14:08 2024-01-26
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Proiect controversat: Franţa intenţionează să înăsprească legea imigraţieiProiect controversat: Franţa intenţionează să înăsprească legea imigraţieiGuvernul francez anunţă că va promova o lege controversată a imigraţiei „în următoarele ore”, în ciuda faptului că multe dintre măsuri au fost respinse de specialiştii din Consiliul Constituţional, potrivit BBC. Majoritatea măsurilor respinse de Consiliul Constituţional al Franţei, format din nouă membri, au fost adăugate la proiectul de lege ca urmare a presiunii politicienilor de dreapta şi de extremă dreapta. Printre prevederile noii legi este cea prin care străinii ar putea fi deportaţi dacă au condamnări penale deşi stau în mod legal în Franţa. De asemenea, persoanele care au venit în Franţa înainte de împlinirea vârstei de 13 ani şi cei care au locuit în Franţa mai mult de 20 de ani ar putea fi expulzaţi dacă primesc pedepse substanţiale de închisoare şi sunt consideraţi a fi o „ameninţare gravă la adresa ordinii publice”. Detaliile privind aplicarea legii vor fi oferite vineri, a spus ministrul de Interne, Gérald Darmanin. Din februarie sau martie, fiecare prefect trebuie să decidă ce infractori ar trebui expulzaţi, a precizat ministrul francez.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:37
_ Messi din amicalele Argentinei: federație
ieri 20:59
_ Nu este constrângere dacă o facem...
ieri 18:18
_ Taibbi demontează „Absurd” NYT Hit Piece
ieri 17:19
_ Hubble vede galaxia pitică LEDA 4216
ieri 17:18
_ Telegrama lungă a lui Macron
ieri 16:19
_ Maparea proiecției lasă întuneric în urmă
ieri 15:38
_ Israel spy chief heads to Qatar for talks
ieri 12:58
_ Primăvară rece în Moldova (Analiza)
ieri 12:38
_ Istoria unui abuz... Greenfield
ieri 12:37
_ Volcano erupts again on Iceland peninsula
ieri 06:58
_ Ce țări au o piață legală de canabis?
ieri 05:57
_ Carlos Alcaraz a triumfat la Indian Wells
ieri 01:18
_ În ce ordine șe așează tacâmurile pe masă
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu