09:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Manchester United a ajuns la un acord cu Sevilla privind împrumutul lui Anthony Martial

Manchester United a ajuns la un acord cu Sevilla privind împrumutul lui Anthony Martial

Atacantul lui Manchester United, Anthony Martial, se pare că se apropie de o mutare sub formă de împrumut la Sevilla, după săptămâni de negocieri între cele două cluburi cu privire la cât de mult din salariul său va fi plătit, relatează The Mirror.

Conform publicaţiei engleze, Manchester United a ajuns la un acord cu Sevilla pentru împrumutul lui Anthony Martial. Martial precizase atât în public, cât şi în culise, că doreşte să părăsească Old Trafford în această lună, fie temporar, fie definitiv.

Sevilla a fost mult timp interesată de francez, dar găsise în salariu o piedică majoră.

Şeful lui United, Ralf Rangnick, a fost ferm în a-i permite jucătorului de 26 de ani, al cărui contract este valabil până în vara anului 2024, să plece doar dacă vor fi îndeplinite cerinţele clubului.

Printre acestea se număra şi faptul că echipa spaniolă era de acord să plătească 100% din salariul său, lucru asupra căruia cele două echipe ar fi ajuns acum la un acord.

„Am vorbit îndelung", a declarat Rangnick la începutul acestei luni. „Mi-a explicat că a fost la Manchester United în ultimii şapte ani şi că simte că este momentul potrivit pentru o schimbare, pentru a merge în altă parte.”

„Cred că, într-un fel, acest lucru este de înţeles, aş putea să-i înţeleg gândurile, dar, pe de altă parte, este important să vedem şi situaţia clubului.

Suntem în vremuri de Covid, avem trei competiţii în care încă avem ambiţii mari şi ne dorim să avem cât mai mult succes.”

Aventura lui Martial la Manchester, care a început în 2015, ameninţa să se încheie într-o notă foarte negativă, pe fondul sugestiilor că ar fi refuzat să joace în meciul cu Aston Villa, încheiat cu scorul de 2-2.

El a negat cu tărie aceste afirmaţii, declarând că „nu aş face niciodată aşa ceva din respect faţă de club şi de fani".

Se pare însă că, în cele din urmă, Martial va zbura în Spania pentru a finaliza formalităţile privind transferul.

Plecarea sa ar putea fi prima din mai multe, în ultimele zile ale ferestrei de transferuri, după ce Rangnick a recunoscut că mai mulţi jucători caută să-şi finalizeze înţelegerile.

Jesse Lingard pare a fi cea mai probabilă viitoare mişcare, existând indicii conform cărora Newcastle United este dispusă să plătească o taxă de împrumut importantă pentru a dobândi serviciile sale.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Erupția Tonga la egalitate cu Krakatoa, spune studiul

_ Horror: Guvernul tiranic al Canadei va plăti pentru eutanasia pe cei care sunt �prea săraci pentru a continua să trăiască cu demnitate� (video)

_ Acest ventilator turn cu telecomandă Ansio este la reducere de 51% înainte de căldura verii

_ Scandalul Eurovision continuă - Anchetă în Republica Moldova pentru a elucida de ce juriul său a acordat un punctaj 'suspect de mic' României

_ Drumul spre NATO: Suedia şi Finlanda depun miercuri cererile de aderare

_ Maisie Smith prezintă o coafură glam în timp ce dezvăluie un nou turneu Strictly la BBC Morning Live

_ Jack James Ryan i-ar plăcea să abordeze povestea despre cancerul testicular pe Corrie... după ce s-a luptat cu boala

_ Aici mergem din nou: NYC intră la un nivel ��nalt� de alertă COVID-19, șeful sănătății avertizează publicul să �acopere nasul și gura�

_ Băiatul în vârstă de trei ani, care a fost ucis de câine la ferma Rochdale este numit

_ Costul vieții: cantinele școlare ar putea fi forțate să reducă porțiile de masă, avertizează șeful angrosului

_ Starul Married At First Sight Ella Ding ne împărtășește un citat misterios despre vindecare după despărțirea de Mitch

_ Remortgagerii pot împrumuta acum un salariu de 6,5 ori cu Nationwide

_ Cum să economisești bani la energie: Ghidul tău esențial pentru facturi

_ O mamă spune că uleiul CBD a ajutat-o ​​să depășească durerea cronică în această dimineață

_ MAE recomandă în continuare evitarea deplasărilor în Ucraina

_ O urăsc prea mult pe Suzie PRIMA PRIVIRE EXCLUSIVĂ: Billie Piper revine ca Suzie Pickles

Pentagonul arată Congresului două videoclipuri cu obiecte misterioase în prima audiere cu OZN în 50 DE ANI

_ Lovitură dură pentru buzunarul oligarhului rus Mihail Fridman: Kievul îi confiscă 420 de milioane de dolari

_ Kylian Mbappe „se va alătura lui Real Madrid prin transfer gratuit în această vară și va semna un contract pe cinci ani”

_ Crystal Palace plănuiește să rămână într-o locație secretă pentru a evita artificiile fanilor lui Everton

_ Analiză: Peste 8.000 de migranţi au intrat, de la începutul anului, în Marea Britanie traversând Canalul Mânecii

_ Coles I'm Free From amestec de pâine cu banane fără gluten aceleași calorii ca Mars Bar

_ Cel puţin zece morţi, în urma bombardamentelor ruse asupra oraşului ucrainean Severodoneţk

_ Proxeneți din Tunari și Otopeni, săltați de DIICOT: gruparea a făcut 500.000 de euro din plasarea fetelor în vestul Europei

_ Serul Biologi Bd Face Luminosity este „aur lichid” pentru acnee și eczeme

_ Poliția face anchetă după ce un bărbat dat dispărut, care a avut o altercaţie cu mai mulţi tineri, a fost găsit mort

_ Joe Biden amestecă povestea despre bunicii săi �n discursul lui Buffalo (VIDEO)

_ Prințul se mută la Windsor! Naseem Hamed, 48 de ani, se mută în apropierea reginei

_ Olimpicul Cody Simpson pare în formă și musculos la Campionatele de înot

_ Chloe Brockett din TOWIE arată senzațional într-un bikini adânc, în timp ce se bucură de călătoria fetelor în Maroc

_ Top Gun: piloții Maverick Glen Powell, Danny Ramirez și Jay Ellis își unesc forțele pentru sănătatea bărbaților

_ Specii de delfini necunoscute anterior erau prezente în oceanul antic elvețian

_ Bătălie acerbă în Liga II: FC Braşov a câştigat cu 2-1 prima manşă a barajului cu Politehnica Timişoara

_ Fostul rege spaniol Juan Carlos va merge în vizită în Spania pentru prima oară în aproape doi ani

_ Arsenal: Gary Neville insistă asupra cererii lui Arsenal de a amâna derby-ul din nordul Londrei „COST”

_ Autorul susține că filmele Carry On NU au fost sexiste

_ Sophie Wessex o îmbrățișează pe un preșcolar în timp ce vizitează un centru comunitar din Charlbury

_ Volodimir Zelenski a vorbit cu Emmanuel Macron: Francezul i-a spus că îi va trimite și mai multe arme pentru a răpune Rusia

_ Iată candidații susținuți de Trump la alegerile primare de stat de marți - Ieșiți și votați

_ Cod portocaliu de vijelie puternică, grindină şi descărcări electrice în trei judeţe ale ţării

_ Legăturile de autostrăzi beneficiază întreprinderile, cu excepția cazului în care acestea au sediul în afara orașelor

_ Tom Brady pe scaunul fierbinte pentru Cele mai mari prăjituri din toate timpurile... după ce a semnat un contract TV de 375 de milioane de dolari

_ Michelle Dockery dezvăluie că locuia într-o casă de studenți înainte de a obține o mare succes în Downton Abbey

_ O nouă lege dezlănțuiește energia de fuziune

_ Amber Heard ar putea face față unei anchete pentru mărturie mincinoasă după ce vedeta a recunoscut că NU a dat divorțul de 3,5 milioane de dolari unei organizații de caritate

Un dinte străvechi găsit în Asia a aparținut unei fete din Denisova, arată studiul

_ Jon Jones „va trece prin Stipe Miocic” mai târziu în acest an, susține partenerul de sparring

_ Megan Fox împlinește 36 de ani de naștere cu logodnicul MGK și o listă de invitați plină de vedete la Tao Las Vegas

Elon Musk îl distruge pe CEO-ul Twitter cu un simplu emoji ca răspuns la comentariile sale despre spam pe Twitter

_ Se-mpute treaba! Ministerul Mediului face plângere penală Sectorului 3

_ Piers Morgan și Jeff Stelling implicați într-o disputa, în timp ce prezentatorul TV susține că Mikel Arteta ar trebui concediat

Întoarcerea la omul primitiv

_ Kelly Brook își decupează o siluetă elegantă într-o rochie de șifon fluidă în timp ce ajunge la studiourile Heart FM

UK Șefii din domeniul sănătății cercetează acum dacă variola maimuțelor se răspândește prin SEX

_ Steve Coogan „scuipă sânge” după ce a fost trecut cu vederea pentru un rol ITV din cauza lui Alan Partridge

_ Scriitoarea TV Kay Mellor, care a scris Band Of Gold și Fat Friends, a murit la vârsta de 71 de ani

_ Faye Winter din Love Island se dezbrăcă și se ascunde în spatele unui pluș pentru campania PETA

Unde duce politica progresistă la prezentarea de chiloți. Myer Australia a stârnit mânia clienților pentru catalogul ofensator de lenjerie intimă în care bărbați erau impecabili și femeile "de toate formele"

_ Fosta iubită a Prințului Harry, Chelsy Davy, se căsătorește cu hotelierul Sam Cutmore-Scott, 37 de ani

_ Lara Stone poartă blugi FOARTE rupți în timp ce iese la o plimbare cu câinele cu soțul ei David Grievson


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 379, afisate in 7 pagini.