07:57
Comentarii Adauga Comentariu

_ Dortmund: 'Ştim că va fi o altă poveste peste şase zile', a spus Terzic după victoria cu PSG

Dortmund: 'Ştim că va fi o altă poveste peste şase zile', a spus Terzic după victoria cu PSG

Borussia Dortmund este uşor favorită după ce s-a impus graţie golului reuşit de Niclas Fullkrug, în faţa celor 81.365 de spectatori de pe Westfalenstadion, notează AFP.

"Mai este atât de mult de jucat. Ştim că va fi o altă poveste peste şase zile. Noi am simţit asta când am jucat la Paris în faza grupelor. Când ei îşi intră în ritm, este foarte complicat", a spus Edin Terzic într-o conferinţă de presă.

"Nu ne temem de nimic, dar respectăm pe toată lumea. Cunoaştem calitatea, am simţit-o astăzi. Am arătat cel mai bun joc al nostru astăzi împotriva lui PSG, dar este nevoie de asta dacă vrem să ne calificăm în finală", a afirmat Terzic.

"Avem un mic avans, nici mai mult, nici mai puţin. Vom merge acolo să câştigăm, deşi ştim că ne ajunge un egal. Am câştigat meciuri importante în deplasare în acest sezon în Liga Campionilor, la Newcastle, pe San Siro", a amintit Terzic.

"Ştim, de asemenea, că vor juca săptămâna viitoare cu mult entuziasm şi într-o atmosferă frumoasă la meciul lor de acasă. Şi că vor dori să schimbe soarta partidei", a avertizat antrenorul lui Dortmund.

"Noi m arătat astăzi câteva lucruri care i-au pus în dificultate", a apreciat el, referindu-se la spaţiile libere din prima repriză pe care echipa sa nu le-a exploatat pe deplin.

"Respectăm nu doar faptul că suntem în semifinale, ci şi că jucăm împotriva unei echipe foarte puternice. Săptămâna viitoare avem o şansă să ne calificăm în finala Ligii Campionilor şi vom încerca cu toate puterile noastre să profităm de ea", a conchis tehnicianul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Vierme plat care ucide câini descoperit în California de Sud

Republicani din Senat le cer șefului FBI, Patel și Procurorului General, Pam Bondi să elibereze odată înregistrările Epstein

_ Approx 7.3 million Ukrainians entered Romania in the last two years

_ Armele de casă ale rebelilor din Birmania vs. armata modernă

_ Cartografierea amprentelor chimice în fluxurile europene

_ Entrepreneurs need a support package for the business community (employers' org leader)

_ Analiză: Disponibilizările masive continuă în Europa în 2024

_ Expunerea la metale grele legată de riscul de demență

_ Magia monedelor clasice de aur și argint americane

_ LA Studiază scoaterea poliției de la controlul rutier

_ Lauren Sanchez plânge la întrebarea fanilor pe Amazon Live

_ Meta introduce fundaluri AI şi apeluri HD în Messenger

_ Guvernul columbian întrerupe relațiile cu Israelul

_ FOTO Cadoul lui Kim Jong Un pentru Vladimir Putin

_ Peste 40 de cazuri de Covid la Jocurile Olimpice

_ Trade in motor vehicles, motorcycles up 1.6% January through September

_ 28 people placed under preventive arrest in drug traffick case

_ Google ar putea ieşi din nou de pe piaţa tabletelor

_ Legea cetățeniei va fi înăsprită în Moldova

_ Rădăcinile ideologice ale frontierelor deschise Push

_ Cutremur cu magnitudinea 3,3 grade în Vrancea

_ Un doctor în drept, candidatul PSD pentru Diaspora

_ Los Angeles va deveni un „oraş sanctuar” pentru imigranţi

_ Fiat Everything: Când decretul a înlocuit realitatea

_ Wilson se apropie de titlul primar de World Snooker

_ Evadarea din închisoare în Olanda nu este infracţiune

_ Tarifele Trump sunt inflaționiste susțin experții, dar...

_ Ramona Ioana Bruynseels: 'Haos în Sectorul 1! Actualul primar este cea mai mare problemă!'

Sindicatele se alătură protestelor fermierilor spanioli din a treia zi

_ Bacău: Doi tineri au murit într-un accident feroviar

_ Prințul William revine la serviciu după operația soției

_ UFC Brawl lasă un fan KO �n Mexico City (VIDEO)

_ Numele Gateshead se referă la o anumită poartă?

_ Superliga, play-out: Universitatea Cluj - UTA Arad, scor 0-0

_ Un urs a fost văzut pe străzile din Ploieşti

_ Cum s-au ocupat Tudorii cu risipa alimentară

_ Cum vor americanii să stingă conflictul din Gaza

_ Piele mai hidratată cu acid hialuronic! (P)

_ Omniprezența PFAS – și ce putem face în privința lor

_ Noile standarde de emisii EPA sfidează realitatea

_ Rusia se pregătește pentru o penurie de benzină

_ Strângerea curelei de uz casnic: va deveni un potop?

_ Cum HIV introduce materialul său genetic în nucleul celular

_ Nicholas David Ionel a câştigat turneul ITF de la Antalya

_ Noua metoda de analiza a materialelor nanoporoase

_ Prima reaţie a SUA după atacul armat de la Mosova

_ Sam Altman vorbește cu TSMC despre AI chip venture

_ Trump names China hawk Howard Lutnick as US Commerce Secretary

_ Bairstow, Rossouw help Punjab beat Chennai in IPL

_ Prea cald în Italia: Şcolile se deschid în octombrie

_ 419 de milioane de oameni încă $hit în aer liber

_ President Iohannis promulgates law on offshore wind energy

_ Eşec pentru Boloni în Ligue 1: Metz – Rennes, scor 2-3

_ Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

_ Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

_ Studiul de dovadă a conceptului arată cum poate fi produsă insulina umană în laptele de vacă

_ Casele „dispărute” oferă o nouă perspectivă asupra perioadei romane a Marii Britanii

_ Președintele Donald Trump câștigă primarul Republicii Moldova în Georgia

_ Rusia susține că a ucis 6.000 de luptători străini în Ucraina, inclusiv 491 de americani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1201, afisate in 21 pagini.