14:32
Comentarii Adauga Comentariu

Republica Moldova: Guvernul condus de Ion Chicu, învestit cu votul a 62 de parlamentari

Guvernul Ion Chicu a fost învestit joi la Chișinău cu votul de încredere al Parlamentului. Pentru noul executiv au votat 62 de deputați socialiști și democrați, informează presa de peste Prut.

"Nu e un guvern al președintelui țării, deși acolo (în guvern) sunt și consilieri ai președintelui. Suntem un guvern tehnocrat, apolitic. Dacă vom simți presiuni, vom reacționa corespunzător', a spus noul prim-ministru Ion Chicu.

Președintele Igor Dodon l-a desemnat miercuri pe consilierul său Ion Chicu pentru funcția de premier, după ce deputații socialiști au spus că susțin propunerea șefului statului de formare a unui guvern tehnocrat, iar negocierile cu blocul ACUM au eșuat.

Președinta Parlamentului de la Chișinău, Zinaida Greceanîi, a declarat că socialiștii vor acorda "tot suportul necesar' pentru guvernul condus de Chicu, subliniind că noua componență a executivului este "cea mai profesionistă din istoria Republicii Moldova", potrivit Agora.md.

În timpul votului, parlamentarii Blocului ACUM au părăsit sala.

Înainte de vot, președintele Partidului Democrat (PDM), Pavel Filip, a declarat că decizia PDM de a susține guvernul condus de Ion Chicu "este riscantă, dar tot atât de necesară". "Am avut o discuție și am primit asigurări că noul guvern va fi ancorat în parcursul european al Republicii Moldova și în implementarea Acordului de Asociere cu UE, precum și aprofundarea parteneriatului strategic cu România și Ucraina", a declarat Filip. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editori online: Gabriela Badea, Anda Badea)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

RUSINE. MRU A FOST VOTAT DE PARLAMENT CA SEF SIE. Daniel Savu (PSD): Si Ungureanu, si Hellvig au legaturi cu Fundatia Soros, nu mai gasim sefi de servicii secrete care nu au legaturi cu Soros?

Bistrița-Năsăud: Un bărbat a murit și un copil este în stare gravă, după ce au căzut de la înălțime în scara blocului

Dancă, despre posibile sancțiuni CEDO: Siguranța cetățenilor e mai presus de orice alte considerente

Donald Trump a vorbit cu regele Arabiei Saudite în urma atacului comis la baza militară din Florida

Hotnews, Divizia Presă a SRI instigă pe față la dărâmarea Guvermului ales democratic: "Singura soluție: Protest masiv, continuu, până la determinarea acestui Guvern abuziv, devenit ilegitim, să-şi anuleze propriul OUG. Apoi, (guvernul) sa demisioneze"

Baschet masculin: CSM Târgu Jiu, a treia victorie în Liga Națională

Regele saudit condamnă atacul armat ''îngrozitor'' comis la o bază americană

Hochei: SC Miercurea Ciuc, învinsă în Erste Liga după opt victorii la rând

Caz tragic. Un bunic a murit, iar nepotul său este rănit grav, după ce au căzut în casa scării

SOROS A CREZUT CĂ VA CÂŞTIGA HILLARY CLINTON. George Soros a pierdut aproape un miliard de dolari în contextul scrutinului prezidențial din SUA

Rovana Plumb: Mărirea alocaţiei pentru sprijinul familiei va fi benefică pentru 500.000 de copii

Handbal masculin: CSM București, a cincea victorie consecutivă în Liga Națională

STUDIU - Jackson State University: "Studiu Pilot comparativ despre starea de sănătate a copiilor vaccinați față de cei nevaccinați din Statele Unite, cu vârstele cuprinse între 6 și 12 ani"

VIDEO - ONG-urile lui SOROS şi activiștii progresişti regrupați sub eticheta #rezist au pus la cale un nou miting. Cum a organizat Rețeaua Progresisto-Soroșistă Mitingul. Estimare : La 1 soroșist, progresist sau activist sunt 10-20 de manipulați

INTERVIU Ernest Takacs, realizator TV: "Am fost plimbat în portbagajul unei mașini"

EXCLUSIV Traian Berbeceanu, primele declarații după achitare: "Singurul meu obiectiv este să revin în BCCO"

Fotbal - Liga I: FCSB - Gaz Metan Mediaș 2-0

Caraș-Severin: Două persoane, rănite după ce au căzut cu mașina de la o înălțime de 12 metri

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Guvernul a aprobat plafoanele pentru schema de sprijin în zootehnie în valoare de 109 milioane euro

SYMANTEC TERFELESTE IMAGINEA ROMANIEI. Un documentar postat pe unul dintre site-urile firmei prezinta Romania ca tara dictatorilor, teroristilor si a hackerilor...Orasul Ramnicu Valcea e prezentat ca fiind Hackerville (oraşul hackerilor)

Ferguson, SUA: "Democratie cu Pusca" sau "Cum au ajuns americanii să trăiască într-un stat politienesc militarizat"

">

Cum erau descriși dacii acum 100 de ani: "Nu puneau mare preț pe viață, fiindcă o socotiau numai ca o vale a plângerilor"

Finlanda. Un centru pentru REFUGIATI in care imigrantii urmau sa fie relocati, a fost incendiat – VIDEO

CASNICA DE LA MASTERCHEF, sex oral cu Vladimir Drăghia. Totul a fost filmat

MANIPULAREA PRIN SEX. O MARE VEDETA a JUCAT în tinerete în FILME PORNO! | FOTO - VIDEO

Poziţii sexuale, pozitii de făcut dragoste care garantează cele mai explozive plăceri

EXCLUSIV | Autopropunere în direct. Antrenorul care nu a mai profesat de aproape doi ani, mesaj pentru Răzvan Burleanu: "Există vreunul mai îndrepătțit decât mine să preia o echipă națională?"

Am făcut schimb de neveste!

Bugetul Ministerului Muncii, suplimentat cu 112 milioane lei pentru plata ajutoarelor de încălzire

Vă mai amintiţi de răsfăţata Nicole, din "Lacrimi de iubire"? Vezi ce s-a întâmplat cu ea

Se-mulțesc infracțiunile făcute de grupările interlope de romi.12 țigani i-au bătut pe 2 oameni de ordine într-un bar din Timișoara lăsându-i nenorociți pe viață. Unuia dintre gardieni operat de urgență la cap, i-a fost implantată o plăcuță de titan în cap

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat

Update. COTIDIANUL.RO: La cererea Institutului "Elie Wiesel", la Cluj-Napoca se schimbă azi numele străzii "Radu Gyr" cu numele "Szervatiusz Jeno". Radu Gyr nu a fost condamnat niciodată pentru infracțiuni contra umanității ci pentru că a scris o poezie.

Care e sursa infecției? Irimescu: "Rezultatele probelor recoltate din portocale sunt negative; copiii s-au îmbolnăvit din alte cauze" V-am spus acum 2 zile că nu e de la portocale pentru că o mamă a spus că nu i-a dat bebelușului său portocale.

Ce sunt voturile monahale. Semnificația celor trei jurăminte de credință rostite de ucenici la intrarea în călugărie

Donald Trump se implică din nou în politica britanică: "Ceea ce as vrea să este ca Nigel Farage și Boris Johnson să se alieze"

Iohannis, mesaj pentru tricolori în meciul cu Suedia: Hai România!

VIDEO | S-a deschis Târgul de Crăciun de la Sibiu, în jurul bradului înalt de 24 de metri

Ministrul Justiției a spus unde s-ar afla, de fapt, Alina Bica

Macron: Franța analizează 'toate opțiunile strategice' după incidentul soldat cu moartea a 13 militari francezi în Mali

Unu din doi români nu are acces la reţelele de canalizare. 110.000 de gospodării nu au curent

#Prezidențiale2019/Prezența la urne în diaspora a depășit 500.000 de alegători; a început a treia zi de vot și în Statele Unite

Minerii din Gorj pleacă în marş spre București. Distrugerea mineritului pe cărbune e programată de elitele progresiste internaționale. Pretexul: "încălzirea globală". Adevăratul motiv: energia "verde" unde sunt acționari principali

Marcel Vela: Voi semna imediat sancțiunile polițiștilor vinovați în cazul Caracal

Fotbal feminin: Echipele Under-17 și Under-19 ale României și-au aflat adversarele din preliminariile CE 2021

Naționalista Marine Le Pen şi Partidul său "Rassemblement Nationale" câştigă alegerile europarlamentare din Franța şi devine Primul Partid al Franței cu 23.73% din voturi. Unde sunt naționaliștii români?

O Stea Rătăcitoare va ajunge în Sistemul Nostru Solar mult mai devreme decât ne-am fi așteptat

Ambasadele a 11 state cu regimuri ultra-progresiste, plus Ambasada SUA necontrolată în totalitate de Trump fac presiuni ilegale asupra României: "România trebuie să evite schimbările care ar slăbi statul de drept şi lupta împotriva corupţiei"

A investit aproape 500.000 de euro în operații, iar acum nu trebuie să mai meargă nici la sală! Păpușa umană Ken și-a "lucrat" pectoralii și abdomenul la estetician

Preotul Emanuel Scarlat din Alba Iulia face slujbe împotriva lui Iohannis și Cioloș, spunând că aceştia vor să aducă în România Sodoma şi Gomora

Imparțialitatea BBC-ului în timpul BREXIT-ului pusă serios în discuție. BBC-ul va primi 352.750 de euro de la Uniunea Europeană acum după BREXIT pe un proiect derulat în timpul BREXIT-ului. BBC "Acești bani erau pentru un alt proiect"

Doi oficiali australieni nu au primit viză pentru China din cauza criticilor adresate regimului de la Beijing

UPDATE: Baciu a fost retras. GUVERNUL SOROS. Andrei Baciu - numit Ministrul Sanatatii in guvernul Ciolos/Soros. Un neica nimeni in chiloti, un ONG-ist care si-a terminat facultatea de medicina doar acum 4 ani, în 2011 și nu are rezidențiatul terminat.

Provocarea bancherilor: "bazinul" cu persoane fizice și firme creditabile este mic, bătălia pentru clienți e în toi. Cine mai e bancabil în România

Reacție dură a Chinei după ce Donald Trump a promulgat legi pentru susținerea protestatarilor din Hong Kong

BATAIE DE JOC LA ADRESA ROMANILOR. SALARII DE MIZERIE LA SUPERMARKETURILE MULTINATIONALOR DIN ROMANIA. Cât se câștigă la Auchan. Ce salariu încasează un casier și un lucrător comercial

SUNTEM IN EVUL MEDIU. DNA trece peste cadavre si vrea neaparat s-o bage la zdup pe cetateanca Rarinca, ca sa salveze scaunul denuntatoarei mincinoase Livia Stanciu - sefa CSM

Prahova: Cinci persoane rănite într-un accident pe DN1, în care a fost implicat și un microbuz cu pasageri

Proiect de lege: Pedepse mai aspre pentru abuzurile sexuale împotriva minorilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 177, afisate in 3 pagini.



ieri 06:34 CITATUL ZILEI