07:27
Comentarii Adauga Comentariu

Președintele bulgar trebuie să se autoizoleze după ce a intrat în contact cu un oficial pozitiv la COVID-19

Președintele bulgar Rumen Radev va trebui să se autoizoleze în așteptarea unui test de coronavirus după ce a intrat în contact la sfârșitul săptămânii trecute cu un înalt oficial militar testat ulterior pozitiv la COVID-19, a declarat marți ministrul sănătății, citat de Reuters.

Radev a călătorit luni în Estonia, dar și-a scurtat vizita și s-a întors marți seară, arătând reporterilor la aeroportul din Sofia un rezultat negativ al unui test de COVID-19 pe care l-a făcut în timpul deplasării.

Cu toate acestea, ministrul sănătății Kostadin Angelov a declarat că Radev trebuie să se autoizoleze ca măsură de precauție în urma contactului său vineri cu comandantul forțelor aeriene bulgare.

Nu era clar când Radev va fi supus unui alt test de COVID-19 sau cât timp ar trebui să rămână în carantină, dar președintele a spus că nu prezintă simptome.

"De la începutul crizei COVID-19, am fost în contact constant cu mii de oameni în toată țara, dar respect strict toate măsurile sanitare și nu am avut niciun fel de probleme, nici acum nu am", a spus Radev.

"Sunt într-o stare fizică perfectă, fără simptome de infecție", a adăugat el.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dãdârlat)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

COVID. Cum mint Lodovicii progresisti de sting punand in pericol cu MINCIUNILE LOR vietile oamenilor

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

ÎPS Teodosie primește primul refuz, după invitația de a participa la pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei, în pofida carantinei

Medic UPU, uluit de cozile de mașini de pe Valea Prahovei: Este ca mersul pe bicicletă pe fundul unui bazin cu apă

VIDEO Europol: Polițist, lovit cu mașina de un șofer care a staționat neregulamentar în zona Gării de Nord

Fotbal: Petrolul Ploiești s-a calificat în optimile Cupei României

COMENTARIU | Sorin Avram: Oare să-l credem pe domnul președinte?

Muntenegru și Serbia și-au expulzat reciproc ambasadorii

Baschet feminin: Sepsi SIC Sfantu Gheorghe și Universitatea Cluj-Napoca, victorii categorice în Liga Națională

Vaccinul Pfizer ajunge în Europa. Britanicii anunță că își vor testa medicii

HORECA, salvată cu bani, nu puțini, de la UE. Reacțiile patronilor de restaurante

"Nuevo" Dinamo începe să meargă. O nouă victorie pentru echipa lui Cosmin Contra

Turcia a condamnat uciderea omului de știință Mohsen Fakhrizadeh și a făcut apel la reținere

Negociatorii UE și Regatului Unit pentru Brexit au reluat discuțiile în persoană

Polonia: Protestele împotriva interdicției avortului au fost reluate

VIDEO Un șofer a lovit violent un polițist în zona Gării de Nord. Bărbatul este în custodia poliției

Președintele Iranului acuză Israelul de asasinarea directorului programului nuclear al țării: "Asta arată disperarea dușmanilor noștri și profunzimea urii lor"

Fotbal: Răzvan Lucescu a obținut un nou trofeu cu Al Hilal, Cupa Regelui

Vaccinul Pfizer a început să fie livrat în Europa, la bordul United Airlines. Antidotul Covid-19, transportat în condiții speciale

Situație bizară la Reșița. Un cetățean german confuz a sunat la 112 și a spus că nu știe unde se află

Ziua cârtiței pentru gazoductul BRUA. În trei luni, alături de Klaus Iohannis, premierul trece prin același loc

Fotbal: Inter a învins în deplasare pe Sassuolo în Serie A; victoria milanezilor, și cu 'ajutorul' unui autogol al lui Chiricheș

Nicușor Dan anunță plata datoriilor de la Primăria Capitalei către RADET și Termoenergetica: Elcen va ieși din insolvență

Brașov: Incendiu la acoperișul unei pensiuni din Moieciu; focul s-a extins și la două case alăturate

Europenii se pregătesc să primească vaccinul împotriva Covid-19

Ce spun profesorii din România despre vaccinurile anti-COVID apărute rapid și propagate asurzitor de rețeaua progresisto-sorosiștă.

Ioan Niculae, internat în stare gravă

VIDEO Stadionul Ghencea, inaugurat vineri. Noul Ghencea, gata pentru EURO. Construcția a costat aproape 100 de milioane de euro

Coronavirus: Franța relaxează restricțiile după ce numărul de contaminări a scăzut

Trei localități din județul Constanța intră în carantină pentru 14 zile

Banca Centrală Europeană pregătește teste privind rezistența băncilor la riscurile generate de schimbările climatice

COMENTARIU Lelia Munteanu. Iohannis & Partenerii au sărbătorit un an de când trebuia să fie gata gazoductul BRUA

Timiș: Rata de infectare cu Covid a scăzut pentru prima dată, în ultima perioadă, sub 5 la mie

Tentativă de armistițiu. ÎPS Teodosie îi invită pe Iohannis și pe Orban la slujba de Sf. Andrei, deși Constanța este în carantină

Un fost premier PSD, ironii la adresa PNL, după vizita lui Orban și Iohannis la gazoductul de la Caraș-Severin

Nicola Sturgeon este mai sigură ca niciodată că Scoția va obține independența față de Marea Britanie

A murit mama lui Mircea Geoană

Medicament pentru gută, speranță la tratament pentru Covid-19. Medic român: Poate opri din procesul de inflamație

Iohannis: Jumătate din gospodăriile din România se încălzesc cu lemne, deși suntem al doilea cel mai mare producător de gaze din UE. ZF scrie despre această anomalie de 5 ani

"Lupta secolului": Mike Tyson (54 de ani) luptă în acestă noapte cu Roy Jones Jr ( 51 de ani)

IPJ Bacău: Percheziții la domiciliile unor bărbați din comuna Horgești bănuiți de pescuit ilegal

Israelul și-a plasat toate ambasadele în alertă maximă după amenințările de răzbunare ale Iranului, în urma asasinării șefului programului nuclear

VIDEO Proteste de amploare în Franța față de un proiect de lege controversat. Violențe la Paris

VIDEO Incendiu puternic în Moieciu de Sus la o pensiune unde erau cazați turiști

Premierul malaezian anunță că noi alegeri vor fi organizate după ce pandemia se va sfârși

Hunedoara: Trei persoane, între care o fată de 15 ani - rănite într-un accident, în localitatea Dobra

VIDEO Cîțu: Dacă unele companii de stat vor majora salariile, acestea sunt din economiile lor

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Premierul, de Ziua Bucovinei: Să-i asigurăm un nivel de dezvoltare în pas cu prezentul

VIDEO Dancă: Proiect pentru sprijinirea HoReCa - adoptat în primă lectură; ajutorul de stat - 20% din pierderi

Secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu-Pitești: 15 oferte depuse pentru proiectarea și execuția celui mai scump tronson licitat în România

Gest extrem. O femeie cu COVID-19, internată într-un spital din România, s-a sinucis în grupul sanitar din salon

ANIMALE DE COMPANIE: Pinscherul pitic

TRĂDAREA DE ȚARĂ A ÎNTREGII CLASE POLITICE ROMÂNEȘTI. Ilie Șerbănescu - Din gazul de la Marea Neagră izvorăște obligația ieșirii din (federalista și progresista) UE

Fotbal - Liga I: Astra Giurgiu - CFR Cluj 0-2

Ioan Buduca - "Mioritism". Cea mai tare Baladă a Românilor, Miorița, cea care ne arată că "nu trebuie să ne temem niciodată de moarte și de greutățile vieții" a ajuns să le fie prezentată românilor ca fiind "defetistă şi simbol al lașității noastre"

Meciul din Cupa României dintre FCSB și Gloria Buzău nu se mai joacă. 13 membri ai clubului Gloria Buzău, infectați cu coronavirus

Cod galben de ceață densă în jumătate din țară, inclusiv în București, sâmbătă dimineața

Serena Williams a lansat o ediție limitată de cadouri personalizate și misterioase. Ce poți primi

COMENTARIU Marius Oprea: "România Normală" a lui Iohannis: "Statul sînt eu!"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 962, afisate in 17 pagini.



ieri 06:47 CITATUL ZILEI