16:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Se schimbă din nou bursele școale, după ce au ajuns să beneficieze și elevii cu note mici. Ligia Deca a prezentat noua metodologie (VIDEO)

Se schimbă din nou bursele școale, după ce au ajuns să beneficieze și elevii cu note mici. Ligia Deca a prezentat noua metodologie (VIDEO)

Ministrul a precizat că modificările vor fi aplicate începând cu anul şcolar 2024 - 2025.

"În urma feedback-ului primit atât din sistem, cât şi din societatea civilă şi de la partenerii sociali după aplicarea metodologiei în acest an şcolar, am considerat necesar să facem anumite ajustări privind acordarea burselor pentru elevii din şcolile din România. Aceste modificări despre care vorbim astăzi şi care le lansăm în consultare publică se vor acorda începând cu anul şcolar viitor, 2024 - 2025. De asemenea, modul practic de acordare a burselor este detaliat în metodologia de acordare a burselor pe care o vom lansa astăzi în consultare, alături de proiectul de ordonanţă de urgenţă", a afirmat Deca, potrivit Agerpres.

Ea a amintit că, în prezent, elevii beneficiază de bursă de excelenţă de nivel I şi II, bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică şi bursă pentru participarea şcolară a mamelor minore, categorii care se vor regăsi în continuare.

Va fi introdusă, pe lângă bursele existente, şi bursa de rezilienţă.

"Toate aceste categorii se vor regăsi în Legea învăţământului preuniversitar. Practic, odată cu noua lege, am triplat numărul de beneficiari de burse din şcolile din România. Ordonanţa despre care vorbim astăzi prevede introducerea în lege a unui nou tip de bursă - bursa de rezilienţă. Scopul acestei burse este de a motiva şi elevii care au în acest moment rezultate medii să progreseze. (...) Cuantumul bursei de rezilienţă va fi de 300 de lei pe lună, iar bursa se va acorda elevilor care au obţinut cel puţin media anuală 7 şi se află în primii 30% dintre elevii din clasă din punct de vedere al rezultatelor. De bursa de rezilienţă vor beneficia şi elevii cu afecţiuni oncologice sau cronice şcolarizaţi pentru o perioadă mai mare de patru săptămâni în cadrul aşa numitei 'Şcoli din spital' sau la domiciliu. Aceasta este o categorie nouă de beneficiari introdusă acum la bursa de rezilienţă şi bursa socială", a explicat Ligia Deca.

Potrivit ministrului, în ceea ce priveşte bursa de rezilienţă pentru elevii claselor a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs, iar pentru elevii de clasa a IX-a media de admitere la liceu.

O altă modificare, vizează bursa de merit, care urmează să se acorde, conform proiectului, "tuturor elevilor cu medii anuale de cel puţin 9,50".

"Bursele de merit se acordă în continuare şi elevilor care au obţinut premiile I, II, sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, Premiul I la etapele naţionale ale concursurilor sau competiţiilor şcolare sau extraşcolare recunoscute sau finanţate sau nefinanţate de Ministerul Educaţiei şi elevilor care au obţinut medalia de aur sau locul I la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale olimpice sau la probele olimpice. Bursa de merit va avea acelaşi cuantum ca şi până acum de 450 lei pe lună", a arătat Ligia Deca.

Conform acesteia, bursele de merit şi de rezilienţă cumulate împreună se acordă pentru minimum 30% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământul profesional şi dual. "Se menţine măsura acordării burselor pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase", a mai explicat ministrul.

Deca a spus că doar în situaţia în care la nivelul unei clase bursele de merit şi de rezilienţă cumulate nu vor reprezenta 30% din totalul elevilor acest procent poate fi mai mic de 30%.

De asemenea, bursa de excelenţă, de merit, de rezilienţă şi bursa tehnologică se acordă doar celor care au obţinut media zece la purtare sau calificativul "Foarte bine" la finalul anului şcolar anterior.

"Am prevăzut explicit că, în situaţia în care elevii acumulează zece sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu mai primesc bursa de excelenţă, rezilienţă sau merit, socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, în luna respectivă. (...) Am crescut de la 18 ani la 30 de ani limita de vârstă pentru acordarea burselor sociale pentru elevii din Programul "A doua şansă" sau de la formele de învăţământ cu frecvenţă redusă neangajaţi pe piaţa muncii", a mai declarat ministrul Educaţiei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ �Nu-și trimit cele mai bune� � Comunistul Maduro spune că regimul lui Biden Venezuela nu ia �napoi niciun criminal ilegal � Președintele Trump c�ntărește (AUDIO)

_ Donald Trump susține că imigrația a lăsat Londra „de nerecunoscut” după ce Europa „și-a deschis porțile jihadului” și promite că „nu va lăsa niciodată să se întâmple asta” în SUA în ultima sa lovitură în capitala Marii Britanii

_ Călugăriștii din Boca Bash apar în fotografii cu ochii înțepeni după ce videoclipurile au arătat petrecăreți neidentificați aruncând gunoiul în apă

_ Justiție arbitrară și capricioasă – Cum știu că judecătorul Kaplan este marxist

_ Cîrstoiu își lansează candidatura cu un atac dur la Piedone: Un primar nu umblă cu roaba/ VIDEO

_ 6,000 police at the ready to quell UK riots

_ Problema BCE... Sau probleme?

_ Acum costă 4,60 GBP pentru o COCA DIETA! Clienții de pub-ul furioși plătesc aproape 5 lire sterline pentru o halbă de băutură răcoritoare gazoasă - deoarece costul lagerului urcă la 9 lire sterline

_ De ce tortura este o politică și o practică eșuată

_ Ministrul Muncii a făcut anunțul care îi vizează pe toți pensionarii, în direct la TV: Asta trebuie să știe cu toții

_ Inteligența artificială îmbunătățește monitorizarea murreletului marmorat amenințat

_ USR acuză scene incredibile la CCR: O angajată ar fi încercat să îl scoată cu forța pe Cristian Seidler din sediu

_ Agenția palestiniană de ajutor ONU aflată în centrul scandalului din 7 octombrie se confruntă cu pretenții că personalul a transportat oameni înarmați ai Hamas la locurile de masacrare, a celebrat atacuri online și chiar i-a ucis pe israelieni

_ French cricket scandal: Women's national team disbands

_ Klaus Iohannis, criticat dur în presa franceză pentru candidatura la șefia NATO: 'Nu a înțeles nimic și nu are calitățile necesare pentru această funcție'

_ Biletele pentru meciurile cu Italia şi Polonia ale naţionalei U20 sunt disponibile online

_ Europa pregătește măsura care îi va enerva la culme pe Putin și pe acoliții săi

_ JUST IN: SCOTUS neagă procesul lui Kari Lake și Mark Finchem de a interzice aparatele de vot fără comentarii

_ Generația Z - da, mă refer la nepoții mei - sunt cea mai nepoliticosă generație vreodată. Acești tineri sunt prinți ai zilelor noastre, ducând viețile pe care le aleg și nu le pasă de nimeni altcineva

_ Emil Boc anunţă că zidul de incintă al oraşului roman Napoca, descoperit într-un parc, va fi conservat

_ Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de miercuri

SpaceX tocmai a făcut un pas mare spre reutilizarea amplificatorului Super Heavy al Starship

_ Pune-ți batonul de ciocolată în congelator... și bea o ceașcă de ceai la cină - noii editorialisti geniali de la DailyMail.com The Nutrition Twins dezvăluie trucurile lor unice de simple pentru a elimina grăsimea cu un efort minim

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Solistul Red Hot Chili Peppers, Anthony Kiedis, a fost văzut primind un bilet pentru că a pornit un semafor pe motocicleta sa pe o autostradă din California

_ O ALĂ UMILIERE BIDEN: Trupele ruse intră �n baza americană din Niger, care găzduiește puține trupe americane rămase, după ce junta de guvernăm�nt ne expulză din țară

_ De ce olivina și diamantele sunt cele mai bune prietene și cum asta ar putea simplifica căutarea pietrelor prețioase

_ Microbii influențează susceptibilitatea la albirea coralilor, arată un nou studiu

_ Ecologia reînnoirii industriale

_ Juice aces Callisto flyby test

_ Vigilante, 51 de ani, care și-a dat identitatea poliției rutiere, i-a pus luminile albastre pe mașină și i-a oprit pe șoferi ca să le poată preda are interdicție de a conduce timp de 18 luni

_ Avertisment urgent cu privire la adăugarea de cocaină a „drogului zombi” ucigaș care putrezește cărnii, deoarece testele arată că tranchilizatorul pentru animale este acum răspândit în proviziile stradale din Marea Britanie

_ Noul catalizator pe bază de zahăr ar putea oferi o soluție potențială pentru utilizarea carbonului captat

_ Avarie majoră în București: Sute de blocuri au rămas fără apă caldă și căldură

_ Nicky Haslam dezvăluie floarea populară care îți face grădina să arate „lipicioasă”, în timp ce continuă să ducă război cu toate lucrurile comune

_ Bucharest stocks close lower on Thursday

_ În Galapagos, cintezele urbane se descurcă mai bine împotriva muștei vampirilor

_ Cercetătorii dezvăluie surse de carbon negru în platoul Qinghai-Tibet de sud-est

_ Sondaj: 7 din 10 angajatori vor oferi angajaţilor beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: Super-eroul flop

_ VICTORIE: New York Times declară că MAGA �C�știgă războiul� din cauza narațiunii privind frauda electorală

_ Ai putea contribui la minimizarea daunelor într-un atac public. Iată ce înseamnă să fii „răspuns zero”

_ Pacient cu botulism, internat la Secţia Infecţioase a SJU Ploieşti după ce ar fi mâncat conservă de peşte

_ Cercetașii Brigăzii 72 Mecanizate cer ajutor pentru achiziționarea unui sistem de război electronic

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ SUA urmărește să reaprovizioneze rezervele strategice de petrol până la sfârșitul anului

_ Cioloş, după acuzaţiile PSD în cazul Roşia Montană: Ciolacu, dă-l afară pe Ponta imediat din Guvern

_ TREBUIE VEZIT: Tatăl așteptat se strică după ce a pierdut lupta pentru a-și menține copilul �n viață (VIDEO)

_ Bucharest stocks open on the rise on Wednesday

_Fluierul.ro - 09 Apr 2024 10:10:55

_ Actualizare: CEO-ul care a oferit locuri de muncă protestatarilor pro-Hamas urmărește stocul, compania pierde 210 de milioane de dolari din valoarea stocului

_ Sorin Grindeanu anunță schimbări radicale la TAROM: Nu am de ce să mă ascund!

_ Acorduri strategice între Peru și Japonia: cooperare militară și minieră

_ World looks to G20 in Rio for breakthrough in climate talks

_ Holly Willoughby joacă un joc hilar într-un clip distractiv după ce s-a mutat din conacul ei de 3 milioane de lire sterline - iar fanii spun toți același lucru

Reacția Cristelei Georgescu după ce Puciștii care au dat Lovitura de Stat, l-au interzis pe soțul ei: „Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.”

_ Starul anulat de la Hollywood, Gina Carano, face echipă cu Elon Musk pentru a da �n judecată Lucasfilm și Disney pentru discriminare și rezilierea greșită

_ Conor McGregor, o legendă a MMA, condamnat să plătească despăgubiri cu privire la un viol

_ De ce prezența la alegerile prezidențiale din Rusia a fost cea mai scăzută în Transnistria?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 497, afisate in 9 pagini.