08:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Interesul consumatorilor pentru vehiculele electrice scade din cauza preocupărilor legate de încărcare și preț (analiză)

Interesul consumatorilor pentru vehiculele electrice scade din cauza preocupărilor legate de încărcare și preț (analiză)

În general, piața auto din UE a încheiat anul 2023 cu o expansiune solidă de 13,9% față de 2022, ajungând la un volum de 10,5 milioane de unități pe întregul an. Toate piețele din UE au crescut în ultimul an, cu excepția Ungariei (-3,4%). Creșteri de două cifre au fost înregistrate pe majoritatea piețelor, inclusiv pe trei dintre cele mai mari: Italia (+18,9%), Spania (+16,7%) și Franța (+16,1%). România a avut o creștere robustă de 11,8%, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile.

Luna decembrie a anului trecut a venit însă cu o surpriză negativă pe piața vehiculelor electrice. Vânzările de noi mașini electrice cu baterii au scăzut pentru prima dată din aprilie 2020, coborând cu 16,9%, la 160.700 de unități. În ciuda acestui fapt, volumul global pentru întregul an 2023 a depășit 1,5 milioane de unități, reflectând o creștere substanțială de 37% față de 2022. Mașinile pe benzină dețin 35,3% din piață, iar cota de piață a mașinilor electrice cu baterii a ajuns la 14,6% în 2023, depășind mașinile Diesel (13,6%).

În România, vânzările de autovehicule electrice au crescut cu 32,1% în 2023, iar cele de mașini hibride au crescut cu aproape 30%.  Există însă o categorie în care EV și cele hibride au reprezentat aproape 80% din totalul înmatriculărilor în 2023 - cea a autobuzelor. Din cele 600 înmatriculate, 474 au aparținut categoriilor de mai sus.

În SUA, se estimează că în 2023 au fost vândute peste 1,2 milioane de automobile electrice. Dintre acestea, peste 55% au fost Tesla, următoarele mărci după cota de piață fiind Ford (6,1%), Hyundai (4,8%) și Rivian (4,2%).

În ciuda acestor cifre, adoptarea vehiculelor electrice pe baterii nu este încă la nivelul așteptărilor companiilor și investitorilor, iar producătorii încep să recunoască acest lucru. Adoptarea de către publicul larg a automobilelor electrice se produce într-un ritm mai lent decât se aștepta industria, deoarece majoritatea clienților nu sunt dispuși să plătească un preț semnificativ mai mare pentru ele. După ce a raportat pierderi de 47.000 de dolari la fiecare vânzare, Ford amână anumite investiții de capital în producția de vehicule electrice până când acestea vor fi justificate de cerere și de perspectiva unor randamente acceptabile.

Președintele Toyota, Akio Toyoda, este, de asemenea, cunoscut ca un sceptic în ceea ce privește adoptarea integrală a vehiculelor electrice pe baterii. Acesta consideră că doar 30% dintre mașini vor fi electrice, compania investind în continuare în acestea dar și în mașini alimentate cu hidrogen. "Inamicul este CO2", a declarat Toyoda, care a propus o "abordare cu mai multe opțiuni" care nu se bazează pe un singur tip de vehicul. "Clienții, nu reglementările sau politica" ar trebui să dicteze decizia asupra direcției de urmat, a spus el, potrivit Fortune.

Toyota și Ford au prezentat rapoarte financiare solide în această săptămână, înregistrând surprize pozitive atât în ceea ce privește câștigurile, cât și veniturile și oferind previziuni solide. Investitorii par să susțină deciziile companiilor, acțiunile Toyota Motors câștigând peste 11%, iar cele ale Ford peste 7% în ultimele 5 zile.

În ciuda “răcirii” sectorului din ultima vreme, cele mai deținute două acțiuni de către investitorii români pe platforma socială de tranzacționare și investiții eToro la sfârșitul anului trecut sunt cele ale producătorilor de vehicule electrice cu baterii Tesla Motors și Nio. De asemenea, Tesla este cea mai deținută companie la nivel global pe platformă, Nio fiind a patra, păstrându-și pozițiile neschimbate față de trimestrul 3 din 2023, ceea ce arată încrederea investitorilor în evoluția pozitivă a sectorului.

_

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi .la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ China se află în fruntea indicelui mondial al diplomației

_ Vierme plat care ucide câini descoperit în California de Sud

_ JUST IN: Trump a proiectat câștigător la primarul republican din Oklahoma

_ Rețeaua neuronală optică clasică prezintă „accelerare cuantică”

_ Armata Rusiei este mai mare decât înainte de invazie

_ Mister ca iubitul unui rucsac britanic, în vârstă de 24 de ani, moare în plonjare dintr-un tren în mișcare, după ce a mers la o țigară la capătul vagonului său în timpul călătoriei de peste noapte către „Insula Morții” din Thailanda

_ Inovație legată de exporturile internaționale atât pentru firmele rurale, cât și pentru cele urbane

_ Amalia Covaliu wins women's sabre bronze at European Junior Fencing Championships

_ Un medic de la Institutul C.C. Iliescu a fost găsit mort

_ Gafă de presă: cum a fost 'omorât' Emeric Ienei

_ Zeci morți de ploile torenţiale în sudul Braziliei

_ Dezvoltarea simulărilor cu calculul cuantic

_ Chimiștii creează un termometru molecular cu emisie

_ România trece la ora de vară: ora 3.00 devine ora 4.00

_ NU UITAȚI NICIODATĂ: FBI-ul lui Chris Wray a folosit ilegal FISA pentru a spiona americani de 278.000 de ori fără mandat � inclusiv Trump, familiile J6 și donatorii Trump

_ Parlamentul UE refuză decizia privind bugetul până când Ucraina va primi mai mulți patrioti din statele membre

_ Punct de vedere: oameni sau planetă? Australia trebuie să investească în ambele pentru un viitor durabil

_ Marinar în stare de inconștiență, pe o navă din Sulina

_ La Liga: Almeria obţine doar un egal cu Real Sociedad

_ Un gigant din Premier League riscă o depunctare drastică

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Urșii bruni săpau păduri artificiale, arată studiul

_ Ninsoare puternică pe DN 7 - Valea Oltului

_ Paris 2024: A fost anunţat programul turneelor de hochei

_ Armele de casă ale rebelilor din Birmania vs. armata modernă

_ Cartografierea amprentelor chimice în fluxurile europene

_ Bacău: Doi tineri au murit într-un accident feroviar

_ BCE susține că „Bitcoin a eșuat” (din nou), susține că câștigurile recente post-ETF sunt „Flash in the Pan”

_ Numele Gateshead se referă la o anumită poartă?

_ Putin aprobă doctrina nucleară rusă actualizată

_ UFC Brawl lasă un fan KO �n Mexico City (VIDEO)

_ Un urs a fost văzut pe străzile din Ploieşti

_ Cum vor americanii să stingă conflictul din Gaza

_ Superliga, play-out: Universitatea Cluj - UTA Arad, scor 0-0

_ Piele mai hidratată cu acid hialuronic! (P)

_ Cum s-au ocupat Tudorii cu risipa alimentară

_ Strângerea curelei de uz casnic: va deveni un potop?

_ Cum HIV introduce materialul său genetic în nucleul celular

_ Nicholas David Ionel a câştigat turneul ITF de la Antalya

_ Sam Altman vorbește cu TSMC despre AI chip venture

_ Președintele Donald Trump câștigă primarul Republicii Moldova în Georgia

_ Moldova, un consumator sau un furnizor de securitate?

_ Sinner intră în turul doi al Openului Francez

Republicani din Senat le cer șefului FBI, Patel și Procurorului General, Pam Bondi să elibereze odată înregistrările Epstein

_ Probleme cu ChatGPT: răspunsuri fără sens şi confuzie

_ Gaura neagră modelează mărgele stelare pe un sfoară

_ Virologul oferă o perspectivă asupra focarului de gripă aviară

_ Pangolini în Africa: Expertul dezvăluie de ce milioane de oameni au fost comercializați ilegal și ce se poate face în acest sens

_ Semne de inteligență ascuțită! Aceste notificări amuzante au lăsat clienții în accese de râs

_ Excursia record pe Frontier stabilește o nouă bară pentru simularea universului în era exascale

_ Miriam Bulgaru eases into Porto ITF tournament round of 16

_ FC Botoşani - Şomuz Fălticeni 4-0, în meci amical

_ Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a ajuns de urgență la spital

_ Ucraina va începe construirea a 4 reactoare nucleare noi în acest an

_ Romania, among EU countries with strongest economic contraction in Q4 2023

_ PNL Timiș a racolat un primar condamnat la închisoare

_ INS rectifică creşterea economică a României din 2023 de la 2% la 2,1%

_ VEZI: Brit Hume: Biden „este palpabil senil și țara îl vede”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3734, afisate in 63 pagini.