23:39
Comentarii Adauga Comentariu

Baschet masculin: Antrenorul Mihai Silvășan a demisionat de la U-BT Cluj

Mihai Silvășan și-a anunțat demisia din funcția de antrenor al echipei U-Banca Transilvania, luni seara, după ce a ratat calificarea în finala Ligii Naționale de baschet masculin, potrivit site-ului oficial al clubului.

''Este un final de sezon dezamăgitor. Eu credeam și îmi doream enorm de mult să reușim să câștigam campionatul. Ne-am luptat în aceasta serie, cel puțin în trei din cele patru meciuri. Din păcate, nu a fost destul. Îmi asum absolut toată responsabilitatea pentru eșecul din acest sezon și pentru ratarea obiectivelor principale. Mă refer aici la campionat și la Cupa României. Prin urmare, îmi voi prezenta demisia din funcția de antrenor principal al echipei. Repet, eu sunt principalul vinovat și nu am absolut nicio problemă să îmi asum eșecul. Vreau să mulțumesc conducerii clubului și sponsorului principal, pentru că mi-a oferit aceasta oportunitate. Mulțumesc staff-ului alături de care am lucrat în acești trei ani. Și mă gândesc aici la toți oamenii care lucrează în această echipă. Le mulțumesc jucătorilor care au fost alături de mine în cele trei sezoane. Le mulțumesc suporterilor pentru susținere în momentele bune și mai puțin bune. Nu în ultimul rând, mulțumesc familiei că a fost alături de mine în tot acest timp'', a spus Silvășan.

La rândul său, Mircea Cristescu, vicepreședintele clubului, a declarat: ''Personal, sunt mândru de omul Mihai Silvășan. A arătat întotdeauna caracter, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Nu pot să îl felicit pentru decizia luată, deoarece ne cunoaștem de foarte mult timp. Suntem împreună de 17 ani și este o durere mare în suflet. Este o durere pentru întreg clubul nostru. Nu pot decât să accept decizia lui''.

''U'' a fost învinsă de CSM CSU Oradea cu scorul de 91-86, luni seara, câștigând semifinala 3-1 la general. Clujenii vor juca finala mică, pentru medaliile de bronz, cu SCM ''U'' Craiova.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

50 de ani de minciuni climatologice progresiste

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Cum a evoluat boala de care suferea Alexandru Darie/ Trupul neînsuflețit al regretatului regizor, depus la Teatrul Bulandra

Accident teribil: Doi bărbați au fost spulberați de un TIR, în timp ce erau opriți pe banda de urgență

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 septembrie

Cea mai scăzută temperatură din România s-a înregistrat joi dimineața. Unde a scăzut temperatura la minus 4,2 grade Celsius

METEO #azi 19 septembrie 2019: Vreme răcoroasă în toată țara

Cutremur produs în Marea Neagră

HOROSCOP 19 septembrie 2019: Trei zodii vor avea parte astăzi de multe oportunități în plan financiar, profesional și personal

Vladimir Putin a discutat cu prințul Arabiei Saudite despre atacuri

SUA: Violența armată costă economia americană 229 miliarde de dolari anual (raport)

"Revoluția" de la ANAF respinsă de Senat: Proiectul privind reorganizarea ANAF pe județe a fost respins de Senat

Vaslui: Bărbat decedat după ce a fost lovit de un autoturism pe DN 24A

Rezultatele zilei de miercuri, din grupele Ligii Campionilor: Cum s-a încheiat una dintre cele mai așteptate partide, cea dintre PSG și Real Madrid

Tarom vinde bilete de avion de la 99 de euro. Cât timp este valabilă oferta

O carte pe zi: "Cultura de masă în «Epoca de Aur»: Cântarea României & Cenaclul Flacăra"

Liberalii - demagogi, pesediștii - ipocriți. Ce săgeți și-au aruncat partidele pentru impozitarea pensiilor speciale

Viorica Dăncilă: Investițiile străine directe au înregistrat cel mai mare nivel din ultimii zece ani

"Colaps total la Madrid". Reacția presei din Spania, după eșecul lui Real Madrid cu PSG

Olt: Accident cu patru victime, între care și un copil, pe DJ 546A, într-o zonă cu denivelări în asflat

Un terapeut care l-a acuzat pe Kevin Spacey de hărțuire sexuală a murit înainte de proces

Post alegeri. Netanyahu vrea să rămână la putere și îi adresează un îndemn principalului său rival politic

Turist străin, dus cu targa 5 km din cauza drumului, în Munții Bucegi

Tensiuni în Golf: Kuweitul "intensifică" pregătirea trupelor sale

Mihail Gorbaciov își va lansa curând o nouă carte, prezentată drept testamentul său politic

Franța: Prejudiciu de 2 milioane de euro după un jaf la castelul considerat cea mai mare proprietate privată

Tenis: Benoit Paire, calificat în sferturile de finală la turneul de la Metz (ATP)

Wizz Air își prezintă joi planurile de afaceri de viitor pentru piața românească

Fotbal: Liga Campionilor - Acum avem o echipă mare, afirmă antrenorul lui PSG

Ciclism: Elvețianul Kueng, lider în Turul Slovaciei; Grosu, locul 93

Grațiela Gavrilescu, atacată de mai mulți lideri ALDE: Trădare și șantaj

Donald Trump, șocat de costurile mari de funcționare a centrului de detenție Guantanamo

Dăncilă: România - o destinație de afaceri atractivă; oferă oportunități de investiții

O instanță americană a decis în favoarea fraților Micula în procesul cu statul român

Tenis: Kukușkin, calificat în sferturile turneulu ATP de la Sankt Petersburg

Dăncilă: Iohannis reinterpretează după bunul plac, în cheie electorală, o decizie a CCR

Alegeri în Tunisia: Candidatul Nabil Karoui, calificat în turul doi, rămâne la închisoare

Cel puțin 10 morți și 85 de răniți în urma unui atac cu mașină-capcană în sudul Afganistanului

Consiliul UE va discuta joi, despre șefia Parchetului European la care candidează și Kovesi

CITATUL ZILEI

Atacurile din Arabia Saudită au fost aprobate de ayatollahul Ali Khamenei (presa)

Sindicatele din silvicultură organizează o conferință de presă pe tema agresiunilor fizice asupra pădurarilor

Tenis: Șase românce, calificate în optimile turneului ITF de la Arad

Donald Tusk și Boris Johnson vor avea o întâlnire pentru a discuta despre Brexit

Falimentul companiei RAFO a fost pronunțat joi

Emmanuel Macron și Giuseppe Conte au discutat despre migrație

Gesturi huliganice. Agenți de pază, filmați în timp ce scuipă și lovesc mașina unui șofer

Guvernul a extins termenul pentru anunțarea intenției de restructurare financiară până la 31 octombrie

Pacient găsit mort în curtea Spitalului de Neurochirurgie din Iași, la o zi de la internare

O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Toma Dimitriu

Ciclism: Victorie surpriză a letonului Neilands în Marele Premiu al Valoniei

ȘTIRILE OREI 12.00

Volei masculin: S-au stabilit primele patru meciuri din optimile Campionatului European 2019

Bărbat filmat cu un topor în mână, într-un microbuz care transportă elevi. Inspectoratul: Elevii sunt obișnuiți cu astfel de unelte

ȘTIRILE OREI 09.00

Laurei Codruța Kovesi, desemnată pentru funcția de procuror șef european

Dâmbovița: Turist olandez accidentat în munții Bucegi, transportat cu targa de jandarmi și salvamontiști

Universitatea Politehnica Timișoara a investit peste 1 milion de euro în pregătirea noului an academic


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1065, afisate in 18 pagini.



ieri 05:13 CITATUL ZILEI