07:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cel mai vechi Volvo din România se află la Zalău

Cel mai vechi Volvo din România se află la Zalău

De profesie şofer de camion, Tiberiu Păuşan este, în timpul liber, un pasionat de maşini vechi, pe care le preferă, oricând, unor modele de ultimă generaţie. "Pasiunea" sa, dar şi a altor câtorva împătimiţi, stă înghesuită, la propriu, în câteva garaje şi spaţii de depozitare ale fostei Cooperative Servirea, din perioada comunistă.

"Avem o problemă cu spaţiile de depozitare", recunoaşte preşedintele Retromobil Sălaj, în timp ce deschide primul garaj, în care stau ascunse de priviri indiscrete două superbe exemplare Volvo de colecţie. Un Volvo PV 544, de culoare gri, din 1961 şi un Volvo Amazon 121, albastru, din 1966. Ambele sunt perfect funcţionale şi îţi fură privirea şi inima încă din prima clipă, chiar dacă maşinile de epocă nu sunt pasiunea ta. Mai mult decât atât, unul dintre exemplare, cel de culoare gri, este cel mai Vechi Volvo funcţional din România.

"Eu sunt axat pe Volvo, pentru că sunt mai puţine. Am fost invitat de reprezentanţa Volvo România la un eveniment naţional care se organizează la Albac, în 28 - 30 iunie. Mi-au spus că este cel mai vechi Volvo funcţional din ţară. Eu am fost foarte mult în Suedia, ca şofer. Eu m-am îndrăgostit de Volvo acolo, în Suedia, după ce în perioada comunistă această marcă a fost ca inexistentă în România. Este o maşină concepută în anii '60 ca idee de motorizare. Şi la ora actuală merg cu el, dacă mă grăbesc tare, cu viteze de 120-130 de kilometri la oră, fără probleme şi fără emoţii. Am cumpărat maşina în urmă cu circa doi ani, dintr-o reprezentanţă Volvo din Olanda. A fost maşină de prezentare în reprezentanţă, la 20 de kilometri de firma unde lucram eu. De câte ori mă duceam la reprezentanţă cu camionul pe care lucrez, îi întrebam pe cei de acolo dacă nu îmi vând maşina. Au refuzat mereu, dar la un moment dat au pus-o în vânzare, pentru că nu mai funcţionau deja multe lucruri pe maşină. Atunci am cumpărat-o. E o maşină fabricată în 1961. Acest model, Volvo PV 544, este unul de raliuri. Motorul este unul foarte fiabil, existând exemplare din acest model care au patru milioane de kilometri la bord. E acelaşi motor ca pe Volvo P1800, maşina folosită de Roger Moore în filmul 'Sfântul'", povesteşte Tiberiu Păuşan.

Al doilea Volvo este tot din Olanda, din 1966, şi are istoricul complet, făcut în reprezentanţă. E un model mai rar, Amazon 121, cu patru uşi, pentru că modelul standard a fost cu două uşi. Este prima maşină pe care s-au montat, din fabrică, centurile de siguranţă în trei puncte, Volvo fiind renumit pentru măsurile sale de siguranţă.

Pasiunea lui Tiberiu Păuşan nu se rezumă însă la maşini străine, în atenţia sa şi a altor doi prieteni - Ciprian Opriş şi Florin Popa - fiind şi mărcile consacrate ale maşinilor româneşti, precum Dacia, Aro sau Oltcit.

Cei trei au strâns, pentru le salva de la dispariţie şi a le readuce la strălucirea de altădată, toate modelele de Dacia de până în anii 2000 - 1100, 1300, 1310, Papuc şi chiar o Super Nova, Olcit, mai multe exemplare de Aro ce au aparţinut Armatei şi un Aro pentru export, carosat în Italia.

"Una dintre maşini, o Dacia 1100, am găsit-o într-o pădure, lângă Pericei. Era abandonată acolo, în pădure. Am înţeles că a fost a unui doctor din Cluj Napoca, care i-a vândut-o, în urmă cu circa 30 de ani, unui cetăţean din Pericei, care a abandonat-o acolo. Urmează să o restaurăm. Are doar puţină rugină pe uşa din faţă de la şofer, unde crescuse iarbă. E făcută exclusiv sub licenţă Renault. Nu are nicio piesă din România. Toate piesele se aduceau din Franţa şi maşinile se montau la noi", rememorează preşedintele Retromobil Sălaj.

De altfel, nu doar maşinile străine, ci şi Daciile de epocă, restaurate, atrag atenţia în trafic sau la evenimentele de profil.

"Oriunde parchezi o Dacie de colecţie, când te întorci la maşină te aşteaptă cineva, care te întreabă: Mă lăsaţi să simt mirosul de benzină din maşină? Mă lăsaţi să trântesc uşa? Ştiţi că la Dacia se spune că atunci când închizi o uşă se deschide alta. Dacia are încă foarte mare priză la oameni", precizează un alt membru al Retromobil Sălaj, Meszaros Istvan.

Pe lângă maşini, clubul din Sălaj deţine şi o colecţie completă cu modelele celebrei motorete din perioada comunistă - Mobra, dar şi un exemplar în perfectă stare de funcţionare al "înaintaşul" Mobrei româneşti, motoreta germană Zundapp.

A deţine o maşină de epocă nu este, în opinia membrilor Retromobil Sălaj, doar o mândrie că ai o maşină valoroasă, ci bucuria de a conduce un autoturism unic în felul lui, la care ai "şurubărit" şi tu şi care îţi poate oferi relaxarea pe care o cauţi în petrecea timpului liber.

În plus, rămâne importantă şi misiunea de a salva, în măsura posibilităţilor şi a disponibilităţilor financiare, istoria automobilistică a României.

"Încercăm să salvăm cât de multe maşini româneşti, pentru că, bune sau mai puţin bune, sunt parte a istoriei României", îşi prezintă Tiberiu Păuşan misiunea.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Ciucu salută candidatura lui Cîrstoiu la PMB: Cu siguranţă că are prima şansă

_ Noile documente Boeing Whistleblower dezvăluie confuzie și haos la fabrica care a construit două avioane 737 MAX condamnate

_ Ultimul comandant: generalul locotenent afgan Sami Sadat împărtășește un extras din noua carte despre războiul din Afganistan și retragerea dezastruoasă a administrației Biden-Harris

_ Discuțiile privind bugetul apărării reaprind dezbaterea cu privire la proiectul militar pentru femei

_ Video | Subiectul 'fierbinte' la care Cătălin Cîrstoiu a răspuns ferm: Pastile pentru cei care spun minciuni nu sunt. Am vrut să-mi dau demisia

_ Kamala Harris de la DNC susține că Trump a aruncat voturile oamenilor – dar exact asta au făcut democrații pentru a o instala ca nominalizată

_ Aryna Sabalenka rupe tăcerea cu privire la moartea lui Konstantin Koltsov, în timp ce starul tenisului dezvăluie că nu mai erau împreună, dar „inima ei este frântă”

_ Orașul fantomă de construcție nouă: Peste 30 de proprietăți noi-nouțe sunt lăsate abandonate și blocate pe fondul unui rând de planificare „după ce dezvoltatorul a rămas fără bani pentru a finaliza lucrările din cauza întârzierilor consiliului”

_ Puncte de referință pentru computerul Black Myth Wukong: un tur de forță pentru hardware-ul de urmărire a raze de la Nvidia [Actualizat]

_ RUPTĂ: James O’Keefe intră sub acoperire la Convenția DNC, se confruntă cu ActBlue din cauza acuzațiilor de donații false (VIDEO)

_ Donald Trump răspunde la adresa DNC a lui Kamala Harris – „De ce nu face ea lucrurile despre care se plânge?”

_ Noile legi talibane interzic femeilor să se uite la bărbați, să cânte în public, să călătorească singur

_ Diviziunea energetică a Americii: cum se simt democrații și republicanii

_ Proteste, gălăgie, foști președinți, dar fără politici: rezumarea DNC 2024 în două cuvinte - „Nu Trump”

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: CIA afirmă că Ucraina ar putea pierde războiul până la finele anului

_ Iohannis, mesaj pentru Regele Charles: Îi dorim Majestăţii Sale însănătoşire grabnică

_ În timp ce Macron Warmongers, Franța este încă un haos, în timp ce 50 de oameni atacă secția de poliție în zona locului Olimpic din Paris

_ Dezvăluit: busola INEOS a lui Sir Jim Ratcliffe pe care o folosește pentru a conduce echipele către succes... deci ce fraze vor scanda jucătorii de la Man United?

_ Prezentatoarea de fotbal Kate Abdo izbucnește în lacrimi amintindu-și amintirile cu răposatul ei tată după ce acesta a murit la sfârșitul anului trecut - inclusiv un moment din căsătoria ei anterioară, rar menționată

_ Bucureștiul stă pe o adevărată comoară ușor de exploatat: în alte țări sunt extrem de prețuite

_ Surse | Ciolacu a dat ordin în PSD: STOP racolărilor din PNL

_ Modi din India îl îndeamnă pe Zelensky la masa de negocieri în prima vizită istorică în Ucraina

_ Google va investi 2 miliarde de dolari în Malaysia într-un centru de date pentru IA

_ Beneficiul fraudei milionarilor! Cum 5 bulgari au reușit la cea mai mare fraudă de beneficii a Marii Britanii, luând 54 de milioane de lire sterline prin peste 6000 de documente de identitate false pentru a-și finanța viața de lux

_ Alertă maximă la Aeroportul Timișoara: aterizare de urgență din cauza unei amenințări cu bombă și activare a Planului Roșu

_ Sfârșitul farselor: „Troarea la pândă” a lui Trump, RFK Jr și a democraților

_ Locuiesti langa unul? Harta interactivă dezvăluie locațiile celor 400.000 de situri de patrimoniu ale Angliei - iar oamenii de știință spun că trăirea în apropierea unuia „te face mai fericit”

_ Kate Middleton a lucrat de acasă la proiectul ei de primii ani, considerat „munca vieții” ei, în timp ce își revine după o intervenție chirurgicală abdominală - în speranța că va reveni la viața publică până la Paște

_ Packeta România înregistrează o creștere de aproape 30% în 2023, ajungând la 21,7 milioane de euro

_ Secretarul de stat din Ohio trimite 597 de non-cetățeni pentru urmărire penală după ce s-au înregistrat sau au votat ilegal

_ Localnicii care trăiesc cu frică după ce cadavrul unui bărbat ars a fost găsit în Motherwell: un rezident speriat spune că crimele violente din imobil „se agravează” după ce un străin a incendiat mașina fiicei sale

_ „Dă-i doar Kievului mai multe arme”: Marea Britanie, SUA și Germania aruncă la gunoi amenințarea lui Macron de a pune „ghete pe pământ” în Ucraina, deoarece Rusia avertizează că va face războiul cu NATO „inevitabil”

_ Cum este să-ți pierzi mințile... puțin câte puțin: după moartea tragică a lui Wendy Mitchell și cererea emoțională pentru moarte asistată, citește-i apreciatul jurnal care a fost primul relat despre demență scris de un pacient

_ Kamala Harris este din nou țarul de frontieră, potrivit gazdei MSNBC Symone Sanders (VIDEO)

_ Guvernatorul Newsom admite că politicile democraților au distrus California

_ Jeremy Clarkson, care „valorează 55 de milioane de lire sterline”, a avut nopți nedormite în timp ce se străduia să câștige bani din ferma sa, Diddly Squat, după ce prețurile și cheltuielile au crescut vertiginos anul trecut

_ Garda de Mediu s-a dezlănțuit după incendiul de la Petromidia: Rompetrol a fost amendată

_ Dezvăluirea planului DNC pentru a truca alegerile din 2024 � Fostul agent democrat de stat WA dă atenția asupra demnilor

_ Victor reacționează: Democrații din California pun pe primul loc străinii ilegali (VIDEO)

_ A murit cel mai bătrân bărbat din lume - Avea 11 copii, 41 de nepoţi, 18 strănepoţi şi 12 stră-strănepoţi

_ Abordat! Imagini incredibile îl arată pe starul de rugby al Angliei Billy Vunipola Râzând de poliție, în timp ce îl aruncă cu pușcă în timp ce încearcă să-l arunce dintr-un club de noapte din Mallorca la ora 4:30.

_ Josep Borrell: Ţările UE trebuie să trimită sisteme antirachetă în Ucraina

_ Marea Britanie trimite în continuare milioane de lire sterline în ajutor Chinei în fiecare an, în ciuda tensiunilor tot mai mari și a preocupărilor legate de transparență, avertizează organul de pază

_ Construim un ansamblu medical nou în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni, susține premierul

_ Raport: Bătăliile pe care democrații se luptă pentru procedurile de vot ridică semnale de alarmă asupra integrității alegerilor

_ Entitățile chineze folosesc GPU-uri restricționate pe serviciile cloud Amazon și Microsoft: Raport

_ Victime tragice ale incendiului de la Valencia: Părinți mor alături de nou-născut și fiica, trei, împreună cu un cuplu în vârstă care s-au ascuns cu câinele lor în baie, când primele șase persoane care au murit sunt confirmate

_ 'Fuga lolelor', o poveste fără sfârșit

_ Viața peste granița cu Rusia: tinerii letoni se confruntă cu un viitor incert

_ Cum să-ți decorezi dormitorul pentru a-ți îmbunătăți somnul: de la izolare fonică de lux la opțiuni mult mai ieftine. Experții își oferă sfaturile

_ 10 milioane de animale mor pe drumurile noastre în fiecare an – iată ce funcționează (și ce nu) pentru a reduce taxa

_ PM Ciolacu says firmly convinced Mircea Geoana will run for president

_ Profiturile Tesco cresc cu 160%, ajungând la 2,3 miliarde de lire sterline, deoarece cel mai mare grup de supermarketuri din Marea Britanie spune că presiunile prețurilor se reduc „substanțial” pe fondul crizei costului vieții

_ Niciun „oaspete surpriză” la DNC, după ce speculațiile au cuprins rețelele de socializare

_ Cum să învingi problemele de sănătate despre care nimănui nu-i place să vorbească: de la grămezi la fundul care mâncărime și pipi constant pe timp de noapte - și schimbările FOARTE surprinzătoare ale dietei care ar putea ajuta...

_ Avocatul de multă vreme al lui OJ Simpson promite că se va asigura că familiile victimelor crimei, Ron Goldman și Nicole Brown, nu primesc nimic din averea lui după ce acesta a murit datorând peste 100 de milioane de dolari.

_ Schimbările climatice perturbă ecosistemele vitale din Alpi

_ De ce atât de multe femei de gardă fac sex în închisoare cu prizonieri: pe măsură ce numărul ofițerilor care au relații ilicite cu condamnații crește cu 50%, GEORGE ODLING dezvăluie motivele șocante pentru care...


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2552, afisate in 43 pagini.