21:14
Comentarii Adauga Comentariu

Guvernul de la Roma anunță eliberarea unui ostatic italian în Siria, răpit în octombrie 2016

Șeful guvernului italian Giuseppe Conte a anunțat miercuri eliberarea unui ostatic italian, Alessandro Sandrini, răpit în 2016 la frontiera dintre Turcia și Siria, relatează AFP.

"Compatriotul nostru Alessandro Sandrini a fost eliberat după o acțiune coordonată pe teritoriu străin", a anunțat Conte într-un scurt comunicat, în timp ce tatăl ostaticului a spus presei că este vorba despre Siria.

"Fiul meu este liber. El se află încă în Siria, dar este în mâinile carabinierilor. Sunt mai mult decât fericit, este sfârșitul unui coșmar", a declarat Gianfranco Sandrini, citat de site-ul cotidianului La Repubblica.

Media italiene au relatat abia în august 2018 despre răpirea lui Alessandro Sandrini, în vârstă de 32 de ani, care a avut loc în octombrie 2016, în timp ce el se afla în vacanță în Turcia.

Mama lui a rupt tăcerea recomandată de Ministerul de Externe după ce a primit mai multe scurte apeluri telefonice de la fiul său și cel puțin o înregistrare video, în care el era în genunchi, îmbrăcat într-un combinezon portocaliu, și sub amenințarea unor oameni înarmați.

"Vă rog să mă ajutați, sunt obosit. Mă vor ucide dacă situația nu este rezolvată rapid", afirma el într-o înregistrare în care mai apăreau doi oameni înarmați.

Parchetul de la Roma, care îl va interoga la revenirea sa în Italia, a deschis o anchetă în cazul răpirii sale.

La revenirea sa în oraș, în Brescia, Alessandro Sandrini va fi probabil plasat în arest la domiciliu, întrucât este implicat în doua procese.

El era vizat de un mandat de arestare întrucât este suspectat de tăinuire, după ce a încercat să vândă tablete furate, dar și de un jaf cu un complice în 2016, înainte de a pleca în Turcia.

Potrivit media italiene, acest mandat de arestare, sinonim cu încarcerarea, ar urma să fie înlocuit cu arestul la domiciliu.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ștefan, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

50 de ani de minciuni climatologice progresiste

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 septembrie

Cum a evoluat boala de care suferea Alexandru Darie/ Trupul neînsuflețit al regretatului regizor, depus la Teatrul Bulandra

Accident teribil: Doi bărbați au fost spulberați de un TIR, în timp ce erau opriți pe banda de urgență

METEO #azi 19 septembrie 2019: Vreme răcoroasă în toată țara

Cutremur produs în Marea Neagră

Cea mai scăzută temperatură din România s-a înregistrat joi dimineața. Unde a scăzut temperatura la minus 4,2 grade Celsius

HOROSCOP 19 septembrie 2019: Trei zodii vor avea parte astăzi de multe oportunități în plan financiar, profesional și personal

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Vaslui: Bărbat decedat după ce a fost lovit de un autoturism pe DN 24A

Rezultatele zilei de miercuri, din grupele Ligii Campionilor: Cum s-a încheiat una dintre cele mai așteptate partide, cea dintre PSG și Real Madrid

O carte pe zi: "Cultura de masă în «Epoca de Aur»: Cântarea României & Cenaclul Flacăra"

Liberalii - demagogi, pesediștii - ipocriți. Ce săgeți și-au aruncat partidele pentru impozitarea pensiilor speciale

"Revoluția" de la ANAF respinsă de Senat: Proiectul privind reorganizarea ANAF pe județe a fost respins de Senat

Viorica Dăncilă: Investițiile străine directe au înregistrat cel mai mare nivel din ultimii zece ani

"Colaps total la Madrid". Reacția presei din Spania, după eșecul lui Real Madrid cu PSG

Olt: Accident cu patru victime, între care și un copil, pe DJ 546A, într-o zonă cu denivelări în asflat

Un terapeut care l-a acuzat pe Kevin Spacey de hărțuire sexuală a murit înainte de proces

SUA: Violența armată costă economia americană 229 miliarde de dolari anual (raport)

Post alegeri. Netanyahu vrea să rămână la putere și îi adresează un îndemn principalului său rival politic

Turist străin, dus cu targa 5 km din cauza drumului, în Munții Bucegi

Vladimir Putin a discutat cu prințul Arabiei Saudite despre atacuri

Tensiuni în Golf: Kuweitul "intensifică" pregătirea trupelor sale

Tarom vinde bilete de avion de la 99 de euro. Cât timp este valabilă oferta

Tenis: Benoit Paire, calificat în sferturile de finală la turneul de la Metz (ATP)

Wizz Air își prezintă joi planurile de afaceri de viitor pentru piața românească

Fotbal: Liga Campionilor - Acum avem o echipă mare, afirmă antrenorul lui PSG

Ciclism: Elvețianul Kueng, lider în Turul Slovaciei; Grosu, locul 93

Grațiela Gavrilescu, atacată de mai mulți lideri ALDE: Trădare și șantaj

Donald Trump, șocat de costurile mari de funcționare a centrului de detenție Guantanamo

Dăncilă: România - o destinație de afaceri atractivă; oferă oportunități de investiții

O instanță americană a decis în favoarea fraților Micula în procesul cu statul român

Tenis: Kukușkin, calificat în sferturile turneulu ATP de la Sankt Petersburg

Dăncilă: Iohannis reinterpretează după bunul plac, în cheie electorală, o decizie a CCR

Alegeri în Tunisia: Candidatul Nabil Karoui, calificat în turul doi, rămâne la închisoare

Cel puțin 10 morți și 85 de răniți în urma unui atac cu mașină-capcană în sudul Afganistanului

Atacurile din Arabia Saudită au fost aprobate de ayatollahul Ali Khamenei (presa)

CITATUL ZILEI

Sindicatele din silvicultură organizează o conferință de presă pe tema agresiunilor fizice asupra pădurarilor

Consiliul UE va discuta joi, despre șefia Parchetului European la care candidează și Kovesi

Tenis: Șase românce, calificate în optimile turneului ITF de la Arad

Donald Tusk și Boris Johnson vor avea o întâlnire pentru a discuta despre Brexit

Pacient găsit mort în curtea Spitalului de Neurochirurgie din Iași, la o zi de la internare

O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Toma Dimitriu

Ciclism: Victorie surpriză a letonului Neilands în Marele Premiu al Valoniei

ȘTIRILE OREI 12.00

Volei masculin: S-au stabilit primele patru meciuri din optimile Campionatului European 2019

Bărbat filmat cu un topor în mână, într-un microbuz care transportă elevi. Inspectoratul: Elevii sunt obișnuiți cu astfel de unelte

ȘTIRILE OREI 09.00

Laurei Codruța Kovesi, desemnată pentru funcția de procuror șef european

Dâmbovița: Turist olandez accidentat în munții Bucegi, transportat cu targa de jandarmi și salvamontiști

Universitatea Politehnica Timișoara a investit peste 1 milion de euro în pregătirea noului an academic

Atac sinucigaș asupra unui spital din Afganistan. Bilanț provizoriu/ Printre victime, femei și copii

Siria: SUA continuă să furnizeze arme kurzilor, afirmă un reprezentant al Pentagonului

Ministerul Culturii regretă trecerea în neființă a regizorului Alexandru Darie - o personalitate marcantă a culturii române

Fotbal: Liga Campionilor - Poliția belgiană a arestat 27 de suporteri ai lui Galatasaray la Bruges

DOCUMENT Parlamentul European va vota, joi, o rezoluție prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

Clădirea instituției care gestionează Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, în stare jalnică: Ce spune conducerea | FOTO, VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 964, afisate in 17 pagini.



ieri 05:13 CITATUL ZILEI