23:07
Comentarii Adauga Comentariu

Fotbal - Liga I: Universitatea Craiova - CFR Cluj 0-0

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 0-0, duminică seară, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal.

Universitatea a dominat clar prima repriză și și-a creat câteva ocazii mari de gol, însă Ștefan Baiaram a trimis mingea cu capul în bară (9), Dan Nistor a numerit și el bara (18), cu un șut din afara careului, iar Alexandru Tudorie a interceptat o minge trimisă greșit de Denis Ciobotariu și a trimis în exteriorul barei din unghi (33).

CFR a avut și ea două situații bune de gol, însă portarul Mirko Pigliacelli a agățat mingea șutată de Billel Omrani și deviat de un fundaș (20), după care același Omrani a șutat în bară (23).

În repriza secund, CFR a avut mai mult inițativa, dar ocaziile de gol au fost rare. Andrei Burcă a reluat periculos cu capul (56), în urma unui corner, iar Bogdan Vătăjelu a șutat sub transversală de la circa 28 de metri, însă portarul Cristian Bălgrădean a respins (82).

Universitatea și CFR sunt echipele cu cele mai bune apărări din Liga ( (14 goluri primite, respectiv 15).

Universitatea e neînvinsă de cinci etape (trei victorii, două egaluri), în care nu a încasat gol, având un singur gol primit în ultimele zece etape.

CFR a primit goluri într-un singur meci din ultimele opt (trei, toate în meciul cu FCSB).

Și meciul tur s-a încheiat cu același rezultat, 0-0.

Universitatea Craiova - FC CFR 1907 Cluj 0-0, Stadion "Ion Oblemenco" - Craiova
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); arbitri asistenți: Radu Adrian Ghinguleac (București), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: Marian Barbu (Făgăraș)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Pitești) - CCA, Paul Cazan (București) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Mai vreți în UE,noul URSS?BIG BROTHER,adică UE-ul progresist,neomarxist și federalist vă vrea cipați,amprentați și teleghidați ca să vă urmărească pas cu pas.Comisia Europeană instituie obligativitatea includerii datelor biometrice în cărţile de identitate

HOROSCOP 9 mai: Venus intră în Gemeni. Zodii care au toate atuurile să reușească

Italia anunță relaxarea condițiilor de intrare în țară. Vor fi avantajați turiștii proveniți din zone cu nivel ridicat de vaccinare

Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, reacție la violențele de la Esplanada Moscheilor din Ierusalim: "Israelul, stat terorist crud"

Polonia și Ungaria au agitat apele la Summitul Social al Uniunii Europene. Croația a cerut introducerea certificatului de vaccinare

Dinamo a trecut cu 2-0 de Hermannstadt și nu mai tremură pentru retrogradare

România a câștigat aurul la Campionatul Internațional de Robotică cu puști de 13 ani. Antrenorul lor este "un copil într-un corp de adult"

China, în vizorul internațional. Țara se pregătește de șase ani pentru al Treilea Război Mondial cu arme biologice, inclusiv COVID. Ce spun anchetatorii americani

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Afacerile postrevoluționare ale Securității (IV)

La 56 de ani, Monica Bellucci șochează: "Visez să trăiesc sănătos până la 150 de ani și să mor în liniște, în somn". S-a aflat dieta vedetei

Nicola Sturgeon salută victoria SNP în scrutinul din Scoția și vrea referendum privind independența

STB, marele pierzător după ce bugetul Capitalei a fost bătut în cuie. Tăierea subvențiilor la Transporturi poate aduce creșterea prețurilor la bilete

Coronavirus România LIVE UPDATE 9 mai. 1.305 cazuri noi și 1.026 de persoane internate la ATI

Opera Națională București și-a redeschis porțile în acest weekend

Grecii au făcut plajă cu o săptămână înainte de deschiderea oficială a sezonului estival. Elenii, gata de invazia turiștilor

REMEMBER. Fostul locţiitor al şefului Direcţiei de Contraspionaj, Filip Teodorescu : "În 1989-1990, la Revoluție, erau 29.000 de agenti ruși în România. Confruntările de la Târgu-Mureș din martie 1990, au fost pregătite de Serviciile Secrete Maghiare".

Simona Halep își apără titlul la turneul de la Roma. Românca ar putea avea meci dificil în turul secund

Angajații aeroportului Milano Malpensa au dansat Jerusalema de bucurie că s-au întors la muncă

Metoda prin care sunt înșelați românii care muncesc în Germania. S-a aflat de ce unii lucrători nu beneficiază de asigurare medicală

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

ECOLOGISTII DE EXTREMA STANGA AU CALCAT CU MASINA UN OM PARALINZANDU-L DE LA GAT IN JOS. MASS-MEDIA a cenzurat acest fapt. Ecologistii au fost prezentati ca victime. Familia afaceristului nenorocit pe viață: "coșmarul nostru nu se mai sfârșește"

Cine sunt parlamentarii "criminali" care au initiat modificarile legislative impotriva oilor, a ciobanilor si a cainilor. Dar si toti cei care au votat "modificarile lor" sunt la fel de vinovati.

Un italian a salvat o româncă să nu ardă de vie într-un incendiu. "Dacă nu mureau din cauza flăcărilor, riscau să moară din cauza gazelor toxice"

NATIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE, OPRIREA CONCESIONARILOR PE NIMIC SI OPRIREA VANZARII TERENURILOR LA STRAINI. CUM NE VOM ORGANIZA?

Multinaționalele Străine ce dețin Supermarketurile refuză Legea Produselor Româneşti. Asociatia Marilor Retele Comerciale acuza ca propunerea legislativa care obliga supermarketurile sa ofere cel putin 50% produse romaneşti "submineaza comertul modern"

Comisia Europeană îi vrea pe românii care muncesc muritori de foame și sclavii băncilor până la moarte. Comisia Europeană consideră că Legea dării în plată şi creşterea salariului minim, prezintă RISCURI MAJORE pentru România

TUPEU. SRI și-a prezentat raportul de activitate cu ușile închise în prezența lui Klaus Iohannis. Președinții Camerei Deputaților și a Senatului NU au fost invitați.

Fum într-un salon în care erau pacienți cu COVID-19

A doua noapte de violențe în Ierusalim. A curs sânge și în cea mai sfântă noapte a Ramadanului

Ion Cristoiu: Vânătoarea ca pasiune înseamnă nu vânare, ci aventura de a găsi vânatul, de care nici nu e sigur că trebuie să-l împuști

Microsoft, Google, Intel și Mozilla vor să mute WebAssembly dincolo de browser

TRĂDĂTORI DE ȚARĂ. Noua lege a redevențelor e cea veche: Pentru productia din pământul țării de petrol si gaze va fi același BACȘIȘ la fel ca până acum. Norvegia 78% impozitare totală pe petrol și gaze, Marea Britanie 62% și 81%, Danemarca 64%, Romania 19%

S-a făcut lumină în cazul Nădaş: Testamentul prin care familia Colţeu moştenise o avere colosală a fost FALSIFICAT

Tupeu de CIOCOI care se înfruptă lacom din banii Statului Român. Isărescu, Vasilescu, Croitoru și toți de la BNR SE CRED "UNICAȚI". Vasilescu, BNR: "La Banca Nationala sunt remunerate performanțe-unicat"

BANII SI TERENURILE DATE MASONERIEI NU AU FOST TAIATE. Marea Lojă Naţională Masonică a primit gratuit de la Guvern un teren cu o valoare de peste 2,1 milioane de lei, pentru construirea unei clădiri "de interes public", în decembrie 2013

Peste 10.000 de persoane au fost vaccinate la Maratonul Vaccinării din Capitală

Unde scrie în MIORIȚA că BACII au ales să-l omoare "pe cel moldovan" "ca să-i fure oile"? NICĂIERI. "Ultima Oră": În varianta din Maramureş ciobanul e jertfit "între țăpuşte" exact așa cum ne spune Herodot. De ce? Pentru că "lui gre lege i-o picat"...

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Plagiatorul Ponta se declară pentru Vaccinarea cu Forța . El e cel care a ordonat să fie bătuți țăranii de la Pungeşti ca să facă pe plac lui Chevron. El e cel care a vrut să facă Redevențele Zero. El e cel care a vândut pe nimic hălci din Nuclearelectrica

Donald Trump arată cu degetul către Uniunea Europeană: ”Bruxelles-ul e un dezastru. Avem o mare problemă. Terorismul radicalismului islamic este problema. Uitați-vă la Germania, uitați-vă la Suedia, uitați-vă la Bruxelles. Aceste locuri sunt un dezastru!"

4 lucruri în legătură cu care GLOBALIȘTII VĂ CRED PROȘTI ȘI INCAPABILI să le înțelegeți. În realitatea oamenii s-au prins ȘI NU MAI POT FI PROSTIȚI. De aici și ISTERIA LOR ZILNICĂ împotriva acelora care vă țin la curent cu ce mai pun la cale

Mulțumiți-i din inimă lui Iohannis care a acceptat relocări forțate de migranți pe teritoriul României încălcând Art.3 (4) din Constituția României. Un refugiat pakistanez din Centrul de migranti Radauti a agresat sexual o fetiță româncă de 12 ani

Italia anunță relaxarea condițiilor de intrare în țară

OPRIȚI VĂNZAREA TERENURILOR LA STRĂINI. Mii de fermieri protesteaza in Bucuresti: „Ați schimbat Guvernul să vindeți terenul!”.

Sergiu Nicolaescu - era nepotul lui Ion Gheorghe Maurer. Nesimțitul trădător, părtaș al Puciului Moscovit din Decembrie 1989, a vrut să joace rolul lui Mihai Viteazul, în locul lui Amza Pellea. Noroc cu Ceaușescu care nu l-a lăsat să ia rolul.

Prăbușirea lui Iohannis în sondaje. De la peste 60%, Iohannis mai are doar 31% încredere în București și încrederea la nivelul țării nu poate fi diferită. Încrederea românilor în Iohannis s-a prăbușit la jumătate în doar un an de mandat.

ALO CIOLOȘ, SE-AUDE? DĂ REPEDE O ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ. Zilnic populația țării e otrăvită cu fel de fel de mizerii importate. Producătorii români cer ca toate produsele din carne importate să fie însoţite de câte un certificat de calitate

GUVERNUL CIOLOȘ-SOROS NE-A TRAS-O LA ONU, DEȘI CONSTITUȚIA NOASTRĂ LE-O INTERZICE. România şi alte şase ţări europene au promis să accepte cel puţin de zece ori mai mulţi refugiaţi decât în anul 2015, au declarat oficiali americani citaţi de AFP

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea traseul propus de Nicolae Ceauşescu, pe Valea Topologului

Bunica unei fetiţe care a decedat la "Marie Curie": "Fetița nu a mâncat niciodată brânză de la Brădet"

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

Eroina posterului "We Can Do It!" a murit la 96 de ani. Cum a ajuns Naomi Parker să fie muza din spatele imaginii iconice, devenită simbol feminist FOTO

Dragnea: Am aflat cu tristețe vestea trecerii în neființă a senatorului Verestoy Attila; un partener de dialog și de dezbateri constructive

OPRIȚI JAFUL. MAREA BRITANIE. Sistemul de taxare al Petrolului. Britanicii îi taxează pe cei care le extrag petrolul cu 81% pentru exploatările facile și cu 62% pentru exploatările dificile. România e Jefuită Noi îi taxăm cu 19.5%

Vânzarea terenurilor către străini e o problemă natională, nu comunitară. În Germania, vânzarea unui singur hectar ar provoca scandal national

Update: Catastrofă umanitară în Suceava și Botoșani. Peste 50% dintre adulți nu au salar. ROMÂNIA SITUAȚIE CATASTROFALĂ. Câți sunt oficial plecați la muncă în străinătate, câți sunt fără salar, câți mai au încă un salar. Care e situația în fiecare județ.

Ca la noi la nimeni. "Patrioata" prințesă Margareta a cerut şi a obținut cetățenia elvețiană. Cum ar fi fost ca Decebal să ceară cetățenia romană?

SUEDIA. Barnevernet e doar începutul. De la 15 ani poți face sex cu cadavre şi incest. Asta propun progresiştii atei din Suedia de la Organizația de Tineret a Partidului Liberal de extremă stângă. Ei cer Legalizarea Necrofiliei şi a Incestului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 469, afisate in 8 pagini.