07:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Zelenski i-a mulţumit liderului sârb pentru sprijin. La summitul din Albania a încercat să convingă liderii regionali să facă arme împreună

Zelenski i-a mulţumit liderului sârb pentru sprijin. La summitul din Albania a încercat să convingă liderii regionali să facă arme împreună

Vucic, care s-a întâlnit cu liderul ucrainean la un summit al ţărilor din sud-estul Europei, în Albania, a oferit ajutor umanitar suplimentar şi a declarat că el crede că "doar dialogul constructiv şi soluţiile diplomatice pot aduce pacea". Într-o postare pe Instagram, el a mulţumit, de asemenea, Ucrainei pentru că a fost una dintre puţinele ţări care s-au abţinut să recunoască provincia separatistă sârbă Kosovo.

Zelenski "a remarcat importanţa participării Serbiei" la punerea în aplicare a planului de pace al Ucrainei, care prevede retragerea trupelor ruseşti şi restabilirea graniţelor post-sovietice ale Ucrainei din 1991. El a precizat, într-o postare pe X, că a discutat cu Vucic şi despre "provocările politice şi de securitate din Europa de Est".

Anul trecut, un document clasificat al Pentagonului spunea că Serbia a fost de acord să furnizeze arme Kievului sau că le-a trimis deja, în ciuda neutralităţii sale declarate în războiul din Ucraina şi a relaţiilor bune cu Moscova. Serbia a refuzat să sancţioneze Rusia, cu care are legături tradiţionale.

În comentariile sale, Vucic subliniază că trebuie să se ţină cont de legăturile slave ale Serbiei cu Ucraina. Refuzul Ucrainei de a recunoaşte Kosovo, a spus el, a făcut ca aceasta să fie "una dintre puţinele ţări care pot vorbi despre integritate teritorială, deoarece nu a călcat în picioare integritatea teritorială a altcuiva, ca majoritatea celorlalte".

Ucraina - ca şi România - a refuzat să recunoască independenţa Kosovo faţă de Serbia, proclamată în 2008, în condiţiile în care, înainte de izbucnirea actualului conflict, a avut de-a face de-a lungul timpului cu mişcări separatiste, în Crimeea şi în estul ţării.

Preşedintele Zelenski a încercat miercuri să obţină sprijinul Balcanilor pentru viziunea sa privind pacea în Ucraina şi a promovat ideea unei producţii comune de armament în cadrul unui summit de două zile al ţărilor din Europa de sud-est. Summitul din capitala albaneză Tirana are loc în contextul în care Kievul încearcă să îşi îmbunătăţească capacităţile defensive pentru a respinge forţele ruseşti, într-un moment în care sprijinul SUA se clatină la mai bine de doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei.

"Suntem interesaţi de o coproducţie cu dumneavoastră şi cu toţi partenerii noştri", a declarat Zelenski în discursul său de deschidere, în faţa delegaţiilor de top din Albania, Bulgaria, Serbia, Macedonia de Nord, Kosovo, Bosnia, Muntenegru, Croaţia, Moldova şi România.

"Există aproximativ 500 de companii de apărare care operează în Ucraina, fiecare dintre ele adaugă forţă, dar nu este suficient pentru a câştiga împotriva lui Putin. Vedem problemele legate de aprovizionarea cu muniţie, ceea ce afectează situaţia de pe câmpul de luptă", a pledat liderul ucrainean.

Zelenski a propus organizarea unui forum de apărare ucraineano-balcanic la Kiev sau într-o capitală balcanică pentru a creşte cooperarea în domeniul armamentului, repetând iniţiative similare desfăşurate anul trecut cu companii de armament britanice şi americane.

Albania, Bulgaria, Macedonia de Nord, Muntenegru şi România sunt membre NATO, s-au alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei şi au trimis arme şi echipamente în Ucraina. Există însă industrii de armament semnificative în unele părţi ale Balcanilor, în special în Serbia şi Croaţia, o moştenire a fostei Iugoslavii federale.

Gazda reuniunii de la Tirana, premierul albanez Edi Rama a purtat discuţii cu Zelenski, iar cei doi au semnat un Acord de prietenie şi cooperare între ţările lor.

Ceilalţi lideri şi-au reiterat sprijinul pentru Kiev într-o declaraţie comună, afirmând că sunt pregătiţi "să participe la redresarea şi reconstrucţia postbelică a Ucrainei pentru a permite poporului ucrainean să îşi reconstruiască ţara".


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ CTP plătește 70 de milioane de euro pentru a cumpăra, în apropiere de Târgu Mureș, un centru logistic important

_ Oamenii de știință simulează inversarea magnetizării magneților Nd-Fe-B folosind modele cu elemente finite la scară largă

Opinia Fluierul.ro "Minciuna cu sigiliu rupt" ca și posibilă cauză: Distrigaz reclamă „sigiliul rupt” la un robinet de gaz închis cu o zi înainte de deflagrație. Cum Cum îl absolvă pe de vină pe Distrigaz Engie teoria sigiliului rupt?

O mărturie a unei locatare din blocul care a explodat e în defavoarea lui Distrigaz. Gazul a fost oprit de ieri. Contoare de gaz din scara continuau să piuie. Pompierii se rugau de Distrigaz să vină înapoi. Problema era la subsol

Robert F. Kennedy Jr. a profitat de un eveniment de presă de la Casa Albă, joi, pentru a anunța că adolescenții americani au acum mai puțin spermă și testosteron decât bărbații de 65 de ani

_ Trump dezvăluie exact ce va face dacă va pierde alegerile prezidențiale din 2024

_ Șeful Forumului Economic Mondial: O asemenea situație nu s-a mai văzut de la războaiele napoleoniene

_ Bătrân de 90 de ani București, păcălit să cumpere bijuterii din aur fals. Doi bărbați au fost reținuți (VIDEO)

_ Un avion de mici dimensiuni a aterizat pe o autostradă din Florida și s-a izbit de un autovehicul

_ Este unul dintre primii lorzi războinici ai istoriei îngropat în mediul rural britanic? Primul rege misterios al Wessex care a invadat Marea Britanie în secolul al VI-lea este îngropat pe câmpul Hampshire, crede istoricul

_ DOMINIC LAWSON: Dacă Labour se luptă atât de murdar când se află la kilometri în față, imaginați-vă cât de jos se vor scufunda dacă sondajele se îngustează

_ Man City 0-4 Tottenham: James Maddison lovește de două ori într-o victorie uimitoare a Spurs, în timp ce echipa lui Pep Guardiola suferă a cincea înfrângere consecutivă

_ Rudele lui Alexei Navalnîi nu au acces la cadavru pentru a treia zi. Cauza morţii nu e clară

_ Kievul se teme că Putin va exploata vărsarea de sânge pentru a-şi intensifica războiul din Ucraina

Guvernul Nicușor-Bolojan-Grindeanu-Fritz-Kelemen pregătește noul val de scumpiri

_ Studiul aruncă lumină asupra unui om de știință arabo-musulman din secolul al XI-lea, a cărui activitate a pus bazele fizicii moderne.

_ Anchetă a Poliției după ce un actor a fost împuşcat pe scenă, la Botoșani: Arma va fi expertizată

_ Local cholera cases reported in French Indian Ocean island Mayotte

_ Yenul scade, pieţele asiatice sunt variate, deoarece Japonia majorează dobânzile pentru prima dată în 17 ani

_ Descoperire uimitoare: Urme care dezvăluie un capitol necunoscut din istoria umanității

_ Biden se pregătește să anunțe o nouă interdicție a exportului de GNL după ce Casa Albă s-a întâlnit cu Gen-Z Climate Warrior

_ Marea Britanie a votat legea sinuciderii asistate pentru bolnavii terminali

_ Trump sugerează alegătorilor de culoare ca el mai mult din cauza fotografiilor sale și a acuzațiilor penale: „Ce mi se întâmplă mie, li se întâmplă”

_ Isla Fisher rupe tăcerea rețelelor de socializare după ce soțul ei Sacha Baron Cohen a fost acuzat de hărțuire sexuală de către Rebel Wilson - în timp ce merge la teatru cu Naomi Watts la Londra

_ Tornade puternice urlă prin Midwestul SUA, ucigând 3

_ Câte dintre alimentele tale preferate ar trebui să mănânci cu adevărat, de la brânză la paste și chiar pâine prăjită

_ Forbes Rich List 2024: George Lucas se află în fruntea sondajului anual al celebrităților miliardare, în ciuda faptului că și-a regizat ultimul film în urmă cu 19 ANI - dar cine altcineva se află în primele cinci?

_ Convertor de frecvență orientabil în mod spațial de intensitate ridicată către integrarea pe cip

_ Deficitul nu îl îngrijorează pe Nicolae Ciucă: 'Am discutat cu premierul / Este prima dată când se îndeplineşte planul'

_ Chelsea 1-0 Leicester City - FA Cup: scor live, știri și actualizări ale echipei, în timp ce Marc Cucurella marchează primul său gol la Chelsea după ce Nicolas Jackson a explodat de ritm

_ Ultima oră | Iulian Dumitrescu rămâne interzis la locul de muncă. Instanța a respins contestația șefului CJ Prahova

_ Romanian Design Week, cu tema Unlock the City, va avea loc între 24 mai şi 2 iunie

_ Primii doi teroriști de la Moscova au fost aduși în fața judecătorilor

Fluierul.ro adreseaza o intrebare CSAT si CCR cei care au girat si au dat o adevarata Lovitura de Stat prin ANULAREA ALEGERILOR PREZIDENTIALE si INLATURAREA de la putere a Presedintelui ce urma sa fie ales. Unde e DOVADA implicarii RUSIEI?

_ Legătura specială a Suri Cruise cu mama Katie Holmes este expusă pe deplin în timp ce ea iese pentru prima dată de la împlinirea a 18-a... după ce tatăl scientologist Tom Cruise a ignorat reperul

_ Maia Sandu, la doi ani de război în Ucraina: În acești ani, Moldova a înțeles pe viu importanța păcii și a libertății

_ Marcel Ciolacu face anunțul zilei: 148 de kilometri din Autostrada Moldovei se vor inaugura în 2024

_ Doi noi sateliți se alătură constelației Galileo

_ Qatarul prevede o penurie pe piața mondială de gaze în perioada 2025-2030

_ Rareș Bogdan îl torpilează pe Mircea Geoană: Domnul Geoană ne cam face de râs, nu-și face treaba

_ Pero Milosevic, antrenorul din Muntenegru, preia conducerea echipei SCM Poli Timișoara în handbal masculin

_ Oamenii vaccinați prezintă simptome lungi asemănătoare COVID-19 cu proteine ​​​​de tip Spike detectabile: studiu preprint.

_ Banca Națională a Moldovei a stabilit băncile de importanță sistemică în Republica Moldova

_ Producătorul vietnamez de vehicule electrice Vinfast raportează pierderi de 550 de milioane de dolari în Q3

_ Meghan Markle „s-a comportat ca un copil mic care dorește o îmbrățișare” în timp ce a făcut o expoziție „intens de afectuoasă” cu familia lui Nacho Figueras în timpul vizitei în Florida, susține expertul în limbajul corpului

_ Cercetătorii dezvăluie surse de carbon negru în platoul Qinghai-Tibet de sud-est

_ Cum a ajuns, de fapt, Mircea Geoană șef în NATO

_ Deca: Circa 12.000 de elevi şi 88 de cadre didactice au primit sancţiuni pentru acte de violenţă

_ Importurile de gaze au crescut cu 18,2%, în primele două luni din 2024; producţia s-a majorat cu 2%

_ „Eram atât de umflat, păream însărcinată în cinci luni”: o tânără de 29 de ani susține că medicii au „gasat-o” să creadă că are IBS timp de doi ani, când adevăratul vinovat a fost endometrioza.

_ Lauryn Goodman spune că Kyle Walker a atins un „nou minim”, susține că fotbalistul „își pedepsește” fiica pentru „greșelile lui” în atacul fulgerător.

_ FOTO | A apărut prima fotografie cu Aleksei Navalnîi în sicriu: Trupul disidentului este acoperit de flori

_ Furie față de Germania „nesigură” care dezvăluie secretele operațiunilor britanice din Ucraina, în timp ce Kremlinul se apropie de chat-ul online interceptat între cei mai mulți oameni de la Berlin

_ Trump dezvăluie ce se poate face pentru a remedia eșecul securității sociale, Biden intervine și spune că nu va lăsa soluțiile să se întâmple

_ Dave Ramsey salvează ziua când locația scoate covorul de sub conferința pro-israeliană

_ DANIEL HANNAN: Proiectul de lege din Rwanda nu mai este doar despre imigrație. Este vorba despre suveranitatea Parlamentului – sau dacă acum suntem guvernați de judecători liberali, scrie

_ Lenny Kravitz ajunge la UNTOLD

_ Casa Albă Biden elimină conferința de presă dezastruoasă de joi seară a lui Joe Biden și scoate din listă videoclipul de pe pagina de YouTube a Casei Albe - Și scuza șchiopătată despre motivul pentru care au făcut asta nu o reduce

_ Marcel Ciolacu negociază la Guvern proiectul uriaș care poate schimba fața României

_ Șeful Poliției Române dezvăluie cum a fost prins Prințul Paul în Malta: 'Nu a opus rezistenţă'


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 743, afisate in 13 pagini.