18:14
Comentarii Adauga Comentariu

_ A ieşit fum negru, după negocierile de la STB. Singura solicitare a greviştilor a fost o demisie

A ieşit fum negru, după negocierile de la STB. Singura solicitare a greviştilor a fost o demisie

Negocierile de vineri seara dintre reprezentanţii angajaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti, aflaţi în grevă de joi dimineaţa, şi autorităţi au eşuat. Sindicaliştii spun că primarul general nu a stat mult cu ei, iar Nicuşor Dan susţine că singura revendicare a fost demisia directorului.

„Domnul primar general nu a stat cu noi nici măcar un minut (…) Se vede foarte clar că nu a dorit acest lucru, n-a intenţionat niciodată să rezolve acest lucru. (…) O să le transmitem salariaţilor care ne aşteaptă la unităţi curioşi să vadă poziţia primarului general şi lucrul ăsta nu face decât să escaladeze conflictul, pentru că aceste declaraţii şi poziţii belicoase care incită şi care instigă nu ajută cu nimic", a declarat Vasile Petrariu, liderul sindical, după discuţiile de vineri seara.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut un apel la responsabiliatea angajaţilor. „Mesajul meu pentru pentru toată lumea e că pentru toate problemele de structură care sunt în transportul public sunt disponibil şi trebuie să avem o discuţie aşezată toată lumea, în special Consiliul General, pentru că de caliatea transportului public din Bucureşti depinde conforul vieţii fiecăruia dinre noi”, a spus edilul.

El a cerut Parchetului să urgenteze cercetările împotriva celor care au organizat protestul.

„Am invitat la discuţii reprezentanţi desemnaţi de către lucrători din fiecare autobază şi depou, am spus de mai multe ori că nu vreau să discut cu reprezentanţii unui sindicat care au dus o întreagă categorie de oameni într-o zonă penală, vreau să discut cu oameni care să exprime problemele reale cu care se confruntă lucrătorii din transportul public. La această întâlnire de la ora 6.00 am fost informat că au venit reprezenanţi ai sindicatului reprezenativ. L-am sunat atunci pe domnul Criţ, directorul general de la STB, şi i-am propus să aibă acea discuţie pe care e logic şi legal să o aibă reprezentanţii sinficatului şi reprezentanţii societăţii de transport. Această discuţie a durat cinci minute pentru că nu au existat practic alte solicitări decât demisia domnului Criţ, ceea ce este un gest infantil”, a mai spus Nicuşor Dan.

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au intrat joi dimineaţă în grevă spontană.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Două femei dezvăluie realitatea FOARTE dureroasă de a trăi cu eczeme

_ După doi ani de pauză, elita politică şi economică mondială revine la Davos: Războiul din Ucraina, subiectul principal

_ Noul premier laburist australian, Anthony Albanese, va depune luni jurământul

_ Preotul negru Calvin Robertson care a spus că Marea Britanie NU este o țară rasistă BLOCATĂ să devină preot

_ Banii recuperați de DNA în ultimii doi ani. Crin Bologa se laudă cu cifre uriașe

_ După izbucnirea ei de „scură conservatoare”, acum Angela Rayner îl insultă pe Rishi Sunak cu un tweet vulgar

_ Băncile pun deoparte numerar pentru a acoperi datorii nerecuperabile și se pregătesc pentru o lovitură de 7 miliarde de lire sterline pentru împrumuturile negarantate

_ STUART BROAD: Vreau doar să am un impact pozitiv asupra noii Anglie cât mai curând posibil

_ James Corden și Harry Styles se întâlnesc pentru a filma scene pentru The Late Late Show din New York

_ Deși Kremlinul a negat tot timpul, ministrul rus al transporturilor recunoaște: Sancțiunile au stricat practic logistica în Rusia

_ Zelenski, într-un nou mesaj: Ucraina exclude o încetare a focului sau orice concesie față de Moscova / Video

_ Liderul PNȚCD dezvăluie de ce l-a exclus pe Terheș din partid: 'Ne vedem în instanţă, te aşteaptă zile grele!'. Pavelescu cere 500.000 de euro pentru defăimare

_ Războiul conservatorilor asupra taxei excepționale pe energie se extinde, în timp ce încă doi miniștri se pronunță ÎMPOTRIVA acesteia

_ Corupție în pandemie! Șeful DNA: 'Avem în lucru 90 sau 93 de dosare, din care avem 73 de suspecţi şi 51 de inculpaţi'

_ O nouă carte pentru copiii din școala din New York o laudă pe socialistul democrat Alexandria Ocasio-Cortez

_ Megan Thee Stallion trimite impulsuri în viteză într-o rochie mov moale și tocuri strălucitoare

_ Birocrația de la Ministerul de Interne îi blochează pe refugiații ucraineni vulnerabili din Regatul Unit după schimbarea de ultim moment

_ A apărut primul posibil focar de variola maimuței, în Europa

_ Situaţie inedită la Harkov: pentru a ajunge la logodnica lui, aflată la 10 km, a parcurs 3.700 km

_ Halle Berry și Mark Wahlberg scena de film pentru Our Man From Jersey pe Albert Bridge din Londra

_ Starul din Dragons' Den Steven Bartlett dezvăluie că a fost reținut de securitatea Heathrow de patru ori

_ Rihanna „planifică să se mute surpriză în Barbados pentru a-și crește fiul”

_ Nuntă cu sute de invitați în familia PNL! Ionuț Stroe s-a căsătorit cu fiica vitregă a lui Marcel Vela

_ Vara haosului se profilează pentru călătorii britanici, deoarece personalul se plânge că nu se poate ocupa de cereri

_ Mitt Romney cere NATO să se pregătească pentru atacul nuclear din Rusia

_ Jair Bolsonaro spune că Brazilia NU va semna tratatul globalist OMS �mpotriva pandemiei

_ Bulldogii domină lista lui MIKE COLMAN cu cele mai proaste semnări ale LNR din 2022

_ Jodie Comer „într-o altă sperietură de securitate după spectacolul din West End”

_ Inspectorii de sănătate și siguranță ai Consiliului îi îndeamnă pe cei care iau cârciumă să nu-și aducă propriile țâșne

_ Migranții canalului „cere să fie returnați acasă și nu în centrele africane”, deoarece teama a trimis în Rwanda

_ Fostul soț al lui Rebekah Vardy NEAGĂ că a „forțat-o” să facă interviul „Chipolatagate” cu Peter Andre

_ Furia mamei părăsite al cărei partener a fugit cu refugiatul ucrainean pe care l-au lăsat să locuiască cu ei

_ STUDIU - Deficit global de 2,7 milioane de angajaţi în domeniul securităţii cibernetice; aproape 200.000 în Europa

_ Oficial: Rusia visează să transforme Ucraina într-o „federaţie"

_ Zelenski acuză Rusia că a blocat exportul a 22 de milioane de tone de alimente: 'Va fi o criză în lume'

_ Nunţi pe bandă rulantă între minori la Strehaia. Autorităţile aplaudă de pe margine

_ Cele mai bune muzee și tururi sportive din Marea Britanie au fost dezvăluite, de la Wimbledon la Silverstone

_ Cara Delevingne face o siluetă lejeră în timpul unei excursii de cumpărături la Glendale Galleria Mall

_ Pep Guardiola glumește că fanii lui Manchester United ar trebui să se alăture la sărbători dacă Manchester City va câștiga titlul

_ Starul lui Only Fools And Horses, Patrick Murray, în vârstă de 65 de ani, spune că s-a „vindecat” după lupta împotriva cancerului

_ Sorin Cîmpeanu anunță revoluție în educație: se schimbă bacalureatul din temelii

_ York City se bucură de revenirea în Liga Națională după victoria în fața Boston United

_ Ministerul britanic al Apărării dezvăluie planul lui Putin: Oraşul ucrainean Severodonetsk este una dintre 'priorităţile tactice imediate' ale Rusiei

_ Noi rumori despre o lovitură de palat la Moscova - `Elita informată` din cadrul forţelor de securitate `înţelege că războiul este pierdut`

_ Shanghai pregătește terenul pentru ridicarea restricțiilor: Ultima decizie luată de autorități

_ Harry Styles se întoarce triumfător pe scenă înaintea mult-așteptatului său turneu din Australia

_ IAN BIRRELL urmărește o descoperire încurajatoare la Harkov, în timp ce ucrainenii se împing împotriva lui Putin

_ Curățenia criminalistică împărtășește cum este să curățați unele dintre cele mai îngrozitoare scene ale crimei din Sydney

_ EMILY PRESCOTT: Victoria Beckham caută să „libereze discuțiile” între partenerii fiilor ei

_ Ar putea această lovitură revoluționară să ajute la distrugerea cancerului care l-a ucis pe Patrick Swayze?

_ Marca australiană Bath Box a fost forțată să-și ceară scuze pentru că TikTok și-a luat joc de Amber Heard

_ HOROSCOP 22 mai. Lipsuri şi probleme de comunicare pentru aproape tot zodiacul. Nu lăsa garda jos în faţa problemelor

_ CAIETUL LUI ALEXANDRA SHULMAN: Vă rugăm să nu mai cântăriți mărimea corpului, Victoria!

_ Un soldat rus îi bate şi îi ameninţă cu un cuţit pe soldaţii ucraineni luaţi prizonieri

_ Îngrijirea pielii Osmosis are cel mai bine vândut ser Rescue pe care femeile australiene îl iubesc

_ Înalţi oficiali ruşi consideră că războiul din Ucraina este "pierdut" şi se pregătesc pentru o Rusie post-Putin

_ Andy Cohen este imaginea fericirii în timp ce o leagăn pe fiica nou-născută Lucy într-o clipă dulce

_ Big Ben dă din nou ora exactă. În curând vor răsuna din nou clopotele

_ STUDIU: Tulburarea de manifestare a viselor a crescut de până la patru ori în timpul pandemiei de COVID. „Poate duce uneori la rănirea lor sau a partenerului lor"

_ Secretarul pentru Educație Nadhim Zahawi spune că a fost abuzat rasial și scufundat în iaz în timpul zilelor de școală


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1305, afisate in 22 pagini.



ieri 23:09 _ Să fie lumini