15:10
Comentarii Adauga Comentariu

Fotbal: FC Viitorul și-a prezentat primele transferuri ale verii: Gabriel Iancu și Hamidou Keyta

Gruparea FC Viitorul și-a prezentat, vineri, primele două achiziții din pauza competițională, Gabriel Iancu, fotbalist care revine după doi ani la echipa pregătită de Gheorghe Hagi, și Hamidou Keyta, fost la Dunărea Călărași.

Gabriel Iancu și Hamidou Keyta au semnat contracte valabile pentru următorii doi ani, cu drept de prelungire pentru încă un sezon cu formația constănțeană, anunță site-ul oficial al clubului.

Gabriel Iancu este un produs al Academiei Gheorghe Hagi, fiind autorul golului care a adus primul titlu de campioană din istoria clubului. El mai evoluat pentru FC Viitorul în perioada 2010-2013 și 2016-2017, dar și pentru echipele FCSB, Karabukspor (Turcia), Termalica (Polonia) și Dunărea Călărași în sezonul recent încheiat.

"Vreau să-i mulțumesc domnului Hagi, sunt foarte bucuros că m-am întors, sper să fie o perioadă de excepție și cred că vom face treabă bună împreună. Ca obiective ne-am propus să intrăm în play-off și să ne batem pentru cupă. Și de ce nu, să intrăm în grupele Europa League. De câte ori plec îmi este dor pentru că aici este casa mea și cel mai mult iubesc clubul ăsta. Aici m-am format. Sper să câștigăm și anul acesta o competiție. Mai am multe de demonstrat, am doar 25 de ani și nu am atins nivelul pe care mi l-am propus când am devenit jucător profesionist. Sunt sigur că dacă voi juca bine probabil că voi ajunge și eu la mai bine, acum nu contează contractul meu cu Viitorul", a declarat Iancu.

Atacantul francez Hamidou Keyta a jucat în ultimul sezon tot pentru Dunărea Călărași, are 24 de ani, 1,86 m, și a mai evoluat în carieră pentru formațiile Le Havre B, Saint-Etienne B, Auxerre și FC Chambly. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

Un semnal de împerechere în schimbare poate iniția speciația în populațiile de Drosophila mojavensis

FOTO EXCLUSIV/ Raluka, cu dreaduri și lenjeria intimă la vedere. Apariția ei la Forza Zu i-a șocat pe cei prezenți

PROGRESISMUL FACE RAVAGII ÎN SUA: Azi despre Justiția Progresistă din Texas: Procurorii și Poliția Texas au făcut peste 50 de milioane de dolari în 2017 prin confiscarea proprietăților oamenilor

Cel mai sexy videoclip filmat vreodată în România. Nicoleta Luciu a filmat goală, alături de o celebră actriţă VIDEO

PUTIN a declanșat INFERNUL în Siria. VIDEO INGROZITOR

​Turul Franței: Peter Sagan (BORA - hansgrohe) s-a impus în etapa a cincea / Julian Alaphilippe rămâne lider la general

Școala de la țară care le bate pe toate de la oraș. Puștiul de 14 ani care demonstrează că performanța se învață și la sat

Diana Gureşoaie, show erotic pentru americani. Cum a fost filmată vedeta pe un iaht VIDEO

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Nationalizarea Resurselor Naturale - Expunere de Motive. Cum ne-au furat si ne fura Resursele Naturale, pe baza prevederilor din actuala Constitutie a Romaniei. Ce prevede Constitutia de Azi legat de Proprietatea Publica? Ce prevedea Constitutia din 1991?

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Alina Chivulescu, filmată în timp ce face amor. Cine este partenerul FOTO

Imagini XXX. Cine este vedeta surprinsă aproape goală la plajă

Nicole Cherry, apariţie sexy la plajă. Topless FOTO

Un nou strat de informații genetice ajută la determinarea vitezei cu care sunt produse proteinele

Descoperitorul Virusului HIV, Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină, profesorul Luc Montagnier spune UN NU HOTĂRÂT VACCINĂRII CU FORȚA. Oare de ce marile genii au întotdeauna și un mare caracter, în timp ce micilor trepăduși medicali le lipsește?

TRIPLA CRIMĂ DIN BRAŞOV. Femeia ucisă de soţ a fost înmormântată alături de cei doi copii

Fata Morgana, schimbare radicală după ce s-a vindecat de cancer. Bruneta, de nerecunoscut FOTO

După ce Cascada Niagara a înghețat și a nins în Sahara "Încălzirea Globală Soroșistă prin care statele vor plăti trilioane de $" a lovit acum Arabia Saudită. Cămilele din deșert, acoperite de zăpadă, după ce o furtună a lovit Arabia Saudită - FOTO, VIDEO

UITE-L PE SOROS ce multe lucruri știe despre România. Un interviu luat de Robert Turcescu lui GEORGE SOROS în 2005 cu ocazia vizitei lui SOROS în România. În interviu, SOROS recunoaște cinstit că finanțează MULTĂ LUME prin România.

3 DECEMBRIE 1991 a încetat din viață Petre Țuțea. DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?"

Cea mai frumoasa araboaica si cea mai tare cantareata de muzica orientala

Cele mai bune filme de dragoste pe care le-ai ratat - Video

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme UMF CAROL DAVILA. Sunt 3000 de candidați înscriși

Mircea Diaconu cel care a semnat pentru desființarea Statului Național Român ne ia de proști. El se face că nu înțelege ce înseamnă o Europă Federală în care Statele Naționale vor fi desființate. Ce a declarat Diaconu după ce am publicat ce a făcut.

Cerealele țăranilor sunt cumpărate de samsarii internaționali la prețuri de nimic. Harta prețurilor la cereale: cotațiile scad alarmant, în plină campanie de recoltare - INFOGRAFIE

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

VIDEO VIRAL. Marea finală "iUmor"! Doina Teodoru, cele mai dure glume

Veste extraordinară pentru Anca Serea! Decizia a venit când se aştepta mai puţin

Povestea "elevei porno" de la țară, lăsată gravidă la 12 ani, după ce a făcut sex cu cinci bărbați. Unul dintre amanții fetei a ajuns în pușcărie pentru viol

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Alina Gorghiu le-ar vedea pe Denise Rifai și Simona Gherghe pe listele PNL la alegerile parlamentare

O lecție pentru papagalii Klaus și Lodovic Mickey Mouse. China testează în masă populația Beijingului după ce Coronavirusul a reapărut în capitala Chinei

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Fluierul va dezvaluie ca ONG-ul de mediu Agent Green, ai carui activisti au trecut cu jeepul peste proprietarul din Retezat paralizandu-l, este finantat din banii miliardarului George Soros

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

GERMANIA. VIDEO Explozie INTENȚIONATĂ intr-un restaurant din orasul german Ansbach, in apropiere de Nuremberg. UN KAMIKAZE S-A DETONAT. CEL PUȚIN 1 MORT ȘI 12 RĂNIȚI - VIDEO

GERMANIA. Subvenţiile anuale ale statului pentru biserici se ridică la 232 de milioane de euro. Alte 650 milioane de euro se dau pentru orele de religie din şcoli si pentru infrastructura aferentă pregătirii teologilor

EXCLUSIV/ Ce s-a ales de fosta parteneră de scenă a lui Jean Constantin după moartea lui! Oltița Chirilă s-a retras din activitate la Las Vegas și este de nerecunoscut

OPRIȚI JAFUL. MAREA BRITANIE. Sistemul de taxare al Petrolului. Britanicii îi taxează pe cei care le extrag petrolul cu 81% pentru exploatările facile și cu 62% pentru exploatările dificile. România e Jefuită Noi îi taxăm cu 19.5%

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

ROXANA VANCEA, video necenzurat pe site-urile din întreaga lume. A arătat TOT

Englezii s-au prins cum stă treaba cu Rețeaua Soroșistă de la noi și cu făcătura ei numită "Luptă împotriva Corupției". BBC "Coaliția spune că DNA-ul și serviciile nu respectă cadrul legal și sunt pârghii în lupta politică". Vedeți de ce au ales BREXIT-ul?

Cum a reușit Traian să pună mâna pe comoara dacilor ascunsă sub râul Sargeția. Aurul strămoșilor noștri a salvat Roma de la colaps

Un băiat de 17 ani ESTE OBLIGAT să le arate PENISUL ERECT unor judecători

Europa la urne: votul, alianțele și harta țărilor în care coalițiile sunt mai puternice

Se caută ACTORI români, fete şi băieţi, pentru FILME PORNO. Care sunt condiţiile

IN TIMP CE UN ROMAN MUNCESTE O LUNA PENTRU UN SALAR MINIM NET DE 777 lei. Guvernul a aprobat cadrul legal pentru majorarea sumei gratuite acordate unui solicitant de azil: 1.185 lei pentru sezonul rece, si 1.117 de lei pentru sezonul cald.

Premierul polonez 'Polonia nu va ceda niciunui șantaj din partea UE. Nu vom participa la nebunia Elitelor de la Bruxelles' privind imigraţia în UE. Iohannis a cedat demult şi a înfundat România în statutul de COLONIE a UE

Orgii sexuale cu călugărițe în "cultul interzis". Dezvăluiri din arhiva secretă a Vaticanului

Oana Zăvoranu şi Bianca Drăguşanu s-au DEZBRĂCAT GRATIS în Playboy VIDEO

"Cireşica" s-a copt frumos. Cele mai sexy fotografii cu Nicole Cherry FOTO

Dosarul PROSTITUATE DE LUX. Cine le-a turnat pe Daniela Crudu şi Mădălina Pamfile

Miniştrii Justiţiei din opt ţări europene cer condamnarea crimelor comunismului. ATI GHICIT CINE NU SE NUMARA PRINTRE ACESTE TARI? DA, ATI GHICIT BINE. ROMANIA, PRIN TOVARĂȘII AURESCU ȘI CAZANCIUC, NU SE NUMĂRĂ PRINTRE ACESTE ȚĂRI.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 216, afisate in 4 pagini.