13:05
Comentarii Adauga Comentariu

Un kurd sirian și-a dat foc în fața agenției ONU pentru refugiați de la Geneva

Un kurd sirian în vârstă de aproximativ 30 de ani și-a dat foc miercuri în fața sediului agenției ONU pentru refugiați de la Geneva, fiind transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri, a informat poliția locală, transmite Reuters.

Bărbatul, care locuiește în Germania, a fost transportat de urgență cu elicopterul la unitatea pentru arși a spitalului universitar din Lausanne, unde primește îngrijiri, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției din Geneva, Silvain Guillaume-Gentil.

'Dată fiind starea în care se află, este imposibil să-l întrebăm despre motivul său, dar ne imaginăm că este vorba despre situația politică', a indicat ea.

Gestul bărbatului survine în contextul ofensivei declanșate de Turcia în nordul Siriei împotriva miliției kurde Unitățile de protecție a Poporului (YPG).

'Suntem întristați și șocați de incidentul de autoincendiere care s-a întâmplat în fața sediului nostru din Geneva în această dimineață', a declarat Andrej Mahecic, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR).

Bărbatul și-a dat foc și apoi a încercat să intre în clădirea agenției, însă personalul de securitate și cel medical au intervenit, iar flăcările au fost stinse, a precizat Mahecic. 'Sperăm că își va reveni', a adăugat el.

Sediul UNHCR se află vizavi de un adăpost pentru solicitanți de azil, printre care se află și kurzi sirieni.

'Am văzut flăcările, agenții de securitate din clădire au venit, iar după câteva minute, poliția și ambulanța. Sunt sirieni aici (în centru), dar nu pot confirma că (bărbatul) locuia aici', a declarat un angajat pentru Reuters.

Un martor ocular de la centrul pentru solicitanți de azil l-a descris pe bărbat drept 'o imensă flacără umană'. 'Mă îndoiesc că ar putea supraviețui după așa ceva', a adăugat martorul. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Pătraru: "Marele RAHAT pe care l-a făcut Iohannis în mijlocul Democrației" Ciutacu: " 'Ziariștii' chemați de Iohannis vor fi înaintați în grad de 1 Decembrie". S.R.Stănescu "A fost o Rușine și o Mascaradă. Conferințele lui Putin cu presa sunt mai pe bune"

KLAUS IOHANNIS 5 ANI DE MANDAT IMPOTRIVA ROMANILOR: A incalcat Constitutia acceptand relocarile fortate, a fost lobbistul bancilor si al multinationalelor straine, omul ONG-urilor lui SOROS, dusmanul Zilei Nationale si al Republicii Moldova

Au trebuit să moară bebeluși ca să vedem nesimțirea lui Iohannis. Deşi de 14 zile avem zeci de bebeluși grav bolnavi dintre care trei au murit, Iohannis nu a binevoit nici măcar 5 minute să treacă să-i vadă. În schimb s-a întâlnit cu ONG-iştii lui Soros

Corneliu Vadim Tudor despre matrapazlâcurile lui Klaus Weiner Iohannis - VIDEO

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Poliția din Chile, acuzată de încălcarea drepturilor copiilor în timpul protestelor din țară

Viorica Dăncilă: PSD va depune săptămâna viitoare o moțiune simplă împotriva ministrului Florin Cîțu

Ministrul de Externe român și secretarul de stat al SUA au discuții despre ridicarea vizelor românilor

(Corespondență) Iohannis: Alegerea lui Tusk la președinția PPE arată că falia Est-Vest dispare tot mai mult

Șarpe de un metru lângă Bazinul Olimpic de Înot din Bacău. Ce s-a întâmplat cu animalul

Președintele Hassan Rouhani și-a anunțat victoria asupra mișcării de protest din Iran

Iohannis, despre aderarea la Schengen: Discuțiile se vor relua, cu mult mai multă greutate politică, dacă va fi reales

Adrian Zuckerman a fost confirmat de Senatul american în funcția de ambasador în România

Bolivia: Președinta Anez cere Parlamentului să adopte o lege pentru convocarea alegerilor

Antonel Tănase anunță constituirea Comitetului pentru Audit Public Intern

Liderii USR și PLUS, întâlnire pentru a discuta despre fuziunea celor două formațiuni

Record istoric de un miliard de amenințări informatice în 2019

Gorj: Căprioară lovită de un autoturism pe raza localității Murgești

Oamenii din diaspora, candidați la alegerile locale în România. Proiectul propus de un senator USR

Dăncilă explică de ce l-a propus pe Negrescu pentru comisar european: Am primit o scrisoare

Adrian Zuckerman, confirmat de Senatul american pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în România

Ucraina, îngrijorată de la 25 iulie în legătură cu soarta ajutorului militar american

Joseph Daul: Klaus Iohannis a fost un pilon al stabilității și responsabilității în România

Germania și Franța solicită expertiză pentru reformarea Alianței Nord-Atlantice

Ministrul britanic de Externe l-a convocat pe ambasadorul Chinei pentru a-l audita în privința unui locuitor din Hong Kong

Laura Cooper susține că nu a discutat cu președintele Trump despre asistența militară acordată Ucrainei

Turcia: Un avocat al ambasadei Germaniei a fost arestat

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 noiembrie

Mii de lire sterline, pur și simplu aruncate pe străzile din Marea Britanie. Poliția nu reușește să rezolve misterul - FOTO

Hochei: Victorie la scor pentru ACSH Gheorgheni, în Campionatul Național

#revolutions | De ce ar fi vrut Ceaușescu să demisioneze înaintea Congresului al XIV-lea al PCR (Partea a II-a)

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Google va restricționa, la nivel global, campaniile electorale desfășurate prin intermediul produselor sale

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Alegeri Prezidențiale Tur 1. Rezultate Parțiale Autoritatea Electorală Permantă după numărarea a 7,825,909 voturi. Dăncilă la peste 10 procente peste Barna și cu 12 procente în urma lui Iohannis

MONITORUL APĂRĂRII | NATO – de la tensiunile actuale la hotărâri importante pentru viitorul relației transatlantice

Baschet feminin: ACS KSE Tg. Secuiesc, noul lider al Grupei Vest din Liga Națională

In 1989, Ceausescu era aproape sa termine bomba atomica. Romania ar fi devenit a 4 putere nucleara a Europei alaturi de Marea Britanie Franta si Rusia. Ungaria si Rusia erau inspaimantate. (dezvaluiri ale gen. Stanculescu si ale fugarului Pacepa)

Cercetătorii au aflat cum trebuie mângâiată pisica

Tânără însărcinată, sfâșiată de câini, într-o pădure din Franța. În zonă avea loc o partidă de vânătoare

(Corespondență) Donald Tusk, ales președinte al Partidului Popular European pentru următorii trei ani

ACHIMAȘ DEMISIA ȘMECHERAȘ. Bătaie de joc la adresa copiilor și a părinților lor. După zece zile Achimaș-Cadariu declară: "Nu s-a confirmat niciuna dintre ipotezele pe care le-am avut". Înseamnă c-ai avut ipoteze proaste și că ești incompetent.

Valeriu Șuhan, despre polițiștii din Vâlcea: Cu cât pedeapsa vine mai târziu, cu atât efectul e mai redus

HOROSCOP 21 noiembrie 2019: Zodiile care se bucură de o zi dinamică și ofertantă în plan profesional

Cazul Caracal. Diversiunea cu ADN-ul mitocondrial. Zeci de persoane din zona Caracal ar putea foarte bine să aibă ACELAȘI ADN-Mitocondrial. Fluierul.ro vă prezintă lipsa de relevanță a ADN-ul mitocondrial în procesele din SUA

Afacerea Epstein: Prințul Andrew decide să renunțe la îndatoririle publice

Ana Maria Barnoschi va ajunge pe MASA DE OPERAŢIE. "Am început să am sângerări!"

Iași: Două transplanturi de cornee, realizate la Clinica de Oftalmologie a Spitalului ''Sf. Spiridon''

Donald Tusk a fost ales în funcția de președinte al Partidului Popular European. Klaus Iohannis: E o premieră frumoasă

Plouă torențial pe Autostrada Soarelui. Vizibilitatea a scăzut sub 100 de metri

România, anchetată de UEFA, după scandările din meciul cu Suedia. Reacția lui Răzvan Burleanu, președintele FRF

Brăila: O persoană a murit și două au fost grav rănite, după ce o autoutilitară a intrat într-o căruță

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase: Vom declanșa misiuni de audit pentru activitățile anterioare

IOHANNIS NU POTI SA-TI BATI JOC DE 300.000 DE ROMANI. Imobile contra credite: Președintelui vrea sa trimita legea inapoi ij Parlament după ce BNR, FMI, AMBASADORI SI ACTIONARI AI BANCILOR au cerut ca romanii sa rămână sclavii bancilor

Doamne Apără-ne și Păzește-ne ! INCREDIBIL. Demonstranți PROGRESIȘTI FANATICI s-au c..cat la PROPRIU în PLINĂ STRADĂ pe poza lui Donald Trump.

REMEMBER 22 Decembrie 1989. DEZVALUIRI CUTREMURATOARE. Victorul Atanasie Stanculescu : Cum am complotat cu Iliescu, cu KGB-ul, cu ungurii si cu americanii ca sa-l dam jos si sa-l ucidem pe Ceausescu

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Trump transmite că este pregătit să se întoarcă la masa de negocieri cu Coreea de Nord

Dimineața era un criminal olandez , seara e alt criminal olandez....CARE E ADEVĂRUL?...Mai mult, seara s-a anunțat că criminalul "de seară" s-a și sinucis ..desigur pe mort nu l-a văzut nimeni. "CASE CLOSED".

#Prezidențiale2019/Tăriceanu: Trebuie să dăm dreptul simpatizanților noștri să facă propria alegere în turul al doilea


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 449, afisate in 8 pagini.



ieri 06:11 CITATUL ZILEI