09:28
Comentarii Adauga Comentariu

Botoșani: Intervenție de peste 24 de ore a pompierilor pentru stingerea unui incendiu la un depozit de furaje

Pompierii intervin de peste 24 de ore pentru stingerea incendiului izbucnit sâmbătă dimineața la un depozit de furaje dintr-o fermă de pe raza comunei Ripiceni din județul Botoșani, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit acesteia, peste 50 de pompieri au acționat în cursul zilei de sâmbătă, în cursul nopții și duminică dimineață pentru stingerea incendiului.

"În acest moment (n.r.- duminică dimineață), se intervine în continuare cu cinci autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea, două motopompe și mai multe utilaje puse la dispoziție de primăriile din Manoleasa și Ripiceni. În total, până la această oră au fost angrenați în misiune 53 de pompieri de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, Gărzile de Intervenție Ștefănești și Trușești, dar și pompieri voluntari din Manoleasa și Ripiceni. Misiunea pompierilor este una de durată având în vedere cantitatea mare de furaje, dar și faptul că trebuie verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere", a precizat Lupu.

În depozitul de furaje de la Ripiceni se aflau, la momentul declanșării incendiului, aproximativ 10.000 de baloți de paie. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupașcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Fata unui primar din Timiş, care a provocat un accident rutier, atacă dur ziariştii

Special Arad: Aradul, supravegheat cu 1562 camere video noi. Primăria are nevoie de patru ani să le monteze și plătește peste 75 milioane de lei pe întregul proiect

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

TABLOIDIZAREA VIITORULUI PARLAMENT?  Atac cu "bombe sexy" la Casa Poporului! Politicienii cu greutate își trimit protejatele în Parlament

Țara care a gestionat cel mai bine epidemia de coronavirus. Explicațiile experților

CITATUL ZILEI

Declaratii HALUCINANTE din partea lect. univ. Mihai Gafencu pentru Vaccinarea obligatorie. „Copilul nu-i al părinților, e al nostru!” Răspunsul din sală: "Dacă-i așa....e ca și-n Coreea de Nord"

Ion Cristoiu: Cu cîteva zile înainte de localele pe București, Klaus Iohannis a ținut să arate în chip oficial că victoria lui Nicușor Dan e a lui și nu a USR-PLUS

Președintele rus Vladimir Putin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace din 2021. Cine a depus nominalizarea pentru cel mai puternic om din Rusia

Guvernul a prelungit până la sfârșitul anului unele măsuri ce țin de situația epidemiologică

VIDEO Guvern: Persoanele care au vârsta de pensionare și stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime

Pensionarii care vor să își completeze stagiul de cotizare pot face acum plata retroactiv

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 25 septembrie. În Rusia au fost raportate joi 6.595 de noi îmbolnăviri, Israel mărește restricțiile

Baronii PSD care își joacă ultima carte la alegerile locale de duminică

Vocea de sub mări. Primul cablu telefonic transatlantic a fost inaugurat acum 64 de ani

Mike Pompeo în Grecia, săptămâna viitoare, în pline tensiuni cu Turcia

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Fostul șef al DGA Cătălin Ioniță își încetează activitatea de la MAI

Noi informații despre jurnalistul din Wuhan, dispărut în februarie după ce a scris de focarul de coronavirus

Lege promulgată/ Modificare la legea carantinei; persoanele care se consideră vătămate pot apela la instanță

Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului

Raport ONU: Pandemia amenință progresele obținute în privința sănătății femeilor și copiilor

METEO. Prognoza pe următoarele 4 săptămâni: Cum va fi vremea în luna octombrie

METEO. ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de ploi și vijelii în aproape toată țara până în dimineața alegerilor locale

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Numărul spectatorilor de la Rolan Garros a fost limitat cu trei zile de înainte de începerea turneului

Avocatul Poporului recomandă MS cadru legal pentru medici de endocrinologie și diabet pediatric

AlegeriLocale2020/ Județe cu prezențe mici vs. județe cu prezențe mari la alegerile locale din 2016

Iran: Moscova respinge sancțiunile americane

Coronavirus: Al 11-lea vaccin, produs de Novavax, intră în faza a treia a testelor clinice

Cod galben de ceață și vizibiltate redusă în 10 județe din sudul și estul țării, vineri dimineața

O INVENȚIE PE ZI: Compasul

Coronavirus: Franța a înregistrat un nou record de peste 16.000 de cazuri noi în 24 de ore

Coronaviurs. India se apropie de 6 milioane de cazuri de coronavirus. Doar SUA au mai multe

Baschet: NBA - A treia victorie pentru Los Angeles Lakers în finala Vestului

COMENTARIU Adrian Onciu | Bomba cu ceas care stă să explodeze în școlile din România

Cardinalul de la Vatican a demisionat din funcție în mod neașteptat. Giovanni Angelo Becciu este anchetat într-un proces controversat

O carte pe zi: "Cântecul lebedelor", de Kelleigh Greenberg-Jephcott

Novavax intră în etapa finală a studiilor pentru vaccinul împotriva coronavirusului

Dezastru în cimitirul moştenit de Oana Zăvoranu: Dacă ne trece pipilică, ne ducem după tufe

"România, te iubesc!" revine cu o ediție despre fenomenul Arsenie Boca. Alex Dima: "Asistăm la o adevărată «arsenizare» a României"

HOROSCOP 25 SEPTEMBRIE: Momente de răscruce pentru trei zodii. Cum li se schimbă viața azi

Înapoi pe stadion - Bayern câștigă Supercupa Europei

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Țuțuianu, exclus din PSD: Nu voi fi un votant pur și simplu, ci un votant critic al guvernării

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Sorin de la INSULA IUBIRII, vedetă pe site-urile XXX. Câţi bani face din VIDEOCHAT

"Ochii pe mine! Vlad Craioveanu" cu actorul Andi Vasluianu, istoricul Marius Oprea și fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, la Aleph News

JUSTIȚIARUL.RO REVINE CU ARTICOLELE CARE L-AU CONSACRAT. "Protecționiști contra Globaliști"...Ați văzut de ce l-au închis Globaliștii-Progresiști?

Vremea devine rece și instabilă în București, în următoarele două zile (meteorologi)

ANM: Cod portocaliu de furtuni în 30 de județe până duminică dimineața

Ambasada Franței și Institutul Francez: Concurs de proiecte - Tranziție climatică și orașe durabile

Videoclip spectaculos: Un protestar din Belarus scapă în ultima clipă de poliție sărind într-un Logan la un semafor

ALEGE SMART. Un român la curtea Regelui Spaniei. Primul și singurul român care a ajuns primar în Spania

Analiștii financiari estimează deprecierea cursului la aproape 5 lei/ euro în următoarele 12 luni

VIDEO Dancă: Executivul a aprobat trecerea în administrarea Municipiului Timișoara a unei suprafețe forestiere de aproape 520 hectare

Handbal feminin: Minaur Baia Mare a transferat o fostă campioană mondială

30 de ani de înființarea SMURD în România. În septembrie 1990, la Târgu-Mureș, se puneau bazele sistemului de urgență

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 385, afisate in 7 pagini.



ieri 05:43 CITATUL ZILEI