14:34
Comentarii Adauga Comentariu

Suceava: Program pentru reducerea abandonului școlar la liceenii cu probleme sociale, derulat la USV

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ''Ștefan cel Mare'' Suceava (USV) organizează o școală de vară pentru liceeni din familii defavorizate sau cu nevoi speciale, în scopul reducerii abandonului școlar, a informat directorul de proiect Ancuța Elena Prisăcaru.

Potrivit sursei citate, Școala de vară "Unde Să Vii pentru a Fi Inginer Adevărat", ce se va derula în campusul USV timp de două săptămâni începând cu 15 iulie, are ca scop, pe lângă reducerea gradului de abandon școlar, creșterea accesului la învățământul terțiar prin cursuri și activități destinate liceenilor, în special celor dezavantajați social.

Școala de vară "Unde Să Vii pentru a Fi Inginer Adevărat" are finanțarea asigurată de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), iar liceenii vor beneficia de cazare și masă pe toată durata programului și vor fi monitorizați în permanență de cadre didactice și studenți supraveghetori.

Pentru a putea participa la școala de vară, candidații trebuie să fi absolvit măcar clasa a IX-a și să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele cerințe: să provină din familii numeroase sau cu venituri mici, să fie izolați social, să trăiască în zone rurale sau în care nu există școli în apropiere, să aibă unul sau ambii părinți care lucrează în străinătate, să fie orfani sau proveniți din centre de plasament și au cerințe educaționale speciale.

Elevii se vor putea înscrie până pe 19 iunie, iar rezultatele selecției participanților vor fi anunțate pe 22 iunie. AGERPRES/(AS-autor: Silvia Marcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

În ce țări din Europa au românii restricții de călătorie. Zece state europene nu primesc deloc români

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

VIDEO. Scene șocante: Un bărbat a fost împușcat mortal în timp ce traversa, de mână cu fiica de 4 ani

CORONAVIRUS. Orașul care se întoarce în carantină pentru 6 săptămâni. Numărul de cazuri COVID-19, de 10 ORI mai mare!

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

MINCIUNILE COVIZILOR DIN GUVERNUL KLAUS-MIKI-MAUS: Monopolul pe Informație înseamnă Monopol pe Minciună. Cifre care nu spun NIMIC. Aceștia sunt indivizii care ne vorbesc de "Fake-News"

COMENTARIU Sorina Matei: Kovesi, la 2 ani de la revocare. De la "dușmanii" din România, la alți "dușmani"

Coronavirusul nu a apărut în China și e de mai mult timp pe pământ, spune un profesor de la Oxford

COMENTARIU Valeriu Șuhan: De la democrația "originală" la democrația "mea"

Cristoiu: De ce și-a amintit Ciolacu de Proiectul uitat și de USR-PLUS Fără penali în funcții publice

COMENTARIU Marius Oprea: Nu mor caii cînd vor cîinii

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Eleve minore, sex cu un angajat al şcolii pentru bani şi ţigări. Violatorul a fost lăsat în libertate

JäGERCHOR. Prima măsură de RELAXARE: "Să vină nemții și austriecii să ne ucidă animalele". GuWernerul și LODOVIC LIBER la Vânătoare după 15 mai. Cadru Universitar Veterinar de la Cluj: "majoritatea vânătorilor sunt austrieci și germani. Mai vin și cehi"

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Prezentatoarea Raluca Hogyes și fotbalistul Lukasz Szukala ar face copii tare frumoși împreună!

Drepturile omului: SUA salută primele sancțiuni post-Brexit anunțate de Londra

Doi deputați PSD au fost amendați după ce au refuzat să poarte mască într-un fast-food din Capitală și au făcut scandal

Imunitatea de grup pentru Covid-19 pare a fi "de neatins". Studiu: Doar 5% dintre spanioli au dezvoltat anticorpi până acum

Universitățile din SUA ar putea să treacă la cursuri complet online din toamnă / Ce se întâmplă cu studenții străini

Referent cultural, suspect de pornografie infantilă. Ar fi pipăit o fetiță în timpul unui spectacol

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Un băiat de 17 ani ESTE OBLIGAT să le arate PENISUL ERECT unor judecători

Majoritatea elevilor admiși la Colegiul Național Militar 'Mihai Viteazul' Alba Iulia sunt fete

Puburile din Anglia încep să se ÎNCHIDĂ! Au apărut primele cazuri de COVID-19 în urma petrecerilor MONSTRU din weekend

AVERTISMENTUL lansat de medicul Musta de la Timișoara: "Ne întoarcem în carantină!" Ce trebuie să facă românii

Nelu Tătaru, îngrijorat de situația epidemiologică din România: Avem de decis soarta populației pe următorii zeci de ani

FOTO: Simona Halep a primit un cadou din partea organizatorilor de la Wimbledon

VIDEO | Reacția lui Selly după ce Daniel Funeriu l-a numit "maimuță încălțată": "După ce că e praf la capitolul insulte, a fost praf și ca ministru al Educației"

CITATUL ZILEI

Un fost vicepreședinte al USR și-a anunțat demisia din partid. Raluca Amariei: "Se contaminează încet-încet cu metehnele partidelor vechi"

Un câine a fost abandonat de stăpân dintr-un motiv stupid. Mesajul sfâșietor lăsat lângă animal. FOTO

Activiști Greenpeace au protestat în fața Primăriei Capitalei, marți. Care e motivul nemulțumirii

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Alina Chivulescu, filmată în timp ce face amor. Cine este partenerul FOTO

JUSTIȚIARUL.RO REVINE CU ARTICOLELE CARE L-AU CONSACRAT. "Protecționiști contra Globaliști"...Ați văzut de ce l-au închis Globaliștii-Progresiști?

Studiu: România importă lunar până la 96.000 de tone de legume și fructe / Producătorii români au concurență

Aeroportul Internațional Timișoara anunță reluarea zborurilor spre Marea Britanie, Spania și Belgia

WhatsApp suspendă răspunsurile la cererile de informare venite din partea guvernului din Hong Kong

Noi restricții antiepidemice în două țări, pe fondul creșterii numărului de cazuri COVID-19

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 7 iulie: Criza COVID-19 își va lăsa amprenta asupra economiei pentru mulți ani, spun oamenii de știință

ONU: China se alătură Tratatului privind comerțul cu arme

Președintele Braziliei dus la spital cu simptome de COVID-19. Jair Bolsonaro e aprig contestatar al coronavirusului

Statele Unite ale Americii vor să interzică TikTok, dar și alte aplicații chinezești

Meteo: Cod galben de vânt dimineața aceasta, într-un județ din țară. Avertizare ANM

Populația de zimbri liberi din România este în creștere: Doi pui se alătură celui mai mare grup din ultimii 200 de ani

Doi deputați, amendați de polițiști pentru că au refuzat să poarte măști într-un fast-food din București (surse)

Nou caz de reinfectare cu coronavirus într-un județ din România. Asistentul medical fusese declarat vindecat

COMENTARIU Lelia Munteanu: Restricțiile dure din Israel, fundamentate științific pe informații copiate din New York Times

HOROSCOP 7 IULIE 2020: Luna din Vărsător aderă la un aspect armonios și la unul tensionat. Cum sunt afectate zodiile

Austria va continua să utilizeze avioanele de luptă Eurofighter pentru patrulare (ministru)

Coronavirus în România LIVE UPDATE 7 iulie. România se apropie de 30.000 de cazuri / 1.768 persoane COVID-19 au decedat

Fotbal: FC Sevilla, la un pas de calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campionilor

Bacalaureat - etapa specială/ Marți - proba obligatorie a profilului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1106, afisate in 19 pagini.



ieri 05:51 CITATUL ZILEI