10:29
Comentarii Adauga Comentariu

INS: Creșterea economiei a încetinit la 3% în trimestrul trei față de aceeași perioadă a anului trecut

Creșterea economiei a încetinit în trimestrul trei al acestui an la 3%, pe serie brută, față de aceeași perioadă a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, Produsul intern brut (PIB) a urcat cu 4,4% față de aceeași perioadă din 2018, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.

Pe serie ajustată sezonier, creșterea PIB în trimestrul trei a fost de 3,2% față de perioada similară a anului trecut, în condițiile în care, în trimestrul doi, avansul economiei a fost de 4,3% comparativ cu perioada corespunzătoare din 2018.

Și comparativ cu trimestrul precedent, creșterea economiei a încetinit la 0,6% în trimestrul trei, față de 0,8% în T2 comparativ cu T1.

În primele nouă luni ale acestui an, Produsul intern brut a crescut cu 4% pe seria brută și cu 4,1% pe seria ajustată sezonier față de intervalul ianuarie - septembrie 2018. Anul trecut, în primele nouă luni, creșterea economică înregistrată de România a fost de 4,2%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2017.

Comisia Europeană a arătat, în previziunile economice de toamnă publicate recent, că ritmul de creștere al economiei românești va accelera ușor anul acesta, până la 4,1%, de la un avans de 4% în 2018, pentru a încetini ulterior la 3,6% în 2020 și 3,3% în 2021. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Barna: Cer premierului să vină cu o lege a plafoanelor responsabilă din punct de vedere fiscal


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 1, afisate in 1 pagina.

ieri 09:58 CITATUL ZILEI