07:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Biden este exasperat de Netanyahu şi l-a făcut de mai multe ori `dobitoc` în conversaţii private

Biden este exasperat de Netanyahu şi l-a făcut de mai multe ori `dobitoc` în conversaţii private

Biden a declarat că încearcă să convingă Israelul să accepte o încetare a focului, dar Netanyahu "îi face viaţa un iad" şi este imposibil de tratat cu el, au declarat persoanele familiarizate cu afirmaţiile lui Biden, care au cerut păstrarea anonimatului.

"El consideră că este destul şi trebuie să se oprească", a declarat una dintre persoane cu privire la opiniile exprimate de Biden.

În ultimele săptămâni, în privat, Biden a vorbit despre Netanyahu, un lider pe care îl cunoaşte de zeci de ani, cu o francheţe care i-a surprins pe unii dintre cei care au auzit comentariile sale, au spus sursele NBC. Comentariile sale despre relaţiile cu Netanyahu sunt presărate cu expresii dispreţuitoare la adresa acestuia. Se referă la premierul israelian spunându-i "individul ăsta", au spus aceste persoane. Şi în cel puţin trei cazuri recente, Biden l-a numit pe Netanyahu "dobitoc", potrivit a trei dintre persoanele direct familiarizate cu comentariile sale.

Întrebat despre afirmaţiile private ale lui Biden despre Netanyahu, un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate a declarat că cei doi lideri au o relaţie respectuoasă. "Preşedintele a fost clar în cazul în care nu este de acord cu premierul Netanyahu, dar aceasta este o relaţie de zeci de ani care este respectuoasă în public şi în privat", a declarat purtătorul de cuvânt.

Însă francheţea comentariilor necenzurate ale lui Biden despre Netanyahu, precum şi refuzul premierului israelian de a schimba tactica în Gaza sugerează că dinamica dintre cei doi lideri s-ar putea apropia de un punct de inflexiune.

Duminică, Biden i-a spus lui Netanyahu, cu care a vorbit la telefon, că este de părere că "o operaţiune militară în Rafah nu ar trebui să aibă loc fără un plan credibil şi executabil" pentru protejarea şi sprijinirea palestinienilor care se adăpostesc acolo, a precizat Casa Albă într-un comunicat. Cea mai mare parte a conversaţiei lor de 45 de minute s-a axat pe un acord îndelung discutat, dar amânat în repetate rânduri, între Israel şi Hamas pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi în Gaza în schimbul unei pauze în operaţiunile militare şi a eliberării deţinuţilor palestinieni, potrivit Casei Albe.

Biden a adoptat joi un ton mult mai tăios şi a descris asaltul militar al Israelului în Gaza ca fiind "exagerat". Secretarul de stat Antony Blinken a fost, de asemenea, foarte tranşant săptămâna trecută, după o întâlnire cu Netanyahu în Israel. Blinken a declarat că i-a spus lui Netanyahu că numărul civililor palestinieni care mor în fiecare zi din cauza operaţiunilor militare ale Israelului "rămâne prea mare".

Cu toate acestea, persoane familiarizate cu comentariile private ale lui Biden au declarat că acesta le-a spus că este de părere că ar fi contraproductiv pentru el să fie prea dur cu Netanyahu în mod public. De asemenea, frustrările lui Biden faţă de Netanyahu nu au dus la o schimbare majoră de politică, dar administraţia sa a început să ia în considerare astfel de opţiuni, potrivit NBC. În urmă cu două săptămâni, oficiali au declarat pentru NBC News că administraţia discută amânarea sau încetinirea vânzărilor de arme americane către Israel ca o pârghie pentru a-l determina pe Netanyahu să reducă operaţiunile militare israeliene în Gaza şi să facă mai mult pentru a proteja civilii.

Într-o altă potenţială schimbare de politică, NBC a raportat săptămâna trecută că oficialii administraţiei elaborează opţiuni pentru recunoaşterea oficială a unui stat palestinian independent.

Cu toate acestea, chiar dacă Biden şi-a intensificat retorica, el nu este încă pregătit să facă schimbări politice semnificative, au spus oficialii. El şi consilierii săi continuă să creadă că abordarea sa de susţinere fără echivoc a Israelului este cea corectă.

Unii democraţi din Congres au cerut impunerea unor condiţii pentru ajutorul american acordat Israelului. Alţi democraţi, inclusiv veterani militari care au luptat în Irak şi Afganistan, au pus sub semnul întrebării tacticile Israelului, susţinând că bombardamentele grele şi victimele civile ridicate sunt metode contraproductive, care ameninţă să ofere şi mai mult combustibil extremiştilor.

În unele dintre cele mai fruste momente din conversaţiile private recente pe care le-a avut, preşedintele ar fi spus că Netanyahu doreşte ca războiul să se prelungească pentru a putea rămâne la putere, au declarat trei dintre persoanele familiare cu comentariile sale.

La o strângere de fonduri la care Biden a participat în ultimele săptămâni, el a vorbit despre Israel şi despre frustrările sale faţă de Netanyahu în faţa unui mic grup de donatori. "El a spus că Bibi a început grozav, dar a fost o pacoste în ultima vreme. M-a terminat în ultima vreme", ar fi spus preşedintele, potrivit unei persoane care a fost de faţă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Burna Boy vine la Untold

_ Piața imobiliară din București a explodat în primele trei luni ale anului: Prețurile vor crește!

_ Lamele roșii de pe vârful morii de vânt Moulin Rouge din Paris se prăbușesc peste noapte

_ Se pregătesc investiții cu miză uriașă la Marea Neagră: Ciolacu s-a întâlnit cu șefa Parteneriatelor Internaționale din cadrul UE

_ Fântânile Arteziene Aduc Viață Nouă în Sectorul 4

_ Siegfried Mureșan: PE votează astăzi raportul meu prin care creștem bugetul Parchetului European

_ Gorghiu, despre decizia CSM privind judecătoarea cazului 2 Mai: Mi-aş fi dorit să spulbere orice fel de semn de întrebare

_ Iubita lui Declan Rice, Lauren Fryer, șterge toate pozele ei după o agresiune crudă din cauza aspectului ei - deoarece este susținută de starul Love Island

_ Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

_ Ce să faci atunci când metodele obișnuite de slăbit nu au efect?

_ Moartea, deformarea și spectrul „jumătate om, jumătate broască” care bântuie până în ziua de azi Castelul Glamis... Istoria tragică a familiei reginei mame a fost dezvăluită

_ Agent armat al serviciilor secrete desemnat de Kamala Harris se luptă cu alți agenți la baza comună Andrews, trebuie să fie reținut fizic

_ Tot ce trebuie să știți despre EMP de la un expert NASA

_ Un analist FOX News din Chicago spune că locuitorii orașului sătui sunt serioși să voteze pentru Trump �n noiembrie (VIDEO)

_ Bandă de voyeur s-a ascuns în vestiarele piscinei pentru a filma în secret peste 5.000 de femei care se dezbraca - apoi și-a cercetat victimele pe rețelele de socializare pentru o satisfacție suplimentară.

_ Costurile în creștere ale creditelor ipotecare și ale chiriei din Marea Britanie au fost scoase la iveală: instrumentul interactiv dezvăluie zonele cele mai afectate din întreaga țară - cum se compară TU?

_ Şeful Pentagonului a discutat cu ministrul român al Apărării. Ce rol ar putea juca România în livrarea noilor arme americane către Ucraina

_ Piedone râde de consilierul USR care a depus plângere la DIICOT împotriva sa: Vrea să mai dea câte un fâs ca să fie băgat în seamă

_ Construcția noului stadion Dan Păltinişanu, aprobată în ședința Guvernului de la Timișoara

_ Bruno Fernandes: Jucătorii trebuie să accepte criticile la fel de uşor ca laudele la Man United

_ Liverpool: Toată lumea trebuie să se uite în oglindă - Van Dijk le cere coechipierilor săi să se autodepăşească după eşecul cu Everton

_ Iulian Dumitrescu, la Poliţie după ce și-a depus candidatura care a declanșat scandalul în PNL: Am spus că a fost o decizie personală

_ NANA AKUA: Este greu să nu detectezi o miros de rasism la colegii care insistă că Rwanda nu este sigură pentru solicitanții de azil

_ Ultimă oră - Gelu Voican Voiculescu a ajuns la Parchetul General - I se prezintă acuzațiile în Dosarul Mineriadei

_ Minorii din Marea Britanie: Marea Britanie este „în fruntea topurilor” în ceea ce privește consumul de alcool pentru copii și ocupă locul patru la vaping, arată un raport important al Organizației Mondiale a Sănătății

_ Speciali până la moarte, conform legii. Ce se întâmplă de fapt cu pensiile speciale

_ BREAKING SURSE DNA `calcă` la CE Oltenia - 7 percheziții au loc în legătură cu o mită `consistentă`

_ Rusia amenință Polonia: 'Vizăm armele nucleare NATO, dacă o să fie instalate!' (VIDEO)

_ 'Lista de cumpărături': De ce are nevoie Ucraina pentru a-i opri pe ruși

_ Dezvăluit: Cele 5 mărci populare responsabile de cea mai mare poluare cu plastic din lume - așadar, este favorita TĂU pe listă?

_ Un consiliu prezidenţial va fi învestit în Haiti. Misiunea lui va fi de a stabiliza țara parțial controlată de bande puternic înarmate

_ Scene de groază într-un liceu din România: fată violată în grup de patru adolescenți

_ FC Liverpool, învinsă de Everton (0-2) în Merseyside Derby

_ Polonia și Marea Britanie își reiau alianța anterioară Brexitului - pentru susținerea Kievului

_ Israelul lovește peste 40 de site-uri Hezbollah, ministrul apărării susține că Comandamentul din Libanul de Sud a fost decimat după ce jumătate dintre comandanții Hezbollah au fost uciși

_ China lansează un echipaj format din 3 membri în stația sa spațială în timp ce încearcă să pună astronauți pe Lună până în 2030

_ Oamenii de știință regenerează căile neuronale la șoareci cu celule de la șobolani

_ Experţii au descins în zona calamitată de la Slănic Prahova cu un elicopter Black Hawk. Craterul din oraş pare că se măreşte

_ Instalațiile nucleare indiene s-au dovedit a avea influență radioactivă asupra Podișului Tibetan de Sud

_ BVB stocks open Thursday's trading session higher

_ HealthMin Rafila says he agrees to centralised procurement in healthcare

_ Legislative point of view on relationship of doctors and patients with public, private system to be defined (HealthMin)

_ Xavi la FC Barcelona: Continuitatea tehnicianului provoacă probleme pe plan intern

_ Rusia ameninţă că Polonia va fi ţinta unui atac rusesc dacă NATO ar desfăşura arme nucleare pe teritoriul polonez

_ O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

_ Virgil Guran anunță înfrângerea lui Sebastian Burduja: Îl pregătim pentru peste patru ani!

_ Prostia se plătește! Percheziții la escroci imobiliari care s-au dat ingineri și au extins mai multe imobile. Au ameninţat că lasă casele fără acoperiş

_ Radu Petrescu arbitrează meciul Dinamo - FC Voluntari, de vineri, din Superligă

_ Klopp le prezintă scuze suporterilor după ce Liverpool a făcut un pas greşit în lupta pentru titlu

_ Cosmin Vasile își continuă marile proiecte de dezvoltare ale județului Dolj cu o echipă nouă

_ Albumul The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a înregistrat un miliard de stream-uri pe Spotify într-o săptămână

_ I Kant Even: cancelarul german declanșat după ce Putin l-a citat pe un filosof legendar

_ Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

_ Mai multe vaci sunt testate și urmărite pentru gripa aviară. Iată ce înseamnă asta

_ Informare ANM: Ploi în cea mai mare parte a ţării până vineri dimineaţa

_ Cluj: Asociere pentru realizarea unui tren metropolitan pe o distanţă de aproape 50 de kilometri

_ Meteorologii au dat alerta: grindină, ploi torențiale și descărcări electrice în trei regiuni din România

_ Ce ar putea însemna pentru Europa o a doua preşedinţie a lui Trump

_ RAPORT: Protestatarii anti-israelieni plănuiesc să ��nchidă� cina corespondenților de la Casa Albă de s�mbătă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1167, afisate in 20 pagini.