13:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ Preşedintele CJ Brașov spune că pentru rezolvarea problemei datoriilor spitalului judeţean trebuie modificată legislaţiei

Preşedintele CJ Brașov spune că pentru rezolvarea problemei datoriilor spitalului judeţean trebuie modificată legislaţiei

Pentru rezolvarea imediată a problemei privind datoriile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Şerban a menţionat că va transmite luni o solicitare pentru alocarea, de la fondul de urgenţă al Guvernului, a sumei necesare pentru plata acestora, respectiv aproximativ 40 de milioane de lei.

"Trebuie să facem demersuri pentru schimbarea legislaţiei de aşa manieră încât finanţarea să fie reală, pe cazuistica şi pe numărul de pacienţi pe care îl are o astfel de unitate medicală. Pentru că faţă de numărul real de beneficiari, suma nu este acoperitoare şi de acolo aceste arierate care se adună de la an la an. (...) Dacă vom plăti la acest moment doar 20 de milioane, peste două luni vom ajunge în aceeaşi situaţie în care suntem azi. (...) Am văzut că nu doar Braşovul este în această situaţie şi atunci putem face un demers comun prin asociaţia consiliilor judeţene", a mai afirmat Tudorică Şerban, la o dezbatere referitoare la strategia de sănătate a judeţului organizată de CJ Braşov.

Totodată, referitor la solicitarea managerului SCJU Braşov, Emil Mailat, privind renegocierea contractului cu Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate (CAS) Braşov, directoarea acesteia, Ancuţa Daisa, a precizat că acest lucru va fi posibil începând cu 1 aprilie.

"În ceea ce priveşte plăţile pe care Casa le face prin raportare la contractele în derulare cu toţi furnizorii de servicii medicale, pentru serviciile medicale contractate, realizate, raportate şi validate, confirm faptul că sunt sincope în efectuarea acestora, sincope care vin din octombrie anul trecut, create de aplicarea la nivel naţional a unui act normativ care impune limite de credite de angajament şi de credite bugetare, situaţie de anul trecut şi care continuă cumva şi în acest an, chiar până la 31 decembrie 2025 (...) Dacă, matematic, putem să plătim într-o lună o sumă ce reprezintă 100% a unui contract realizat cu Casa, această sumă reprezintă datoria parţială din luna anterioară plus un procent din facturile scadente în luna curentă. Să vă dau un exemplu: în februarie am plătit un procent de între 65%-70% pe tipuri de furnizori de servicii medicale la facturile scadente în luna februarie", a declarat directoarea CAS Braşov, în cadrul dezbaterii organizate de CJ Braşov.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov se află într-o situaţie "dezastruoasă", cu datorii de peste 40 milioane de lei către furnizori, cel mai grav risc fiind acela că ar putea fi afectată activitatea pe partea de urgenţe, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, managerul unităţii sanitare, Emil Mailat.

În aceste condiţii, dincolo de o eficientizare a cheltuielilor, singura soluţie este renegocierea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, mai ales în contextul în care, în ultimele luni, spitalul şi-a îmbunătăţit performanţele la toţi indicatorii în baza cărora se face finanţarea.

Conform managerului SCJU Braşov, spitalul are datorii atât la furnizorii de materiale sanitare şi de medicamente, cât şi la cel de hrană, astfel că există posibilitatea ca pacienţii să fie nevoiţi, dacă nu se găsesc cât mai repede soluţii, să îşi cumpere unele medicamente şi eventual să vină cu propria mâncare.

Din suma globală de 41 milioane de lei, mai mult de jumătate - 26 de milioane - reprezintă datorii mai vechi de 60 de zile.

La sfârşitul lunii trecute, blocul operator al SCJU Braşov a fost închis pentru trei zile, pacienţii fără urgenţe fiind reprogramaţi la date ulterioare, din cauza demisiei şefului de secţie, pe fondul situaţiei financiare critice în care se află spitalul, cauzată inclusiv de întârzierile în decontarea sumelor pe care ar fi trebuit să le vireze CAS Braşov unităţii sanitare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Ahold Delhaize, owner of Mega Image store chain, to open technological hub in Bucharest

_ IntMin Predoiu after UN narcotics session: It's time to build up a global front against illicit drugs

_ Donald Trump, deranjat că rivala Kamala Harris îi copiază ideea privind taxa pe bacşiş: „O vrea doar în scopuri politice”

_ Four men detained for poaching

_ DOJ ar trebui să investigheze grupurile din Frontul Unit din China cu privire la violența din San Francisco: raport

_ Entrepreneurs need a support package for the business community (employers' org leader)

_ Number of dissolved companies, increasing by almost 15% in Q1

_ Romania no longer under infringement procedure for three industrial combustion plants

_ Abrams tanks to be delivered to Romanian Army starting in 2026

_ Un bărbat a fost găsit ucis într-o gară aglomerată din Londra, după un „act de violență neprovocată”

_ IMF revised downwards its Romania 2024 growth estimates

_ PM Ciolacu: Election of skilled people, knowing how to build investment projects, main stake of first elections

_ Cutremur înainte de alegeri: BEC a desființat birourile electorale din lalomița, Dolj, Giurgiu și Argeș

_ Christian Slater, 54, and wife Brittany Lopez, 35, reveal they are expecting their second child together at the Los Angeles premiere of his film Unfrosted

_ Inteligenţa artificială Meta dă sfaturi de părinte pe Facebook, inventând un copil fictiv

_ US Democrats 'delighted' Nikki Haley remains in race as she unleashes 'fierce rebuttals to Trump'

_ New work reveals the 'quantumness' of gravity

_ Scandalul de la Spitalul Pantelimon - Medicii legiști, către Colegiul Medicilor: Nu emitem opinii, elaborăm expertize bazate pe probe

_ Biden ignoră �ntrebările �n timp ce pleacă �n Delaware pentru o altă vacanță de weekend � și-a petrecut 446 de zile � 39% din președinție � �n vacanță (VIDEO)

_ Ciuca: PNL must have its own presidential candidate, healthiest thing for democracy

_ Samsung va scoate primele dispozitive HBM4 mai târziu în acest an, eșantionarea începe în 2025: raport

_ Anderson Cooper de la CNN: M-aș îndoi „absolut” de mărturia lui Michael Cohen, proces „devastator” pentru credibilitatea sa (VIDEO)

_ Cinci persoane au murit într-un atac cu drone asupra unui vehicul la graniţa dintre Siria şi Irak

_ JWST dezvăluie structura prafului lângă o gaură neagră supermasivă

_ Soția, 36 de ani, care a rămas desfigurată când soțul ei violator i-a spart nasul și urechile descrie leșinul când și-a văzut fața mutilată în oglindă pentru prima dată și spune „Mi-e frică de mine” - deoarece atacatorul este închis pentru 20 de ani

_ Concentrarea asupra energiei regenerabile stimulează îngrijorările cu privire la ecuația cerere-ofertă

_ Astronomii observă eclipsele pulsarului PSR J0024−7204O

_ Hunting for the elusive: IceCube observes seven potential tau neutrinos

_ Campania Kamala Harris confirmă guvernatorul Minnesota Tim Walz ca partener de alergare

_ Imaginile JWST arată că lumina de la una dintre cele mai vechi galaxii se datorează exploziilor continue din formațiunile stelare

_ Neuropatia periferică: simptome, cauze, tratamente și abordări naturale

_ De la CEO-ul Nvidia la Warren Buffett: Vânzarea de acțiuni din interior a fost un avertisment de rău augur înaintea leșinării pieței

_ Romania remains Rep. of Moldova's closest partner and friend says PNL's Ciuca

_ Romania has three representatives in Top 100 of WTA rankings

_ TIC 441725813 este o stea subpitică hibridă pulsatorie, arată studiul

_ Utilizarea găurilor negre mici pentru a detecta găurile negre mari

_ Border police catch two Bulgarian drivers hiding migrants in their trucks' trailers

_ Astrophysics research advances understanding of how gamma-ray bursts produce light

_ „Fără iertare”: Maduro arestează 2.000 de protestatari venezueleni și promite „pedeapsă maximă”

_ New JWST observations reveal black holes rapidly shut off star formation in massive galaxies

_ Calota de gheață a Groenlandei se topește și este înlocuită de vegetație, constată o analiză majoră prin satelit

_ New algorithm solves century-old problem for coral reef scientists

_ BBC descrie revolta violentă de la Birmingham ca fiind „în mare măsură pașnică”

_ Medici dermatologi, endocrinologi şi pediatri vor oferi consultaţii gratuite pe litoral, în campania 'Asumă-ţi să fii sănătos!'

_ Non-resident visitor spending in Romania at RON 2,675 per person in 2023

_ Farmer is quizzed by police after man is shot dead and another seriously injured following suspected burglary at remote Peak District farmhouse

_ Astronomii descoperă riscuri pentru planete care ar putea găzdui viață

_ Bloomberg confirmă că „obstacolele de inginerie” întârzie lansarea cipului AI de nouă generație de la Nvidia

_ OMS nu mai este potrivit pentru scop

_ Acestea sunt cele mai mari flote de submarine din lume

_ Utilizarea excesivă a internetului perturbă părți cheie ale creierului adolescentului

_ President Iohannis: Current global crises require increased efforts to defend international order

_ Activiștii aruncă supă pe Mona Lisa protejată cu sticlă la Muzeul Luvru din Paris

_ Medicii legişti, către Colegiul Medicilor: Nu emitem opinii, elaborăm expertize bazate pe probe

_ Romanian students have a strong sense of European belonging (study)

_ UPDATE Accident grav cu șapte mașini implicate în Brașov. Care este starea victimelor

_ Studiul aruncă mai multă lumină asupra naturii pulsarului PSR J1227−6208

_ Incendiul din masivul Buila: Un elicopter alimentează cu apă, apoi va acţiona în zona focarelor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1017, afisate in 17 pagini.