![]() Comentarii Adauga Comentariu _ O tânără a jucat la pariuri banii agenției la care lucra, peste 18.000 de lei, și i-a pierdut![]() O tânără a jucat la pariuri banii agenției la care lucra, peste 18.000 de lei, și i-a pierdutPoliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au finalizat, marţi, şi au trimis către Parchet un dosar penal în care o tânără este acuzată că a jucat la pariuri 18.600 de lei din fondurile agenţiei la care era angajată. "În fapt, la data de 12 mai 2021, o tânără de 23 ani, din Buhuşi, angajată a unei agenţii de pariuri sportive din localitate, şi-ar fi însuşit şi ar fi jucat suma de 10.700 lei la pariuri de tip Loto. Ulterior, la data de 18 mai 2021, bănuita ar pierdut suma de 7.900 lei, la pariuri sportive, bani proveniţi din încasări. Astfel, în două zile, societatea în cauză a fost prejudiciată cu suma de 18.600 de lei", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru. Citește și: Și-a încercat norocul, dar nu i-a mers: Cum a vrut o tânără să facă să dispară fără urmă peste 50.000 de lei Tânăra a achitat o parte din prejudiciu, şi anume, 4.800 lei, scrie agerpres.ro. Poliţiştii au înaintat dosarul penal Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:22
_ De unde provin „jeleurile cutie hawaiane”?
ieri 18:02
_ Amestecarea fasciculelor laser cu raze X
ieri 17:07
_ De ce nu am sters inca rabia?
ieri 16:54
_ Muzica atenuează durerea colectivă
ieri 12:54
_ Marea Neagră, lac rusesc (Analiza)
ieri 11:48
_ În interiorul găinii lui Billi Mucklow do
ieri 10:44
_ Curs valutar, 20 mai
ieri 10:43
_ Euro trades at 4.9477 RON
|
Comentarii:
Adauga Comentariu