15:29
Comentarii Adauga Comentariu

_ Patriarhul Daniel, la moartea academicianului Răzvan Theodorescu: 'A înțeles profund rolul Bisericii în societate'

Patriarhul Daniel, la moartea academicianului Răzvan Theodorescu: 'A înțeles profund rolul Bisericii în societate'

Daniel, Patriahul Bisericii Ortodoxe Române, spune că academiciacul Răzvan Theodorescu este una dintre personalitățile care au inspirat și călăuzit mulți istorici, cercetători, profesori și studenți, fiind unul dintre marii oameni de cultură ai României care a înțeles rolul Bisericii în societate.

Patriaarhul Daniel spune că a primit cu foarte multă tristețe vestea decesului academicianului Răzvan Theodorescu, „ilustru istoric de artă, profesor universitar, scriitor și vicepreşedinte al Academiei Române”.

„Autor a numeroase volume de specialitate, multe dedicate unor mănăstiri și biserici românești de patrimoniu, a peste 600 sute de articole și studii valoroase publicate în reviste din țară și străinătate, venerabilul academician Răzvan Theodorescu rămâne autorul unei opere compuse din cărți și studii fundamentale pentru istoria, arta românească și europeană. Ca ministru al Culturii (2000 - 2004) și vicepreședinte al Academiei Române (2018-2023), domnul Răzvan Theodorescu a desfăşurat o prolifică activitate în slujba promovării culturii naţionale, fiind el însuşi unul dintre străluciții ei reprezentanţi, una dintre personalitățile care au inspirat și călăuzit mulți istorici, cercetători, profesori și studenți. Anvergura culturală a distinsului academician a cuprins generos și fidel spiritului ortodox istoria românească și europeană în expresiile lor artistice cele mai înalte, multe dintre lucrările sale fiind dedicate acestui rafinat domeniu. Domnia sa a fost unul dintre marii oameni de cultură ai României care a înțeles profund rolul Bisericii în societate și care a tradus prin fapte concrete, ca ministru al Culturii, și ca vicepreședinte al Academiei, legătura firească și indisolubilă dintre stat și Biserică, dintre cultură și credință, dintre Academia Română și Patriarhia Română”, spune Patriarhul Daniel.

Patriarhul Daniel transmite că pasiunea cu care a urmărit și coordonat proiecte importante în sfera universitară și academică, slujirea înalt pedagogică a valorilor culturale ale poporului român, l-au transformat pe eruditul istoric Răzvan Theodorescu într-unul dintre cele mai înalte repere intelectuale românești atât înainte, cât și după 1990.

„Cu profunde sentimente de compasiune pentru membrii familiei, pentru prietenii și colegii din Academia Română, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce este Învierea şi Viața (cf. Ioan 11, 25), să odihnească sufletul academicianului Răzvan Theodorescu împreună cu drepții, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi”, mai spune Patriarhul.

Răzvan Theodorescu a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Sperma nevaccinată la mare căutare. Un miliardar chinez a lansat un proiect controversat de licitații pentru: 'spermă nevaccinată'

AC/DC urmează să susțină primul spectacol live în șapte ani, în timp ce sunt titulari ai festivalului de muzică Power Trip

Liderul brazilian, Lula da Silva, se va întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping. Tranzacțiile între China și Brazilia nu se vor mai face in dolari.

_ Cum ar putea profita Trump de acuzațiile aduse împotriva sa

Cum au pus la cale progresiștii globaliști neomarxiști să-l umilească pe Trump. Cum s-ar putea întâmpla întâlnirea lui Trump cu destinul de la 14.15 de marți

UK.Prețurile locuințelor au scăzut la cel mai puternic ritm din ultimii 14 ani în martie:

Eliberat Andrew Tate spune că are „claritate absolută a gândirii” după eliberarea din închisoare în arest la domiciliu

_ Fost consilier prezidențial, după propunerea legislativă a Dianei Șoșoacă: 'Senatoarea devine un instrument al FSB-ului'

Petra Kvitova se adună pentru a o învinge pe Sorana Cirstea și ajunge pentru prima dată în finala Miami Open

_ Care sunt valoarea netă și câștigurile din carieră ale lui Cristiano Ronaldo?

_ Andrew Tate Eliberat din închisoare în arest la domiciliu împreună cu fratele său și cu două presupuse femei complice

_ Câștigătorii noilor Apprentice ar trebui să fie avertizați că cei 250.000 de lire sterline ale lui Lord Sugar nu duc întotdeauna la succes

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca a fost redeschis după o investiţie de peste 11 milioane de lei

_ Kim Kardashian și fiica North își fac propria ceașcă instant de tăiței la un muzeu de ramen din Japonia

_ Starul australian de Formula 1 Daniel Ricciardo se deschide la timp la McLaren: „a fost un pic de mizerie”

_ Bistrita-Nasaud: Saxons Easter fair - Ostermarkt, tradition continued despite the weather and the times

_ Oscar Piastri dă vina pe „neexperiență” pentru calificările dezamăgitoare de la Melbourne, în timp ce McLaren se luptă

_ IGPR: Nearly 100 arrest warrants issued between 16-29 March in actions to dismantle organised crime

_ JAN MOIR: Gwyneth Paltrow orgie de proces al privilegiului alb. Ea merita să câștige, dar el aproape că avea un punct

_ Perez sperând că Red Bull va rezolva problema care a distrus calificarea australiană

_ E un adevărat imitator! Pussul din Taiwan scuipă imaginea cu starul Ace Venturer: Pet Detective, Jim Carrey

_ Președintele Biden nu se va alătura liderilor mondiali la încoronarea regelui Carol al III-lea, dar o poate trimite pe Jill

_ Verstappen îl îndreaptă pe Alonso pentru a merge cel mai rapid la al treilea antrenament australian

_ Alex Murdaugh se mută la închisoare de maximă securitate - dar autoritățile REFUZĂ să spună unde

_ Max Verstappen de la Red Bull stabilește recordul, Oscar Piastri de la McLaren se luptă la GP Australia

_ Starul F1 Daniel Ricciardo își găsește mojo la Marele Premiu al Australiei și se întărește să concureze în 2024

_ WrestleMania 39: data WWE, ora de începere, card complet și cum să vizionezi

_ De ce producătorii decid să încheie emisiuni precum Succession, You și Stranger Things după 4-5 sezoane

_ Fotografii flashback ale mall-urilor din anii 1980 care au inspirat Stranger Things

_ Revenirea triumfală a lui Ricki-Lee Coulter pe scena muzicală

_ Petrolheads protestează, deoarece camerele de viteză medie sunt instalate pe unul dintre cele mai bune drumuri din Marea Britanie

_ Regina din Mayfair! Petreceri Fergie în cele mai multe cluburi exclusiviste din Londra

_ Joe Biden nu va participa la încoronarea Regelui Charles

_ Apple emite un avertisment de sănătate pentru a ține iPhone-urile la șase inci de piept

_ Casa Albă dă alarma: Toţi americanii, chiar şi jurnaliştii, ar trebui să părăsească Rusia

_ Lily Allen are o siluetă elegantă în timp ce se bucură de o cină târziu cu soțul David Harbour

_ Apărarea lui Carlos Alcaraz de la Miami Open ajunge la un final zdrobitor cu pierderea în semifinale în fața lui Jannik Sinner

_ Bayern Munchen și Borussia Dortmund se pregătesc pentru o epopee a Bundesliga

_ Almost 85k persons enter Romania on Friday, including 8,100 Ukrainians

_ DefMin Tilvar - talks with US officials on regional security and need for Black Sea strategy

_ Salvator al umanității sau dezastru care așteaptă să se întâmple? MailOnline analizează succesele și tragediile AI

_ Pasărea simbol a oraşului Târgu Jiu, atacată cu pietre. Lebăda are acum probleme neurologice

_ Max Verstappen, pole position în Marele Premiu al Australiei: Mercedes are ambele monoposturi în Top 3

_ Ministrul Apărării din România, discuții la cel mai înalt nivel în SUA

_ Papa Francisc se aștepta să iasă din spital după o ședere de trei nopți

_ Rumer Willis primește o vizită de la mama ei, Demi și surorile sale, în timp ce recunoaște că „nu se simte bine”

_ Cofondatorul Google și președintele Hyatt Hotels a fost citat în caz de JPMorgan și Jeffrey Epstein

_ Tekashi 6ix9ine vorbește despre bătaia „lașă” în sala de sport pentru PRIMA Oara... după ce suspecții sunt arestați

_ Monique Wright, de la Channel 7, crede că îl intervievează pe Barack Obama într-o glumă elaborată despre Păcălile de Aprilie

_ Ion Cristoiu: Coşmarul bărbieritului în Roma antică

_ Antrenorul îngrijorat de la Rabbitohs Jason Demetriou îl cheamă pe Latrell Mitchell după lipsa de implicare

_ Nick Nurse de la Raptors spune că își va face timp să-și „evalueze” viitorul cu echipa

_ MVP insistă că NU s-a retras din acțiunea WWE și explică lista originală a The Hurt Business

_ Prietena starului din Oregon Ducks, Spencer Webb, dă naștere unui băiețel la opt luni de la moartea sa

_ Moștenitoarea miliardarului Francesca Packer este încă cu Robert Bates, în ciuda zvonurilor împărțite

_ Soția lui Bam Margera ia în calcul dosar pentru ordin de restricție după arestare pentru ebrietate publică

_ Videoclipul arată arestarea vedetei Tiktok, Taylor Frankie Paul, după ce aceasta a aruncat un scaun care a lovit fiica ei

_ Tanyel Revan, de pe Insula Iubirii, tachinează un nou romantism mister și reflectă asupra vilei

_ Impozitul furtiv de 25 de miliarde de lire sterline al Marii Britanii: Înghețarea benzilor de impozit pe venit va aduce sume excepționale în cuferele Trezoreriei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 842, afisate in 15 pagini.



ieri 08:30