09:21
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministrul Economiei: 'M-aş fi aşteptat ca în Planul de rezilienţă industria sau economia României să aibă o pondere mult mai mare'

Ministrul Economiei: 'M-aş fi aşteptat ca în Planul de rezilienţă industria sau economia României să aibă o pondere mult mai mare'

România poate face pasul către o economie sustenabilă prin investiţii în energie verde, în condiţiile în care, în Europa, nu sunt foarte multe ţări care s-au dezvoltat într-o astfel de direcţie şi, atunci, există acest orizont de oportunitate, a afirmat, marţi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, potrivit Agerpres.

"Consider că suntem într-un moment important, într-un moment tranzitoriu în care România are câteva oportunităţi pe care nu ar trebui să le rateze. În acest moment va trebui să ne întoarcem către bază, către asigurarea materiilor prime, către utilizarea acestor materii prime şi producţia industrială în întregul ei ansamblu. Un astfel de lucru nu se poate realiza decât prin politici industriale, prin politici economice consistente, fără să ne ducem către un segment unic în care am putea să investim, sperând că de acolo vom putea dezvolta un ecosistem", a menţionat Florin Spătaru, la evenimentul "Industria românească: Investiţii pentru un viitor verde".

Ministrul Economiei a subliniat că dezvoltarea ecosistemelor în România trebuie să reprezinte cheia întregii dezvoltări economice. De asemenea, el a precizat că se pot face investiţii în producerea de energie care, mai departe, "să ducă către acea plus valoare pe care ne-o dorim".

"În ciuda tuturor mesajelor care au fost transmise de ani de zile, mai bine de 30 ani de zile, că România este 'un morman de fiare vechi', în acest moment putem face pasul către o economie sustenabilă. Cum? Prin investiţii în această energie verde. Dacă ne uităm împrejur în Europa o să vedem că nu sunt foarte multe ţări care s-au dezvoltat într-o astfel de direcţie şi, atunci, există acest orizont de oportunitate. Putem să facem investiţii corecte în producerea de energie care, mai departe, să ducă către acea plus valoare pe care ne-o dorim pentru că, până la urmă, acest elemente de bază nu reprezintă un obiectiv în sine. De ce producem oţel? Producem oţel ca să putem să generăm producţie, ca să putem să generăm plus valoare mai departe în lanţul valoric. Ăsta este elementul esenţial pe care trebuie să-l avem în vedere. Da, avem Planul Naţional de Rezilienţă. Personal vă spun că m-aş fi aşteptat ca în acel Plan de rezilienţă industria sau economia României să aibă o pondere mult mai mare, lucru care nu s-a întâmplat, dar nu e timpul pierdut. Avem şi alte surse financiare pe care am putea să le atragem pentru a putea dezvolta aceste ecosisteme: mă refer la industria metalurgică, spuneaţi foarte bine despre industria chimică, vorbim de industria auto. Toate aceste elemente au la bază nişte resurse pe care trebuie să le atragem, pe care trebuie să le coalizăm, să le punem într-un document programatic sustenabil şi asta nu se poate face decât prin politici industriale, ceea ce ne dorim să facem cu Ministerul Economiei", a mai spus Florin Spătaru.

El a subliniat că România este competitivă în industria siderurgică însă baza competitivităţii trebuie schimbată către inovare şi digitalizare.

"Suntem competitivi în industria siderurgică. Haideţi să ne uităm un pic în jur şi să vedem că, de fapt, România livrează produse industriale pentru o bună parte din ţările europene. Suntem acolo, suntem competitivi, doar că baza competitivităţii trebuie să fie un pic schimbată. Baza competitivităţii trebuie să fie inovarea, trebuie să fie digitalizarea, automatizarea, energia pe care trebuie să o producem la costuri rezonabile, astfel încât să nu ajungem în situaţia în care să devenim necompetitivi din cauza acestui fenomen", a adăugat ministrul Economiei.

De asemenea, el consideră că sunt alte sectoare industriale dezvoltate, precum industria auto.

"Vreau să nu ignorăm faptul că există resurse minerale, de aceea am pornit, prin Ministerul Economiei, Planul Geologic Naţional pentru identificarea acestor resurse minerale critice care ne pot duce în situaţia să devenim furnizorul preferat pentru economia europeană pe câteva segmente cheie. Pandemia Covid ne-a adus în situaţia în care să regândim ceea ce înseamnă producţia, ceea ce înseamnă să produci în Europa. Trebuie să ţinem cont de faptul că, în acest moment, avem un mare deficit de aprovizionare şi securitatea aprovizionării reprezintă elementul cheie al sustenabilităţii pe termen lung. Degeaba investeşti în automatizare, degeaba vii cu programe inovative dacă baza nu este corectă şi atunci mă gândesc că România şi Europa poate produce în continuare. Putem să relocăm o parte din producţia care în anii anteriori a fost transferată către Asia, către Europa, astfel încât să ne asigurăm parametrii de sustenabilitate pe care îi dorim: vorbim de energie verde, vorbim de produse verzi, vorbim de oţel verde. Şi atunci de ce să nu facem o astfel de transformare în Europa şi cu siguranţă în România", a mai spus Spătaru.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ FT: Epocă de aur a globalizării, care a durat trei decenii, riscă să se încheie

_ Rusia mută greu - va pune în funcţiune aproximativ 50 de noi rachete intercontinentale de generație nouă (Video)

_ Pista Grand Canyon din pădurea tropicală Blue Mountains cu cascade ascunse: bijuterie de călătorie ascunsă

_ În cealaltă între Turia Pitt și Beck Zemek, Celebrity Apprentice

_ Lady Victoria Hervey își prezintă silueta senzațională într-o rochie neagră decupată la Cannes

_ Regina lacurilor! Filmele de acasă dezgropate o arată pe Majestatea Sa în tinerețe, zbătându-se cu familia

_ Personalul KPMG este sfătuit să nu vorbească despre excursii la schi sau școli private în încercarea de a spori incluziunea

_ Proprietarii de Wrexham, Ryan Reynolds și Rob McElhenny, prinși de o decizie de ofsaid la finala FA Trophy

_ Maren Morris cântă o melodie de la Wicked în timp ce filmează o „fotografie de probă pentru audiția mea personală”

_ DANIEL JOHNSON : Rise of the Left și gafe Down Under din care Boris Johnson trebuie să învețe

_ Joe Manganiello îl leagăn pe drăguțul cățeluș Bubbles în timp ce iese la plimbare în zona SoHo din New York City

_ Ghicitoarea lui Sue Gray raportează ofițer de presă care a fost mutat după scurgeri de informații și briefinguri groaznice

_ Mary Berry dezvăluie că Prințul Phillip este un rege al grătarului

_ O inimă de România în mijlocul Vienei. De ce aleg mii de români să se trateze la Wiener Privatklinik?

_ Liverpool 3-1 Wolves: echipa lui Jurgen Klopp vede titlul scăzând la Anfield, în ciuda victoriei

_ Sharon Stone  abandonează trena rochiei ei pe covorul roșu pentru premiera Forever Young

_ Patru membri ai unui grup media, arestaţi în Etiopia

_ Jaden Smith iese în evidență din mulțime în jachetă neagră decupată și pantaloni colorați cu dungi în Londra

_ Gospodina împărtășește delicioasa ei lasagna dintr-o oală cu legume „suntoase”.

_ Se închide ușa la închisorile pentru copii? Eliminarea instituțiilor pentru tineri infractori face parte din revizuirea majoră

_ CHRISTOPHER STEVENS face o recenzie la televizorul din weekend

_ KATE MUIR se sperie la un banchet psihedelic cu filmări ale lui David Bowie din Moonage Daydream

_ Vedeta Sunset, Tina Louise, în vârstă de 41 de ani, se zvârcește pe un pat în lenjerie în clipul muzical

_ Ministru francez, despre aderarea Ucrainei la UE: Probabil peste 15 sau 20 de ani

_ Kim Kardashian îi aduce un omagiu iubitului Pete Davidson în anii de Saturday Night Live, când el renunță la spectacol

_ Economistul Mircea Coșea: sunt foarte multe pericole, multe probleme urgente

_ "Niciodată nu a fost atât de rău". UNHCR: Numărul personelor forţate să fugă din calea conflictelor, a violenţei, a încălcărilor drepturilor omului şi a persecuţiilor a depăşit pentru prima data 100 de milioane

_ Numărul persoanelor strămutate depășește 100 de milioane pentru prima dată, spune ONU

_ Jenna Dewan arată decolteul în top negru cu logodnicul Steve Kazee la un festival de muzică din Pasadena

_ Kourtney Kardashian și Travis Barker împart un sărut pasional după ce și-au schimbat jurămintele

_ Man City și-a păstrat coroana în Premier League datorită zgomotului pe terenul de antrenament și geniului individual

_ Jill Biden vizitează același spital de copii din Costa Rica pe care l-a vizitat John F. Kennedy în 1963

_ Rachel McCord îi organizează fiului Jude o petrecere a doua aniversară pe tema Toy Story la o fermă din Las Vegas

_ Ucraineanul Oleksandr Zinchenko îi mulțumește din suflet lui Manchester City pentru sprijinul acordat

_ SHEILA HANCOCK: Mi-aș vinde sufletul rănit ca să-l aud pe John făcând o impresie despre Boris

_ Ronna McDaniel �ncă nu este pregătită pentru postul � Nu ia �n serios integritatea electorală � REFUZĂ să menționeze �2000 Mules� la FOX News (VIDEO)

_ Justin Thomas îl învinge pe Will Zalatoris în play-off-ul uriaș pentru a câștiga al doilea campionat PGA

_ Premier League: Scriitorii lui Sportsmail aleg cele mai bune, cele mai proaste și cele mai amuzante momente ale sezonului

_ Candidatul democrat la guvernator Stacey Abrams spune că Georgia este �cel mai prost stat din țară pentru a trăi� (AUDIO)

_ Proscrisul lui Chelsea, Ross Barkley, salvează victoria târzie împotriva lui Watford în ultima zi a sezonului

_ Fostul jockey campion Lester Piggott, în vârstă de 86 de ani, se află în spitalul din Elveția

_ Regimul Biden recunoaște erori de matematică �n �nt�rzierile permiselor de foraj de gaze și petrol � �n timpul celei mai mari crize de gaze și energie din istoria SUA

_ Starul Gogglebox Australia, Adam Densten, întâmpină o fetiță cu soția Rachel Falconer

_ Jurgen Klopp se umflă de mândrie la echipa sa de la Liverpool, în ciuda faptului că a fost trimis la post de Man City

_ Când copilul pune mâna pe telefonul mamei - Un puști de 2 ani a comandat zeci de cheeseburgeri și a lăsat și un bacșiș generos

_ Ghidul lui Luke Hodge pentru sanie: campionul Hawks explică ce jucători i-ar viza pentru jocurile minții

_ Nicuşor Dan: Dezvoltarea sportului de masă este o necesitate. Sportul înseamnă sănătate, disciplină, spirit de echipă, gestionarea situaţiilor limită

_ Mandy Moore și Chrissy Metz participă la proiecția finală This Is Us din Los Angeles

_ Kiev interzice simbolul „Z” asemănător cu svastica, deoarece noul proiect de lege interzice utilizarea semnului propagandistic rusesc

_ Uimitor. Wuhan Lab a experimentat cu Monkeypox anul trecut � Raport de cercetare publicat �n International Journal �n februarie

_ Cum să faci o vază folosind un prosop: bricolaj profesionist împărtășește un hack simplu folosind rechizite Bunnings

_ Un simplu test de salivă pentru cancerul de sân ar putea salva mii de persoane sub 50 de ani

_ Fanii jubilați de la Man City trec în flux pe gazonul Etihad în invazia terenului, lăsându-l pe Pep Guardiola în lacrimi

_ Mulțimea se dezlănțuie pentru puștiul Auskick care se îndreaptă spre opoziție pentru a lovi un gol la MCG

_ Vanessa Hudgens își prezintă stilul funky în timp ce trece la La Poubelle la Hollywood

_ Spoiler Celebrity Apprentice: răufăcătorul MAFS Beck Zemek urmează să revină

_ Furtunile mortale din Canada lasă o jumătate de milion fără curent

_ Barul Peter Pan Neverland din Brisbane: Experiența de 40 de dolari care îi impresionează pe australieni

_ Wimbledon a devenit „turneu de expoziție” după ce au fost luate puncte de clasament, spune Cam Norrie

_ Tom Cruise îi spune lui Sunrise să facă filme de succes este ceva pentru care „s-a născut”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 457, afisate in 8 pagini.