12:08
Comentarii Adauga Comentariu

_ Începe testarea pe oameni a unui vaccin revoluționar

Începe testarea pe oameni a unui vaccin revoluționar

Un succes ar însemna ca orice operaţie să fie mai puţin invazivă, iar medicii speră că puterea vaccinului ar putea ajuta sistemul imunitar să răspundă în cazul unei recidive şi al revenirii ulterioare a cancerului.

„Acesta este primul vaccin de tratament pentru orice tip de cancer gastro-intestinal şi avem mari speranţe că va avea un mare succes. Credem că pentru mulţi pacienţi, cancerul va dispărea complet după acest tratament”, a precizat dr. Tony Dhillon, cercetător şef al studiului şi specialist oncolog la spitalul britanic Royal Surrey.

Studiul va fi efectuat de către Unitatea de testare a tratamentelor pentru Cancer (Cancer Research UK Southampton Clinical Trials Unit) din cadrul Universităţii din Southampton, în colaborare cu spitalele Royal Surrey, din Sistemul Naţional de Sănătate (NHS), din Marea Britanie şi la Queen Elizabeth, din Adelaide, Australia.

Vor exista 10 locaţii în care vor fi înscrişi pacienţii – şase în Australia şi patru în Marea Britanie, 44 de pacienţi urmând să fie înscrişi în studiu pe o perioadă de 18 luni.

Pacienţilor li se va face o endoscopie, apoi o mostră de ţesut va fi testată pentru a vedea dacă sunt eligibili pentru studiu. Dacă sunt, vor primi trei doze de vaccin înainte de a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea tesutului canceros.

După încheierea studiului, în cazul în care va avea succes, vaccinul va fi autorizat pentru utilizare sau va fi efectuat un studiu mai amplu.

„Asta este revoluţionar. Simt că ne aflăm pe aproape de ceva foarte important. Vaccinul face ca sistemul imunitar să atace cancerul”, a mai menţionat dr. Dhillon.

„Va schimba vieţi”, spune el, deoarece înseamnă că, potenţial, pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să se opereze, ci doar să se vaccineze.

„Munca pe care am făcut-o aici, la Royal Surrey, este fantastică. Suntem extrem de mândri că am fost implicaţi în acest studiu la nivel mondial şi credem că ar putea fi esenţial pentru tratarea cancerului intestinal în viitor”, a mai precizat entuziasmat medicul britanic.

Cancerul intestinal, cunoscut şi sub numele de cancer colorectal, este al treilea cel mai răspândit cancer, cu o incidenţă anuală la nivel mondial de peste 1,2 milioane de cazuri şi o rată de mortalitate de aproximativ 50%.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Liderul studenților din tabăra Universității Columbia spune �Fii recunoscător că nu ies doar și ucid sioniști� (VIDEO)

_ Studenții UCLA forțați să urmeze cursul obligatoriu „Pozitivitatea grăsimilor”.

_ Creştinii ortodocși şi greco-catolici vor celebra duminică Floriile: câți români îşi sărbătoresc onomastica

_ Un angajat nemulțumit al școlii folosește inteligența artificială pentru a-l încadra pe director cu dezordine rasistă

_ Lauryn Goodman acuzată că a alimentat intenționat discuția publică cu Kyle Walker pentru a atrage atenția fotbalistului, deoarece se pretinde că a ratat petrecerea de a patra aniversare a fiului lor

_ Prestigioasa Universitate Sciences Po din Paris a ajuns la un acord de stopare a protestelor studenţilor pro-palestinieni

_ DEZVLUIT: Adevărul despre comediantul și urmăritoarea sa a cărei poveste a cuprins lumea în filmul Netflix Baby Reindeer - în timp ce ea își spune partea ei a poveștii și susține: „Sunt hărțuit pentru faimă și avere”

_ Universitatea din Florida nu se �ncurcă � stabilește reglementări clare și consecințe reale pentru a reduce activitățile pro-Hamas

_ Noul salariu minim din California: un remediu care exacerbează boala

_ Șeful Pentagonului trolează Iranul cu privire la eficacitatea armelor după atacul Israelului

_ Cel mai rău din ultimii 70 de ani: Evaluarea aprobării Biden este absolut dezamăgitoare

_ Mass-media de masă care denatura statisticile criminalității pentru a-l proteja pe Biden

_ Acuzatorul lui Weinstein s-a simțit „rău” după ce condamnarea a fost anulată

_ De ce nu vă puteți permite majoritatea hotelurilor din New York

_ ANDREW NEIL: Cei care cred că răspunsul la problemele noastre sociale este MAI MAI MULTE cheltuieli pentru asistență socială ar trebui să arunce o privire peste Canal la creșterea stagnantă a Franței cheltuitoare.

_ Ce program vor avea magazinele de Paște: De unde va puteți face piața în perioada următoare

_ SUA vrea să recupereze timpul pierdut în livrările către Kiev: 'Cel mai mare pachet de ajutor militar pe care l-am anunţat până acum - Lloyd Austin'

_ Cel mai bine plătit prezentator de la BBC, Huw Edwards, demisionează �n urma acuzațiilor că a plătit mai mult de 45.000 de dolari unui adolescent pentru fotografii explicite

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucraina retrage deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA

_ Provincia Columbia Britanică din Canada a eliminat vineri mult-criticatul program prin care se permitea utilizarea de droguri ilegale în spaţii publice

_ Mărele negru diamant: se vând doar la bucată, iar prețul este exorbitant

_ Rușii au dezlănțuit atacuri asupra căilor ferate din Ucraina. Ce vizează cu această strategie

_ Competiție, The American Way

_ TOTUL ESTE DESPRE VOTURI: Lașul Joe Biden am�nă interzicerea țigărilor cu mentol p�nă după alegeri

_ Oficialul din San Diego spune că orașul este „noul epicentru” al crizei la frontieră

_ ONU se încheie, suspendă anchetele asupra a 5 angajați ai UNRWA acuzați de Israel

_ MAI: Aproximativ 24.000 de angajați ai ministerului vor asigura ordinea de Florii

_ Burniță Burniță? Tendința parodiei „Soft Guy Era” aruncă lumină asupra ipocriziei feministe

_ Biden reține sancționarea unității IDF într-o aparentă inversare

_ Depozitele bancare din SUA suferă cea mai mare scădere săptămânală din 11 septembrie 2011, pe măsură ce sosește omul fiscal

_ VEZI: Pasagerul Delta se topește la LAX, cere să vorbească cu Pete Buttigieg � apoi �și dă seama că se află �n terminalul greșit

_ RUPTĂ: O ALĂ FĂCERE BANCĂ: Autoritățile de reglementare confiscă Republica cu sediul în Philadelphia First Bancorp

_ Făuririle bancare încep din nou: Republica Philly a fost capturată pentru prima dată de FDIC

_ Agențiile de rating se îndoiesc de obiectivul Franței de a reduce datoria masivă

_ Palatul Buckingham anunță că regele Carol se va întoarce la îndatoririle sale publice, dar zvonurile despre sănătatea lui precară generează controverse majore

_ Un băiat cu autism, în vârstă de 17 ani, a filmat o bătută pe o asistentă a profesoarei pentru că a amenințat că îi va lua Nintendo switch-ul depune un proces susținând că personalul școlii l-a „declanșat”

_ Se conturează planul pentru o armată UE

_ Blinken dezvăluie că a văzut dovezi ale Chinei comuniste care încearcă să influențeze și să interfereze în alegerile prezidențiale din 2024 din SUA

_ Brit dezvăluie toate articolele sălbatice pe care le-a cumpărat dintr-un Walmart american - recunoscând că unele dintre produse sunt „INTERZISE” în ​​Marea Britanie

_ Echipa medicală de experți a regelui Carol: Medicii care l-au ajutat pe monarh prin tratamentul său împotriva cancerului

_ Întoarcerea regelui Carol la datorie: Monarhul se va întoarce MARȚI într-o vizită emoționantă la centrul de tratament al cancerului, înainte de a găzdui vizita de stat a împăratului și împărătesei Japoniei în iunie

_ Telespectatorii Știrilor ITV își exprimă îngrijorarea pentru Rageh Omaar, deoarece prezentatorul pare să se poticnească cu cuvintele sale și se luptă să citească buletine - radiodifuzorul retrăgând ulterior programul de la ITV+1

_ LaLiga: Liderul Real Madrid, victorie în deplasare cu Real Sociedad

_ Urgență-O-Rama...

_ Atenţionare MAE: Ungaria restricţionează circulația pentru camioanele de mare tonaj pe 1 mai

_ SONDAJ: Biden �l urmărește pe Trump �n șase state swing � 70% spun că economia este pe �calea greșită�

_ Cum funcționează vaccinul de pionierat împotriva cancerului de piele? Când vor putea pacienții să-l pună mâna pe ea? Și ar putea fi într-adevăr un remediu pentru melanomul mortal? Toate întrebările tale au răspuns...

_ DEZVOLTARE: Agenții federali îl trage pe prizonierul politic J6 Ryan Samsel în gaură și izolare imediat după ce The Gateway Pundit lansează apelul FBI al lui Ray Epps către publicul american

_ Urmăriți: Trump îl provoacă pe Biden să dezbată „Aseară la tribunal” din NY

_ Alertă în Marea Roșie: rebelii houthi revendică o lovitură directă cu rachete asupra unei nave petroliere britanice

_ Trenul regional 13211 de pe relația Pitești-București Nord a ajuns în Gara de Nord cu o întârziere de 310 minute

_ Associated Press admite că acuzațiile false �mpotriva alegătorilor alternativi Trump 2020 sunt �parte a unei campanii de descurajare� pe republicani �n 2024

_ O delegație egipteană a ajuns în Israel pentru a încerca să repornească negocierile privind un armistițiu în Fâșia Gaza

_ Imunitate pentru mine, dar nu pentru tine

_ OMG: James O�Keefe va lansa �Cea mai importantă poveste� din ��ntreaga sa carieră� � �Am dovezi care dezvăluie CIA și sunt la camera de filmat�

_ Gest surpinzător al unui lider al protestatarilor pro-palestinieni de la Universitatea Columbia din New York

_ RAPORT: Casa Albă Biden a �ncercat să o �nlăture pe Karine Jean-Pierre �n toamna trecută, dar ea pur și simplu nu a plecat!

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Cadrele didactice de la universitatea Emory din SUA au cerut demisia preşedintelui, pe fondul protestelor pro-palestiniene

_ VEZI: Un bărbat surprinde imagini uluitoare ale unei tornade masive �n Nebraska (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 273, afisate in 5 pagini.