12:31
Comentarii Adauga Comentariu

Galați: Echipamente medicale noi, de peste 3 milioane lei, la Spitalul de Pneumoftiziologie

Patru aparate performante de radiologie digitală au ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie Galați și sunt montate în această perioadă, valoarea investiției fiind de 3.212.000 lei, fonduri de la Ministerul Sănătății și Consiliul Județean (CJ) Galați.

Potrivit unei informări transmise, joi, de Biroul de presă al CJ Galați, aparatele stabilesc în mod automat parametrii necesari pentru realizarea radiografiilor, iar medicii nu mai trebuie sa ajusteze manual brațul mobil al aparatului, acesta fiind acum manevrat din camera de comandă.

Trei echipamente vor fi instalate la Spitalul de Pneumoftiziologie Galați, iar cel de-al patrulea va fi montat la Dispensarul TBC din Complexul Francezi, subordonat unității medicale.

"Sunt echipamente performante care vor îmbunătăți modul de investigare și diagnosticare a pacienților cu boli pulmonare. Se va reduce timpul de expunere, acuratețea imaginilor va fi mult mai mare, iar gradul de iradiere va fi mai mic. De asemenea, imaginile obținute pot fi analizate de către medici în format digital, inclusiv pe telefonul mobil, și pot fi stocate electronic pentru a urmări evoluția în timp a afecțiunii pacientului. Medicii au posibilitatea de a realiza expuneri tridimensionale, ceea ce înseamnă că elimină în unele cazuri necesitatea unei investigații suplimentare la un computer tomograf. Noile echipamente sporesc gradul de confort al pacienților în timpul examinării, fiind dotate cu brațe ajustabile și masă reglabilă pe trei direcții", a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea. AGERPRES/(AS - autor: Dan Paic, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Gică Hagi: Generația de Aur e eliminată, e scoasă din fotbalul românesc

Revoluția din 1989 și teoria "Ialta-Malta". A fost o intervenție străină în revolta de la Timișoara? (Partea a II-a)

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Cutremur de 3,4 s-a produs în zona seismică Vrancea

SUA intenționează să trimită între 5.000 și 7.000 de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu (oficial american)

Donald Trump critică acțiunile forțelor de securitate iraniene împotriva protestatarilor

Vladimir Putin: Moscova vrea prelungirea Acordului Noul START privind armamentul nuclear

CITATUL ZILEI

Compania spațială S7 va reloca platforma de lansare maritimă în Rusia

Canada: Instanța a refuzat revizuirea deciziei de revocare a cetățăniei în cazul unui fost colaborator nazist

Cancelarul german vizitează lagărul de la Auschwitz și va dona 60 de milioane de euro Fundației Auschwitz-Birkenau

Franța, paralizată de o nouă zi de proteste. 1,5 milioane de oameni au protestat joi in țară

Secretarul de Stat american Mike Pompeo efectuază prima vizită oficială în Maroc

Se deschide Târgul de Sfântul Nicolae de la Muzeul Țăranului

Prezidențiale americane: Democratul John Kerry îl susține pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă

Panică la metrou din cauza fumului dens din vagoane: Călătorii au deschis geamurile și au apăsat butonul de panică

India: Patru suspecți de viol colectiv, împușcați mortal de poliție

Avertizare meteo: Cod galben de ceață și chiciură în 10 județe. Care sunt zonele vizate

Phenianul reia atacurile verbale la adresa lui Trump: Se confruntă cu recidiva senilității

Accident teribil pe A1 | Un TIR, un microbuz și o mașină s-au ciocnit. Bilanț: Cinci victime au rămas încarcerate

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 decembrie

Nuclear: Putin dorește să reînnoiască rapid tratatul New START cu SUA

Legea pentru abilitarea de a emite ordonanțe, la ședința de astăzi a Guvernului. Cabinetul Orban și-ar putea asuma pentru prima oară răspunderea pe abrogarea unei măsuri luate de PSD

Postmodern Jukebox concertează la Sala Palatului

Zeci de urși polari au "invadat" un sat din Rusia. Cum explică experții fenomenul tot mai des

Nicolae Bănicioiu, la Parchetul General în dosarul Colectiv. Fostul ministru al Sănătății, așteptat de câteva victime

Donald Tusk consideră că Brexit este printre "cele mai spectaculoase greșeli" din istoria UE

Cel puțin 11 persoane au murit în urma unei explozii cauzate de o scurgere de gaze în Iran

Președintele mexican susține că a avut o "întrevedere bună" cu procurorul general al SUA

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

O persoană decedată și alte șase încarcerate în urma unui accident pe autostrada A1 Arad-Timișoara

Limitele de poluare au fost depășite în București în 2019. Monitorizarea aerului are mari probleme

Grav accident în Argeș: Patru tineri au fost răniți, după ce șoferul unei mașini a adormit la volan

HOROSCOP 6 decembrie 2019: De Moș Nicolae, semnele din Zodiac se bucură de spiritul copilăriei și bucuria descoperirii

Alba: Struguri culeși special înghețați, pe ger, pentru producerea vinului de gheață

Daniela Crudu, filmată în timp ce făcea AMOR NEBUN. Imagini INCENDIARE

PROGANDA IN ZIARUL ADEVARUL PENTRU NICUSOR DAN CARE SE VREA PRIMARUL BUCURESTIULUI. Adevarul "Viața lui Nicușor Dan. Unde a studiat și cu ce realizări se mândrește" Adevarul a uitat sa va spuna cine anume il sponsorizeaza. Aflati acum.

Fratele lui Pablo Escobar a lansat un smartphone pliabil "Pablo Escobar Fold 1". Ținta antreprenorului, compania Apple: "(Apple) îi înșală pe oameni vânzându-le telefoane scumpe, care nu sunt bune de nimic" VIDEO

Game of Thrones și Stranger Things sunt istorie. Care este cel mai cerut serial din lume

Fotbal: Arsenal, învinsă acasă de Brighton, în Premier League

Tulcea: La Luncavița începe sărbătoarea Moșoaielor

Prahova: Un autoturism a intrat într-o casă după ce a fost lovit de o altă mașină, în Ploiești; nu au fost victime

KLAUS IOHANNIS 5 ANI DE MANDAT IMPOTRIVA ROMANILOR: A incalcat Constitutia acceptand relocarile fortate, a fost lobbistul bancilor si al multinationalelor straine, omul ONG-urilor lui SOROS, dusmanul Zilei Nationale si al Republicii Moldova

VIDEO | Orașul Sydney, amenințat de un incendiu de vegetație masiv: 300.000 de hectare, devastate de flăcări

Ludovic Orban, o nouă întâlnire cu Klaus Iohannis la Cotroceni. Analiza pe ministere continuă

Atenție, șoferi! Sectoare acoperite cu polei pe A1, Lugoj-Arad

Angela Merkel, prima vizită la Muzeul Auschwitz-Birkenau. Suma uriașă pe care ar urma să o doneze instituției

MOS NICOLAE 2016. Cele mai frumoase MESAJE de SFANTUL NICOLAE 2016

Hochei: SC Miercurea Ciuc, o nouă victorie în Erste Liga

ESCROCHERIE PROGRESISTĂ. Să vină DIICOT. Cioloş un mincinos „Cumințenia Pământului ” va ajunge în proprietatea statului român INDIFERENT de suma strânsă. Manipularea a fost făcută pentru ca internaționaliştii progresişti din Guvern să pară "buni patrioți"

Volei feminin: Știința Bacău, cu un pas în optimile Cupei Challenge

A fost luat sub control autoturismul lui Michael Hastings pentru a cauza un accident mortal? Richard Clarke fost coordonator național al SUA pentru securitate, protecție și pentru lupta împotriva terorismului, spune că E POSIBIL

Horoscop: 3 zodii care te hipnotizează cu frumuseţea lor

David Guetta și Rita Ora, printre artiștii care au participat la un concert în memoria DJ-ului Avicii, la Stockholm

Fetița îngropată de vie într-o oală de lut și-a revenit miraculos. Ce se va întâmpla cu ea

Caraș-Severin: Cinci persoane, printre care șeful Serviciului Arme și Muniții din IPJ, arestate preventiv

1 decembrie, Ziua Națională a României - Decebal către popor: "Cei ce se luptă murmurând..." - VIDEO

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius

Bilanț șocant. Un oficial al Statelor Unite susține că "peste 1.000 de protestatari iranieni au fost uciși de forțele de ordine". VIDEO

Proteste masive în Franța. Aproximativ 1,5 milioane de persoane au participat la manifestații. VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1614, afisate in 27 pagini.



ieri 06:27 CITATUL ZILEI