13:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Chisăliţă (AEI): 'Înverzirea' economiei nu se poate realiza fără aportul gazului natural

Chisăliţă (AEI): 'Înverzirea' economiei nu se poate realiza fără aportul gazului natural

"Ministerul Energiei pregăteşte un nou apel pentru producţia de hidrogen, care ar putea fi lansat în a doua parte a acestui an. Proiecte absolut necesare, întrucât, pentru a reduce la zero emisiile de CO2 până în 2050, industria din România este obligată să "înverzească gazul natural". Se vorbeşte tot mai mult de amestecul de hidrogen şi de gaz, dar şi de captarea dioxidului de carbon - un angajament în linie cu obiectivele Green Deal ale Uniunii Europene. Chiar dacă a primit un statut inferior şi restricţii de finanţare, gazul natural va continua să fie o resursă importantă în următoarele decenii. În plus, tranziţia la verde nu se poate realiza fără aportul acestui combustibil", menţionează Chisăliţă, într-un comunicat de presă, transmis duminică AGERPRES.

În viziunea specialistului, gazul natural poate să se alăture gazelor viitorului, alături de biogaz, biometan, hidrogen şi captarea dioxidului de carbon.

"Pentru aceasta avem nevoie de un concept. Asociaţia Energia Inteligentă, lansează public în premieră Conceptul Gazele Viitorului în România. După euforia regenerabilelor, în lumea ştiintifică au apărut voci care recunosc că regenerabilele nu au cum să înlocuiască în prezent în totalitate sursele fosile. Se punctează că principalele acţiuni spre care ar trebui să ne îndreptăm sunt economia circulară şi eficienţa energetică. Dar, realităţile curente au dovedit că adoptarea acestora pe scară largă este greoaie şi atunci trebuie să ne orientăm rapid către hidrogen, captarea dioxidului de carbon, energiei nucleară, pentru ca într-un final, să atingem acest Net Zero CO2. Abordarea simplistă, care a promovat aproape exclsuiv energia regenerabilă, s-a lovit de realitatea cruntă a societăţii", a declarat specialistul.

Potrivit sursei citate, marii poluatori din România sunt obligaţi de Uniunea Europeană să implementeze tehnologia de captare şi stocare a dioxidului de carbon, dar deocamdată proiectele de stocare sunt puţine şi se lovesc de opoziţia oamenilor. "O încercare recentă de explorare a unui sit a strânit o reacţie foarte negativă în rândul unor localnici. Industria de petrol şi gaze cere ajutorul autorităţilor", a afirmat Dumitru Chisăliţă.

Recent, în cadrul unei conferinţe organizată de Asociaţia Energia Inteligentă s-a lansat "Registrului E-carbon" (versiunea BETA), o modalitate de calcul a cantităţii de carbon stocate de orice persoană, certificarea acestei cantităţi stocate şi atingerea ţintei individuale de Net-Zero CO2.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Biden câștigă susținerea membrilor familiei Kennedy

_ Alertă maximă la Aeroportul Timișoara: aterizare de urgență din cauza unei amenințări cu bombă și activare a Planului Roșu

_ Olympiacos Pireu s-a calificat în semifinalele Conference League

_ Urmăriți: Urmărirea lui Trump

_ Anunț uriaș de la Ministerul Economiei: Afaceriștii din Qatar vin să sondeze piețele din România

_ Comandantul șef confuz al Americii avertizează Israelul împotriva atacului Israelului

_ Soros Nonprofit oferă o sumă de 8 cifre Super PAC de extremă stângă

_ Revenirea lentă din Dubai la „normalitate”: avioanele lovesc din nou pistele, dar mașinile rămân blocate în apă, în timp ce orașul se luptă să facă față crizei inundațiilor

_ Numărul de elevi suspendați de la școli din Anglia crește cu o treime într-un an la peste 260.000, arată cifrele - deoarece copiii nedisciplinați îi lasă pe profesori „speriați” să fie în clasă

_ Cetăţean polonez arestat pentru un presupus complot de asasinare a lui Zelensky din Ucraina

_ Greșeala fatală pe care o fac părinții care își tachinează copiii în legătură cu greutatea lor

_ AVERTISMENT FBI: Hackerii chinezi se pregătesc să lanseze un atac masiv asupra infrastructurii SUA � s-au infiltrat deja �n mai multe companii critice

_ Proteina cheie reglează răspunsul imun la viruși din celulele mamiferelor

_ DOISprezece jurați sunt selectați în procesul lui Trump: judecătorul spune că dosarul pentru bani liniștiți are acum un panel complet, când a treia zi se apropie de sfârșit

_ Propunere a Comisiei Europene privind vize pe patru ani pentru studenţii din Marea Britanie pentru a studia sau a lucra în UE

_ Oamenii de știință se tem că virusul H5N1 s-ar putea adapta pentru a se transmite de la om la om

_ Nefumătorilor care susțin interdicția lui Rishi le spun: Așteaptă până vor scoate în afara legii singura plăcere de care îți bucuri

_ De ce Rishi Sunak este icoana mea de stil - după ce am legănat o mulțime de pantofi sport super cool

_ În împlinirea a 50 de ani de naștere a Victoria Beckham: Posh Spice „se duce cu familia în Franța pentru cina la un restaurant de 200 de lire sterline”

_ ANAF publică Ghidul privind tratamentul fiscal care se aplică veniturilor obţinute de persoanele fizice din cedarea folosinţei bunurilor

_ Argentina lansează o încercare de a-și uni forțele cu NATO: președintele Milei, mânuitor de ferăstrău cu lanț, își continuă pivotul către Occident - dar rămâne sfidător față de Insulele Falkland

_ Procesul lui Donald Trump ÎN DIRECT: Șapte bărbați și cinci femei sunt aleși pentru a decide dacă fostul președinte este nevinovat sau vinovat... și iată cine sunt ei

_ Medicii generaliști își vor pierde puterea de a renunța la muncă în represiunea „culturii notelor bolnave” din Marea Britanie, anunță Rishi Sunak

_ Moment șocant, un ofițer de poliție amenință că-l ARESTĂ pe bărbat pentru „încălcarea păcii” pur și simplu prin faptul că este „destul de deschis evreu” în apropierea marșului pro-Palestine din Londra

_ Moment șocant, un ofițer de poliție amenință că-l ARESTĂ pe bărbat pentru „încălcarea păcii” pur și simplu prin faptul că este „destul de deschis evreu” în apropierea marșului pro-Palestine din Londra

_ NOU: Judecătorul Cannon respinge moțiunile co-inculpaților lui Trump pentru a obține respingerea acuzațiilor �n cazul documentelor clasificate

_ Suri Cruise scuipă imaginea mamei vedetei din Dawson's Creek, Katie Holmes, în timp ce culege flori în NYC, de ziua ei de 18 ani - și sărbătorește FĂRĂ tatăl înstrăinat, Tom Cruise

_ JAN MOIR: Încă o zi, un alt dolar Montecito disperat. De data asta cu gem pe ea!

_ De ce fiecare femeie trebuie să poarte blugi albi în această vară. Iată cum să le faci să funcționeze... și să nu adaugi centimetri în coapsele tale

_ Aristocratul „ușor promiscuu” care a devenit Prima Doamnă a Rock 'n' Rollului

_ Katie Price recunoaște că a fost „atât de evidențiată” după ce dragostea cu Teddy Sheringham s-a încheiat când un fost agent „a povestit ziarele”, în timp ce ea își plânge dragostea pierdută

_ "Ia loc!" � Primul procuror al lui Fani Willis țipă la judecător (VIDEO)

_ Horoscopul zilei de 19 aprilie 2024. Taurii atrag toată atenția asupra lor

_ Filmarea care topește inimile în Australia: Molly Magpie se instalează înapoi în casa lui după ce a fost separată de familia sa timp de 45 de zile

_ Iubita lui Brad Pitt, Ines de Ramon, în vârstă de 34 de ani, își arată abdomenul sculptat în crop top minuscul alb și denim... după ce a lansat o nouă campanie de modeling

_ Qatarul îşi reevaluează rolul de mediator între Israel şi Hamas

_ Fabrica de beneficii în spatele unui mini-supermarket, în centrul celei mai mari fraude sociale din istoria Marii Britanii - care a fost ratată de poliția prea ocupată cu prelegeri despre distanțarea socială

_ Rafila: Apetența pentru specialitățile grele în medicină a scăzut. Avem o responsabilitate

_ Kremlinul face show: Ajutorul votat de SUA în Congres nu va schimba nimic pe frontul din Ucraina

_ Prințul Harry și-a schimbat în mod oficial reședința principală - Noul domiciliu este în SUA

_ Elon Musk �l dezvăluie pe noul director general al NPR pentru ura ei față de Constituția Statelor Unite � după ce a apărut un nou videoclip �n care �și dă jos dreptul la libertatea de exprimare pentru americani

_ Sancțiunile lui Biden „pedepsirea” Iranului pentru atacul Israelului ajung să fie o cortină de fum politică blândă

_ Estimarea incertitudinii în spectroscopie atomică

_ Licitează Bitcoin și lingouri în timp ce Hawkish FedSpeak ciocănește acțiuni și obligațiuni

_ Alegeri parlamentare în Croaţia | Țara este în fața unei dileme politice: președintele versus premierul în lupta pentru putere

_ �O dată �ntr-o oportunitate de mileniu�: un dulgher american ajută la reconstruirea Catedralei Notre Dame din Paris folosind tehnici de construcție antice

_ Campionatele Mondiale de scrimă: echipa feminină de spadă junioare a României s-a clasat pe locul 22

_ Sărbătorile zilei din 18 aprilie 2024 - Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sfântului Cuv. Grigorie Decapolitul

_ „Prea mulţi turişti în autobuz”. Un traseu popular din Spania, şters de pe hărţile online

_ De Rossi va continua ca antrenor al Romei

_ Joey Essex și James Argent dezvăluie IADUL sărbătorilor din Dubai după ce au fost forțați să fugă din apartamentul inundat și au lipsit avertismentele meteorologice ale guvernului

_ Boeing's safety culture under fire at US Senate hearings

_ Jobs and rights on young voters' minds for India polls

_ O femeie manager câștigă 50.000 lire sterline de la șeful care a spus că ar fi „de mărimea unei case” dacă ar continua să mănânce

_ Cătălin Cîrstoiu a răbufnit: 'Sunt supus unei masive campanii de manipulare și dezinformare!'

_ Soția lui Aleksei Navalnîi şi-a angajat gardă de corp: 'Când eşti prea cavaler, poţi face o mişcare greşită'

_ „Am luat un cuțit, l-am omorât, nu-mi pasă”: o femeie este surprinsă în fața camerei în mașina de poliție la câteva momente după ce „l-a înjunghiat pe proprietarul pubului”, se află în procesul de crimă

_ Republica Moldova se apropie de Germania: vicecancelarul Robert Habeck, întâlnire cu premierul Dorin Recean

_ BEACH, PLEASE!2024 e aprope sold-out, cu trei luni înainte de festival

_ Un preot celebru le acuză pe fetele frumoase abuzate: 'Nu sunt chiar nevinovate! Să facă și ele pușcărie!' / BOR reacționează ferm (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 127, afisate in 3 pagini.