16:24
Comentarii Adauga Comentariu

Orban: Evaluăm o eventală decizie privind restricționarea liberei circulații pe timp de noapte

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală decizie privind restricționarea circulației pe timp de noapte, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2.

Prim-ministrul a fost întrebat dacă ia în considerare o astfel de măsură în condițiile în care tot mai multe localități au trecut de pragul de trei cazuri COVID-19 la 1000 de locuitori.

"Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege și prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depășirii indicelui de 3 la 1000. Se face evaluare pentru că deja sunt localități importante, printre care și București, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare", a răspuns Orban.

Întrebat dacă în campania pentru alegerile parlamentare vor fi impuse măsuri suplimentare în contextul creșterii accentuate a numărului de infectări, el a spus că vor fi "aceleași măsuri ca în campania pentru locale". AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SUA: Președintele ales Joe Biden și-a scrântit glezna

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

Fotbal: Fostul internațional senegalez Papa Bouba Diop a decedat la vârsta de 42 de ani

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Prahova: Scandal la SJU, provocat de rudele unui pacient; o ambulanță a fost avariată de o piatră aruncată

Nicoleta Luciu a apărut cu sânii goi la TV FOTO

Deputatul USR Claudiu Nasui, despre proiectul de buget pentru 2017: "Ar trebui să avem o demisie"

Donald Trump: "Cine arde steagul național: Un an de închisoare sau Pierderea Cetățeniei" Reamintim că internaționalistul progresist Cioloş s-a opus adoptării unei legi similare în România încălcând Constituția

"Dezbrăcatul" Codruţ Keghes, travestit la Balul mascat veneţian

Ana Mocanu şi Loredana Chivu, un Halloween păcătos. Imagini demne de filmele XXX VIDEO

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

Volei feminin: CSM Târgoviște a învins campioana CSM Volei Alba Blaj în Divizia A1

Scandal pe avere între Sandra Romain şi fostul său soţ. Paul Popescu îşi vrea partea din averea de 5 milioane de euro

DOCUMENTAR: 125 de ani de la nașterea poetului Ion Pillat

Demi Moore a dezvăluit cine este bărbatul care a violat-o când avea doar 15 ani. Demi Moore "Cum este să știi că mama ta te-a vândut pentru 500 de dolari"

Cristina, adolescenta cu sâni imenşi. S-a filmat şi a pus filmuleţul pe net. "Sânii mei sunt naturali.." VIDEO

Aplicaţia care-ţi arată cu ce vedetă semeni. Vezi şi tu a cui sosie eşti

O adolescentă de 16 ani, dată în urmărire naţională

UE-ul dă cărțile pe față. Germania susține în mod direct dezintegrarea Marii Britanii. "Scoția independentă este binevenită rapid în Uniunea Europeană" - a declarat Gunther Krichbaum, presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag

Loredana Groza: "Cele mai dificile momente au fost când..."

Adelina Pestriţu, însărcinată. Liviu Vârciu, primele declaraţii: Doar un copil o poate linişti

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care făcea amor. "Trăgea de o manetă şi..."

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

Cele mai ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE poze cu FANTOME. Oamenii de ştiinţă nu au explicaţii cum au apărut FOTO

Alina Puşcaş are probleme mari cu SILICOANELE

Fotomodelul Diana Nicoraş, anchetată în dosarul "Prostituatelor de lux", se MĂRITĂ la Miami

Ești bolnav asimptomatic de Covid-19? Îți iei ușor concediu medical. Doar teoretic!

Fotbal: CFR Cluj, eliminată de Poli Iași din Cupa României

Coronavirus în România LIVE UPDATE 20 septembrie: 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, la ultima raportare

Tenis de masă: Andreea Dragoman a câștigat Mastersul Spaniei

Bihor: Au ajuns primele 20 de trotinete electrice ce pot fi închiriate de la societatea de transport local din Oradea

Giorgiana Hosu va activa la Parchetul General, după demisia de la șefia DIICOT

​Utile: Ce și cum să mănânci de Paște ca să nu te îngrași. 10 sfaturi de la nutriționist; 8 trucuri pentru a-ți activa metabolismul

Important pentru Absolvenții de liceu. Universitatea din București simplifică procesul de înscriere la admitere

Orban: Creșterea pensiilor, fundamentată în realitatea economică. Vom modifica legea

Situație îngrijorătoare: Unul din 10 români suferă de depresie fără să știe/ Ce recomandă un psihoterapeut

Consiliul Național al PNL a fost convocat pe 2 februarie. Temele de discuție

Party privat, într-un restaurant din Capitală. Participanții, amendați. Patronul, dus la poliție pentru audieri

Medicul lui Maradona este "acuzat de neglijență". Poliția caută probe la casa și clina lui Leopoldo Luque

Coronavirusul se răspândește mai repede și mai puternic în Spania decât în Italia

Eveniment privat la restaurant cu 26 de persoane, oprit de polițiști - s-au aplicat amenzi în valoare totală de 13.000 de lei

#alegeriSUA Comitatele din Winskonsin au încheiat renumărarea voturilor, avantajul lui Biden reconfirmat

APA PLATA DIN SUPERMARKETURI INFESTATĂ. Spre deosebire de Brădet Autoritățile Române Nu au dat publicității numele Supermarket-urilor care produc și vând apa plată infestată, Apa nu a fost retrasă IMEDIAT de pe rafturi cum s-a întâmplat cu brînza Brădet

Nelu Tătaru, secretary of state in the Health Ministry, leads the Coronavirus Prevention Committee

Vacanță în Egipt cu teroriști islamişti care vă înjunghie. Doi turiști Germani înjunghiați mortal. Alți 2 turiști înjunghiați grav.

ION CRISTOIU: Guvernul Ludovic Orban vrea să ne convingă că alegerile parlamentare sînt ca și cîștigate la scor de PNL

Propaganda progresisto-degenerativă nu ține la femeile daneze. Femeile daneze preferă să fie fluierate sexual pe stradă în semn de admirație, decât să fie "feministe"

Întâlnirea Cenuşiului Tudose cu ONG-urile lui SOROS pentru a discuta ce să nu se legifereze în România, o reeditare a întâlnirii progresistului Iohannis cu ONG-urile lui SOROS pentru a discuta pe cine să pună prim-ministru

Proteste violente în capitala Indiei: Cel puțin 5 persoane au fost ucise, iar alte 90 rănite. FOTO

După Angela Merkel și progresistul Obama il sprijina pe Bilderbergul progresist Emmanuel Macron in cursa prezidentiala din Franta. Iată cum iese la iveală REȚEAUA PROGRESISTĂ MONDIALISTĂ și cât de bine sincronizată e.

Șeful Inspectoratului de Construcții Vaslui a fost filmat în timp ce pare beat la birou | VIDEO

Coronavirusul doboară tot mai mulți tineri. Uite ce face virusul cu corpul lor!

Italia anunță că permite debarcarea pe teritoriul său a 125 de migranți de pe nava umanitară Alan Kurdi

AlegeriLocale2020/ Bogdan Gavrilescu (PMP): Luptăm pentru redarea încrederii cetățenilor în clasa politică și administrativă

Un tânăr care a amenințat cu bombă un liceu din Caraș Severin, identificat după 2 luni: A sunat din Canada

Gheorghiu: Restaurarea picturii interioare a Bisericii Învierea Domnului a Mănăstirii Sucevița - finalizată; recepția lucrărilor - sâmbătă

Economia de piață liberă? Poveşti. Dăm 5G țintit la americani. Nu e ăsta Trafic de influență? Iohannis: "Am semnat un memorandum România-SUA privind tehnologia 5G, pentru asigurarea prosperității și securității naționale".

1,7 milioane de manifestanți în Hong Kong, potrivit organizatorilor

SUA: Casa Albă confirmă că nu va coopera la redactarea punerii sub acuzare a preșdintelui Trump

Topul celor mai dezaxați stăpâni ai lumii. Pofte bolnave satisfăcute cu sugari, incesturi și oameni căsăpiți


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 119, afisate in 2 pagini.



ieri 06:16 CITATUL ZILEI