20:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ciolacu a negociat funcţii de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi al Parlamentului European

Ciolacu a negociat funcţii de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi al Parlamentului European

Premierul Marcel Ciolacu a spus, luni, că a negociat cu familia politică europeană din care face parte funcţii de reprezentare la vârf în noua Comisie Europeană şi în viitorul Parlament European, precizând, totodată, că nu s-a discutat nominal şi nu a negociat funcţii pentru Klaus Iohannis.

Marcel Ciolacu a spus că nici Popularii, nici Socialiştii nu au singuri 50%, motiv pentru care este nevoie ca cele două familii politice să se înţeleagă pentru ca extremiştii să nu ajungă la decizie.

„În Europa se vorbeşte foarte des şi mai ales la nivelul liderilor europeni şi de la Populari, şi de la Socialişti de acel coridor sanitar care să se facă pentru populişti, pentru extremişti. Asta înseamnă că forţele democratice, inclusiv Renew, să se unească şi să facă acest coridor sanitar ca la decizie extremiştii să nu poată ajunge şi eu cred că e o decizie înţeleaptă, o decizie corectă, mai ales în contextul european actual. 54% în acest moment (au Popularii şi Socialiştii - n.r.)”, a spus Ciolacu.

Premierul a precizat că înainte să plece la Roma a vorbit cu preşedintele PNL Nicolae Ciucă pentru a avea o abordare comună în ceea ce priveşte România şi unde se găseşte România în structurile europene anul viitor.

Întrebat dacă a negociat poziţii pentru România în viitoarea Comisie Europeană, Ciolacu a răspuns: „Categoric! Este pentru prima dată când cele două mari partide din România au aceeaşi poziţie şi aceeaşi voce, depăşind orice fel de orgoliu, indiferent care vor fi poziţiile. Eu cred că România trebuie să se regăsească reprezentată şi la nivel de vicepreşedinte al Comisiei, şi la nivel de vicepreşedinte al ParlamentuluI European. Politica înseamnă negociere. Am spus clar care sunt solicitările noastre. Sunt fem convins că şi domnul Nicolae Ciucă va negocia şi dânsul în aceeaşi direcţie. Ca să fi vicepreşedinte al Comisiei trebuie să fi fost două mandate de comisar, să fi fost prim-ministru sau să fi fost fost preşedinte de stat. Să nu iasă Breaking News că va fi domnul Iohannis, că nu am avut această discuţie. Nu s-a vorbit nominal”, a declarat Ciolacu, la Antena 3 CNN.

Premierul a menţionat că a insistat foarte mult pentru un comisar în zona economică, pentru că va fi foarte important în perioada următoare, la fel şi pentru comisarul pentru vecinătăţi. „Aici, ţinând cont de contextul cu Republica Moldova, cu Balcanii de Vest şi cu Ucraina... Vor fi două portofolii foarte importante. Şi cel cu industria de apărare la nivel european”, a mai spus Ciolacu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Scandal monstru la Eurovision. Un show satanist i-a pus pe fugă pe fanii concursului/ VIDEO

_ Windows 11 24H2 va activa criptarea BitLocker pentru toată lumea - se întâmplă atât la instalări curate, cât și la reinstalări

_ Fanii englezi, sfătuiţi de poliţie să se manifeste cu bun-simţ la Euro 2024

_ Fanii regali se înnebunesc din cauza momentului „drăguț” Ducesa de Edinburgh dansează în timp ce se alătură câștigătorilor Royal Windsor Horse Show în turul victoriei

_ Piedone se dezlănțuie și îi 'face țăndări' pe Burduja și Nicușor Dan: 'Mințiți așa cum respirați!'

_ Răzbunarea lui Clippy: asistentul revine pentru a curăța Windows 11 de bloatware, reclame și supărări

_ Talia MINUTĂ a lui Kim Kardashian stârnește o reacție de șoc când sosește la Met Gala purtând un corset argintiu uimitor de mic: „Câte coaste a fost îndepărtată?”

_ Biden se pleacă în fața presiunilor democraților anti-israelieni și suspendă transportul de muniție către Israel pentru prima dată de la atacurile teroriste de la Hamas din 7 octombrie

_ Union Berlin îl concediază pe antrenorul Bjelica pe fondul luptei de supraviețuire a Bundesliga

_ GPU-ul fabricat în China depășește performanța graficii AMD integrate vechi de 10 ani — Lingjiu GP201 ajunge în producția de masă

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Lenovo ThinkPad P1 Gen 7 este primul laptop din lume care are memorie LPCAMM2 - mai compact, performanță mai mare, putere mai mică

_ Se lansează Raspberry Pi Connect, controlează de la distanță Pi-ul prin browser web

_ Netanyahu din Israel spune că va sfida „linia roșie” a lui Biden, o desenează pe una dintre ele

_ Nepal se luptă cu incendii puternice în toată țara

_ Cu războiul la poarta Europei țările caută siguranță: Patru state neutre europene încearcă să se apropie de NATO (Die Presse)

_ Se pregătește un mare război? Reintroducerea serviciului militar obligatoriu, votată în Opoziția din Germania

_ Apple lansează procesorul M4 în noul iPad Pro cu 38 TOPS pe motor neural

_ Fenomen neașteptat pe piața imobiliară: Prețul chiriilor a scăzut în marile orașe!

_ Ana Bogdan a pornit ca din puşcă la turneul de la Roma

_ Geologii dezvăluie un vulcanism misterios și divers în bazinul lunar Apollo, locul de aterizare Chang'e-6

_ ArcelorMittal lovită de acuzațiile de spălare verde a flăcării olimpice

_ Tiger și top 100 mondial numiți în domeniul Campionatului PGA

_ Vânzări înainte de Memorial Day 2024: economisiți la laptopuri pentru jocuri, procesoare, monitoare și multe altele

_ Cutremur în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

_ Maia Sandu joacă tăios: NU vrea să audă de intrarea Republicii Moldova în UE fără încorporarea Transnistriei

_ Mafioții italieni au început să evite crimele și preferă să facă averi din insolvenţe şi falimente

_ Prahova: Institutul Geologic va face foraje în zona afectată din Slănic

_ Stormy Daniels descrie prima întâlnire cu Trump la un proces pentru bani

_ Fostul jucător NBA Darius Morris A �ncetat din viață la v�rsta de 33 de ani � Cauza morții necunoscută

_ Siliciul poate influența comunitățile microbiene din câmpurile hidrotermale

_ Leaker susține că Nvidia intenționează să lanseze RTX 5080 înainte de RTX 5090 – ceea ce ar avea perfect sens pentru un GPU monstru cu două mori

_ Beneficiile controlului stelelor de mare cu coroană de spini pe Marea Barieră de Corali

_ VIDEO| Iranul are o capacitate militară terifiantă: armele deținute le dau fiori până și americanilor

_ Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

_ Florin Piersic va fi operat din nou la Institutul Matei Balș/ Presă

_ FC Barcelona are patru jucători pe care îi consideră netransferabili - presă

_ A fost descoperit un nou pulsar cu raze X în milisecunde

_ Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Discuţia preşedintelui României cu cel mai puternic om al lumii: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră

_ Macron a 'schimbat foaia': L-a dus pe Xi Jinping într-o escapadă în Pirinei, unde el își petrecea vacanţele la bunici

_ Chiriile au crescut cu 15% faţă de primăvara anului trecut

_ Iohannis, despre sistemele Patriot: Vedem ce putem oferi şi ce putem primi în schimb

_ Klaus Iohannis a anunțat, din SUA, ce a discutat cu Biden despre susținerea sa la șefia NATO

_ MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

_ Cum va vâna misiunea romană a NASA găurile negre primordiale

_ Microsoft schimbă unitățile de viteză RAM în Task Manager - în cele din urmă trece la MT/s mai corecte din punct de vedere tehnic

_ Nicușor Dan anunță aflux de voturi: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

_ Comisia Europeană anunţă intrarea în vigoare a Legii europene privind libertatea mass-mediei

_ Florin Piersic a ajuns la Matei Balș cu un avion medical care se afla la un exerciţiu NATO, în Ungaria

_ Breaking: Marcel Ciolacu transmite primul mesaj după ce a asistat la victoria Gloriei Buzău: S-a încheiat en fanfare

_ Met Gala 2024 LIVE: Rita Ora se dezbră pe toate în rochii FOARTE trăsnite în timp ce conduce vedetele care sosesc la petreceri de după - în timp ce meme reacţionează la ţinutele ciudate.

_ Meg Ryan își face prima apariție la Met Gala în peste 20 de ani cu o rochie neagră uimitoare de la Michael Kors

_ Aplicaţia OnlyFans e investigată în Marea Britanie pentru accesul minorilor la conţinut pornografic

_ Luna Nouă în Taur, 8 mai 2024: Momentul adevărului suprem! Viața unor zodii se schimbă total

_ DEZVLUIT: Lista completă a celebrităților care au recunoscut că au luat Ozempic - și ce le-a făcut corpurilor lor

_ Un bărbat a fost ucis şi 25 de persoane au fost rănite după dispariţia unui băiat în Cisiordania

_ Influencer dezvăluie cel mai bun hack de întâlniri de folosit pe Hinge, care va face mai ușor să „găsești tipul tău”

_ Simpozionul regional 'Europa, mass-media şi ştirile false' - deschis la Bucureşti; Daniela Coman: Participăm la o educaţie a publicului

_ CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 816, afisate in 14 pagini.