11:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ CTP se declară șocat de un gest făcut de președintele Iohannis: Mi-a amintit de o cerșetoare româncă

CTP se declară șocat de un gest făcut de președintele Iohannis: Mi-a amintit de o cerșetoare româncă

„Însă Klaus Iohannis a dat acum lovitura la Bruxelles, depășindu-i magistral în proba de ridicol pe toți ceilalți președinți. Mi-a amintit de o cerșetoare româncă dintr-un film suedez, care, întrebată cu milă de un localnic „Să-ți iau ceva de mâncare?”, răspunde pe loc și înțepată: „Ciabatta cu ton, fără ceapă”.

Mai întâi, o tâmpenie: cum poți să reproșezi UE, cu termenul ceaușist „s-a greșit”, că în 2019 trebuiau numiți și niște inși din Europa de Est, nu doar din Vest, în funcții de conducere?

Înseamnă să discriminezi pozitiv est-europenii în stil de „corectitudine politică”, distribuindu-i procentual ca pe negri, persoane cu dizabilități, femei sau minorități sexuale în producțiile Hollywood.

Să propui alt criteriu decât competența pentru posturile de nivel înalt, în plenul Parlamentului European, nici măcar într-o discuție privată, a stârnit cu siguranță, în mintea puținilor aflați în sală, întrebarea: „Adică, vrei să punem din Europa de Est un nătărău îngâmfat ca tine?”.

Iohannis și-a respectat promisiunea: cuvântarea sa către Europa e istorică, va fi ținută minte...”, a scris Cristian Tudor Popescu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

România lui Bolovan: Dezastru in sistemul informatic Medical Național. Se zvonește că noul sistem va fi și mai prost decât cel existent

Newsweek: Cum a influențat Miriam Adelson strategia lui Donald Trump față de Israel

Planul de Pace a lui Donald Trump în Gaza

România lui Nicușor Bolovan Grindeanu Fritz și Kelemen „Epoca energiei ieftine pentru români s-a încheiat!” ne spun slugile multinaționalelor străine: Sintagma „gazele românilor” este greșită, pentru că acestea aparțin companiilor străine "care investesc"

AUR, lider detașat în intenția de vot pentru alegerile parlamentare (SONDAJ INSCOP, 6–10 octombrie 2025)

Georgescu: Am văzut și eu acest comportament trădător și slugarnic al premierului Bolojan în fața lui Orban, este exact cum iobagii se plecau pe vremuri când veneau grofii sa culeagă dijma. Este o umilință fără margini adresată poporului român

Guvernul Nicușor-Bolojan-Grindeanu-Fritz-Kelemen pregătește noul val de scumpiri

SpaceX lansează uriașa rachetă Starship pentru Lună și Marte în al 11-lea zbor de test

IT - Ce este OPFS (Origin Private File System)

_ 7 fermieri și 1 șofer au murit după o coliziune frontală �n California, spune poliția

_ Cât de mult s-au schimbat prețurile caselor în zona DVS.? Instrumentul interactiv dezvăluie că nord-estul și nord-vestul sunt cei mai mari câștigători, deoarece valoarea medie a caselor din Marea Britanie crește pentru a treia lună consecutiv

_ Soțul nigerian care controlează a convins-o pe soție că a surprins-o fumând, privind-o cu „puterea sa spirituală”, când de fapt o verifica cu o cameră ascunsă, a auzit instanța.

_ Rapid-Petrolul, 1-1, în etapa a 18-a a Superligii

_ Poliția Română dă alerta: Țeapă uriașă pentru clienții unei bănci din România!

_ US wary of Mexican gateway as it increases tariffs on Chinese EVs

_ Royal Mail owner agrees to takeover by Czech billionaire Daniel Kretinsky

_ O femeie care susține că a fost agresată sexual de un deputat conservator îi critică pe șefii de partid pentru că „nu au investigat oficial plângerea ei”

_ RICHARD LITTLEJOHN: Cum poate un șef de consiliu să obțină o recompensă de 4,6 milioane de lire sterline când nu se deranjează să golească coșurile de gunoi?

_ TOM BOWER: Barajul tăcerii privind „bullyingul” lui Meghan la Palat s-a rupt în sfârșit. Acest firicel va deveni în curând un flux

_ Bebelușii lui Man United: În timp ce fiii gemeni, în vârstă de 17 ani, ai unei legende semnează contracte cu Old Trafford, puteți recunoaște copiii celorlalți foști jucători care încearcă să-și creeze propria carieră în fotbal?

_ Circulaţia va fi închisă pe DN 1, în Prahova, pentru demolarea unui pasaj de cale ferată

_ Nigel Farage la CPAC 2024: �Trump trebuie să c�știge aceste alegeri, dar sincer pentru lumea occidentală... Să salveze foarte multe elemente din � Ne ținem drag� (VIDEO)

_ VIDEO Elena, fosta soție a lui CRBL, atac la adresa artistului după divorț: 'Eu sunt non-stop cu Alessia. Încerc să gestionez'

_ Un fost fotbalist are şanse mari să devină preşedintele ţării - Alegerile au loc în decembrie

_ Fiica model al unui om de afaceri britanic este ținută ostatică după ce a fost răpită împreună cu soțul ei și copilul de 11 ani în fața unui restaurant din Brazilia

_ Acord politic: Continuă măsurile de reducere voluntară a consumului de gaze naturale în UE încă un an

_ Indicele S&P se pregătește să atingă 5000 pe măsură ce Bull Run continuă, dar...

_ Oamenii de ştiinţă au descoperit găuri negre supermasive de 28 de miliarde de ori mai mari decât Soarele

_ Prețurile petrolului au bubuit: atacurile Ucrainei provoacă haos în piețele internaționale

_ Sistemul antidoping a dezamăgit sportivii, spune australianul Mack Horton, după dezvăluirile din nataţia chineză

_ Criza de pensionare se confruntă cu pensiile guvernamentale și corporative

_ Ottawa Senators a învins-o la limită, într-un meci cu 9 goluri, după șuturile de departajare, pe Montreal Canadiens în NHL

_ Proprietarul barului este văzut sunând la poliție SECOND înainte ca fosta cumnată să-i lovească telefonul din mână și să-l înjunghie până la moarte - înainte de a spune polițiștilor „Mă bucur că am făcut-o”, a auzit instanța.

_ Viitoarele trec înaintea discursului lui Powell J-Hole în timp ce așteptările dovish zboară

_ Datoria și inflația nu sunt egale cu creșterea: iluzia lui Biden despre o economie bună

_ GAO: „Neclar” dacă Pentagonul urmărește rapoartele privind utilizarea necorespunzătoare a ajutorului în Ucraina

_ Sadiq Khan le spune activiștilor pro-Palestini că protestele lor „provoacă angoasă, rănire și frică” evreilor din Londra – pe fondul avertismentelor unor părți ale capitalei se transformă în „zone interzise”

_ Reacție dură din PNL după decizia CEDO: O 'palmă' adusă Justiţiei, care 'a călcat în picioare drepturi fundamentale ale evreilor români'

_ Băncile din SUA văd intrări mari de depozite pe măsură ce fondul de salvare expiră, lichiditatea RRP scade

_ Absolut vil: Joe Biden face semnul crucii la mitingul avortului din Florida

_ Proteste, gălăgie, foști președinți, dar fără politici: rezumarea DNC 2024 în două cuvinte - „Nu Trump”

_ Sergentul armatei britanice, în vârstă de 42 de ani, este găsit vinovat de bigamie după ce s-a căsătorit cu o a doua femeie în Kenya, în cadrul unei ceremonii conform legii Sharia, când nu a divorțat de prima sa soție.

_ Goldman Trading Desk: Tema săptămânii a fost creșterea apetitului pentru acțiuni ex Mag 7

_ Trofeu de participare: Neocon Nikki Haley are prima ei „victorie” la primarul D.C. Swamp GOP

_ 'Mi-au zis că viața mea sexuală s-ar putea termina'

_ Avertismentul UNESCO: Influencerii au nevoie de cursuri de verificare a acurateţei informaţiilor. Care este motivul

_ Un nou videoclip îi arată pe Christian Horner și pe soția Geri Halliwell aflati într-o conversație adâncă cu Flavio Briatore în Bahrain, în timp ce șeful Red Bull luptă cu scandalul textului

_ Noua clasă de material 2D afișează unda de densitate de încărcare stabilă la temperatura camerei

_ Avem nevoie de o mașină mai mare pentru gemenii noștri, dar Volvo dorește 6.384 de lire sterline pentru a scăpa de contractul de închiriere mai devreme: SALLY SORTS IT

_ Salariul mediu net a fost, în februarie, de 4.876 lei, în creștere cu 17 lei față de luna ianuarie

_ Paris 2024: Cele mai digitalizate Jocuri Olimpice din toate timpurile

_ Bukele din El Salvador revendică o victorie „record” în alegeri după represiunea bandelor

_ Războiul din Ucraina. Explozii auzite în centrul capitalei ucrainene Kiev

_ În dieta „de modă veche” a lui Elizabeth Hurley și rutina de exerciții fizice – după cum vede vedeta recunoaște, ea „nu a știut cu adevărat diferența dintre alimentele ultraprocesate și alimentele procesate până de curând”

_ Peru: ministrul de interne demisionează din funcţie, după un scandal de corupţie legat de mai multe ceasuri Rolex

_ Procurorii au scurs stenogramele în presă: discuțiile dintre Daniel Niculae și Liviu Ungurean (Bocciu)

_ Yellen vrea ca fondurile băncilor rusești înghețate să fie date Ucrainei

_ Un elev a fost înjunghiat în curtea şcolii, în Sectorul 6 al Capitalei

_ Luiz avertizează Brazilia să se ferească de atacantul Angliei Watkins

_ Vreme severă în următoarele zile: ninsori abundente la munte, ploi şi vânt puternic în toată ţara


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2078, afisate in 35 pagini.