul va vota acordul de Brexit până la Crăciun

Ministrul Sănătății despre spitalele din Iași: "Saloane nu s-au mai schimbat din timpul studenției mele"

Fotbal: Echipa antrenată de Răzvan Lucescu s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale a Cluburilor

#Prezidențiale2019/ MAE: O secție de votare din Germania nu a putut fi deschisă

Europa League | Ciprian Deac: A fost un meci de infarct. Nu știu dacă meritam să câștigăm

Constitutia pentru Ciolos nu face doi bani VIDEO - DE CE ACCEPTA GUVERNUL COTELE OBLIGATORII SI RELOCAREA IMIGRANTILOR IN ROMANIA? Raspunsul lui Ciolos. Aflati, DE CE INCALCA CIOLOS CONSTITUTIEI ROMANIEI.

BBC News: De ce importă România GUNOAIE DIN STRĂINĂTATE?

Pentru cine mai avea dubii că mișcarea #resist prezentă și la Mitingurile de la București e condusă și coordonată de progresismul internaționalist mondial:Afișe pentru susținerea Bilderbergului Macron cu hashtag-ul #resist au fost puse pe Turnul Eiffel.

Klaus Iohannis va primi Premiul Charlemagne

Răsunsul dat de Orban la o întrebare dificilă, despre înghețarea salariilor. Un consilier BNR a spus că măsură ar putea fi luată în calcul

Mișcarea Sardinele se extinde. Proteste antipopuliste masive în centrul Romei și mitinguri de amploare mai mică în alte orașe europene

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Un suporter englez a murit în Sofia chiar înaintea meciului Bulgaria - Anglia. Microbistul ar fi consumat droguri

Tenis: Ana Bogdan a câștigat turneul ITF de la Dubai

Lotul de autostrada terminat, dar care nu are panglica tăiată din cauza lucrărilor la un pod. Asociație: Este o bătaie de joc

Ministrul Sănătății, despre bibliografia de la rezidențiat: Este important să avem la nivelul țării o materie uniformă

Gheorghe Hagi, iritat de jurnaliștii care au evitat să folosească termenul "derby" pentru confruntarea Viitorul - FCSB: Bine, atunci îl pronunț eu

Canada: Trudeau, nevoit să poarte o vestă antiglonț în timpul unui miting (media)

ALO CIOLOȘ, SE-AUDE? DĂ REPEDE O ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ. Zilnic populația țării e otrăvită cu fel de fel de mizerii importate. Producătorii români cer ca toate produsele din carne importate să fie însoţite de câte un certificat de calitate

Un plan foarte bun şi pentru România. "Voi angaja 3.000 de moaşe ca să salvez 700 de copii pe an", spune Jeremy Hunt, Minstrul Britanic al Sănătății, in timp ce şi-a dezvăluit planul lui de £ 75m pe an, pentru îmbunătățirea siguranței nou născuților.

Avertizare meteo | Cod galben de ceață în 12 județe. Până când este valabilă atenționarea

Donald Trump, obligat să plătească 2 milioane de dolari după ce a folosit fondurile fundației sale în scopuri politice

ȘTIRILE SERII - ECONOMIC - 18 OCTOMBRIE

Hunedoara: Peste 130 de edituri vor fi prezente la Salonul Hunedorean al Cărții

Decizia UEFA după ce Suedia a acuzat România de manifestări rasiste la meciul disputat pe Arena Națională

Scandal la Chișinău. Primarul orașului cere demisii după ce o șopârlă uriașă a apărut lâng bradul de Crăciun

Update: Catastrofă umanitară în Suceava și Botoșani. Peste 50% dintre adulți nu au salar. ROMÂNIA SITUAȚIE CATASTROFALĂ. Câți sunt oficial plecați la muncă în străinătate, câți sunt fără salar, câți mai au încă un salar. Care e situația în fiecare județ.

Răspunsul dat de Dan Barna când a fost întrebat dacă se va reveni asupra deciziei de excludere a Olimpiei Ardelean

Raluca Turcan: Atât eu, cât și premierul Ludovic Orban ne dorim un mandat de succes pentru ministrul Culturii

#Prezidențiale2019 / Aproximativ 43.000 de români prezenți la urne în prima zi a alegerilor în diaspora

Covasna: Violonistul Edvin Marton concertează luna viitoare la Sfântu Gheorghe

Dăncilă: Nu am luat în calcul varianta alegerilor anticipate

Nou mandat de arestare pentru liderul catalan. Puigdemont, voluntar în fața autorităților din Belgia/ Orașul Barcelona, paralizat de violențe

Noul ministru al Sănătății Victor Costache cere control la Spitalul din Brăila unde o tânără de 19 ani a murit, la câteva zile după ce a născut

Talentul neobișnuit al unui adolescent l-a plasat în Cartea Recordurilor. Este surprinzător cât de mult își poate căsca gura

Proiect de lege: 17 noiembrie - "Ziua națională a copilului prematur în România"

O nouă numire notabilă, după cea a lui Traian Berbeceanu. Medicul Radu Zamfir a fost numit consilier al ministrului de Interne

Ministrul Mediului spune că i s-a transmis, de către procesatorii de lemn, că baza de date ce va conține informații despre domeniul silvic nu este văzută cu ochi buni


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3605, afisate in 61 pagini.



ieri 06:54 CITATUL ZILEI