09:13
Comentarii Adauga Comentariu

Marea Britanie: Primul tur al alegerilor pentru șefia Partidului Conservator

Partidul Conservator britanic organizează joi primul tur al alegerilor interne pentru desemnarea viitorului lider al formațiunii, care va deveni și prim-ministru al țării, după ce Theresa May a demisionat de la conducerea executivului pe 7 iunie, transmit Reuters și dpa.

Zece candidați s-au înscris în cursa pentru a-i succeda Theresei May, favoritul fiind Boris Johnson, fost ministru de externe și fost primar al Londrei.

Șeful diplomației Jeremy Hunt și ministrul de interne Sajid Javid sunt și ei cotați cu șanse.

În competiție s-au mai înscris ministrul mediului Michael Gove, fostul ministru pentru Brexit Dominic Raab, ministrul sănătății Matt Hancock, ministrul pentru dezvoltare internațională Rory Stewart, fostul ministru al muncii Esther McVey, fostul ministru pentru relația cu parlamentul Andrea Leadsom și parlamentarul Mark Harper.

În primul tur de scrutin, prevăzut a se desfășura în intervalul orar 11:00 - 13:00 (10:00 - 12:00 GMT), fiecare candidat trebuie să obțină sprijinul a cel puțin 17 dintre cei 313 parlamentari conservatori britanici pentru a accede în turul următor.

Analiștii politici prognozează că Esther McVey, Rory Stewart și Andrea Leadsom nu vor intra în turul doi, în timp ce Dominic Raab și Matt Hancock au suficientă susținere pentru a trece de prima rundă.

Al doilea tur este prevăzut pentru 17 iunie, când fiecare candidat trebuie să obțină sprijinul a cel puțin 33 de deputați conservatori.

Procesul de votare va continua pe parcursul săptămânii viitoare până când în cursă vor rămâne doi candidați. Ulterior, cei aproximativ 160.000 de membri ai Partidului Conservator vor decide numele câștigătorului, rezultatul fiind așteptat în săptămâna care începe la 22 iulie. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruștei, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tenis: Bara și Dascălu, în finala turneului ITF de la Szekesfehervar (Ungaria)

Fotbal: Bogdan Stancu, gol și pase de gol pentru Genclerbirligi, în campionatul Turciei

Boris Johnson nu a semnat scrisoarea cerând amânarea Brexitului (Downing Street)

Tenis: Patricia Țig va juca finala turneului ITF de la Sevilla

Fotbal: Bogdan Mitrea a marcat pentru Spartak Trnava, în campionatul Slovaciei

Președintele Trump a discutat cu omologul său mexican, Lopez Obrador, despre oprirea traficului ilegal de arme

Din nou un Bilderberg la Conducerea progresistei UE. Uniunea Europeană continuă să fie la cheremul Grupului Bilderberg. După Bilderbergul Barosso, Bilderbergul Timmermans iată că a venit rândul Bilderbegei Ursula von der Leyen să conducă Uniunea Europeană

De ce nu le era dacilor teamă de moarte. Povestea lui Zamolxis, zeul care i-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a respins invitația la dialog transmisă de liderul Cataloniei, Quim Torra

TARA ROMANEASCA. 1310-1352. STUDII GENETICE: BASARAB I, intemeietorul Tarii Romanesti, a fost român fără nici o legătură genetică cu cumanii. Neagu Djuvara a mințit cu nerușinare.

Îţi ţiuie urechea? Vezi cum poţi scăpa de sunetul enervant din capul tău

VIDEO Una dintre cele mai sexy handbaliste din lume a fost desemnată jucătoarea Campionatului Mondial

Brexit: Tusk a primit de la Londra o cerere de amânare a Brexitului, se va consulta cu cei 27

BREAKING Boris Johnson cere Uniunii Europene amânarea Brexit, anunță Donald Tusk

Meci slab facut de Halep! Simona Halep s-a calificat în două seturi în turul 2, după 7-5, 6-4 cu Evgenia Rodina. Urmează Lucic-Baroni cea care a batut-o pe Halep la US Open

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Hochei: CSM Galați și-a consolidat poziția de lider în Campionatul Național

Handbal feminin: Gloria Buzău a urcat pe podiumul Ligii Naționale după victoria cu Minaur

O româncă care face videochat, plătită regeşte de un client. Nu bănuieşti vreodată ce fetiş avea bărbatul FOTO

Roxana Marcu, leşin în direct FOTO

VIDEO | Toto Tamuz a fost surprins de camerele tv într-o ipostază nerecomandată minorilor

Deşi rude, Familiei regale Britanice i se fâlfâie de Mihai şi Ana de România. Prințul Charles a făcut mai multe vizite urşilor, căprioarelor şi pădurilor din România decât rudelor sale

Au apărut Premiile Oscar pentru PROSTITUATE în ROMÂNIA. Cine este "cea mai tare păsărică"

INCREDIBIL. Ministerul Sănătății a comandat pentru bebeluși un vaccin nou care "face obiectul unei monitorizări suplimentare. Acest lucru va permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă"

O româncă face furori în industria porno

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

Ministrul Finanțelor la Forumul Agricultorilor: Am cultivat și flori, am prășit, știu ce înseamnă și munca de jos

Sexy și rea! Lidia Buble, topless la piscină

MotoGP: Marc Marquez (Honda) va pleca din pole position la Marele Premiu al Japoniei

Retragere în Siria: Ankara îndeamnă SUA să facă uz de "influența" lor pe lângă forțele kurde

Ianis Hagi s-a accidentat în meciul echipei sale, Genk, și a fost scos de pe teren în a doua repriză

Ore decisive pentru Marea Britanie. Donald Tusk a discutat cu Boris Johnson și așteaptă cererea formală de amânare a Brexit

Fotbal - Liga I: CFR Cluj - Universitatea Craiova 2-0

Harghita: Prezența unui urs, semnalată în comuna Zetea; populația a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT

Haltere: România a cucerit alte patru medalii la Europenele de juniori și tineret de la București

Johnson l-a anunțat pe Tusk că va trimite sâmbătă seară o scrisoare pentru a cere amânarea Brexitului

Baschet masculin: CSO Voluntari și ABC Athletic Constanța, victorioase în Liga Națională

Emmanuel Macron: O nouă amânare a Brexitului nu este în interesul nimănui

Tomac, despre o revenire a lui Băsescu alături de liberali: Nu va exista niciun fel de fuziune. Ne interesează o dezbatere Paleologu-Iohannis

Ce înseamnă când copilul se uită printre picioare! SUPERSTIȚII despre bebeluși și sarcină

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Rocsana Marcu, replică TARE pentru Dan Capatos. "Hai să ţi-o umflu!"

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

PROVERBE CU OI, LUPI, CIOBANI SI MIEI. "Din orișice lemn îți place, Fluier nu se poate face"


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 45, afisate in 1 pagina.

ieri 04:43 CITATUL ZILEI