07:16
Comentarii Adauga Comentariu

Dronă cu telecomandă, doborâtă în apropiere de Palatul Regal

Armata saudită a doborât sâmbătă o dronă de jucărie care a zburat peste un cartier din Riad, unde se află palatul regal, declanşând alerta în capitală, a informat presa oficială.

"La orele 19.50 (16.50 GMT), un post de control din cartierul Khuzama din Riad a reperat o minidronă telecomandată", a precizat agenţia Saudi Press (SPA).

"Personalul de securitate de la acest punct de control a acţionat conform ordinelor şi instrucţiunilor într-un astfel de caz", a adăugat SPA, lăsând să se înţeleagă dispozitivul a fost doborât.

Înainte de difuzarea acestei informaţii, pe reţelele sociale au circulat înregistrări video care au arătat tiruri intense în cartierul respectiv, alimentând speculaţiile privind o posibilă tentativă de lovitură de stat.

Guvernul a respins orice problemă majoră de securitate şi a precizat că a fost deschisă o anchetă asupra acestui incident.

Autorităţile saudite par să fi ridicat de câteva luni nivelul de securitate în jurul palatului regal, în contextul în care prinţul moştenitor Mohammad bin Salman, zis MBS, a lansat un vast program de reforme economice şi sociale pentru a pregăti ţara pentru perioada de după exploatarea petrolui, cu riscul de a irita mediile religioase conservatoare.

În octombrie, un bărbat înarmat a ucis două soldaţi de gardă de la intrarea într-unul din palatele familiei regale saudite la Jeddah (vest), înainte de fi împuşcat.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

Prinţul consort al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a răsturnat cu automobilul pe care îl conducea

VIDEO O sculptură a mascotei McDonald pusă pe o cruce asemeni lui Iisus va fi scoasă dintr-un muzeu israelian

CCR dezbate pe 6 martie sesizarea la Legea care interzice referendumul odată cu europarlamentarele

Dăncilă i va trimite lui Iohannis și cazierele judiciare ale Olguței Vasilescu și Mircea Drăghici. Șeful SGG: Ne așteptăm ca președintele să respingă din nou propunerile

Simona Halep, nominalizată la titlul de sportiva anului 2018. Premiile Laureus se vor decerna luna viitoare, la Monte Carlo

Graziela Elena Vâjială - eliberată, la cerere, din funcția de președinte al Agenției Naționale Anti-Doping

Corina Crețu: Sunt puțin dezamăgită de ritmul lent n care Romnia a derulat și implementat programe europene

Esti "iepuras" sau "testoasa"? Cat de mult rezista in pat un barbat normal

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

O singură prelevare de organe în Alba, în ultimii şase ani

Ce surpriză! Nicolae Dică susține că o echipă promovată acum un an și jumătate va lua campionatul în Liga 1: "Așa văd eu lucrurile"

Donald Trump dezvăluie noua strategie în domeniul apărării antirachetă

Duckadam, după FCSB-FC Lucerna,0-0: Vestea bună e că n-am luat gol, vestea proastă e că n-am dat gol

Dan Bădin (Deloitte): Același MWh ar putea fi taxat de mai multe ori pnă ajunge la consumator

Ucigaşii patinatorului Denis Ten, medaliat cu bronz la JO de la Soci, şi-au primit pedepsele. Vor ispăşi câte 18 ani de închisoare

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Studente drogate şi bătute într-un club din Anglia, una dintre fete a fost mutilată

Uniunea Europeană se pregăteşte pentru un Brexit fără acord

După 36 de ani, renunţă la lupta anti-doping. Unul dintre cei mai longevivi şefi din sportul românesc se retrage din funcţie

VIDEO Spania: A cincea zi de căutări pentru Julen, băiatul de doi ani care căzut ntr-un puț cu un diametru de 25 de centimetri și adnc de 100 de metri

Jucătorul lui Chelsea, acuzat că este homosexual, a mărturisit: "Orice jucător care ar spune că este gay are tot suportul și respectul meu"

Depresia a mai făcut o victimă. Un muzician rock s-a sinucis live pe Facebook, la 41 de ani VIDEO ŞOCANT

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

ŞCOLI ÎNCHISE vineri în trei judeţe din cauza vremii nefavorabile. Lista actualizată de EDU.RO

Corina Crețu: Candidez pentru alegerile PE din partea Pro Romnia / Decizia este o delimitare clară de actuala conducere a PSD

INSP: 11 persoane au murit din cauza gripei

Bilanțul atentatului comis de Al-Shabaab într-un hotel din Nairobi a ajuns la 21 de morți

Primăria Capitalei, despre exproprierile de care ar fi urmat să beneficieze și Codrin Ștefănescu: Documentația nu mai este valabilă, nu a fost acordată nicio despăgubire

Klaus Iohannis participă marţi, la Aachen, la semnarea Tratatului de cooperare şi integrare franco-german de către Merkel şi Macron

EXCLUSIV | "O poate ajuta Fortes pe FCSB?" Răspunsul categoric al unui patron din Liga 1. "Nu aș vrea să jignesc!"

UK. Consiliul Municipal dă instrucțiuni către Școlile Publică de stat britanice, către cadrele didactice și personalul auxiliar: "Băieții pot avea menstruație ca și fetele. Acordați-le tot sprijină necesar"

Serena Williams, în turul 3 la Australian Open

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat

Ministerul Educației, răspuns la interpelarea unui senator: Autorii manualelor unice, dar cu greșeli multiple, au ncasat chiar și 10.000 de euro

Scandal în toată regula în Liga 1! Clubul stă pe un butoi de pulbere. Primarul a ieșit și l-a făcut praf pe finanțator: "Omul are probleme. Avem o rețea spitalicească de calitate"

Se solidarizează județele din nord-vest cu Clujul pentru a face spitalul regional pe cont propriu? Șefii de consilii județene din regiune, ntre ezitări și scepticism: De ce toate investițiile mari trebuie dirijate către Cluj?

Timiș: Patru noi destinații, în acest an, de pe Aeroportul Internațional ''Traian Vuia'' Timișoara

Povestea incredibilă a unui bărbat ca a donat sânge toată viaţa: "E, probabil, singurul meu talent"

FCSB a remizat în primul amical al iernii. Trupa lui Teja a avut adversar din Elveţia

CCR discută pe 6 martie sesizarea lui Iohannis asupra legii referitoare la alegerile pentru Parlamentul European

Fostul premier britanic Gordon Brown susține că Londra trebuie să amâne Brexitul cu un an

Klaus Iohannis refuză, așa cum a anunțat, propunerile pentru Dezvoltare și Transporturi, Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici: Documentația care nsoțește propunerea este incompletă, lipsește cazierul judiciar

PARADOX: Infirmieră de la Spitalul din Săcele, salariu DUBLU față de una de la Spitalul de Urgență Brașov cu peste 30 de ani vechime

ING: Serviciul Home'Bank şi plăţile cu cardul, indisponibile pentru o parte dintre clienţi. UPDATE: Problema a fost remediată

Prime Minister: We Are Ready To Support Romanians In The UK, Regardless Of Brexit Scenario

O nouă avarie RADET. Mai multe blocuri din Sectorul 2, fără apă caldă şi căldură

Preşedintele SUA, vizat de un atentat. Un terorist plănuia un atac cu rachetă anti-tanc la Casa Albă

Avocatul lui Trump nuanțează poziția, refuzând să excludă existența unor contacte electorale cu Rusia

Marea Britanie: Prințul Philip a fost implicat într-un accident rutier în estul Angliei, fără a fi rănit

Numărul cazurilor de gripă a ajuns la 31. Încă 5.000 doze de vaccin, solicitate Ministerului Sănătăţii

Guvernul României înfiinţează Orchestra Uniunii Europene

Cutremur cu magnitudinea 5.8

EXCLUSIV "Nu e nimeni 'boss' în echipă". Begu și Buzărnescu au avut propriul maraton, la dublu: s-au calificat în turul doi la Australian Open, după aproape 3 ore de luptă

Dezvăluirile lui Alexandru Tudor. De ce și-a ținut familia departe de stadioane, ce a simțit la ultimul meci din Liga 1 și care a fost cea mai grea decizie din carieră

Ministerul Sănătății transmite că specialiștii au anunțat debutul sezonului gripal

Filme porno pentru minori la Vaslui: "Îi măsura cucul la toaletă"

Un bărbat de 60 de ani din Prahova a murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 11

Un dosar al Arhiepiscopului Teodosie privind fraude cu fonduri europene se întoarce la DNA

Fotbal: FCSB a remizat cu FC Lucerna, 0-0, la debutul antrenorului Mihai Teja


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 154, afisate in 3 pagini.



ieri 10:25 Ultima redută
ieri 06:09 CITATUL ZILEI