![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Vremea tot capricioasă - Unde lovesc ploi puternice și în ce zone cresc temperaturile cel mai mult![]() Vremea tot capricioasă - Unde lovesc ploi puternice și în ce zone cresc temperaturile cel mai mult"La noi va avansa o masă de aer cald ce va determina temperaturi din ce în ce mai ridicate. În zilele următoare va continua să se încălzească astfel încât temperaturile vor depăși în mare parte din țară 14-15 grade Celsius, până spre 18-19 grade Celsius, poate chiar 20 în extremitatea de vest și de sud a teritoriului. Cel mai cald va fi probabil sâmbătă, când vom avea și fenomene specifice instabilității atmosferice. Deci fenomene de vară, trecem de la ninsori la dezvoltări convective, la descărcări electrice, într-un interval destul de scurt de timp. Însă și acest pasaj de încălzire va fi tot de scurtă durată, va ține până în weekend, pentru că avem semnale, soluții ale modelelor, care ne sugerează o nouă răcire săptămâna următoare", a explicat meteorologul Alina Șerban, la Antena 3 CNN. Sâmbătă, 1 aprilie, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, uşor mai ridicate doar în sud-est. Instabilitatea atmosferică va fi în creştere, astfel că înnorările vor fi temporar accentuate şi local va ploua. Vor fi mai ales averse, pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice, iar pe alocuri cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Izolat vor fi condiţii de grindină. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, iar temporar şi în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 şi 21 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade Celsius, cu valori uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţă. Și în Capitală, vremea va deveni caldă pentru această perioadă, dar şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza, când vor fi averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat ziua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 5 și 8 grade Celsius.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 20:54
_ A murit un cunoscut afacerist local
ieri 15:21
_ Svitolina, din nou campioană la Strasbourg
ieri 14:41
_ Pierde SUA lumea?
ieri 11:41
_ Luongo: Fără armistițiu cu Heartland
ieri 07:42
_ Țăranii care au bătut aur (în Yorkshire)
ieri 05:42
_ May 27 in history
ieri 03:20
_ Rickards: DEI Must DIE
ieri 01:02
_ Succesiunea mea veri de exces cu Murdoch
ieri 00:41
_ Corupția științei climatice
ieri 00:40
_ Războiul drogurilor: o cruciadă irațională
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu