![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Spitalul Sfântul Sava s-a transformat în spitalul tinerilor cu traumatisme foarte grave![]() Spitalul Sfântul Sava s-a transformat în spitalul tinerilor cu traumatisme foarte graveSpitalul Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov, specializat în recuperare medicală, s-a transformat în ”Spitalul Tinerilor”. Aici se află internați, doar astăzi, 14 tineri, cu vârste între 19 și 34 de ani, care au suferit accidente grave, cu traumatisme care le fac imposibilă deplasarea, dar și cu accidente vascular-cerebrale (AVC). Cei mai mulți dintre ei sunt victime ale unor accidente rutiere. Alții au suferit accidente de muncă sau prin plonjon, în piscină. Statisticile arată că majoritatea leziunilor de coloană cervicală sunt înregistrate la tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani, cu precădere bărbați. De asemenea, este îngrijorătoare creșterea numărului de AVC în rândul tinerilor, mai ales în ultimii ani, proporția atingând 10 – 15% din numărul pacienților care suferă această maladie. Fracturile de coloană vertebrală sau AVC-urile sunt cele mai invalidante afecțiuni în rândul tinerilor, deoarece îi deconectează de la viața socială și devin dependenți de îngrijirea și de sprijinul permanente ale cuiva. Pentru a se recupera medical, tinerii trebuie să înceapă procedurile de fizioterapie, kinetoterapie și masaj terapeutic, cât mai curând după intervențiile chirurgicale post accident. Spitalul Sfântul Sava deține peste 100 de echipamente medicale de ultimă generație, inovative, cele mai multe fiind aduse în premieră în țara noastră. Acestea permit efectuarea recuperării medicale pasive, fără niciun efort fizic din partea pacientului aflat încă în ATI, chiar după 48 de ore de la orice intervenție chirurgicală. Recuperarea medicală timpurie dă șanse mari de succes în refacerea pacientului, mai ales în cazuri grave. Andreea este victimă a unui accident rutier. La internarea în Spitalul Sfântul Sava, era paraplegică, în urma unei fracturi vertebrale. Avea dureri și era lipsită de putere. Andreea a început să-și simtă picioarele până la genunchi, după câteva săptămâni de recuperare medicală la Spitalul Sfântul Sava. Acum face pași cu ajutorul unui echipament special și își manevrează singură scaunul rulant. Adrian, un alt tânăr, a suferit 6 fracturi ale coloanei, tot în urma unui accident rutier, în Franța. A avut un hematom cranian și 3 coaste rupte. În numai două săptămâni de la internare în Spitalul Sfântul Sava, a început să se ridice singur în șezut. Are un tonus bun și este încrezător că se va recupera. ”La Spitalul Sfântul Sava, aplicăm recuperarea medicală de orice natură, de la fracturi la infarcturi și accidente vascular-cerebrale. Din păcate, numărul tinerilor care ajung la noi este în creștere și mi se pare îngrijorător faptul că se mărește ponderea celor foarte tineri, care suferă AVC, această afecțiune fiind, până de curând, asociată vârstnicilor. În orice situație s-ar afla, pacienții noștri își îmbunătățesc vizibil starea după recuperarea medicală, prin eforturile echipei Spitalului Sfântul Sava, și ea tânără, cu o medie de vârstă de 30 de ani. Practic, Spitalul Sfântul Sava a devenit Spitalul Tinerilor, atât din punct de vedere al pacienților, cât și al personalului. Am început acum patru ani cu un caz despre care nimeni nu credea că va mai putea fi recuperat: George, în vârstă de 22 de ani, victimă a unui accident rutier, aflat în stare vegetativă. L-am pus pe picioare, la propriu. Acum merge, vorbește, se descurcă fără ajutor, este independent. Ne vizitează des, împreună cu fetița lui și ne bucură să-l vedem așa, știind cât de grav a fost și fără șanse. El a fost primul, însă avem multe alte cazuri grave și foarte grave, considerate fără speranțe de refacere, și pe care noi i-am ajutat să plece pe propriile picioare din spital. Aceasta este provocarea noastră, să salvăm cele mai grave cazuri, cărăr nimeni nu le mai dă șanse”, explică Alina Ion, fondator și manager al Spitalului Sfântul Sava, din Pantelimon. Ea este psiholog de profesie și în Spitalul Sfântul Sava pune mare accent pe relația caldă și apropiată dintre pacienți și personal, oricât de mari ar fi eforturile de ambele părți, fiindcă știe că o stare psihică bună ajută enorm la refacerea fizică a bolnavului. Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava: 0724.021.090 | 0724.338.881 contact@spitalulsfantulsava.ro
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu