11:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ Transelectrica a încheiat 2023 cu un profit net de 219 mil. lei, în scădere cu 57,5% faţă de 2022

Transelectrica a încheiat 2023 cu un profit net de 219 mil. lei, în scădere cu 57,5% faţă de 2022

Compania Transelectrica a încheiat anul 2023 cu un profit net de 219 milioane de lei, în scădere cu 57,5% comparativ cu 2022, scrie Ziarul Financiar.

Operatorul sistemului energetic naţional Transelectrica (simbol bursier TEL) a raportat un profit net de 219 mil. lei în 2023, o diminuare cu 296 mil. lei sau cu 57,5% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent, în principal ca urmare a faptului că în anul curent nu s-au înregistrat venituri din capitalizarea CPT (consumul propriu tehnologic) la nivelul sumei din perioada similară a anului precedent (13,8 mil în 2023 vs 338,5 mil în anul 2022).

„Acest venit special, a fost constituit pentru partea din costul total CPT care nu a fost acoperită de tariful de transport. Precizăm că acest venit este de natură nemonetară, încasarea acestuia urmând a fi realizată de Campanie în mod eşalonat prin tariful de transport în următorii cinci ani (2023-2027) în conformitate cu prevederile legislative incidente”, notează Transelectrica.

Veniturile totale operaţionale ale Transelectrica au înregistrat o scădere în procent de 24,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la 4,72 mld. lei, în contextul diminuării semnificative a veniturilor din activităţile zero-profit (piaţa de echilibrare, servicii de sistem).

Cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizare) realizate la sfârşitul anului 2023 au înregistrat o scădere în procent de 21% comparativ cu perioada similară a anului anterior, până la 4,47 mld. lei, în principal din activităţile zero-profit (piaţa de echilibrare) şi a cheltuielilor cu achiziţia energiei electrice pentru consumul propriu tehnologic.

„Managementul Companiei aplică o abordare prudentă în direcţia reducerii costurilor Transelectrica, iar una din preocupările de bază o reprezintă consolidarea permanentă şi extinderea infrastructurii de transport, prin modernizarea acesteia pe baza tehnologiilor celor mai performante, asigurându-se astfel condiţiile necesare pentru ca reţeaua electrică de transport al energiei electrice să corespundă cerinţelor actuale şi viitoare de piaţă”, scrie compania.

Pe zona principală a activităţilor de bază (transport şi dispecerizare SEN) s-a înregistrat o diminuare de 10% a veniturilor, la 2,09 mld. lei, în principal pe fondul reducerii veniturilor din capitalizarea CPT, concomitent cu scăderea de 1,8 TWh a cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor (50,39 TWh în 2023 faţă de 52,18 TWh în 2022), cât şi a veniturilor din alocarea capacităţii de interconexiune.

Scăderea veniturilor din interconexiune (343 mil. lei în 2023 faţă de 399 mil. lei în 2022) se datorează în principal nivelului de utilizare în perioada analizată a disponibilităţilor capacităţii de interconexiune de către traderii de pe piaţa de energie electrică.

Costurile cu achiziţia energiei pentru acoperirea CPT au fost în sumă de 517 mil. lei, semnificativ mai mici, cu 37% (-310 mil lei) comparativ cu anul 2022, în principal influenţate de prevederile OUG nr.153/2022. Astfel, Transelectrica a achiziţionat energie electrică pentru acoperirea a circa 75% din cantitatea aferentă prognozei de CPT validate prin mecanismul de achiziţie centralizată de energie electrică (MACEE), la un preţ de achiziţie reglementat.

„Măsurile luate la nivel european în vederea eficientizării consumului de energie, înlocuirea gazului rusesc, reducerea cererii din zona industrială, precum şi creşterea ponderii energiei eoliene, în condiţiile unei ierni atipice şi călduroase, au condus la o scădere a consumului, precum şi a cantităţilor tranzacţionate pe pieţele pe termen scurt şi a preţurilor energiei pe aceste pieţe. Astfel, preţul mediu al energiei achiziţionate de pe PZU în anul 2023 a fost mai mic cu 48% faţă de preţul din perioada similară a anului 2022, menţinându-se totuşi mai ridicat decât preţul din anii precedenţi”, mai scrie Transelectrica.

Segmentul activităţilor zero-profit (EBIT) a înregistrat un rezultat negativ de 140 mil. lei, în scădere faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut (21 mil. lei). Cadrul de reglementare specific activităţilor zero profit conţine mecanisme de regularizare care asigură compensarea excesului sau deficitului de venituri raportat la nivelul cheltuielilor necesare pentru desfăşurarea activităţilor respective.

Transelectrica are 2,3 mld. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 58,7% de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului. Acţiunile TEL înregistrează o creştere de 0,7% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 47,6 mil. lei, arată datele BVB.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Verstappen spune că este fericit la Red Bull, așa că „nici un motiv” să plece

_ Ipoteză interesantă din Europa: începe o 'înarmare a comerțului' la nivel mondial

_ Numele vehiculate în coaliția PSD-PNL pentru a-l înlocui pe Cătălin Cîrstoiu: se lucrează pe 3 scenarii (Surse)

_ World Vision: Programul Masă Sănătoasă, implementat real într-o treime dintre şcolile beneficiare

_ Aurul lui Fool’s poate fi valoros după ce oamenii de știință au făcut o descoperire „neașteptată” în Munții Appalachi

_ De Rossi va continua ca antrenor al Romei

_ Candidează sau nu la șefia CJ Prahova? Iulian Dumitrescu: 'Știți că am dreptul să candidez' - ce acuzații lansează cu privire la dosarul în care este anchetat

_ Controversat miliardar german, care și-ar fi înscenat moartea într-o dispariție în Alpi, văzut bine-mersi în Rusia

_ 11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

_ Forțele Aeriene Române au depistat o nouă dronă lângă baza Mihail Kogălniceanu

_ Operație pe coloană vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze. A trecut prin multe încercări ce i-au gravat lacrimi pe obrăjori

_ Polițist, acuzat de viol de victima unui caz de care se ocupa: 'A insistat să urc la e în casă'

_ Avarie în Bucureşti: Aproximativ 100 de blocuri nu au apă caldă până duminică

_ Iată de ce experții nu cred că însămânțarea norilor a jucat un rol în ploaia din Dubai

_ Pediatrii cer interzicerea lovirii copiilor de către părinţi. Se reclama actuala lege ca fiind 'periculos de vagă'

_ TREBUIE VEZIT: O�Keefe Media Group descoperă cine conduce cu adevărat Casa Albă � Un consilier special dezvăluie că Barack Obama și Hillary Clinton sunt �ncă implicați �n culise! (VIDEO)

_ Țipetele lui Zelenski au dat roade: Slovacia vrea să cumpere muniții pentru Ucraina, dar pe chetă!

_ PNL Argeș susține că PSD susține la primăria Călinești un candidat aflat în registrul agresorilor sexuali

_ Alertă alimentară majoră. Bucăţi de sticlă, descoperite într-un borcan cu zacuscă produsă în România

_ Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord. Astăzi s-a lansat oficial Organizația de Management al Destinației Mamaia Nord

_ Liderii Uniunii Europene au decis să extindă sancţiunile împotriva Iranului după atacul asupra Israelului / Se aşteaptă ca Israelul să atace Iranul doar după Paşte

_ Disperarea din spatele ultimei farse ruse ale politicienilor europeni

_ 20 de copii dintr-un ansambu popular din Sibiu ar putea fi aduși acasă din Dubai împreună cu premierul Ciolacu. Nu mai au cum să se întoarcă în țară

_ Israel 'can take the win and doesn't need to respond' to Iran's 'performatory attack'

_ Alertă meteo - ANM a emis Cod Galben de vremea rea în mai multe județe / Harta zonelor vizate

_ VIDEO incredibil: Candidat la primărie, biciuit de fratele primarului după ce a ridicat o dronă deasupra casei sale

_ Georgian president tells FRANCE 24 'foreign agents' bill a Russian strategy

_ VIDEO | Prima cabană construită vreodată în România: Istoria unui loc de poveste

_ Blocați pe munte 'în adidași', în condiții de zăpadă și frig: Tinerii din Ucraina fug în România de teama războiului

_ VIDEO - Doi tineri mascați au intrat în locuința unei femei din București: Poliția i-a reținut imediat

_ Scandalul morților de la Spitalul Pantelimon. Rafila: 'Cred că sunt obiective rezultatele anchetei interne / Decesele nu sunt doar din ATI'

_ Economia Greciei creşte susţinut după un deceniu de probleme

_ Radu Petrescu arbitrează meciul Oţelul Galaţi - Universitatea Cluj, din semifinalele Cupei României

_ Înregistrare din ședința PNL: 'Cîrstoiu va fi ciuca de bătaie dacă nu clarifică foarte limpede toate problemele'

_ Erupţia vulcanului Ruang din Indonezia: Evacuări şi închiderea unui aeroport

_ O insulă nelocuită de lângă Mykonos este scoasă la vânzare. Are peșteri cu ape turcoaz

_ Solicitant de azil eșuat, de 40 de ani, care purta o pancartă pe care scria „migranții nu sunt criminali” a violat o fată de 15 ani, după ce deportarea sa înapoi în Africa a fost blocată de un echipaj de cabină care face bine.

_ HiSky poate începe operarea zborurilor regulate către Canada

_ Proprietarul barului este văzut la telefon cu poliția în SECOND înainte ca „fosta cumnată să-l înjunghie până la moarte” – care apoi le-a spus polițiștilor „Sunt bucuros că am făcut-o”, a auzit instanța.

_ Una din trei persoane va fi lovită cu „ucigaș tăcut” pe fondul unei creșteri uriașe a stării

_ UN Security Council to vote Friday on Palestinian UN membership

_ Atenţionare ANM: Cod galben de vânt puternic în Bucureşti şi 6 judeţe, până diseară

_ Guardiola, antrenorul lui Manchester City, nu are regrete după eliminarea din sferturile UCL

_ Este baterea monedelor pe cale să devină o altă artă britanică pierdută? LEE BOYCE despre decizia șoc a monetății regale

_ Fraudă de 160.000 de euro! Procurorii lui Kovesi au descins la Botoșani - vizate sunt și instituții publice

_ Importanța calității detergenților în procesul de spălare auto

_ Google AFACE 28 de angajați pentru implicarea lor în protestul de 1,2 miliarde de dolari din Israel în cadrul birourilor din New York și California

_ O întâlnire cu o escortă braziliană, presupuse bufnii de băutură la un spectacol de la Katherine Jenkins Proms și susține că a îmbătat un câine: istoricul bizar al parlamentarului conservator suspendat Mark Menzies

_ PMP: Curtea de Apel a validat congresul din martie 2023, unde Tomac a fost votat preşedinte

_ INVESTIȚIE DE BĂNĂ: Elevii de gimnaziu ies în protest după ce liderii școlii le permit „Blănorilor” să-i terorizeze – MUSCĂ, ZRUPĂ, LĂTRA, MESTEC BEȚI, AU O LITIERĂ PENTRU PISICI în baie (VIDEO)

_ Iată că vin bebelușii nepo-muzici! Copiii marilor muzicii care nu au atins notele înalte cu cariera lor... și cei care și-au eclipsat faimosul părinte (cum fac echipă fiii lui John Lennon și Paul McCartney)

_ Jontay Porter (Toronto) a fost exclus pe viaţă din NBA pentru că a încălcat regulile privind pariurile sportive

_ Curs valutar, 18 aprilie

_ Uriașul monstru marin al lui Somerset! Un ihtiosaur uriaș de două ori mai mare decât un autobuz din Londra a cutreierat Regatul Unit în urmă cu 200 de milioane de ani, arată un studiu

_ Am petrecut zeci de ani subvenționând „săraca noastră” prietenă... apoi a cumpărat o a doua casă și un Range Rover de 75.000 lire sterline!

_ Boeing's safety culture under fire at US Senate hearings

_ NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

_ Australia's Law a fost numit antrenor principal al gazdelor Cupei Mondiale T20 din SUA

_ De Rossi va rămâne antrenorul romilor „în viitorul previzibil”

_ Kate Middleton își pregătește retragerea într-o casă secretă. Unde se va retrage prințesa pentru a se recupera - Un loc puțin cunoscut publicului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1191, afisate in 20 pagini.



ieri 06:55