01:13
Comentarii Adauga Comentariu

Germania: Criza din Yemen pe agenda vizitei prințului moștenitor al Emiratelor Arabe Unite la Berlin

Președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier și prințul moștenitor al Emiratelor Arabe Unite (EAU) Mohammed bin Zayed al-Nahyan au discutat marți, la Berlin, despre războiul din Yemen, potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale germane, transmite dpa.

În comunicatul succint se menționează doar că schimbul de opinii a făcut referire și la rolul Emiratelor Arabe Unite în conflictul din Yemen.

Înaintea întrevederii, parlamentara Claudia Roth din partidul Verzilor, vicepreședinta Bundestagului, a declarat pentru dpa:

"Președintele Steinmeier ar trebui să găsească cuvinte fără echivoc și să-i transmită extrem de clar prințului moștenitor că Germania și Europa așteaptă o schimbare fundamentală de politică externă și o încheiere rapidă a războiului din Yemen".

În programul vizitei în capitala Germaniei a prințului Mohammed bin Zayed al-Nahyan este prevăzută miercuri o cină de lucru cu cancelarul Angela Merkel.

În opinia Claudiei Roth, șeicul al-Nahyan este unul din cei mai influenți și temuți lideri din regiune."În calitate de adjunct al comandantului șef al forțelor armate, el are acces la resurse financiare și militare enorme, pe care le folosește fără scrupule pentru a susține conducători autocrați care se opun drepturilor omului în țări precum Egipt, Libia și Sudan" a declarat vicepreședinta Bundestagului. EAU este forța motrice a războiului din Yemen, așa că "prințul moștenitor este astfel în mod comun responsabil pentru ceea ce constitue, la ora actuală, cea mai mare catastrofă umanitară de pe această planetă", a mai adăugat Roth.

EAU participă la coaliția saudită ce sprijină guvernul yemenit în lupta sa împotriva rebelilor Houthi sprijiniți de Iran. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 1775 morți 71229 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

De ce majoritatea îmbolnăviților sunt în China și mai ales în Wuhan, de ce mortalitatea e de 10 ori mai mare în Wuhan decât în restul Chinei și de ce 66% dintre infectați sunt bărbați? De ce boala afectează puțin copiii? Care e sursa Noului Coronavirus?

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 60 infectați, 1 mort. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri. Lipsa de paturi și capacitatea de testare limitată.

Cum ataca noul coronavirus plămânii

Măsuri drastice ale autorităților din Regiunea Hubei pentru a opri răspândirea Coronavirusului

CORONAVIRUS. Primul MORT de Coronavirus în Europa, a murit la Paris.

Vă amintiți cum urla securistoidul Radu Tudor de la Antena 3 să-i lase să debarce? Au debarcat cu Coronavirus cu tot. Coronavirus - Cambodgia suspendă debarcarea pasagerilor de pe pachebotul acostat în portul său după detectarea unui caz

Acest tip de sex crește riscul apariției cancerului. Cele cinci semne prin care poate fi depistată boala

Acționar al unui Laborator de Bioinginerie și Virusologie din Wuhan, SOROS îl atacă pe președintele Chinez Xi Jinping "că gestionează prost epidemia"

Elevă amenințată cu arma în curtea unui liceu din Iași. Un profesor a alertat autoritățile: reacția fetei când au venit polițiștii

Procuratura bulgară va ancheta toate privatizările de după căderea comunismului. Înființați și Votați Partidul Național-Creștin Conservator Român ca să facem și noi la fel.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Heiko Maas: Migrația nu este un motiv pentru a te opune operațiunii Sophia

Conferință CNIPMMR privind introducerea unor coeficienți de ierarhizare a salariului minim

CFR SA : Tren de marfă deraiat; traficul feroviar între stațiile Fărcașele și Drăgănești Olt a fost închis

Constanța: Trei răniți în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz ce transporta copii cu dizabilități

Audierile miniștrilor din Guvernul Orban 2 încep astăzi, în Parlament. Programul audierilor și data votului de investitură

VIDEO: Elton John și-a întrerupt un concert în Noua Zeelandă și a părăsit scena foarte supărat. Ce le-a explicat fanilor

Donald Trump îi cere Rusiei să înceteze să susțină "atrocitățile" regimului Assad în Siria

HOROSCOP 17 FEBRUARIE 2020: Zodiile care astăzi vor fi problematice și vor ajunge chiar ele să creeze neînțelegeri

O carte pe zi: "Dimineața actrițelor", de Anca Hațiegan

Becali nu mai crede în titlu după eșecul lui FCSB cu Dinamo: Suntem vai de noi

Victor Costache: Starea românului infectat cu coronavirus este bună, stabilă

Probleme pentru Tesla: Un tribunal din Germania a oprit defrișarea pădurii pentru construirea din apropiere de Berlin

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 februarie

Libia: Miniștrii de externe din UE examinează posibilitatea reluării misiunii navale Sophia

Trei bărbați arestați, după ce au fost prinși cu peste 90.000 de euro falși. Ce au mai găsit polițiștii în timpul perchezițiilor

Constanța: Un decedat și doi răniți în urma unui accident provocat de un fost prefect aflat băut la volan

Parlamentul Macedoniei de Nord a fost dizolvat

CITATUL ZILEI

LIVE VIDEO Audierile miniștrilor din Guvernul Orban 2 au început. Cîțu le-a cerut parlamentarilor să nu mai permită derapaje

15 vagoane ale unui tren de marfă au deraiat în județul Olt. Trei trenuri de călători, anulate

APADOR-CH anunță că 43% din condamnările CEDO sunt neimplementate la nivel european. Pentru ce e condamnată România

Harry Gregg, fost portar de la Manchester United și erou al accidentului aviatic de la Munchen, a murit

Un bărbat mușcat de un șarpe veninos și-a mușcat la rândul său soția pentru a muri împreună. Ce s-a întâmplat cu femeia

Surse: Legiștii au stabilit cauzele morții bebelușului de 6 luni, despre care s-a spus că a fost sufocat de mama lui

Patru asociații de magistrați susțin că raportul MCV din anul 2019 trebuie refăcut. Aceștia au pledat și pentru necesitatea SIIJ

Descoperire uluitoare făcută de un gunoier într-un birou aruncat. Bărbatul ar putea renunța la muncă | FOTO

Coronavirus - Australia va evacua peste 200 de cetățeni de pe un vas de croazieră în carantină într-un port din Japonia

PSD, înaintea audierii lui Cîțu: Ministrul Apocalipsă face o confuzie. Oare va pricepe că "în avans" înseamnă "înainte de"?

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, participă luni la o dezbatere privind tranziția energetică

Satu Mare: Traficul rutier, închis total pe DN 19, în localitatea Botiz; se înlocuiește șina de cale ferată

Vaslui: Mai multe oase, posibil umane, descoperite sub un pod care traversează râul Bârlad

Dovada absolută a mușamalizării? Cu cât timp înainte de anunțul oficial a știut președintele Xi Jinping despre noul coronavirus

General Motors continuă restructurarea globală. CEO-ul a anunțat următoarele trei țări din care se va retrage compania

Baschet: Team LeBron a câștigat All-Star Game NBA și l-a omagiat pe Kobe Bryant

Tenis: Kyle Edmund a câștigat turneul de la New York (ATP)

Parlamentul Macedoniei de Nord s-a autodizolvat în vederea organizării de alegeri anticipate în 12 aprilie

Ioan Albu, fostul prefect din Constanța, implicat în accidentul mortal de pe DN3. Acesta consumase băuturi alcoolice

Euro rămâne la minimul a trei ani. Germania reînnoiește temerile de recesiune

O vedetă TV a fost ucisă în locuința ei din Hollywood

Accidentul feroviar din Olt: Linia ferată, distrusă pe zeci de metri în urma deraierii trenului de marfă. FOTO și VIDEO

Audieri miniștri/Cîțu: Uciderea OUG 114 și eliminarea supraaccizei la carburanți se numără printre obiectivele atinse

Sondaj CURS: Firea, cea mai mare cotă de încredere pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Surpriza de pe locul doi

Galeriile românești Gaep, Ivan și Suprainfinit - la Târgul Internațional de Artă Contemporană ARCO Madrid

Tenis: Norvegianul Casper Ruud a cucerit primul său titlu ATP, la Buenos Aires

Oase suspecte, găsite împrăștiate pe jos, sub un pod din Bârlad . Prima pistă a polițiștilor

Virgil Popescu acuză: România a devenit importator net de energie electrică din cauza OUG 114

Fotbal: Răzvan Oaidă (FCSB) - Nu avem nicio scuză că am pierdut cu Dinamo


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 617, afisate in 11 pagini.



ieri 06:33 CITATUL ZILEI