17:51
Comentarii Adauga Comentariu

Topirea Groenlandei și partea nevăzută a scandalului Trump vs. Danemarca. O perspectivă fiscală!

Cu o săptămână în urmă, Groenlanda era protagonista unei știri care trecea neobservată, considerându-se, probabil, că ține de noua normalitate – într-o singură zi, de pe insulă, s-au topit 12,5 miliarde de tone de gheață! Dacă ne plac comparațiile, vorbim de o cantitate suficientă cât să acopere întreg statul Florida sub 12 cm. de apă sau toată Danemarca să fie sub jumătate de metru de apă. Dar cred că nimănui nu-i plac astfel de comparații și de aceea le lăsăm, cu nonșalantă, celor de mâine (oricum o asemenea topire rapidă a gheții n-ar fi trebuit să apară decât peste 50 de ani!)

Probabil când se vor topi și mai bine ghețarii, iar Groenlanda o să ajungă verde din nou, se va înțelege mai bine anecdotica din jurul acestei întâmplătoare propuneri a americanilor din vremea lui Donald Trump, de a cumpăra insula de la danezi. Chiar dacă politicienii micului regat au taxat imediat propunerea ca absurdă (cuvânt care l-a făcut pe Trump să aibă o reacție absurd de nediplomatică anulând vizita de stat la Copenhaga), merită semnalat un articol apărut chiar în aceste zile într-un important ziar local, care arată că, într-un nou Arctic, unul dezghețat, americanii se vor bate cu orice preț să câștige lupta pentru Groenlanda în fața rușilor și chinezilor. E greu de spus acum ce înseamnă cu orice preț. Dar asta e geopolitică, cu bătaie pe termen cel puțin mediu.

Deocamdată și cât încă mai există ghețari, am să aduc în atenție și partea mai puțin vizibilă a acestui întâmplător scandal. Ajungând la Copenhaga, după primirea la regina Margrethe, președintele Trump ar fi avut ce să vorbească cu dna Frederiksen, tânara șefă a executivului danez, și în afara temei Groenlanda. S-ar fi plans de o daneză care ”urăște Statele Unite mai mult decât oricine am întâlnit până acum”. A spus asta acum o lună, a mai spus-o și acum un an, așteptându-l la Washington pe șeful Comisiei Europene, în plin război comercialo-fiscal transatlantic – ”doamna voastră de la taxe … chiar ne urăște!”. Doamna în cauză nu e chiar de la taxe, ci pe foarte aproape: dna. Vestager, Margrethe Vestager, în ultimii cinci ani Comisarul pe probleme de concurență al executivului UE. În această calitate, doamna a condus cu mână forte anchete care s-au soldat cu amenzi de miliarde, chiar zeci de miliarde împotriva giganților americani Apple și Google, sub acuzații de concurență fiscal neloială (am vorbit pe larg în articolul din iulie anul trecut tot aici, pe Contributors).

Până de curând, dna Vestager a fost în cărți să preia chiar șefia Comisiei pe următorii cinci ani. (de notat că mica Danemarcă este considerată printre primele cinci state ca influență la nivelul UE). Numirea nu s-a mai produs, dar sunt șanse mari să o regăsim pe energica daneză și în noua Comisie (fiind propunerea fermă a țării sale), chiar pe același post. Numirea dnei Vestager ar fi un semnal clar că Europa nu cedează în lupta fiscal transatlantică și mai mult, că e hotărâtă să accelereze, cu orice preț?, proiectele controversate, care-i irită pe partenerii americani. Și mă gândesc aici la lupta direct pe veniturile giganților internet (americani) sub forma taxei digitale, apoi la lupta pe împărțirea profiturilor după noile reguli europene, prin baza comună consolidate de impozitare (CCCTB). De ambele proiecte a amintit în planurile sale si dna Von der Leyen, proaspăt numita șefă a Comisiei.

În lumea pe care o știam până acum, fiscalitate între frați (între membrii aceluiași grup) se trata pragmatic, în prețuri de piață. Lumea se schimbă, fiscalitate se schimbă și începe să se ducă lupte care, deocamdată, nu știm cum se vor tranșa. Cel puțin atâta timp cât se duc sub sloganul, absurd din punct de vedere economic, ”cu orice preț”.

Ca de fiecare dată, în vremuri de criză mai apar și oportunități. Revenind pe terenul nostru, după ce americanii tocmai ne-au transmis zilele astea că ne văd un viitor strălucit, probabil că și europenii vor dori să știe mai în detaliu cum jucăm?

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro

Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SUA. Puteți face cancer de la apa de la robinet? Un nou studiu american spune că apa potabilă „sigură” prezintă riscuri

50 de ani de minciuni climatologice progresiste

Curtea de Apel București a stabilit că Traian Băsescu a fost turnător al Securității. Decizia nu e definitivă

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

VIDEO Femei lovite cu brutalitate, în Luton, de către un bărbat care făcea livrări la domiciliu

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Viorica Dăncilă, primită de susținători la Reșița. Susținător:"Transilvania o desparte Iohannis"

Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Biserici dărâmate, cimitire distruse. Martor: "Această experiență, pe care n-aș dori-o nimănui, aș numi-o Apocalipsă! (Partea I)

"De la televizor, părem o țară de oameni bolnavi, care consumă foarte multe medicamente". Solicitarea lui Pintea

Silviu Rotariu a fost amendat cu 20.000 de euro, pentru scandalul de la "Burlăciţa"

Justiția europeană a confirmat clasificarea bisfenolului A drept perturbator endocrin

Expert: Nici o țară europeană nu și-a tratat atât de rău potențialul energetic precum România

Dăncilă a scăpat o gafă monumentală, în timp ce explica de ce Guvernul nu a susținut-o pe Kovesi la Parchetul european

A votat ambasadorul României la UE pentru Kovesi? Iohannis: I-am spus lui Odobescu că eu sunt pentru

Starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu. Anunțul medicilor de la Spitalul Elias din Capitală

Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Darie, depus astăzi la Teatrul Bulandra. Regizorul va fi înmormântat duminică

METEO #azi 20 septembrie 2019: Ploi în nord și nord-est

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 septembrie

Kremlinul anunță o vizită a lui Maduro "foarte curând" în Rusia

Elena Udrea și-a botezat fetița la Mănăstirea Cașin din Capitală. Printre invitați, Traian Băsescu

Schimb de replici, la distanță, între Iohannis și Barna, după ce și-au depus candidaturile. Ironia privind rolul de "pompier" al lui Iohannis

Avertizare cod GALBEN de inundații în Constanța. Posibile depășiri ale cotelor de atenție

Viorel Cataramă: Numirea lui Kovesi demonstrează aprecierea pe care UE o dă luptei împotriva corupției

Depozitarul Central va distribui, de vineri, dividende pentru Antibiotice

Cât ne costă de fapt alimentarea cu energie a electrocasnicelor lăsate în stand-by. Ce recomandă experții

Trădătorii nu se lasă până nu ne dau resursele naturale care sunt ale noastre 100%, ȘI MAI PE NIMIC.Klaus Iohannis și secretarul pentru Energie al SUA au discutat despre resursele de gaz din Marea Neagră. Oficialul american s-a întâlnit și cu Liviu Dragnea

Libia: Garda de coastă a recuperat de pe mare 493 de migranți în ultima săptămână

Acuzații grave după victoria lui CFR Cluj. Antrenorul lui Lazio: Penalty-ul lor nu trebuia acordat. Înfrângerile nu au fost meritate

Coaliția condusă de Arabia Saudită a anunțat lansarea unei operațiuni militare împotriva rebelilor yemeniți Houthi

Havana denunță expulzarea de către SUA a doi diplomați cubanezi acreditați la ONU

Irlanda transmite că nu au fost făcute progrese în negocierile Brexit

Trump spune că a fost ''surprins'' de imaginile cu Trudeau cu fața vopsită în negru

Ion Cristoiu: Cazul Băsescu arată că CNSAS a fost folosit în bătălia electorală de anul acesta

Timiș: Tânără înjunghiată mortal de iubitul ei, lângă Catedrala Mitropolitană; suspectul e căutat de poliție

Guvernul vrea să modifice legea offshore. Ce conțin prevederile referitor la investițiile din Marea Neagră

O greșeală pe care nu o va uita niciodată. Pariul care l-a costat pe un trader al Mitsubishi 320 de milioane de dolari

Transportatorii, nemulțumiți de prelungirea perioadei de acreditare pentru ridesharing. COTAR solicită un răspuns urgent din partea autorităților

Târgul Național al Mierii - ediția de toamnă debutează vineri pe platforma apicolă din Băneasa

Dosarul permiselor auto obținute fraudulos: Șeful Serviciului Permise Giurgiu și șapte instructori, audiați la DNA

Un nou cutremur produs în Vrancea. Ce magnitudine a înregistrat seismul

Numărul morților de la Spitalul Săpoca a crescut. Încă o victimă a ucigașului în serie a murit

Vaslui: Autocisternă cu 26 de tone de motorină, răsturnată pe raza comunei Tutova

Iași: Controale în unitățile de învățământ din județ după ce elevii au primit alimente mucegăite

Magistrații Curții de Apel București s-ar putea pronunța vineri în dosarul lui Traian Băsescu

HOROSCOP 20 septembrie 2019: Zodiile de Aer se bucură de o zi armonioasă, cu vești bune în plan profesional și personal

Justiția Uniunii Europene respinge recursul Venezuelei împotriva sancțiunilor adoptate în 2017

Băsescu: Nu am avut legături ilegale cu Securitatea; voi contesta decizia CAB la ÎCCJ

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 20 SEPTEMBRIE

Rugby - CM 2019: Cinci sau șase echipe pot câștiga trofeul, spune selecționerul Noii Zeelande

Membri ai Organizației pentru Știință și Tehnologie din NATO, la București; Nasta: Avem nevoie de progrese tehnologice semnificative

Un angajat al Facebook s-a sinucis aruncându-se pe fereastră de la etajul 4 al companiei

Vaslui: Proiectile, gloanțe și cartușe din al Doilea Război Mondial, descoperite în cimitirul din Bârlad

Unul dintre cei mai mari operatori de turism din Europa se zbate pentru a evita falimentul/ Ce riscă mii de turiști

Dăncilă adâncește misterul votului dat de Luminița Odobescu în Consiliul UE pentru Kovesi. "E secret"

Dăncilă, apel către cetățeni: Societatea civilă să semneze pactul pentru bunăstarea românilor, astfel încât, indiferent de guvernare, pensiile și salariile să nu mai fie tăiate | VIDEO

IPJ Iași confirmă oficial ancheta, după apariția scrisorii în care este reclamat șeful Serviciului de Acțiuni Speciale

Prima ninsoare din acest sezon în România: A nins ca în povești, iar momentul a fost surprins pe Facebook | VIDEO

CCR discută pe 16 octombrie sesizarea privind alegerea lui Teodor Meleșcanu în fruntea Senatului

Când va judeca CCR dacă numirea lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului a fost constituțională

Curtea Supremă britanică va decide săptămâna viitoare dacă planul lui Boris Johnson de suspendare a Parlamentului este legal


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 902, afisate in 16 pagini.



ieri 05:11 CITATUL ZILEI