19:59
Comentarii Adauga Comentariu

Boris Johnson și Jeremy Hunt, cei doi finaliști în cursa pentru succesiunea Theresei May

Fostul ministru britanic de externe Boris Johnson și actualul titular al aceluiași portofoliu, Jeremy Hunt, se vor confrunta în runda finală pentru succesiunea premierului demisionar Theresa May, informează Reuters, după a cincea rundă de vot din cadrul Partidului Conservator.

Boris Johnson a câștigat și această rundă, cu 160 de voturi, în timp ce Jeremy Hunt a obținut 77 de voturi, urmat la mică distanță de ministrul mediului, Michael Gove, care a primit 75 de voturi și a fost eliminat din cursă.

În ultima etapă, celor aproximativ 160.000 de membrii ai Partidului Conservator le revine sarcina de a departaja cei doi finaliști, după o campanie dusă la nivel național, votul lor fiind trimis prin corespondență. Partidul a anunțat că dorește ca această ultimă etapă a alegerii viitorului premier să se încheie în săptămâna care începe cu 22 iulie. Prima reuniune de campanie este prevăzută să se desfășoare pe 22 iunie. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

ALBANIA. Parlamentul a interzis defrișările de păduri timp de 10 ani, pentru a evita o catastrofă ecologică. Vechii Daci neromanizați de la Sud de Dunăre au coloană vertebrală mai tare ca a noastră.

Progresistul anti-român Lucian Boia: "Basarabia nu e România!". Individul lansează teza revizionistă care afirmă că voievodatul Moldova n-ar avea absolut nici o legătură cu România

Discurile de vinil sunt din nou la mare căutare. Un târg de profil a avut loc în București

Asistenta lui Mihai Morar, goală puşcă FOTO

Artă din plasticul aruncat în mare. "Oceanul ne trimite semne ale propriei suferințe"

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

Prostituata care îi șochează pe șoferi: o tânără își atrage clienții cu dansuri lascive și striptease pe centura Devei

Denisa Manelista trece prin momente grele. Familia cere decenţă din partea presei

Larisa Drăgulescu, aproape GOALĂ într-o revistă pentru bărbaţi FOTO

Incendiu puternic într-un apartament din Constanța

Ce este dieta Paleo, denumită și Dieta Omului Cavernelor sau Dieta Epocii de Piatră. Fotbalistul Marcos Llorente o urmează cu strictețe

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care făcea amor. "Trăgea de o manetă şi..."

În epoca post-pandemie, HoReCa a început goana după angajați

Cum a descoperit o actriţă de filme porno că vrea să intre în lumea XXX. "Făceam amor cu un tip într-un cort destul de transparent..."

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Larisa Munteanu a născut o fetiţă FOTO

Silvia, marea câştigatoare de la "Bravo, ai stil!", a pozat goală FOTO

BRAVO ROMÂNIA. O ŞTIRE FANTASTICĂ. După mai bine de 30 de ani, DROPIA, comoara dispărută a României, s-a întors acasă!

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

EURO 2020. Tribut în cinstea lui Eriksen, la minutul 10 al meciului Belgia-Danemarca

Evaluarea Națională 2021, în București: Peste 12.000 de elevi înscriși la examen. Ce trebuie să știe candidații care susțin probele

Ultimele mesaje ale lui Donald Trump despre hoția fără de margini a progresiștilor soroșiști

ISTORIE. REMEMBER 22 DECEMBRIE 1989. Cum a ajuns NUCLEUL COMINTERNIST BOLȘEVIC DUR care a controlat PSD-ul și parțial România timp de 70 de ani - să facă azi pe Patrioții Români....

Una dintre cele mai sexy mămici din showbiz s-a dezbrăcat. Imaginile XXX sunt interzise cardiacilor

U BT Cluj Napoca este noua campioană națională la baschet masculin

Ovidiu Zară, accident cerebral. Jurnalistul a fost dus la spital


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 28, afisate in 1 pagina.