11:34
Comentarii Adauga Comentariu

Piața francizelor din România a ajuns la 3,6 miliarde de euro; 36% sunt idei de afaceri românești

Cifra cumulată a afacerilor care operează în franciză în România a ajuns la 3,6 miliarde de euro în 2019 și la 450 de concepte, din care 36% sunt idei de afaceri românești, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Paul Voicu, managing partner Franchwise.

Potrivit datelor prezentate la cea de a 3-a ediție a forumului "Franchise Connection", eveniment regional de afaceri în franciză, piața se situa la 1,6 miliarde de euro în 2014, iar în 2018 piața ajusese la 3,3 miliarde de euro.

Paul Voicu a spus că există și afaceri care eșuează, dar rata este foarte mică.

"Există un ciclu natural, ca în business. Există și companii care se nasc și acum vor să intre pe piață, există și firme care nu s-au adaptat la piață, au ieșit. Piața are aproximativ 450 de concepte, din care anual ies de pe piață 15. Rata este destul de mică. Ai șanse mai mari să supraviețuiești pe piață și să faci o treabă bună, dar e ca în business, presupune și o doză de risc", a afirmat Paul Voicu.

El a spus că cea mai extinsă franciză din România este La doi pași, cu aproximativ 1.000 de locații. O altă afacere extinsă este 5 To Go, care a ajuns la 120-130 de cafenele.

De asemenea, Paul Voicu a declarat că piața din România are potențial de creștere și că ar trebui să ne uităm la piața din Franța, una dintre cele mai dezvoltate piețe de franciză din Europa și un exemplu pentru cea din România. Acolo există peste 2.000 de concepte.

"Soluția nu este să ne mutăm în Franța pentru că nu mi-aș dori să am competiția de la 2.000 de concepte. Prefer să fiu într-o țară care este încă emergentă, în care sunt o grămadă de nișe care sunt la început și care așteaptă să fie cucerite", a spus Paul Voicu.

Acesta a participat luni la cea de a 3-a ediție a forumului "Franchise Connection", organizat de Ziarul Financiar. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Alegeri Prezidențiale Tur 1. Rezultate Parțiale Autoritatea Electorală Permantă după numărarea a 7,825,909 voturi. Dăncilă la peste 10 procente peste Barna și cu 12 procente în urma lui Iohannis

EXIT POLL - Alegeri Prezidențiale 2019 Turul I. SONDAJ SOCIOPOL: Iohannis pe Primul Loc, Dăncila la doar 2 procente in fața lui Barna

EXIT POLL - Alegeri Prezidențiale 2019 Turul I. SONDAJ CURS-AVANGARDE: Iohannis pe Primul Loc, Dăncila la 6 procente in fața lui Barna

EXIT POLL - Alegeri Prezidențiale 2019 Turul I. SONDAJ IRES: Iohannis pe Primul Loc, Dăncila la 5 procente in fața lui Barna

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Ion Cristoiu, despre rezultate alegerilor prezidențiale: Avem două enigme, dar cea mai importantă este enigma duminică, ora 6

Dan Barna, criticat dur de simpatizanții USR-PLUS după eșecul de la prezidențiale: "Nu învățăm nimic de aici?"

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2019, după numărarea a 99,99% din voturi: Iohannis - 36,6%, Dăncilă - 23,7%, Barna - 13,9%

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Unde au dispărut 800.000 de voturi, diferența dintre alegerile europarlamentare și cele prezidențiale pentru Alianța USR-PLUS | Monitorul Partidelor

#Prezidențiale2019/ Dăncilă afirmă că PSD va analiza rezultatele alegerilor; marți ar putea fi o ședință a CEx

Bolivia: Președinta tribunalului electoral a fost arestată, deși a încercat să scape deghizându-se în bărbat

Incident tulburător în Olt. Un bărbat a fost prins de polițiști chiar în timp ce viola o femeie

Alegeri Prezidențiale. sondaje de Opinie Neoficiale. Ora 17. Lupta strânsă în unele sondaje între Dăncilă și Barna pentru al doilea loc din Turul II. În alte sondaje, Dăncila e deja în Turul II cu Iohannis cu aproape 10 procente peste Barna.

Alegeri în Spania: Partidul de extremă dreapta își dublează locurile în Parlamant

Mexicul îi oferă azil lui Evo Morales după demisia din funcția de președinte al Boliviei

Dan Barna își recunoaște înfrângerea: Am sperat până în ultima clipă

PSD crede că poate reveni la guvernare, în curând. Senator: Pregătim moțiunea de cenzură / Când ar putea fi depus documentul

Care a fost ordinul pe unitate? Nimic altceva decât vechea lozincă marxistă: SECURISTOIZI DIN TOATE PARTIDELE UNIȚI-VĂ! -- Iată-i pe cei din Rețeaua Securistoizilor care au asigurat voturile Guvernului Rețelei Progresiste deși erau "în alte partide".

Filmul ''Fire will come'' a obținut trofeul Alexandru de Aur la Festivalul de la Salonic

Alegerile prezidențiale 2019. Kelemen Hunor a obținut peste 400 de voturi într-un județ în care trăiesc doar 18 maghiari

Liderul PSD Vaslui, despre turul doi al alegerilor prezidențiale: Va fi foarte greu pentru noi. Diaconu va juca un rol special

Armata sud-coreeană a interzis utilizarea țigărilor electronice în bazele militare

Răspunsul dat de Iohannis după ce a fost invitat la dezbateri dezbaterea cu Dăncilă

Ceremonii militare și religioase în București și în țară cu prilejul Zilei Veteranilor

Eurostat: Sub 50% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani erau angajați anul trecut

Iranul a descoperit un câmp cu 53 de miliarde de barili de petrol. Anunțul președintelui Hassan Rouhani

Devenit a treia forță politică a țării, partidul Vox vrea să construiască o "alternativă patriotică" în Spania

Votul din Diaspora. Rezultate provizorii în turul I, după numărarea voturilor din 705 de secții din 838: Iohannis - 53,8%, Barna - 26,4% și Paleologu - 6,3% | LIVE UPDATE

Dan Barna nu a câștigat în niciun județ al țării, în primul tur al alegerilor prezidențiale 2019

#Prezidențiale2019 Teleorman: Dăncilă a obținut 47% din voturi în județ, urmată de Iohannis cu 30% (numărătoare paralelă)

Fenomen astronomic spectaculos în România: Tranzitul planetei Mercur poate fi observat luni. Ce avertismente au emis specialiștii

Austria: Conservatorii fostului cancelar Sebastian Kurz vor lansa negocieri de coaliție cu Verzii

Harta POLITICĂ a votului din 10 noiembrie, rezultate parțiale. Iohannis câștigă în Moldova, Dăncilă își conservă electoratul din sudul țării. Barna, niciun județ câștigat | Monitorul Partidelor

Comuna în care Alexandru Cumpănașu a obținut cel mai mare scor la alegerile prezidențiale

Separatiștii catalani blochează o autostradă care leagă Spania de Franța

#Prezidențiale2019/Hunedoara: Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor cu 34,39%; pe locul al doilea Viorica Dăncilă

Handbal masculin: Croatul Ante Kuduz (Dinamo), în echipa ideală a etapei din Liga Campionilor

Replica lui Orban, întrebat dacă Iohannis va participa la dezbateri| VIDEO

#Prezidențiale2019/ Timiș: Klaus Iohannis a câștigat primul tur în județ cu 43,82%, urmat de Barna și Dăncilă

"Greaua Moștenire lăsată de PSD-ul lui Liviu Dragnea" - creșteri importante aproape la toți indicatorii economici și mai ales o creștere semnificativă a nivelului de trai al românilor

MAE anunță că votul s-a încheiat în Europa, Asia, Africa și Australia. Câți români au votat

Fotbal: Constantin Budescu - Sper să fie și acum același deznodământ ca în campania din 2016

#Prezidențiale2019/ Chirica: Moldova nu mai este roșie pentru că moldovenii s-au săturat de lipsa de atenție

Senatorul Cristiana Anghel cere abrogarea, în regim de urgență, a art. 120 din OUG 99/2006

Viorica Dăncilă a câștigat într-o singură secție de vot din orașul Constanța, cândva un "fief" al PSD

Alegeri în Spania, pentru a patra oară în ultimii 4 ani. Socialiștii nu au reușit, nici de această dată, să obțină majoritatea în Parlament

#Prezidențiale2019/ MAE: 647.706 de români la secțiile din străinătate până la ora 23,00 (ora României)

Poliția din Hong Kong a deschis focul asupra manifestanților, rănind cel puțin o persoană

Germania scade prețul la tampoane. Somonul și caviarul erau mai ieftine decât produsele de igienă feminină

Sălaj: Campanie a Poliției pentru prevenirea violenței domestice și a victimizării femeilor

Firea le mulțumește celor care au votat în Capitală, în special celor care au pus ștampila pe Dăncilă

Fotbal: Ionuț Radu, locul 19 pe lista celor mai scumpi jucători împrumutați

Rezultate parțiale oficiale la alegerile prezidențiale din 2019, după numărarea voturilor din 99,9% din secții: Iohannis - 37,49 %, Dăncilă - 22,69%, Barna - 14,7%

Filme porno pentru minori la Vaslui: "Îi măsura cucul la toaletă"

Cofondatorul Apple Steve Wozniak spune că algoritmul Apple Card a discriminat-o pe soția sa

Un român a fost condamnat la închisoare pe viață în Marea Britanie pentru crimă. Bărbatul a ucis o artistă cunoscută

Mureș: Incendiu la Secția de Amoniac IV a Combinatului Azomureș

#Prezidențiale2019/ Iași: Iohannis a primit 36,4% din voturi în județ, urmat de Dăncilă cu 21,6%

Cum s-a votat acasă la Iohannis și Barna. Liderul USR și Dăncilă, aproape la același procent


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1199, afisate in 20 pagini.



ieri 05:58 CITATUL ZILEI