![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Blocurile şi instituţiile publice din Întorsura Buzăului, fără apă caldă până în luna octombrie![]() Blocurile şi instituţiile publice din Întorsura Buzăului, fără apă caldă până în luna octombrieServiciul Public de Alimentare cu Energie Termică a anunţat că, în baza HCL 58/2023, furnizarea agentului termic a fost oprită începând cu data de 5 iunie, centrala urmând să intre în revizii şi reparaţii. Potrivit sursei citate, serviciul va fi reluat în data de 1 octombrie. Primarul oraşului Întorsura Buzăului, Raul Urdă, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că în perioada verii se va lucra şi la extinderea reţelei de termoficare, aceasta urmând să fie prelungită până la viitorul bazin de înot, aflat în construcţie. Acesta a precizat, totodată, că un alt motiv pentru care centrala termică a fost oprită îl reprezintă pierderile considerabile pe care aceasta le înregistrează pe timpul verii, când nu se furnizează căldură. Fiind al cincilea an în care centrala este oprită pe timpul verii, o parte dintre locatarii blocurilor şi-au pus boilere electrice în apartamente, iar ceilalţi îşi încălzesc apa necesară la aragazul cu butelie, pentru că în Întorsura Buzăului nu există gaz metan. Centrala termică din Întorsura Buzăului, care funcţionează cu biomasă, a fost pusă în funcţiune în anul 2004 printr-un program finanţat de guvernul danez şi cel român, care a sprijinit instalarea unor centrale similare şi în localităţile Gheorgheni, Huedin, Vatra Dornei şi Vlăhiţa, dar autorităţile locale vor să construiască o nouă centrală, mai eficientă şi mai rentabilă.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:54:58
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:28
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:55
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:56:30
ieri 21:00
_Stiri Negre - 27 Sep 2023 20:30:37
ieri 18:49
_ Acumularea Ryder Cup: Ce au spus
ieri 17:49
_ Rusia îşi securizează graniţa sudică
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:40:50
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:58:35
ieri 15:50
_ Curbarea luminii într-un mod record
ieri 15:30
_ Etica acceptării donațiilor contaminate
ieri 14:23
_ Se apropie o criză: cine înoată gol?
ieri 14:21
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 12:46:24
ieri 14:21
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:09:57
ieri 11:50
_ Curs valutar, 27 septembrie
ieri 11:48
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 10:49:08
ieri 11:48
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 11:08:21
ieri 11:48
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 11:26:32
ieri 10:11
_ Google aniversează 25 de ani de activitate
ieri 10:10
_ Stock exchange opens amid mixed trends
ieri 09:13
_ Clientul Woolworths sparge porțile de |
Comentarii:
Adauga Comentariu