16:09
Comentarii Adauga Comentariu

Mureș: Incendiu la Secția de Amoniac IV a Combinatului Azomureș

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Horea" al județului Mureș a anunțat, luni, izbucnirea unui incendiu la Secția de Amoniac IV a Combinatului de Îngrășăminte Chimice Azomureș din Târgu Mureș.

"La sosirea Gărzii de Intervenție incendiul se manifesta la secția de Amoniac 4 la coloana de sinteză, hidrogenul la 140 de bari s-a autoaprins în contact cu aerul, incendiul extinzându-se la aparatele de măsură și control din apropiere. Nu sunt victime, presiunea este de 0,8 bari, în scădere. Până la sosirea forțelor de intervenție din cadrul ISU Horea, SPSU a intervenit cu două autospeciale de stingere, la fața locului s-au deplasat din cadrul Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș cu trei autospeciale de stingere, o descarcerare, o autospecială de lucru la înălțime și un echipaj CBRN", a anunțat ISU Mureș.

Conducerea Azomureș a arătat că imediat după izbucnirea incendiului pe platforma Azomureș a intervenit detașamentul privat de pompieri, iar incendiul ar fi fost lichidat și că nu exist niciun pericol pentru comunitate.

"În urmă cu puțin timp pe platforma Azomureș a fost semnalat un incendiu la una dintre instalații. Imediat a intervenit detașamentul privat de pompieri, iar incediul a fost lichidat. A fost solicitat conform procedurilor și sprijinul ISU. Cele două echipe evaluează acum situația și se asigură că totul este sub control. Angajații secției sunt în siguranță, la fel ca toți colegii noștri de pe platformă. Nu există niciun pericol pentru comunitatea din afara platformei", a anunțat conducerea Azomureș. AGERPRES/(AS -autor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Amenințarea cu bombă de la fabrica din Timișoara s-a dovedit falsă

Rezultatele finale ale alegerilor din Marea Britanie: premierul Johnson obține o victorie imensă

Români implicați într-o rețea internațională de trafic de droguri de risc, destructurată în Franța. Captură de 5.000 kilograme de cannabis

"Tramvaiul colindelor" va circula, timp de trei săptămâni, în Capitală. Linia pe care va putea fi găsit

Fotbal - Liga I: Dinamo București - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2

VIDEO Curse ilegale de mașini pe un bulevard din Râmnicu Vâlcea. Șoferii amatori s-au filmat în miez de noapte

Tenis de masă: Elizabeta Samara - Avem o echipă omogenă, iar ăsta e un atu în fața adversarelor asiatice

Fotbal: Antrenorul Juergen Klopp și-a prelungit contractul cu Liverpool până în 2024

Haltere: România a ajuns la 39 de medalii cucerite la Europenele Under-15 și Under-17 din Israel

PMB: Moș Crăciun sosește la Târgul de Crăciun București

Barna, despre excluderea din USR a Olimpiei Ardelean: Trebuie să existe niște limite

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

REȚEAUA PROGRESISTO-SOROȘISTĂ A CÂȘTIGAT ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN ROMÂNIA: Conform EXIT POLL-urilor publicate pe internet progesistul Iohannis a câștigat.al doilea mandat

Cîțu: Vom încerca să corectăm astăzi câteva dintre inechitățile din sistemul de pensii administrate privat; restul, anul următor

Exponenții locali ai REȚELEI progresisto-globaliste

ANP: Un condamnat a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla, scobind peretele camerei de detenție


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 16, afisate in 1 pagina.

ieri 06:48 CITATUL ZILEI