13:40
Comentarii Adauga Comentariu

Buzău: Elev electrocutat în Gara Buzău în timp ce încerca să-și facă un selfie

Un adolescent în vârstă de 16 ani din localitatea buzoiană Glodeanu Siliștea, elev la un liceu din Buzău, a suferit miercuri un traumatism prin cădere și arsuri de gradul 3 pe 70 la sută din corp, după ce s-a urcat pe un vagon din gara Buzău și s-a electrocutat de liniile de înaltă tensiune.

Acesta a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Buzău, Adriana Bunilă, adolescentul a fost adus în stare gravă la UPU Buzău.

"Acesta a suferit un traumatism prin cădere de la o înălțime de trei metri, arsuri de gradul 3, în zona toracelui, abdomenului, membrelor superioare și inferioare prin electrocutare, fiind transferat de urgență la un spital din București", a declarat sursa citată.

Martorii oculari susțin că băiatul s-ar fi urcat pe un vagon dezafectat pentru a-și face un selfie, dar a fost electrocutat în urma unei descărcări a liniilor de înaltă tensiune. AGERPRES/(A-autor: Dorin Ivan, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

"Fără Penalii" sunt PENALI. USR poreclită "Uniunea lui SOROS" face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

MAE: Alertă alimentară în Spania. 161 de cazuri și un deces în urma infectării cu bacteria Listeria

Gigi Becali, finanțator FCSB: Noul antrenor al echipei este Bogdan Vintilă

Benjamin Netanyahu sugerează că Israelul a fost implicat în atacuri aeriene ce au vizat obiective militare iraniene din Irak

Președintele Sergio Mattarella a dat termen până marți partidelor italiene să ajungă la un acord privind formarea unui nou Guvern

Canada se opune revenirii la formula G8 prin reprimirea Rusiei

Summitul G7 de la Biarritz: Măsuri sporite de securitate în contextul acțiunilor de protest anunțate

HOROSCOP 23 august 2019: Zodiile care vor uimi prin profesionalism și perseverență

Codrin Ștefănescu, despre respingerea proiectului de amnistie și grațiere: E cumplit. Mulți colegi se abțin

METEO #azi 23 august 2019: Caniculă în Oltenia și Muntenia, ploi la munte

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 august

Oficiali UE: Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov a deschis un capitol întunecat din istoria Europei

Fotbal: Gigi Becali, sigur de calificare - Dacă ăștia ne dau nouă gol, îmi tai capul

Iranul a dezvoltat un sistem antiaerian,despre care susține că este mai avansat decât sistemul S-300

Timmermans: Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov a deschis un capitol întunecat din istoria Europei

Iranul a dezvoltat un sistem antiaerian despre care susține că este mai avansat decât sistemul rusesc S-300

CEx PSD vineri. Discuții despre organizarea Congresului, propunerile de miniștri și remaniere

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 august

Două legende privind uzina "Industria Aeronautică Română" de la Brașov

Ministrul japonez al apărării regretă decizia Seulului de a pune capăt pactului privind schimbul de informații clasificate

Financial report UE vrea limite stricte în cazul recunoașterii faciale. Volkswagen își schimbă logo-ul. Când traducătorii manipulează spusele a doi președinți

Analiză | Crizele comerciale și militare, pe agenda reuniunii G7/ Donald Trump vrea readmiterea Rusiei, însă țările europene se opun

Nu au fost alegeri europarlamentare. Rețeaua Soroșistă și Statul Paralel au transformat "alegerile" plus "un referendum" în EXECUȚIA LUI DRAGNEA. Aflați și de ce și-a dat Saltimbancul Ponta demisia imediat după Colectiv...

CITATUL ZILEI

Comitetul Executiv Național al PSD se reunește la Palatul Parlamentului

Statele Unite vor aplica agresiv sancțiunile ce vizează petrolierul iranian Adrian Darya (oficial american)

Medicii care au tratat victimele accidentului atomic din Rusia se tem că au fost iradiați

FCSB-Vitoria Guimaraes, au remizat, scor 0-0, în manșa tur a play-off-ului Europa League / Pintilii este încrezător în ceea ce privește șansele de calificare ale vicecampioanei României

Paul Pogba: "Vreau să devin la fel de bun ca Zinedine Zidane". Ce spune vedeta despre viața de la Juventus

Daniela Crudu, executată silit după o decizie a judecătorilor. Va fi schimbată Burlăciţa?

Harghita: Incendiu cu degajări mari de fum la o fabrică de prelucrare a laptelui

Știrile Protv: Filmul răpirii româncei din Spania. Detaliul care i-a salvat viața din mâinile marocanului

Polițist acuzat că a agresat sexual două fete, arestat la domiciliu

Italia: Președintele Mattarella acordă un termen suplimentar partidelor pentru rezolvarea crizei, reluând consultările marți

Locuitorii și turiștii din Băile Tușnad, anunțați prin Ro-Alert despre prezența unui urs

Harghita: Incendiu la fabrica de prelucrare a laptelui din comuna Mărtiniș

Fotbal: FCSB - Vitoria Guimaraes 0-0, în play-off-ul Europa League

Turcia: Președintele Erdogan sfidează UE și promite să continue forajele în largul Ciprului

Antwerp, echipa lui Ladislau Boloni, remiză cu AZ Alkmaar, în play-off-ul Europa League

Gigi Becali: "Bogdan Vintilă este noul antrenor. A contat foarte mult că a fost elevul lui Hagi"

Portugalia își anunță disponibilitatea de a primi 35 de migranți de pe nava Ocean Viking

Amalia respira adanc, un one woman show cu Cristina Casian, se reia joi la Unteatru

Paranoia Progresistă continuă. Clip publicitar interzis în Marea Britanie, pentru că în el o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul "Îngrijirea copiilor a fost un rol care a fost asociat stereotip cu femeile” spune ASA în hotărârea sa de a interzice clipul.

Cel puțin cinci morți, zeci de răniți, în urma unei busculade la un concert rap din Algeria

Girafele sunt pe cale să fie incluse în categoria speciilor pe cale de dispariție

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

Nicoleta Luciu face "Nunți de poveste"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Primarul unei comune din Vrancea, implicat într-un accident de motocicletă, în stare gravă la spital

Avocat: Soția lui Dincă a aruncat, a distrus, a alterat probe. Rămâne de văzut dacă voit sau nu

Două fete rănite după ce au fost lovite de o mașină, pe marginea drumului/ Șoferul are 15 ani, era băut și conducea o mașină neînmatriculată

Avertizare MAE pentru Grecia: Risc ridicat de incendii de vegetație din cauza temperaturilor ridicate

​LiveText FCSB vs Vitoria Guimaraes (de la 21:30) - Echipele de start

Italia: Mișcarea 5 Stele, pregătită să negocieze pentru o ''majoritate solidă'' în parlament (Di Maio)

Sibiu: Polițist arestat la domiciliu, pentru infracțiuni cu privire la viața sexuală asupra a două minore

Avocatul familiei Melencu: Soția lui Dincă a aruncat, a distrus, a alterat probe. Rămâne de văzut dacă voit sau nu

Ministerul Finanțelor vrea să transforme programul "Prima casă" în "O familie, o casă"

Revine CIUMA BUBONICĂ. Anunţ oficial al medicilor. Cum se poate transmite

Lista celor mai bune filme cu tematică LGBT din toate timpurile FOTO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 250, afisate in 5 pagini.



ieri 05:14 CITATUL ZILEI