14:17
Comentarii Adauga Comentariu

Explozia de la CE Oltenia. Cei doi răniți vor fi transportați de urgență la un spital din străinătate

"Cei doi muncitori care au fost electrocutați la mina Pinoasa, județul Gorj, vor fi transferați în cursul zilei de astăzi la Grand Hospital de Charleroi (GHdC) din Belgia. Transferul se va efectua cu un avion al Ministerului Apărării Naționale, iar pacienții vor fi supravegheați pe parcursul transportului de un echipaj al SMURD București", se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de Ministerul Sănătății.

După accidentul care a avut loc sâmbătă dimineața, cele două victime au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și la Spitalul de Arși din Capitală. Potrivit medicilor, unul dintre pacienți are arsuri de gradul II și III pe 70% din suprafața corpului, iar celălalt arsuri pe 35-40%.

"În cursul zilei de duminică. familiile pacienților au solicitat o a doua opinie și transferul într-o clinică din străinătate, iar în cursul nopții acceptul de la spitalul din Belgia a ajuns la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). De asemenea, Ministerul Sănătății a obținut acceptul de transfer si din partea AKH Viena, dar familiile pacienților au ales transferul la centrul din Belgia", se mai arată în sursa citată.


Continuați să citiți...

(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO. Uitați-vă la progresista Merkel cum tremură necontrolat ca să înțelegeți cine sunt BOLNAVII care ne conduc destinele pe acest continent. Explicația lui Merkel? "Deshidratare". Tremuriciul incontrolabil "i-a trecut cu 3 pahare de apă" a spus Merkel

Pew Research Center: "Populația lumii aproape se va opri din creștere în 2100". Vom avea o lume de Africani și de Asiatici. Populația Africii va exploda și va ajunge la 4.3 miliarde de la 220 milioane cât avea în 1950. Asiatici vor ajunge la 4.7 miliarde

Marea Britanie. Cine a mai rămas în cursa pentru a deveni liderul Partidului Conservator și Prim-Ministru al Marii Britanii. Fluierul.ro îl susține pe Boris Johnson și speră ca acesta să devină Primul-Ministru al Marii Britanii

ODIOS. UDMR cere coaliției PSD+ALDE ca 15 Martie, ziua când în 1848, parlamentul Ungariei a votat alipirea Ardealului la Ungaria, să devină "Sărbătoare Națională a României". Românii din Ardeal au luptat cu arma în mână pentru a împiedeca acest lucru

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România va fi listată la Bursa de la București la finele lunii iunie

Bancul zilei: Superioritatea blondelor

Angela Merkel a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii. Care a fost cauza incidentului | VIDEO

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Presa maghiară: Scrisoarea premierului Viktor Orbán nu a convins "consiliul înțelepților"

Accident în care a fost implicat un microbuz, în județul Tulcea: Patru oameni au fost răniți

Firma de mindfulness a soției lui Cioloș, care susține introducerea practicii în școli, și-a majorat de 63 de ori profitul

VIDEO Sute de romi, evacuați cu forța dintr-un sat rusesc, după bătăi generalizate cu ceilalți localnici și incendieri de case

Digi 24 Mărturii cutremurătoare: Vânzarea sașilor, sursă de valută în comunism. Cât a scos statul și unde sunt banii?

Faze tari: Jobul cu un salariu de 5.000$ pe săptămână. Ce trebuie să faci pentru acești bani; Un IT-ist a creat o aplicație care îi răspunde automat la mesaje primite de la iubită

Viorica Dăncilă, după ce Legea pensiilor a fost respinsă de Senat: De la 1 septembrie, pensionarii vor avea majorarea punctului de pensie și vom trece legea prin Camera Deputaților

​Subiectele zilei: Pe urmele lui Niculae Moromete, la Evaluarea Națională: În Siliștea Gumești, nuielușa de gutui nu avea răbdare cu elevii; De ce nu mai vrea nimeni să conducă România

Tragedie în Capitală: Un tânăr de 25 de ani, care a intrat în râul Dâmbovița să salveze un minor, a murit | FOTO, VIDEO

Pușcaș le-a dat "headshoot" de la primul meci. Europa se înclină în fața lunetistului: ce scrie L'Equipe după România - Croația 4-1

Timiș: Microbuz cu șapte persoane, implicat într-un accident feroviar

BREAKING NEWS Ion Țiriac este noul președinte al Federației Române de Tenis. Victorie zdrobitoare a fostului mare jucător

Copa America 2019 | Programul complet, rezultatele și situația din grupe. Brazilia s-a făcut de râs cu Venezuela!

Liderul opoziției din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, ar urma să susțină organizarea unui al doilea referendum privind Brexit

Fotbal - Copa America 2019: Peru - Bolivia 3-1

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

ONU denunță ''discursurile pline de ură, tot mai virulente''

LIVE BLOG | Tragerea la sorți pentru Turul II preliminar din Liga Campionilor începe la 14:00. Cu cine se poate duela CFR Cluj, dacă va trece de Astana

N-ai prea dori să-ți vezi copilul ajuns bucătar ori asistent social pentru persoane vârstnice? Un laureat al Nobelului pentru economie îți recomandă să nu iei încă decizia

Donald Trump și-a lansat oficial candidatura pentru prezidențialele din 2020

Patrick Shanahan a renunțat la funcția de secretar interimar al Apărării în urma unor acuzații de violență domestică

Angela Merkel: Vladimir Putin știe că Germania vrea ca Ucraina să rămână o țară de tranzit pentru gazele rusești

Mai rău nu se putea. CFR a prins cel mai greu adversar din Turul II preliminar în Champions League. Maccabi a omorât campionatul în Israel, are un patron canadian și prezențe în grupele Champions League și Europa League

Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a murit după ce s-a electrocutat

Da, vin și transferurile după EURO! Un agent portughez a rămas mut după meciul tricolorilor U21. Numele surpriză luat pus la microscop: "Joacă extraordinar"

Cutremur la Adidas! Compania-mamut a pierdut celebra marcă cu trei benzi paralele. Cum s-a ajuns aici

Întârzierile și anulările zborurilor charter spre Egipt și Turcia au afectat 500 de români/ Ce drepturi au pasagerii

Ghiveci inteligent, inventat de un licean: Udă singur florile cu apa din umiditatea aerului | FOTO

Un album postum Miles Davis va fi lansat pe 6 septembrie

Acuzații grave: O atletă hermafrodită susține că a fost subiectul unor experimente

"The Secret Life of Pets 2/ Singuri acasă 2", pe primul loc în box office-ul românesc de weekend | VIDEO

La CES, ca la teatru. Piesa: "O comedie cu Ordonanțe"

Viorica Dăncilă i-a felicitat pe băieții lui Rădoi după victoria cu 4-1 în fața Croației! Oamenii i-au râs în față: "Ei ne fac mândri, tu ne-ai făcut de râsul planetei"

ȘTIRILE OREI 09.00 | 19 iunie 2019

Business report: Companiile publice, raiul angajaților la stat. FMI denunță salariile prea mari; Lovitură de la UE pentru Germania. Ce se întâmplă cu taxa pe autostrăzi pe care trebuie să o plătească șoferii străini

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 iunie

CITATUL ZILEI

Irak: O rachetă a lovit cartierul general al mai multor firme străine la Basra, doi răniți

Un album postum al legendarului Miles Davis va fi publicat pe 6 septembrie

Iranul afirmă că nu va fi nici o confruntare militară cu SUA

Cum au "urcat" doi elvețieni pe Mont Blanc: Au aterizat cu un avion ușor la câteva sute de metri de vârf

​CE Under 21: Franța, victorie în fața Angliei (2-1) printr-un autogol venit în minutul 95

O carte pe zi: "Centenarul femeilor din arta românească"

Arad: Peste 2.200 de femei au beneficiat de mamografii gratuite în cadrul unui program de prevenire a cancerului

Discursul unui campion aflat în fața televizorului. "Sunt mândru de colegii mei și de suporteri". Mesajul superb al lui Răzvan Marin, după debutul României la EURO 2019 U21

LIVE BLOG | Tragerea la sorți pentru Turul II preliminar al Europa League începe la 14:00. Cu cine pot pica FCSB, Craiova și Viitorul

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

Soroșismul a învins masiv în marile orașe din România.."Internaționala prin ei ne-o făuresc..."


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1319, afisate in 22 pagini.



ieri 05:27 CITATUL ZILEI