21:42
Comentarii Adauga Comentariu

Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca a marcat 100 de ani de învățământ în limba română

Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca a marcat, joi, împlinirea a 100 de ani de învățământ în limba română în oraș.

"Pe data de 7 noiembrie 1919 profesorul Iuliu Hațieganu, întâiul decan al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, ținea primul curs de medicină în limba română în amfiteatrul Clinicii Medicală I. Iată că după 100 de ani ne întoarcem cu mândrie în același loc pentru a ne arăta recunoștința față de acest om vizionar, dedicat performanței și progresului. Este un prilej extraordinar să remarcăm și realizările care au contribuit la modernizarea Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, lucruri care au transformat-o într-un centru de excelență recunoscut nu doar pe plan național, ci și la nivel european", a declarat decanul Facultății de Medicină, Anca Buzoianu.

Printre altele, în cadrul evenimentelor festive i-a fost oferit titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Mihai Netea de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, și s-a desfășurat simpozionul cu tema "Locul și rolul prevenției în prognosticul pe termen lung al bolnavilor cu patologie cardiovasculară - abordare multidisciplinară".

Manifestările vor continua și în cursul zilei de vineri cu a XII-a ediție a Simpozionului de Biofarmacie-Farmacocinetică și Industrie Farmaceutică și cu o masă rotundă interdisciplinară cu tema "Hepatita C - o boală vindecată".
AGERPRES/ (AS-Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Corneliu Vadim Tudor despre matrapazlâcurile lui Klaus Weiner Iohannis

Ion Cristoiu, despre dezbaterea lui Iohannis: Este un moment de doliu al presei românești

Klaus Iohannis, despre exploatarea gazelor din Marea Neagră: Posibil ca Exxon să nu se retragă

Fifor, despre anunțul lui Orban privind salariul minim: Dacă și cu Parcă se plimbau c-o barcă

Perpetoo, primul serviciu de închirieri auto de la proprietari locali, va fi lansat marți

Bacău: Șase răniți după ce o mașină s-a răsturnat în localitatea Odobești

Fotbal: Impresarul lui Pep Guardiola dezminte zvonurile despre revenirea la Bayern Munchen

Tenis: Monica Niculescu, în optimile turneului ITF de la Solarino (Italia)

Senatul american a adoptat o lege pentru protecția drepturilor protestatarilor din Hong Kong

Boris Johnson și Jeremy Corbyn, confruntare asupra subiectului Brexit în cadrul primei dezbateri electorale

Cercetătorii au aflat cum trebuie mângâiată pisica

Apărarea anti-aeriană a Siriei a doborât "obiectivele ostile" aflate deasupra Damascului

Olandezii au descoperit 25 de migranți într-un container frigorific aflat la bordul unei nave ce se întrepta către Marea Britanie

Timiș: Patronul firmei de deratizare, arestat preventiv pentru 30 de zile

HOROSCOP 20 noiembrie 2019: Zodiile care primesc vești bune și au parte de o zi favorabilă astăzi

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 noiembrie

Mauricio Pochettino, demis de la clubul Tottenham din cauza rezultatelor slabe

Ofensiva Turciei în Siria a facilitat reconstituirea rețelei Stat Islamic, arată un raport al Pentagonului

Austria: Casa natală a lui Adolf Hitler va deveni secție de poliție

SUA: Camera Reprezentanților aprobă un proiect de lege pentru a evita închiderea activităților guvernului săptămâna aceasta

Hochei: ACS Sapienția U23 nu s-a prezentat la meciul cu Corona Brașov

Rebelii hutti au eliberat din captivitate navele Coreei de Sud și ale Arabiei Saudite

Donald Trump: În absența unui acord comercial cu Beijingul, Washingtonul va crește tarifele pentru importurile din China

CITATUL ZILEI

'Portretul ca biografie a inocenței' - expoziție la Muzeul de Artă Populară 'Dr. Nicolae Minovici'

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

VIDEO | Polițiști și jandarmi încearcă în zadar să oprească un șofer care vrea să fugă, după ce și-a dat foc la casă

TRĂDARE DE ȚARĂ ŞI JAF NAȚIONAL E PUȚIN SPUS. Ministrul Finanțelor Dragu: "Proiectul legii redevențelor este gata, dar trebuie aprobat de viitorul guvern. Nivelul Redevențelor a rămas ACELAŞI. Vom oferi şi deduceri pentru exploatările offshore"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Un copil de 6 ani a povestit la grădiniță că tatăl lui a omorât un om. Părinții lui, condamnați

Partenerul Strategic NE-O TRAGE a doua oară strategic. Ambasadorul Klemm s-a pozat în Harghita cu Steagul Ținutului Secuiesc simbol al SEPARATISMULUI TERITORIAL pe criterii etnice. V-am avertizat că Ambasadorul Klemm nu s-a dus degeaba în Harghita-Covasna.

INCREDIBIL. VIDEO Catalin Alexandru Duru, un român stabilit în Canada a inventat o placa zburatoare cu care zbori stand vertical si pe care o controlezi cu picioarele. Hoverboard-ul inventat de el a intrat în Cartea Recordurilor

A sunat la 112 pentru a cere ajutorul polițiștilor, dar a uitat că era dat în urmărire națională

ORA 19.00: "Omul cu laptopul", EXCLUSIV la Marius Tucă Show. Ediție specială

#revolutions | Ceaușescu, reales la al XIV-lea Congres. Unanimitate pentru eternitate (Partea I)

Voci Conservatoare. Ninel Peia adresează o Scrisoare Deschisă Președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Cerem Ambasadei Rusiei de la București să înainteze Scrisoarea Deschisă, președintelui Rusiei și să ne trimită răspunsul ca să-l publicăm.

Cavani a recunoscut că l-a provocat la bătaie pe Messi: Acesta este fotbalul

Ministrul Apărării a anunțat cu ce bani vor fi plătite sistemele americane Patriot. Ce șanse sunt să fie atins anul acesta pragul de 2% din PIB pentru apărare

Grecia vrea să reducă cu o treime numărul fumătorilor până în 2025

Iohannis, întrebat de Orban la dezbatere: Cât credeți că veți obține duminică?

CFR Călători: Circulația feroviară în stația Bârzava a fost redeschisă

Dăncilă: Am toată deschiderea de a participa la o dezbatere cu Klaus Iohannis, unde hotărăște el / Declarațiile președintelui trebuie să îi îngrijoreze pe români

Mara Bănică, DISPERATĂ. Nici n-a avut habar că i se întâmplă AŞA CEVA

Fostă concurentă "Vocea României", SENZAŢIE pe YouTube. Piesa ei are peste 3 MILIOANE de vizualizări

Washingtonul renunță la derogările acordate sancțiunilor pentru activitățile nucleare desfășurate de Iran

Klaus Iohannis, despre Secția specială: Eu sunt de părere că această Secție nu trebuie să existe

Dolj: Spectacol-lectură la împlinirea a 110 ani de la nașterea lui Eugen Ionesco, la Naționalul craiovean; intrarea liberă

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Sute de mii de documente privind victimele nazismului, publicate online

COVALACT promoveaza Harta Ungariei Mari. Logo-ul companiei „Covalact" promoveaza harta Ungariei Mari. Cine e Michael Bleyzer - patronul Covalact

Idris Elba va juca în westernul Netflix ''The Harder They Fall''

LIVE VIDEO | Viorica Dăncilă participă la o dezbatere cu jurnaliștii, la Parlament. Despre Iohannis: Văd teama de întrebri și adevăruri incomode

Klaus Iohannis: Problemele cu care ne confruntăm în garantarea securității românilor, tot mai diversificate

Cazul celor trei persoane moarte după deratizare, la Timișoara: Locatarii celui de-al doilea bloc evacuat se pot întoarce acasă

Cum comentează Viorica Dăncilă faptul că a susținut OUG 13

BREAKING Fostul șef Transelectrica, Dănuț Carașol, arestat preventiv pentru 30 de zile

Cazul celor trei persoane moarte după deratizare, la Timișoara | Măsurile luate de Ministerul Sănătății: Verificări la DSP și modificarea legislației

Istoricul rus Oleg Sokolov, care și-a ucis și dezmembrat iubita, a încercat să se sinucidă

Cod galben de ceață în trei județe. Vizibilitatea scade sub 50 de metri

Volei feminin: CSM Volei Alba Blaj a debutat cu stângul în noul sezon al Ligii Campionilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 291, afisate in 5 pagini.



ieri 06:03 CITATUL ZILEI