22:51 2024-02-20
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Partidele extremiste, creștere fulminantă în Europa: situație foarte complicată în Germania, Italia sau FranțaPartidele extremiste, creștere fulminantă în Europa: situație foarte complicată în Germania, Italia sau FranțaDesprins în octombrie din partidul tradițional de stânga al Germaniei, Die Linke, noua Alianță Sahra Wagenknecht (BSW) a fost inclusă în premieră în sondaje la finalul lui ianuarie, fiind cotată inițial cu șanse la trei locuri - acum la șapte. Logic ar fi ca BSW să intre în grupul Stânga din Parlamentul European (PE), alături de Die Linke, care pare că va cădea la numai trei locuri, și Partidul Protecției Animalelor, care e de așteptat să-și mențină unicul loc. Dacă așa va fi, BSW cu popularitatea sa în creștere va mări aportul german la grupul Stânga până la 11 locuri, cu cinci mai multe decât în 2019 - și un record absolut pentru mărimea grupului. Astfel, se estimează acum că Stânga ar putea obține 44 locuri, doar cu patru mai puține decât grupul Verzii/EFA, apropiindu-se de poziția a șasea în PE. Cu șapte locuri, BSW ar fi cel mai mare partid din Stânga, peste Sinn Féin din Irlanda și La France Insoumise, ambele cotate cu câte șase locuri, astfel că BSW ar putea revendica șefia grupului - ceea ce ar pune Die Linke într-o poziție ingrată din cauza căreia liderul partidului Martin Schirdewan și-ar putea pierde funcția. AfD de extrema dreaptă a pierdut patru locuri față de prognoza de la final de ianuarie, ajungând acum la 18. Reculul survine după săptămâni de proteste contra AfD, provocate de dezvăluirea unei întâlniri dintre acesta și niște neo-naziști la mijlocul lui ianuarie pentru a complota o „re-migrare” [expulzări în masă de imigranți, cu și fără cetățenie UE - n.trad.]. E și un posibil motiv pentru migrația unor voturi de la AfD la BSW. Delimitându-se de Die Linke, Wagenknecht a adoptat un ton mai conservator în chestiuni sociale și totodată mai eurosceptic - cotitură care, afirmă politologii, i-au mărit popularitatea printre simpatizanții AfD și conservatori în general. În zona de centru, partidul liberal FDP a pierdut două locuri în raport cu prognoza anterioară, ajungând la patru în total, cu unul mai puțin față de 2019. Rassemblement National (RN, Adunarea Națională) de extrema dreaptă a lui Marine Le Pen a mai urcat cu trei locuri față de ianuarie, ceea ce atestă o creștere consecventă după 2019, de la 22 la 29 de locuri. Acestea includ și două locuri obținute de L’avenir française, un partid de extrema dreaptă care s-a afiliat la RN. Rezultatul ar consolida controlul RN asupra grupului ID, prezidat acum de partidul italian Lega. Condus de Matteo Salvini, acesta poate obține opt locuri, în scădere de la 28 în 2019. Alimentat de prăbușirea popularității Ligii, partidul premierului italian Giorgia Meloni, Fratelli d’Italia, e cotat cu 25 de locuri, cu două mai multe decât în ianuarie. Corriere della Sera afirmă că Meloni ar putea deschide lista partidului, ea cimentându-și astfel dominația asupra celorlalte forțe italiene de dreapta, cât și a grupului Conservatori și Reformiști Europeni (ECR) din PE. - Grupul de extrema dreaptă Identitate și Democrație (ID) a mai câștigat un loc, ajungând la 92. - ECR a câștigat trei locuri, ajungând la 83, datorită încorporării partidului francez de extrema dreaptă Reconquête!. - Grupul liberal Renew Europe a câștigat două locuri, ajungând la 84. - Grupul Verzii/EFA a pierdut trei locuri, fiind cotat acum cu 48. - Partidul românesc de extrema dreaptă S.O.S., care ar fi vrut să adere la ID, și-a pierdut cele două locuri prognozate anterior, ajungând la zero. Sursa: Revista Presei Rador Radio România
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu