18:35
Comentarii Adauga Comentariu

Ofensiva turcă în Siria: Consiliul de Securitate al ONU se va reuni joi de urgență (surse diplomatice)

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni joi de urgență în legătură cu ofensiva militară lansată miercuri de Turcia în Siria, au indicat surse diplomatice citate de Reuters și AFP.

Reuniunea cu ușile închise a fost solicitată de cinci state europene membre ale Consiliului de Securitate - Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia și Polonia, au menționat diplomații.

Ședința consacrată intervenției din Siria va avea loc în marja unor consultări care au loc cu ușile închise la Consiliul de Securitate cu privire la Columbia, au mai adăugat sursele citate.

Miercuri dimineața, președintele în exercițiu al Consiliului de Securitate al ONU, ambasadorul sud-african Jerry Matthews Matjila, a îndemnat Turcia să-i "cruțe" pe civili și să dea dovadă de "maximum de reținere" în operațiunile sale militare din Siria.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a explicat miercuri după amiază, la anunțarea declanșării operațiunii "Izvorul păcii", că scopul acesteia este eliminarea a ceea ce el a denumit "coridorul terorii" de la granița sudică a Turciei. Operațiunea survine la câteva zile după ce președintele american Donald Trump a anunțat retragerea trupelor SUA din regiune. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

BREAKING Donald Tusk recomandă amânarea retragerii Marii Britanii din UE pentru evitarea unui Brexit fără acord

Lucrarea 'Lecția' de Tonitza, adjudecată la 190.000 de euro

Grupare de hoți care folosea metoda "distragerii atenției" pe autostrăzi și drumuri naționale destructurată de polițiști. Suspecții vor fi duși la audieri

Brexit: Franța este pregătită să accepte o amânare "tehnică" de "câteva zile"

Percheziții în Călărași, la persoane acuzate de sute de furturi în Germania. Casele, ținta preferată a hoților

Marea Britanie: 39 de cadavre au fost descoperite într-un tir provenit din Bulgaria

Trei tone de droguri, cu o valoare de piață de circa 750 de milioane de dolari, au fost confiscate în Panama

Descoperire macabră într-un camion în Marea Britanie: Au fost găsite cel puțin 39 de cadavre

Ion Cristoiu: Cum a ratat Iohannis o carieră strălucită în PSD, "partidul care trebuie să dispară din România"

Protest al angajaților STB, care acuză conducerea că sume mari de bani nu au ajuns la salariați

Cazul pădurarului găsit mort în mașină: Un tânăr a fost arestat preventiv, după ce ar fi lovit de mai multe ori victima cu o secure în cap

Argeș: Percheziții la suspecți de tâlhării și furturi comise prin metoda distragerii atenției

Ion Gheorghe Maurer: Eu n-am văzut pe nimeni avînd curajul să ia poziție împotriva lui Ceaușescu | AUDIO

Chile: Președintele propune măsuri sociale pentru a pune capăt protestelor

O atletă paralimpică, medaliată cu aur, a fost eutanasiată: "Sunt foarte speriată"

Șase avioane militare ruse interceptate în zona de identificare aeriană a Coreei de Sud

CITATUL ZILEI

FT: China intenționează înlocuirea liderului din Hong Kong cu un funcționar "interimar"

Oana Bogdan, care a vorbit despre renunțarea la proprietatea privată, și-a dat demisia din PLUS

GALERIE FOTO | Cum s-au îmbrăcat Klaus Iohannis și soția sa la Banchetul Imperial din Japonia

Crimă în Vaslui: Și-a omorât soția cu un cuțit și apoi a încercat să se sinucidă

FOTO | Clădirea unui liceu din Buzău, monument istoric, reabilitată cu muncitori indieni

Tăriceanu anunță că ALDE nu este de acord cu desființarea Secției de anchetă: Votăm moțiune de cenzură și pică orice guvern pe subiectul ăsta

Ministrul Muncii îl atacă pe Ludovic Orban pe tema salariului minim: Cineva ar trebui să îi dea un reset

Alegeri în Bolivia: Guvernul cere un audit al alegerilor desfășurate duminică

Siria: Washingtonul contează pe Turcia și pe kurzi pentru combaterea grupării Stat Islamic

HOROSCOP 23 octombrie 2019: Zodiile care vor fi provocate să dea piept cu realitatea pe plan personal și profesional

Fosta campioană paralimpică Marieke Vervoort s-a stins prin eutanasie

Un bărbat s-a baricadat într-un muzeu din sudul Franței și refuză să vorbească cu autoritățile

VIDEO | Primul trailer "Star Wars: The Rise of Skywalker" a fost lansat și oferă indicii despre finalul poveștii

Franța: Intervenție a poliției la un muzeu din sud-estul țării, unde cel puțin o persoană s-a baricadat

Constanța: Polițiștii de frontieră au confiscat aproximativ 200 de kilograme de pește de la braconieri

Joi - BPN al PNL; se validează lista Cabinetului Orban și programul de guvernare

USR București are un nou lider de grup în CMGB în locul Roxanei Wring, care a demisionat

Bacău: Bărbat în stare gravă după ce a fost prins sub un utilaj, în pădure

Grecia: Coliziune între o ambarcațiune de migranți și gărzile de coastă elene: un mort, doi dispăruți și șase răniți

Bulgaria: 139 de candidați la posturi de primari au colaborat cu serviciile secrete comuniste (comisie)

Baschet: Klay Thompson (Warriors) ar putea rata noul sezon în NBA, a precizat antrenorul Steve Kerr

Sibiu: O fată de 11 ani a fost dată dispărută după ce nu s-a mai întors de la școală

Fotbal: Florin Andone (Galatasaray) - Meritam măcar un punct cu Real Madrid

Fotbal: Această victorie ne-a făcut bine, a spus Zidane după 1-0 cu Galatasaray în Liga Campionilor

ANALIZĂ: Agricultura va crește cu jumătate de miliard de euro în acest an

Trump l-a felicitat pe Netanyahu la împlinirea vârstei de 70 de ani: ''Ești grozav!''

VIDEO | Incidente violente în timpul partidei dintre Olympiacos și Bayern Munchen. Suporterii greci, înarmați cu bâte, au aruncat cu torțe pe teren

Dezbateri pe teme de digitalizare, cercetare și inovare la cea de-a V-a ediție a Smart Cities of Romania

Marius Copil a fost eliminat în primul tur la Basel. Românul va părăsi top 100 ATP

#vreaupreședinte Ce îl recomandă pe Dan Barna pentru un mandat la Palatul Cotroceni

Președintele Sebastian Piñera propune noi măsuri sociale în urma protestelor violente din Santiago de Chile

Vaslui: Un bărbat din comuna Albești și-a ucis soția, după care a anunțat fapta la 112

FOTO | Încă o dispariție: Tânără de 17 ani, dată dispărută după ce a plecat la școală și nu a mai revenit

Tenis: Turneul ATP de la Basel - Alexander Zverev, învins în meciul de debut

Rusia și Turcia ajung la un acord pentru îndepărtarea milițiilor kurde YPG de la granița siriană

Arad: Un bărbat care mergea pe jos pe marginea drumului a fost accidentat mortal de o mașină

Teren de sport pentru copiii cu dizabilități din Galați, după modelul arenelor profesioniste

Seră cu plante exotice la Grădina Botanică din Galați. Investiția depășește 3 milioane de euro

IGPR: Polițiștii din Giurgiu și București efectuează patru percheziții la societăți care ar fi vândut produse contrafăcute

Un bărbat și-a dat foc în fața sediului Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați

Prahova: Adolescentă de 17 ani, dispărută în timp ce se întorcea de la școală

Tenis: Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, calificate în optimile turneului ITF de la Istanbul


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 453, afisate in 8 pagini.



ieri 04:57 CITATUL ZILEI