c c

12:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ Un rus bătut de fiul liderului cecen a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare

Un rus bătut de fiul liderului cecen a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare

În vârstă de 20 de ani, Nikita Juravel a fost acuzat de "huliganism" şi de "încălcare a dreptului la libertatea conştiinţei", inclusiv de "insultarea sentimentelor religioase". El era judecat în această republică rusă din Caucaz majoritar musulmană.

Tânărul a fost declarat "vinovat de faptele incriminate (...) şi condamnat la trei ani jumătate de colonie", a anunţat într-un comunicat un tribunal din Groznîi, capitala cecenă.

Tribunalul a subliniat "marele răsunet social" pe care acest caz l-a avut în Rusia.

Tânărul a fost arestat în luna mai anul trecut şi acuzat că dăduse foc unui exemplar de Coran în Volgograd, în sud-vestul Rusiei. Ulterior, el a fost transferat în Cecenia, la cererea autorităţilor locale.

Cazul său a luat o turnură politică după ce au fost difuzate imagini în care se putea vedea cum fiul liderului cecen Ramzan Kadîrov, Adam, pe atunci în vârstă de 15 ani, îl bătea pe Nikita Juravel care se afla atunci în detenţie.

Kadîrov s-a declarat "mândru" de progenitura sa, iar fiul său Adam a primit ulterior numeroase decoraţii oficiale din partea mai multor regiuni ruse.

În timpul unei audieri la începutul lui noiembrie, Nikita Juravel şi-a recunoscut faptele şi şi-a făcut autocritica, practică răspândită în Cecenia şi pe care ONG-uri de apărare a drepturilor omului o consideră realizată sub constrângere.

"În cadrul încarcerării mele, eu citesc din Coran, îl studiez, pentru a înţelege în ce măsură am insultat sentimentele credincioşilor", a susţinut Juravel.

Ramzan Kadîrov, susţinător loial al lui Vladimir Putin, este acuzat de nenumărate încălcări ale drepturilor omului în republica sa.

Kadîrov propovăduieşte şi apără o interpretare rigidă a islamului. De exemplu, el a condamnat foarte ferm caricaturile cu profetul Mahomed difuzate de publicaţia de satiră Charlie Hebdo, vizată pentru articolele sale de un atac terorist în ianuarie 2015.

Ramzan Kadîrov este de asemenea un susţinător zelos al ofensivei ruse împotriva Ucrainei. În octombrie 2022, el a afirmat că trei dintre fiii săi - Ahmat, Eli şi Adam, toţi sub 20 de ani - fuseseră trimişi pe front. Ulterior, ei au fost întâmpinaţi cu onoruri în Cecenia, ca nişte adevăraţi eroi. A


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Întâlnirea trăgătoarelor din poliție care l-a împușcat pe Chris Kaba ar putea fi dezvăluită AZI: Ordinul de anonimat care protejează identitatea ofițerului înarmat cunoscut sub numele de NX121 va fi ridicat înaintea procesului de crimă

_ BREAKING: Un al doilea jurat așezat a fost eliminat după ce a fost jurat de judecătorul Merchan

_ Sunt un fost membru al distribuției Disney - iată trei lucruri pe care nu le voi face NICIODATĂ când vizitez parcurile tematice

_ BREAKING - Patronul de la 'Ferma Dacilor' scapă de arestul la domiciliu: Ce urmează pentru Cornel Dinicu

_ WTH: Republicanii din Kodiak, Alaska nu au putut vota la primarul de marți, deoarece persoana care administra Centrul de Votare a trebuit să anuleze

_ „Este enervant”: proprietarul de locuințe din New York a fost arestat pentru schimbarea încuietorilor după ce squatterii preiau controlul

_ Omenirea se îndreaptă cu viteză spre apocalipsă: următorii 2 ani sunt decisivi pentru salvarea Pământului

_ Senatorul Mike Lee distruge cu experiență argumentul absurd al liderului majorității, Chuck Schumer, �mpotriva acuzării Mayorkas - Avertisment pentru democrați (VIDEO)

_ 87,8% din acţiunile clubului West Bromwich Albion achiziţionate de un om de afaceri american

_ RICHARD LITTLEJOHN: Poliția obișnuia să aresteze oameni pentru Driving While Black. Astăzi... noua infracțiune a Met: WALKING WHILE EWWISH

_ Control versatil al luminii în WSe₂ realizat

_ BBC a difuzat o versiune a The Traitors în urmă cu 20 de ani, cu Tony Livesey ca gazdă - dar a eliminat-o după o serie pentru că nimeni nu a ascultat

_ Încă un sat cucerit în Ucraina? Moscova îşi va intensifica loviturile asupra armelor occidentale din Ucraina - avertizează Şoigu

_ Următorul hegemon global trebuie să fie chiar mai mare decât SUA

_ Doha caută avertizorii care au dezvăluit finanțarea ISIS de către Qatar

_ 83 de milioane!?

_ Schimbarea codului cuantic: simulările urmăresc quarcii încurcați

_ ÎCCJ a pus punct conflictului între instanţe: Tribunalul Militar Bucureşti intervine în dosarul 'Ferma Dacilor'

_ Moment terifiant, bărbați înarmați mexicani aruncă cadavrele dezmembrate în stradă înainte să tragă focuri în aer și să evadeze

_ Am refuzat să renunț la locul meu de avion pentru ca o femeie să poată sta lângă copilul ei - a strigat la mine și a spus că este „dreptul” ei, dar oamenii sunt de partea mea

_ Tatăl din New Jersey, Christopher Gregor, spune că fiul său în vârstă de șase ani a murit din cauza pneumoniei, nu din cauza unor ședințe brutale de gimnastică în care l-a forțat să alerge sau bătăile suspectate de medici au avut loc după aceea.

_ Emilia Şercan îi răspunde lui Adrian Cioroianu: Dă vina pe greaua moştenire

_ Cea mai mare navă de croazieră din lume, Icon of the Seas, pleacă în călătoria sa inaugurală din Miami - în timp ce aproape 8.000 de pasageri se pregătesc să se bucure de o cascadă de 55 de metri, 40 de restaurante și șapte piscine

_ Ministrul Justiției, pe urmele fugarilor români. Câți infractori au fost aduși în țară de la începutul anului

_ Turiștii britanici înțelepți își fac aprovizionare cu produse alimentare la jumătate de preț la supermarketurile franceze - în timp ce lanțurile pliante pliante șoferilor care sosesc din porturile din Marea Britanie și oferă servicii de clic și colectare

_ Bijou Phillips se întoarce pe covorul roșu pentru prima dată de când viața ei a explodat în urma condamnării pentru viol a lui Danny Masterson și a mișcării ei liniștite de a renunța la Scientology

_ Cele mai epice 25 de drame SF de transmis chiar acum: criticii noștri cercetează sute de opțiuni pentru a alege serialele care sunt cu adevărat în afara acestei lumi

_ Senate's Ciuca says relations between Romania, Czech Republic to remain at least as good

_ 8 lucruri interesante pe care nu le știai despre grupele de sânge

_ Măsuri în Germania împotriva extremismului de dreapta

_ BREAKING: Judecătorul Obama respinge cererea doctorului Peter Navarro de a răm�ne �n afara �nchisorii �n așteptarea apelului

_ Praful din Sahara acoperă capitala Senegalului determinând avertizare privind calitatea aerului

_ Solicită ca curțile bisericilor să devină „locuri ale celor vii, nu doar ale morților”, deoarece parohiile au cerut să permită iarbă și flori sălbatice să crească printre morminte

_ INS: Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 77% în ianuarie faţă de decembrie 2023

_ Dezvăluit: O groapă frumoasă din Edinburgh cu o ușă secretă a fost votată drept cel mai romantic hotel din Marea Britanie, cu o proprietate din Somerset clasată pe primul loc în Anglia

_ La bucată! Legendarul culturist timișorean Florin Teodorescu își vinde sala de sport de pe patul de spital!

_ Gașca Zurli se schimbă din temelii: Ce planuri are Mirela Retegan cu celebra trupă

_ Ar trebui platformele educaționale online să ofere cursuri după un program sau să le lanseze la cerere?

_ Somber Tish Cyrus, 56 de ani, văzută pentru PRIMA DĂRĂ de când a fost acuzată că l-a „furat” pe soțul Dominic Purcell, în vârstă de 54 de ani, de la fiica Noah Cyrus, în vârstă de 24 de ani, pe fondul unei dispute familiale explozive

_ Marea Britanie cere Israelului să „oprească și să gândească” înainte de a trimite trupe și tancuri în Rafah, pe fondul protestelor internaționale pentru atacul planificat asupra zonei Gaza, care conține mai mult de un milion de civili

_ Lapte pe gheață: capsula timpului antarctic de lapte praf integral pune în lumină calitățile de durată ale produselor lactate

_ Prințesa Sofia a Suediei este elegantă într-un blazer albastru și pantaloni asorți, în timp ce se alătură soțului ei la lansarea unui joc educațional la Stockholm

_ New York AG Letitia James dat în judecată pentru anularea interdicției sportului transgender

_ Tensiuni în sudul Libanului: Hezbollah a lansat zeci de rachete asupra Israelului

_ Tancul este mort?

_ Fostul star de la Barcelona și Brazilia, Dani Alves, este condamnat la patru ani și șase luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de viol pentru atac într-o baie de un club de noapte spaniol

_ PNL face noi racolări de primari. Toma Petcu anunță patru noi nume venite de la PSD

_ Percheziții la CNAIR: procurorii lui Kovesi suspectează o fraudă la primul drum construit de chinezi în România

_ Actrița îi aduce un omagiu tatălui său, editorul de reviste britanice, în vârstă de 73 de ani, ucis într-un accident de mașină în Thailanda, după ce vehiculul său s-a izbit de un zid

_ Cel mai tânăr primar, în vârstă de doar 19 ani, întâlnire cu șeful DSU, dr. Raed Arafat

_ „Godzilla x Kong” se află pe primul loc în box office-ul Americii de Nord cu un volum de 80 de milioane de dolari

_ Aclamatul nominalizat al lui Biden pentru funcția de procuror al SUA suferă o cădere brutală din grație, capacitatea de a practica dreptul suspendată

_ Cu ce volum intenționează Azerbaidjanul să crească livrările de gaze către Europa în următorii doi ani

_ Activist pentru justiție penală acuzat de crimă după ce a fost decapitat �n congelatorul apartamentului, suspect a fost surprins �n video deghizat (VIDEO)

_ Starul porno Emily Willis s-a dus de urgență la spital după ce OD la centrul de dezintoxicare din Malibu este pe un ventilator și a rămas inconștientă timp de o lună, în timp ce familia ei își ia ultimul rămas bun.

_ Grindeanu, după modernizarea aeroportului din Tulcea: Rămâne o singură problemă, cea de trafic

_ Statul Administrativ Ne Distruge Țara

_ Ethiopia unions call for minimum wage as country marks May Day

_ Constructorul de cowboy care a înșelat 50 de familii din 650.000 de lire sterline este condamnat la cinci ani de închisoare după ce judecătorul i-a spus „Oamenii ca tine sunt o amenințare serioasă”

_ Avansarea ameliorării culturilor prin modificarea țintită a genomului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 243, afisate in 5 pagini.