20:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ce sunt punctulețele negre pe care le vedem pe roșii. Puțini consumatori știu asta

Ce sunt punctulețele negre pe care le vedem pe roșii. Puțini consumatori știu asta

Cu toții am văzut acele roșii cu punctulețe mici și negre pe ele. Majoritatea dintre noi nu știm însă ce reprezintă acestea. Alexandru Cîrîc, directorul Institutului Național de Cercetări Alimentare, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre hrană. Hrana sănătoasă, și hrana care ne face mai mult rău.

Iar unul dintre subiectele abordate a fost mucegaiul. Mai exact, alimentele mucegăite. Acesta a explicat care sunt cele pe care le putem consuma în siguranță, dar și cele care pot duce, în cele din urmă, la cancer.

”Există anumite mucegaiuri nobile. Mucegaiurile nobile sunt Penicillium Camemberti, Penicillium Roqueforti”, Penicillinum specific salamurilor crude uscate. Teoretic sunt testate și nu generează compuși numiți micotoxine”, a explicat Alexandru Cîrîc.

”Pe de altă parte avem mucegaiuri precum Fusarium, Aspergillus, adică niște toxine generate, de aceea sunt mico, pentru că sunt generate de mucegaiuri.

Pâinea mucegăită poate fi mucegăită cu Fusarium și poate avea micotoxine. Este un risc major, pâinea este unul dintre produsele testate pentru microtoxine.

Grânele, tot ce înseamnă cereale, trebuie testate pentru micotoxine.

Și laptele, ca materie primă, poate avea micotoxine, datorită faptului că animalul a consumat furaj mucegăit. Deci trebuie testat inițial pentru micotoxine, iar laptele se testează pentru această micotoxină, aflatoxina M1. Sunt niște compuși care sunt hepatotoxici și se acumulează.

Din păcate, tehnologic, nu putem scăpa de ei. Nu putem să spunem că, la fel ca la bacterii, fierbem mai bine mâncarea sau prăjim mai bine micii și am scăpat de respectivii compuși”, a mai spus directorul ICA.

”O felie de pâine, odată ce este o mucegăită, nu trebuie consumată. Și este bine să nu o consumăm. Mai mult, dacă pâinea s-a mucegăit, nu este bine să curățăm mucegaiul de pe pâine și să o consumăm. Pentru că acea substanță difuzează.

La fel și în cazul legumelor și fructelor. Odată ce s-au alterat, de exemplu, sunt acele roșii care au niște punctișoare negre. Acelea sunt niște microorganisme care pot genera, în întregul produs, compuși care sunt toxici pentru organism.

Nu o să ne fie rău în momentul acela, pentru că acea toxicitate se manifestă prin acumulare. Dar mâncăm astăzi, mâncăm mâine, mâncăm poimâine și declanșăm anumite reacții în organism. Clădim ceva rău. Stimulăm anumite celule pe care noi nu ne-am dori să le avem, sau să se dezvolte. Și apar cancerele”, a mai explicat directorul Institutului Național de Cercetare Alimentară


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ O prioritate de top pentru Comisia DOGE: Descentralizarea Guvernului Federal

_ Arsenal vs Nottingham Forest - Premier League: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce Gunners dublează și Crystal Palace preia conducerea la Aston Villa

_ Analiză: Declin demografic vs import de muncitori străini

_ FOMC Minutes Preview: Deci despre acea reducere a ratei...

_ DEZGUSTANT: Senatul SUA avansează un pachet de ajutor de 95 de miliarde de dolari Ucrainei, Israelului și Taiwanului la votul rar de duminică pentru Super Bowl - Iată cei 18 republicani care au votat cu democrații

_ O asculți pe Emily Thornberry? Keir Starmer spune că laburiștii „nu trebuie să tresară” când arborează steagul St George, în timp ce îi critică pe conservatori drept „nu mai este un partid patriotic”

_ Un cuplu tânăr cu un buget de 850.000 de lire sterline pentru Escape to the Country a răspuns la afirmațiile că sunt „răsfățați”, spunând că au moștenit bani în „împrejurări pe care nimeni nu și-ar dori”

_ Dezvăluit: Biden a �ntreprins 200 de măsuri pentru a crește prețurile la gaze � Evidențiem Top 3

_ Şeful TikTok, după promulgarea legii care ar putea interzice aplicaţia în SUA: Nu plecăm nicăieri

_ „Trebuie să plătiți!”: Trump amenință că „încurajează” Rusia să atace aliații NATO în urmă cu plăți

_ VDH: Iluzii, realități alternative și Consorțiul Biden

_ Vicepreședintele CNA: 'Îi cer demisia ministrului Digitalizării!' / Motivele invocate

_ Ministrul Mediului, despre sistemul de garanţie-returnare: În februarie au fost colectate peste 18 milioane de ambalaje

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ ȚI-E frică de CĂSĂTORIE? Psihologii dezvăluie semnale roșii care indică că suferiți de FOBIE la nuntă - și cum să depășiți această afecțiune puțin cunoscută

_ SUA vs. Rusia �n Orientul Mijlociu și Africa: Ciocnirea agendelor politice

_ Nutriționistul vedetelor, Mihaela Bilic, dezvăluie că mănâncă lactate expirate / De ce nu trebuie aruncat iaurtul expirat

_ Elena Lasconi, zero cunoaștere a problemelor românilor. Lupta înpotriva abuzurilor IFN-urilor, un mister nedeslușit pentru șefa USR

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Irlandezii ar trebui să respingă noul proiect de lege privind „discursul urii”.

_ Cum vor americanii să-l sărăcească pe Vladimir Putin: Noile decizii luate cu aprobarea lui Joe Biden

_ VIDEO - Imagini spectaculoase cu autostrada care va traversa Carpații: este cel mai complex și mai greu proiect din România

_ Marcel Boloș, sătul de 'bazaconiile' din spațiul public legate de deficitul bugetar: 'Haideţi să fim mai înţelepţi' / Ce spune despre datoria publică a României

Motivarea judecatorului

_ Victor reacționează: Democrații �și pun ochii pe Curtea Supremă (VIDEO)

_ Cazul câștigurilor de petrol într-un weekend câștigă din nou pe fondul freneții de apeluri Brent de 100 USD

_ Iubita devastată a tragicului jocheu Keagan Kirkby i-a spus că îl iubește în timp ce acesta a murit după căderea fatală la călărie

_ Ziua doamnelor Aintree 2024: petrecăreții încep foarte devreme în ziua a 2-a a festivalului, în timp ce concurează pentru premiul de 5.000 GBP pentru cel mai bun îmbrăcat

_ Investitorii sunt din ce în ce mai reticenți în a cumpăra trezorerie americane chiar și la aceste randamente

_ Momentul sinistru „Nu te f*** cu pisici” ucigașul se plimbă pe străzi înainte de a alege un străin la întâmplare și de a-l bate până la moarte – după ce a pus pisica într-un blender și a spus că vrea să „învețe cum să facă asta unei persoane într-o zi”

_ Tehnologia NASA ajută la protejarea împotriva prafului lunar

_ Fluxurile artificiale dezvăluie modul în care seceta modelează ecosistemele alpine din California

_ Alan Carr, 47 de ani, confirmă că este singur după „despărțirea” de băiețelul Callum Heslop, în vârstă de 27 de ani, și glumește că acum caută un „jucător de rugby nenorocit sau un urmăritor dolofan disperat”

_ Un pod �n construcție �n decalajul Darien va oferi �n cur�nd o cale �mai ușoară și mai puțin periculoasă� către Statele Unite: candidat la Congres

_ Britanicii ar trebui să fie „târâți să bată cu piciorul și să țipe” dacă ar fi recrutați să lupte împotriva Rusiei, spune veteranul Ben McBean – după ce șeful forțelor a spus că națiunea trebuie să pregătească o „armata cetățeană” pentru război

_ Sa stau sau sa plec?

_ Fată din Arizona, în vârstă de 7 ani, luptă pentru viață pe ventilator și are mai multe membre amputate după ce a contractat o infecție bacteriană rară în care „buzele și mâinile au devenit albastre”

_ Cercetătorii inventează un model de inteligență artificială pentru a proiecta noi antibiotice care luptă împotriva superbactelor

_ Aerul din București conține valori ale dioxidului de azot de peste 5 ori mai mari faţă de recomandările OMS. Care sunt cele mai periculoase zone

_ Clint Eastwood, în vârstă de 93 de ani, pare fragil, dar plin de energie, deoarece este văzut într-o apariție publică rară la evenimentul primatolog Dr. Jane Goodall din Carmel

_ Rețeaua de spioni din Marea Britanie a transmis Rusiei secrete timp de aproape trei ani, punând în pericol interesul național și punând „multe vieți în pericol”, potrivit instanței.

_ Panica s-a instalat la Moscova - Rușii se feresc de centrele comerciale

_ Dragonii de mare în vârstă de un an fac debutul la acvariul din California

_ Nou compus molecular proiectat cu aplicații tehnologice la scară nanometrică

_ Simona Halep a primit o invitaţie de participare la Mastersul de la Madrid

Ciolacu, Bolojan si Sistemul Sorosist vor să CIORDEASCĂ alegerile prin eliminarea lui Toni Greblă care a PĂZIT EXEMPLAR numărarea corectă in timp real a voturilor

_ Cele mai rapide și mai lente piețe de locuințe vândute în 2024

_ Fotbal: Camerun îl numește pe Marc Brys ca nou antrenor principal

_ Hotel din Los Angeles, faimos pentru Pretty Woman goes Back To The Future - prin oferirea unui serviciu de concierge HOLOGRAPHIC, primul mondial

_ 'Ţările străine folosesc o serie de tactici pentru a interfera cu democraţia canadiană' - comisie de anchetă

_ Anchetă în cazul decesului unui bărbat care a ajuns la spital cu ambulanţa, întrucât angajatorul său a văzut că nu poate comunica, deşi nu avea leziuni vizibile

_ Un nou val de ger lovește România: va fi un frig de crapă pietrele, iar apoi vremea se schimbă radical

_ Anca Todoni și Andreea Mitu, învinse în primul tur la Transylvania Open

_ Urmăriți al treilea război mondial: Joe Biden aprobă minele terestre antipersonal pentru Ucraina la trei zile după ce a aprobat rachetele americane cu rază lungă de acțiune pentru a lovi adânc în Rusia

_ Constantin Popovici a câştigat circuitul mondial Red Bull Cliff Diving

_ Switching all consumption to electric leads to the highest costs for citizens (study)

_ A înflorit turismul în România: Volumul rezervărilor a crescut cu 30%

_ Dosarul 2 Mai: FACIAS cere egalitate în fața legii

_ 157 cazuri noi de persoane infectate cu COVID, în ultima săptămână

_ Valuri uriașe inundă baza militară a SUA din Insulele Marshall


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 926, afisate in 16 pagini.